2ra-1043/22 — decîncasarea datoriei, declararea nulitării contractelor de asistentă juridică
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- decîncasarea datoriei, declararea nulitării contractelor de asistentă juridică
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-1043/22 — decîncasarea datoriei, declararea nulitării contractelor de asistentă juridică (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ra-1043/22 2-18096851-01-2ra-02082022 Prima instanță: (Judecătoria Hîncești, sediul Central) E. Bulat Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, O. Cojocaru, M. Anton Î N C H E I E R E 05 octombrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh examinând admisibilitatea recursului declarat de către Cabinetul Avocatului ”Constantin Brînza”, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Cabinetul Avocatului ”Constantin Brînza” împotriva lui Colța Toader și Colța Elvira cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere, la cererea reconvențională depusă de Colța Toader și Colța Elvira împotriva Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” cu privire la declararea nulității contractului de asistență juridică, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2022, c o n s t a t ă : La 10 octombrie 2018, Cabinetul Avocatului ”Constantin Brînza” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Colța Toader și Colța Elvira cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamantul a menționat că la 08 iulie 2015, a încheiat cu Colța Toader contractul de asistență juridică pentru acordarea asistenței juridice pe o cauză civilă de încasarea sumei totale de 396 553 de euro. Conform pct., 5 din contract, remunerarea a fost stabilită la suma de 1 000 000 lei, ce constituie suma de 11,8 % din valoarea acțiunii. De asemenea, reclamantul a reiterat că la 18 decembrie 2015, a fost încheiată tranzacția de împăcare. Astfel, la 23 decembrie 2015, lui Colța Toader i-a fost prezentat raportul privind activitatea avocatului pe cauza examinată, fiind indicată suma de 1 000 000 lei pentru serviciile de asistență juridică, care însă a fost refuzată să fie achitată de ultimul.
1 În acest sens, a expediat lui Colța Toader somația, care a fost recepționată de ultimii la 11 mai 2018, însă care a refuzat achitarea serviciilor de asistență juridică. La fel, reclamantul a menționat că la 03 februarie 2017, a încheiat contractul de asistență juridică cu Colța Elvira privind acordarea asistențe juridice pe o cauză civilă, pentru care a fost stabilită remunerația de 300 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești din 02 mai 2018, s-a dispus admiterea parțială a acțiunii depusă de Colța Elvira, cu încasarea în beneficiul acesteia a sumei de 55 000 euro. La prezentarea raportului privind activitatea avocatului, Colța Elvira refuză achitarea onorariului. Reclamantul a invocat că reieșind din pct. 3 al contractului încheiat cu Colța Elvira, în cazul refuzului achitării onorariului avocatului, clientul achită 50% din onorariul stabilit, ceea ce constituie suma de 150 000 lei.
La 03 septembrie 2018 a expediat Elvirei Colța o somație privind achitarea onorariului, însă prin răspunsul din 13 septembrie 2018, pîrîții au comunicat că nu a fost acordată asistența juridică pe cauza civilă.
Cabinetul Avocatului ”Constantin Brînza” a solicitat, inclusiv prin cererea de concretizare a pretențiilor (f. d. 35-36 Vol. II), încasarea de la Colța Toader a sumei de 955 000 lei cu titlu de onorariu conform contractului de asistență juridică și a sumei de 487 704,11 lei cu titlu de dobândă de întârziere pe perioada 01 ianuarie 2016 – 01 octombrie 2018 și suma de 102 603,63 de lei cu titlu de dobândă de întârziere pe perioada 02 octombrie 2018 – 12 iunie 2019, încasarea de la Colța Elvira a sumei de 150 000 lei cu titlu de onorariu conform contractului de asistență juridică și a sumei de 9 682,19 lei cu titlu de dobândă de întârziere pentru perioada 03 mai 2018 – 02 octombrie 2018 și a sumei de 16 115,75 de lei cu titlu de dobândă de întârziere pentru perioada 03 octombrie 2018 – 12 iunie 2019, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.
La 23 noiembrie 2018, Colța Toader și Colța Elvira au depus cerere reconvențională împotriva Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” cu privire la declararea nulității contractului de asistență juridică (f. d. 56-58 Vol. I). În motivarea cererii reconvenționale, au indicat că contractele încheiate cu Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” urmează a fi declarate nule deoarece în rubrica ”Client” nu sunt reflectate datele clientului și lipsește semnătura clientului, iar în instanța de judecată au fost prezentate copiile contractelor de asistență juridică cu semne de falsificare evidentă a semnăturii clientului în rubrica respectivă. Astfel, pretinsele contracte de asistență juridică nu pot fi puse la baza unei relații contractuale pretinse.
Mai mult ca atît, în hotărârea Judecătoriei Hîncești din 02 mai 2018, este indicat ca fiind reprezentantul Elvirei Colța avocatul Bosîi Ion. Colța Toader și Colța Elvira au solicitat, inclusiv prin cererea de concretizare (f. d. 90-91 Vol. I) recunoașterea ca fiind nule contractele de asistență juridică nr. 019 din 08 iulie 2015 și contractul de asistență juridică nr. 007 din 03 februarie 2017. Totodată, au solicitat încasarea de la Cabinetului Avocatului ”Constantin 2 Brînza” a sumei de 15 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, încasarea sumei de 33 600 lei cu titlu de cheltuieli pentru efectuarea expertizei (f. d. 198-213 Vol. II). Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești, sediul Central din 24 iunie 2021, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza”.
