2ra-366/22 — repararea prejudiciului

2ra-366/22 — repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-366/2022

2-19082847-01-2ra-04042022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: G. Manoli)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, I. Dutca, A. Malîi)

D E C I Z I E

28 septembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Victor Burduh

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Irina Dobrovolscaia, reprezentată de avocatul

Roman Aronov,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Irina

Dobrovolscaia împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Fala-Dental” cu

privire la restituirea contravalorii serviciului stomatologic necalitativ,

împotriva deciziei din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 06 martie 2019, Irina Dobrovolscaia a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SRL ,,Fala-Dental”, prin care a solicitat restituirea contravalorii

serviciului stomatologic necalitativ în sumă de 57 200 de lei, încasarea penalității

în mărime 51 480 de lei, prejudiciului moral în sumă de 5 000 de lei și cheltuielilor

de asistență juridică în mărime de 14 000 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că în luna septembrie 2016 s-a adresat la

medicul-stomatolog Valeriu Fala din cadrul SRL „Fala-Dental”, privind protezarea

dentală, achitându-i suma de 57 200 de lei, cu titlu de contravaloare a serviciului

stomatologic, însă nu a fost încheiat nici un contract în acest sens și nici nu a fost

eliberat bonul de plată fiscal.

La rândul său, medicul Valeriu Fala i-a înmânat Irinei Dobrovolscaia un

înscris formal din 20 octombrie 2016 privind tratamentul realizat în sumă de 57

200 de lei.

La 11 februarie 2019, avocatul Aronov Roman, în interesele Irinei

Dobrovolscaia a expediat în adresa SRL „Fala-Dental” reclamația nr. 1102-3/19,

solicitând restituirea contravalorii serviciului stomatologic necalitativ și rezolvarea

conflictului pe cale extrajudiciară.

Reclamația a fost recepționată de SRL „Fala-Dental” la data de 13 februarie

2019, fapt confirmat prin avizul de recepție, însă nu a oferit nici un răspuns.

Prin urmare, Irina Dobrovolscaia în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 105

din 13 martie 2003 privind protecția consumatorilor, a solicitat încasarea din contul

1

SRL „Fala-Dental” a sumei de 51 480 de lei, cu titlu de penalitate, calculată în

mărime de 1 % din prețul produsului, pentru fiecare zi de întârziere.

Totodată, a afirmat că conform procesului - verbal nr. 7 din 22 noiembrie

2018 se atestă că Irina Dobrovolscaia a fost examinată clinic în Clinica

Stomatologică Universitară nr. 1 al IPUSMF „Nicolae Testemițanu” și potrivit

Comisiei de specialitate stomatologie al MSMPS, la examenul intraoral s-a stabilit

un diagnostic - XXXXX.

Astfel, din cauza că pe parcursul a 810 zile de la data protezării dentale

defectuoase, contravaloarea serviciului stomatologic necalitativ a rămas

nerestituită, iar Irina Dobrovolscaia a rămas cu diagnoza dramatică: „XXXXX”.

A solicitat încasarea din contul SRL „Fala-Dental” restituirea contravalorii

serviciului stomatologic necalitativ, penalității, prejudiciului moral și cheltuielilor

de judecată.

Prin hotărârea din 01 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Irina Dobrovolscaia

împotriva SRL „Fala-Dental” cu privire la restituirea contravalorii serviciului

stomatologic necalitativ, ca fiind neîntemeiată. S-a încasat de la Irina

Dobrovolscaia în beneficiul Statului, taxa de stat în mărime de 3 432 de lei, de a

cărei plată a fost scutită prin efectul legii la etapa primirii spre examinare a cererii

de chemare în judecată.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 10 decembrie 2020,

avocatul Aronov Roman, în interesele Irinei Dobrovolscaia, a contestat cu apel

hotărârea primei instanțe, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi hotărâri

de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

cererea de apel declarată de Irina Dobrovolscaia și s-a menținut hotărârea din 01

decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza civilă la cererea

de chemare în judecată depusă de Irina Dobrovolscaia împotriva SRL „Fala-Dent”

cu privire la restituirea contravalorii serviciului stomatologic necalitativ.

Pentru a decide astfel, prin prisma art. 6 alin. (1), 512 alin. (1), 572 alin. (1) și

(2), 970 Cod civil, art. 6 lit. b), 10 lit. a) și c), 21 alin. (1) din Legea nr. 105 din 13

martie 2003 privind protecția consumatorilor, Colegiul a considerat întemeiată și

legală soluția primei instanțe.

Totodată, din suportul probator prezent la materialele cauzei, Colegiul a

reținut că la 20 octombrie 2016 Irinei Dobrovolscaia i-a fost eliberat certificatul

privind tratamentul realizat în sumă de 57 200 de lei, semnat de Valeriu Fala din

cadrul Clinicii SRL „Fala-Dental” (f.d. 8).

Prin răspunsul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale nr. D-

5897/18 din 03 decembrie 2018, Irina Dobrovolscaia a fost informată despre

concluziile și recomandările Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății,

Muncii și Protecției Sociale în domeniul stomatologiei la data de 16 august, 14

noiembrie și 22 noiembrie 2018, privind evaluarea serviciilor prestate de asistență

medicală stomatologică, consemnate în procesul-verbal nr. 7 din 22 noiembrie

2018.

Conform procesului-verbal nr. 7 din 22 noiembrie 2018, la examenul

exobucal nu se observă dereglări la deschiderea cavității bucale. XXXXX.

De asemenea, prin răspunsul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției

Sociale nr. D-7057/18 din 21 ianuarie 2019, Irina Dobrovolscaia a fost informată

că problemele abordate în petiția adresată Procuraturii Generale privind protezarea

2

dentală efectuată cu deficiențe majore de către specialiștii Clinicii stomatologice

SRL „Fala-Dental” au fost examinate de multiple ori inclusiv comisional, ca

urmare concluziile și recomandările cu fost consemnate în procesul-verbal nr. 7 din

22 noiembrie 2018.

Totodată, s-a reținut că conform Regulamentului de organizare și funcționare

a prestatorului privat de servicii medicale Clinica stomatologică SRL „Fala-

Dental”, directorul Clinicii poartă răspundere pentru asigurarea lor financiară și

tehnico-materială, pentru organizarea de asistență medicală și pentru calitatea ei.

Prin reclamația nr. 1102-3/19 din 11 februarie 2019, adresată Clinicii

stomatologice SRL „Fala-Dental”, avocatul Aronov Roman, în interesele Irinei

Dobrovolscaia, a solicitat restituirea contravalorii serviciului stomatologic

necalitativ.

Conform răspunsului semnat de avocatul Vitalie Nagacevschi, în interesele

SRL „Fala-Dental” a solicitat să-i fie comunicat dacă Irina Dobrovolscaia acceptă

să se prezinte la expert, pentru efectuarea expertizei în vederea constatării

deficiențelor/ defectelor majore la protezarea dentară.

Reținând prevederile art. 1, 18 alin. (1) al Legii privind protecția

consumatorilor nr.105-XV din 13 martie 2003, Colegiul a învederat că este cert

faptul că între părțile în litigiu Irina Dobrovolscaia și SRL „Fala-Dental” există un

raport juridic de prestare a serviciilor, conform cărora reclamanta a achitat costul

serviciilor prestate, dar fiind nemulțumită de calitatea acestora a solicitat restituirea

contravalorii serviciilor stomatologice necalitative.

În acest context, Colegiul a considerat că instanța de fond temeinic și legal a

respins acțiunea reclamantei, pe motiv că reclamantul a probat serviciul

stomatologic necalitativ, or, conform concluziilor din Raportul de expertiză

judiciară nr. 201904X0164 din 13 ianuarie 2020, s-a reținut că la cet. Irina

Dobrovolscaia, prin investigații clinice și paraclinice s-a stabilit diagnosticul de

XXXXX.

Colegiul a respins argumentele părții apelante, precum că reclamanta este

îndreptățită să solicite repararea prejudiciului moral, or, conform art. 20 alin. (6) al

Legii privind protecția consumatorilor, este expres prevăzut că pentru repararea

prejudiciul moral cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă dovada

prejudiciului, însă de către apelantă nu au fost prezentate probe care ar dovedi

faptul cauzării unui prejudiciu moral.