S-a admis parțial cererea reconvențională depusă de Colța Toader și Colța Elvira. S-a declarat nul contractul de asistență juridică nr. 019 din 08 iulie 2015 încheiat între Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” și Colța Toader privind acordarea asistenței juridice. S-a declarat nul contractul de asistență juridică nr. 007 din 03 februarie 2017 încheiat între Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” și Colța Elvira privind acordarea asistenței juridice. S-a încasat de la Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” în beneficiul lui Colța Toader suma de 8 000 lei cu titlu de cheltuieli de taxă de stat pentru depunerea cererii reconvenționale și suma de 33 600 lei cu titlu de cheltuieli pentru efectuarea expertizei.
În rest, acțiunea a fost respinsă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a reținut că în urma celor elucidate în cadrul ședințelor de judecată, se constată faptul că contractele de asistență juridică nr. 019 din 08 iulie 2015 încheiat între Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” și Colța Toader privind acordarea asistenței juridice și contractul de asistență juridică nr. 007 din 03 februarie 2017 încheiat între Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” și Colța Toader, Colța Elvira, nu corespund formei de conținut obligatorii, nu prevăd expres condițiile de consimțămînt a părților, precum și faptul că nu și-au realizat efectul propus.
La caz, instanța de judecată a stabilit că de către avocatul Constantin Brînza nu este indicat pe care cauza urma să reprezinte în judecată interesele clientului Colța Toader, termenii de plată, lipsesc datele personale a clienților, rechizitele bancare a avocatului, adresele de domiciliu al clientului, în baza căror documente au acționat semnatarii contractului, semnătura părților, exprimarea expresă și obligatorie a rapoartelor juridice dintre avocat și client, limita expresă a împuternicirilor pe care clientul le conferea avocatului, evidența strictă a contractelor de asistenta juridică conform cerințelor legislației.
Totodată, instanța a specificat și faptul că în partea introductiva a contractului nr. 007 din 03 februarie 2017, în calitate de clienți sunt indicați Colța Toader și Colța Elvira, iar în rubrica unde se indică datele personale ale clienților, se regăsește numai о semnătura, dar nu două semnături, după cum este indicat în partea introductivă a contractului, or, în cazul respectiv, ambii clienți indicați în contract - Colța Toader și Colța Elvira urmau obligatoriu să pună semnăturile lor, însă în contract se regăsește numai о singura semnătură contrafăcută de Colța Toader și acceptată de Brînza Constantin, ca semnătură fiindu-i opozabila Elvirei Colța.
Astfel, prima instanță a concluzionat că în urma circumstanțelor constatate, se atestă că contractele de asistență juridică nr. 019 din 08 iulie 2015 încheiat între 3 Colța Toader și Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” privind acordarea asistenței juridice și contractul de asistență juridică nr. 007 din 03 februarie 2017 încheiat între Colța Elvira și Colța Toader și Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza”” sunt afectate de erori esențiale, care nu pot sta la baza unui act juridic valabil, prin urmare acestea urmează a fi declarate nule, iar acțiunea inițială înaintată de Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată și pe motivul admiterii acțiunii reconvenționale.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2022, s-a respins apelul declarat de Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Hîncești, sediul Central din 24 iunie 2021. La 25 iulie 2022, Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea depusă să fie admisă cu respingerea acțiunii reconvenționale înaintate de Colța Elvira și Colța Toader. Recurentul, în motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în cererea de apel.
De asemenea, recurentul a menționat că și-a îndeplinit obligațiile în timp util și în totalitate, oferind pârâților asistența necesară sub formă de consultații, pregătire de documente, negocieri, reprezentare în instanțele judecătorești, iar ultimii nu și-au îndeplinit obligațiunile asumate prin contractele încheiate. Totodată, a relevat că contractele de asistență juridică conțin toate condițiile necesare încheierii unui contract, fiind indicate rechizitele bancare, adresa clientului, condițiile contractului și durata acestuia. Or, intimații nu au prezentat probe că nu au semnat contractele de asistență juridică.
La 02 august 2022, instanța de recurs a expediat în adresa intimaților copia recursului, fiind recepționat de către Colța Elvira și Colța Toader la data de 05 august 2022, conform avizelor de recepție (f. d. 65-66 Vol. V). La 09 august 2022, Colța Elvira și Colța Toader au depus referință la recursul declarat de Cabinetului Avocatului ”Constantin Brînza”, prin care au solicitat să fie considerat ca inadmisibil. Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 14 aprilie 2022, iar la 20 iunie 2022, instanța de apel a expediat în adresa părților prin intermediul poștei electronice decizia motivată (f. d. 48 Vol. V). În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Recursul a fost declarat la 25 iulie 2022, respectiv se consideră depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea 4 despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă. La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut.
Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor 5 respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Cabinetul Avocatului ”Constantin Brînza”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se declară inadmisibil recursul înaintat de Cabinetul Avocatului ”Constantin Brînza”.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.