Raportând la caz normele legale sus-menționate și din circumstanțele stabilite,

Colegiul a concluzionat că argumentele invocate în apel nu pot constitui temei de

admitere a apelului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a

normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv, nu

constituie temei de casare a hotărârii contestate și au fost obiect de examinare în

instanța de fond, fiind cercetate și examinate pe deplin.

Instanța de apel a relevat că soluția dată de instanța de fond este corectă,

motivată și amplu argumentată, cu pronunțarea asupra tuturor aspectelor juridice și

făcând trimitere, atât la probele administrate, cât și dispozițiile legale aplicabile la

caz.

La 24 noiembrie 2021, Irina Dobrovolscaia, reprezentată de avocatul Roman

Aronov, a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și

hotărârii primei instanțe cu adoptarea unei noi hotărâri de admitere integrală a

acțiunii, în sensul declarat.

3

În motivarea recursului s-a indicat că instanțele de judecată ierarhic inferioare

la examinarea cauzei au încălcat esențial și au aplicat eronat normele de drept

procedural și material, ceea ce a dus la adoptarea unei soluții neîntemeiate.

Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au

fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare.

În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 17 noiembrie 2021,

astfel, recursul declarat la data de 24 noiembrie 2021, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 05 aprilie 2022

instanța de recurs a comunicat intimatei recursul, informând despre necesitatea

depunerii referinței.

Astfel, la 26 aprilie 2022, SRL „Fala-Dental”, reprezentată de avocatul Vitalie

Nagacevschi, a depus referință, prin care a solicitat declararea recursului

inadmisibil.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Prin încheierea din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție completul din 3

judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de

un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii

atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa decizia instanței de apel și a restitui cauza spre rejudecare în

instanța de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un

răspuns detaliat pentru fiecare argument al recurentei, ci va analiza doar motivele

decisive pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza Garda Ruiz vs

Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs

Portugalia (nr. 2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98).

4

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, recurenta nu

a prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate,

nu și a temeiniciei acesteia. Astfel, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în

ansamblu, care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în

fazele procesual anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

Art. 239 Cod de procedură civilă, statuează că hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

În sensul art. 240 alin. (3) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească

adoptă hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2), (5) Cod de procedură civilă, instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. Instanța de apel este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În debut, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră necesar a menționa că instanța de apel

adoptând soluția pe caz, nu a verificat circumstanțele și raporturile juridice stabilite

în hotărârea primei instanțe, nu a elucidat toate circumstanțele esențiale ale cauzei,

ceea ce a dus la adoptarea unei soluții premature, prin ce se impune casarea

deciziei cu trimiterea acesteia spre rejudecare în instanța de apel.

Din recursul declarat rezultă că recurenta își exprimă dezacordul cu soluția

adoptată de către instanțele de judecată, invocând că concluziile instanțelor sunt în

contradicție cu materialele cauzei, precum și contradictorii, mai mult fără a se

expune asupra tuturor argumentelor din apel.

Astfel, Colegiul învederează că înaintând acțiune în instanță împotriva SRL

„Fala-Dental”, Irina Dobrovolscaia a solicitat restituirea contravalorii serviciului

stomatologic necalitativ în sumă de 57 200 de lei, încasarea penalității în mărime

5

51 480 de lei, prejudiciului moral în sumă de 5 000 de lei și cheltuielilor de

asistență juridică în mărime de 14 000 de lei.

Or, instanțele de judecată examinând cauza au concluzionat în vederea

respingerii acțiunii, motivându-și soluția prin faptul că argumentele și probele

prezentate sunt neîntemeiate, totodată indicând că prin prisma art. 20 alin. (6) din

Legea privind protecția consumatorilor nr. 105-XV din 13 martie 2003, pentru

prejudiciul moral, reclamanta trebuia să facă dovada prejudiciului, însă de către

aceasta nu au fost prezentate probe care ar dovedi faptul cauzării unui prejudiciu

moral.

În speță, Colegiul învederează că din suportul probator prezent la materialele

cauzei rezultă că la 20 octombrie 2016, Irinei Dobrovolscaia i-a fost eliberat

certificatul privind tratamentul realizat în sumă de 57 200 de lei, semnat de Fala

Valeriu din cadrul SRL „Fala-Dental” (f.d. 8).

Totodată, se reține că prin răspunsul Ministerului Sănătății, Muncii și

Protecției Sociale nr. D-5897/18 din 03 decembrie 2018, Irina Dobrovolscaia a fost

informată despre concluziile și recomandările Comisiei de specialitate a

Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în domeniul stomatologiei la

data de 16 august, 14 noiembrie și 22 noiembrie 2018, privind evaluarea serviciilor

prestate de asistență medicală stomatologică, consemnate în procesul-verbal nr. 7

din 22 noiembrie 2018 (f.d. 9).

Conform procesului-verbal nr. 7 din 22 noiembrie 2018, la examenul

exobucal nu se observă dereglări la deschiderea cavității bucale nu sunt. XXXXX

(f.d. 10-11).

Prin răspunsul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale nr. D-

7057/18 din 21 ianuarie 2019, Irina Dobrovolscaia a fost informată că problemele

abordate în petiția adresată Procuraturii Generale, privind protezarea dentală

efectuată cu deficiențe majore de către specialiștii Clinicii stomatologice SRL

„Fala-Dental” au fost examinate de multiple ori inclusiv comisional, ca urmare

concluziile și recomandările cu fost consemnate în procesul-verbal nr. 7 din 22

noiembrie 2018. Totodată, conform Regulamentului de organizare și funcționare a

prestatorului privat de servicii medicale Clinica stomatologică SRL „Fala-Dental”,

directorul Clinicii poartă răspundere pentru asigurarea lor financiară și tehnico-

materială, pentru organizarea de asistență medicală și pentru calitatea ei (f.d. 12).

Actele cauzei atestă că prin reclamația nr. 1102-3/19 din 11 februarie 2019,

adresată Clinicii stomatologice SRL „Fala-Dental”, avocatul Aronov Roman, în

interesele Irinei Dobrovolscaia, a solicitat restituirea contravalorii serviciului

stomatologic necalitativ (f.d. 13).

Conform răspunsului semnat de avocatul Vitalie Nagacevschi, în interesele

SRL „Fala-Dental” a solicitat să-i fie comunicat dacă Irina Dobrovolscaia acceptă

să se prezinte la expert, pentru efectuarea expertizei în vederea constatării

deficiențelor/ defectelor majore la protezarea dentară (f.d. 97).

Așadar, conform art. 970 alin. (1) și (2) Cod civil, prin contractul de prestări

servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părți (beneficiar) anumite

servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuția convenită. Obiectul

contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură.

Conform art. 6 lit. b), c) din Legea privind protecția consumatorilor nr. 105-

XV din 13 martie 2003, orice consumator are dreptul la protecție împotriva riscului

de a achiziționa un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze viața, sănătatea,

ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile și interesele legitime,

6

precum și la remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului,

serviciului ori reducerea corespunzătoare a prețului, repararea prejudiciului,

inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul necorespunzător.

În temeiul art. 10 lit. a), c) al aceleiași legi, prestatorul este obligat să anunțe

imediat autoritățile competente, precum și producătorul respectiv, despre existența

oricărui produs folosit la prestarea serviciului de care are cunoștință că este

periculos și/sau falsificat (contrafăcut), și să presteze numai servicii care nu

afectează viața, sănătatea, ereditatea și securitatea consumatorilor ori interesele

economice ale acestora.

Mai mult, art. 21 alin. (1) al aceliași legi, stabilește că prestatorul

(executantul) este obligat să asigure prestarea serviciului (executarea lucrării) în

termenele și condițiile stabilite în reglementările specifice în domeniu sau stipulate

în contractul de prestare a serviciului (executare a lucrării).

Reieșind din normele enunțate, este cert faptul că între părțile în litigiu Irina

Dobrovolscaia și SRL „Fala-Dental” există un raport juridic de prestare a

serviciilor, conform cărora reclamanta a achitat costul serviciilor prestate, dar fiind

nemulțumită de calitatea acestora a solicitat restituirea contravalorii serviciilor

stomatologice necalitative.

Prin prisma normelor precitate, în coroborare cu actele cauzei, Colegiul

constată ca fiind neîntemeiată soluția adoptată de instanța de apel, mai mult aceasta

fiind una contradictorie, deoarece, pe de o parte, în partea motivată instanța indică

că „…reclamant a probat serviciul stomatologic necalitativ, or conform

concluziilor din Raportul de expertiză judiciară nr. 201904X0164 din 13 ianuarie

2020, …, între acțiunile/ inacțiunile medicilor și malocluzia prezentă la pacientă,

legătură de cauzalitate nu este, iar pe de altă parte susține ca întemeiată soluția

primei instanțe de respingere a acțiunii.

Totodată, instanța de apel a respins argumentele părții apelante, precum că

reclamanta este îndreptățită să solicite repararea prejudiciului moral, or, conform

art. 20 alin. (6) al Legii privind protecția consumatorilor, este expres prevăzut că

pentru repararea prejudiciul moral cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă

dovada prejudiciului, însă de către apelantă nu au fost prezentate probe care ar

dovedi faptul cauzării unui prejudiciu moral.

La acest aspect, Colegiul ține să învedereze că conform art. 20 alin. (4) și (5)

al Legii privind protecția consumatorilor nr. 105-XV din 13 martie 2003,

prejudiciul moral cauzat consumatorului de către producător, vânzător, prestator

prin încălcarea drepturilor lui prevăzute de prezenta lege, precum și de alte acte

normative, se repară în mărimea stabilită de instanța judecătorească. Prejudiciul

moral se repară indiferent de repararea prejudiciului material cauzat

consumatorului.

Astfel, este cert faptul că, în partea cerinței de încasare a prejudiciului moral,

instanța de apel a aplicat eronat prevederile art. 20 alin. (6) al Legii privind

protecția consumatorilor nr. 105-XV din 13 martie 2003, care statuează că pentru

repararea prejudiciului cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă dovada

prejudiciului, în situația în care, prevederile alin. (6) sunt aplicabile prejudiciilor

materiale cauzate consumatorului, și nicidecum nu prejudiciului moral cauzat.

Reieșind din cele relatate, în speță, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție învederează că instanța de apel a

adoptat decizia prematur, fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate atât

de apelantă cât și de intimată în coroborare cu cumul de probe prezent la dosar, iar

7

faptul dat indică incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de

drept procedural, precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului,

cât și a cauzei deduse judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea

hotărârii contestate.

În atare condiții, instanța ierarhic inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373 alin. (2) Cod de procedură civilă, de a verifica circumstanțele

și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu

au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei. Mai mult,

instanța de apel era obligată de a da un răspuns cert referitor la pertinența unui

înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată să reflecte în hotărâre

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe,

precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6 § 1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994). CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura

hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro

Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării cauzei, probele din dosar

se cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de

judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

În conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă, decizia

instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

În sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu suficientă

claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse

examinării. CEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că „... o funcție a

unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Mai mult ca

atât, o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste, precum și

posibilitatea de a revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin adoptarea

unei decizii motivate poate avea loc un control public a administrării justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și

cauza Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform

normelor de procedură de către tribunalul sesizat.

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare

efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel

puțin pentru a le aprecia pertinența”. CEDO nu își propune să garanteze drepturi

8

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico v. Italiei,

Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația

legală de a motiva hotărârea adoptată.

Dreptul de a fi auzit, a fost încălcat, or dreptul în cauză include nu doar

posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de

instanța de apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel,

s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat

aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și

probelor administrate în cadrul judecării cauzei pe care se întemeiază concluziile

privitoare la aceste circumstanțe și fără a indica motivele pentru care anumite

argumente invocate de părți nu au fost reținute, nefiind nici supuse aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu

atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept

care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și

simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea

hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă

la judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța

de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și a casa integral

decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

9

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) Cod de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Irina Dobrovolscaia, reprezentată de avocatul

Roman Aronov.

Se casează decizia din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Irina Dobrovolscaia împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „Fala-Dental” cu privire la restituirea

contravalorii serviciului stomatologic necalitativ, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Victor Burduh

Galina Stratulat

10