ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 21.09.2022

2rhc-24/22 — Recunoasterea hotărârii străine

HOTĂRÂRE
21.09.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Recunoasterea hotărârii străine
Temei legal
Temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rhc-24/22 — Recunoasterea hotărârii străine (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2rhc–24/22

2-20157531-01-2rhc-07072022

21 septembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

Examinând cererea de revizuire depusă de S.I.A. „Fertco”,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de S.I.A.

„Fertco” împotriva S.R.L. „Vest Resurs” și S.R.L. „Tarservice-Companie” cu

privire la desființarea parțială a hotărârii Curții de Arbitraj Comercial Internațional

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a RM nr 76/859/19 din 18 septembrie

2020,

împotriva încheierii din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție

c o n s t a t ă:

La 14 decembrie 2020, avocatul Daniel Cobzac în interesele S.I.A. „Fertco” a

depus o cerere împotriva S.R.L. „Vest Resurs” și S.R.L. „Tarservice-Companie”,

concretizată ulterior, solicitând desființarea parțială a hotărârii Curții de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a RM nr

76/859/19 din 18 septembrie 2020, în partea ce ține de respingerea pretenției S.I.A.

„Fertco” privind încasarea restanței față de S.R.L. „Vest Resurs” și S.R.L.

„Tarservice-Companie ” a dobânzii de întîrziere în partea admiterii integrale a cererii

reconvenționale depuse de S.R.L.”Vest Resurs” și în partea compensării pretențiilor

reciproce admise ale S.I.A. „Fertco” și S.R.L. „Vest Resurs”.

Prin încheierea din 12 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), s-a

refuzat cererea depusă de S.I.A.”Fertco” împotriva S.R.L. „Vest Resurs” și S.R.L.

„Tarservice-Companie” privind desființarea parțială a hotărârii Curții de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a RM nr.

76/859/19 din 18 septembrie 2020, ca neîntemeiată.

La 25 martie 2021 avocatul Sclifos Gheorghe, în interesele recurentului SIA

„Fertco”, a contestat cu recurs încheierea Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 12

martie 2021, solicitând casarea integrală a încheierii primei instanțe și emiterea unei

noi încheieri prin care să fie admisă cererea privind desființarea parțială a hotărârii

Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie

din 18 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul arbitral nr. 76/859/19.

Prin decizia din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis recursul

declarat de S.I.A. „Fertco”, s-a casat integral încheierea din 12 martie 2021 a

1

Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), și s-a pronunțat o decizie nouă sub formă de

încheiere prin care: s-a admis cererea depusă de S.I.A. „Fertco” către S.R.L.” Vest

Resurs” și S.R.L. „Tarservice-Companie” privind desființarea parțială a hotărârii

Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie

a RM nr. 76/859/19 din 18 septembrie 2020.

La 21 mai 2021, administratorul procedurii de insolvabilitate SRL „Vest-

Resurs”, Crețu Adriana și reprezentantul SRL „Tarservice-Companie” SRL au

depus în Curtea de Apel Chișinău o cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 22 aprilie 2021.

La 07 februarie 2022, S.I.A. „Fertco” a depus cerere de strămutare a cauzei,

motivând că, potrivit regulilor Codului de procedură civilă cererea de revizuire

urmează a fi examinată de către același complet de judecată și există bănuieli că

nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea

participanților la proces.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție cererea de

strămutare depusă de S.I.A. „Fertco” a fost respinsă.

La 02 iunie 2022, S.I.A. „Fertco” a depus o cerere cu privire la explicarea

încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție, solicitând explicarea

dispozitivului încheierii și anume în privința completului Curții de Apel Chișinău

care urmează să examineze cauza.

Prin încheierea din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție cererea depusă de

S.I.A. „Fertco” cu privire la explicarea încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții

Supreme de Justiție a fost respinsă.

La 07 iulie 2022, S.I.A. „Fertco” a depus cerere de revizuire împotriva

încheierii din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție.

Verificând încheierea supusă revizuirii, în raport cu criticile formulate și în

limitele temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire este

inadmisibilă, pentru motivele ce se succed.

În corespundere cu articolul 452 alin. (11) al Codului de procedură civilă,

revizuirea s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă data și ora

ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

Posibilitatea revizuirii prevăzute de Capitolul XXXIX din Codul de procedură

civilă reprezintă o procedură excepțională. Prin urmare, cererile de revizuire a

hotărârilor judecătorești trebuie supuse unei analize stricte.

În conformitate cu articolul 446 alin. (1) al Codului de procedură civilă, pot fi

supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale

tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.

Alin. 2 al aceleiași norme prevede că încheierile de încetare a procesului

conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind

tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu

se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun

revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun

niciunei căi de atac.

Structura logico – juridică a art. 451 alin. (1) – (4) al Codului de procedură

civilă prevede condițiile de formă și de conținut a unei cereri de revizuire, obligația

revizuentului de a depune cererea la instanța competentă și inadmisibilitatea

2

avansării repetate a unei asemenea cereri, care este întemeiată pe aceleași temeiuri.

În mod corespunzător, nerespectarea acestor cerințe legale dictează aplicarea art.

453 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură civilă.

Cu toate acestea, temeiurile indicate la art. 449 al Codului de procedură civilă

pot fi apreciate doar de instanța de revizuire, iar lipsa unei căi de a atac, chiar și de

retractare, ar afecta dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 20 din Constituția

Republicii Moldova și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene, îndepărtarea de la

principiul securității juridice este justificată doar când este impusă de circumstanțe

cu caracter substanțial și convingător (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Ryabykh

vs Rusia, hotărârea din 24 iulie 2003, § 52; cauza Pravednaya vs Rusia, hotărârea

din 18 noiembrie 2004, § 25; cauza Giuran vs România, hotărârea din 21 iunie 2011,

Competența instanțelor superioare de a casa și de modifica hotărâri

judecătorești obligatorii și executorii ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor

judiciare. Această competență trebuie exercitată astfel încât să facă, atât cât este

posibil, un echilibru echitabil între interesele unui individ și nevoia de a asigura

eficiența sistemului judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Nikitin vs Rusia,

hotărârea din 20 iulie 2004, § 54-61; cauza SC „Textinc” SA vs România, hotărâre

din 6 februarie 2018, § 24).

La acest capitol, Colegiul judiciar observă că, încheierea din 06 iulie 2022 a

Curții Supreme de Justiție nu se referă la fondul cauzei, or prin ea a fost respinsă

cererea de explicare a unui act judecătoresc.

Drept consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție trage concluzia că încheierea menționată supra nu poate

fi contestată în procedură de revizuire.

Astfel, raționamentele de mai sus limitează soluția instanței la art. 453 alin. (1)

lit. a) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură civilă, după

ce examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii

de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Pe baza celor prezentate, Colegiul atestă că legislatorul nu a exemplificat

împrejurările, când o instanță de revizuire trebuie să pronunțe o încheiere de

respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Totuși această dispoziție

legală, dar și practica judiciară constantă, denotă că o cerere de revizuire poate fi

declarată inadmisibilă, atunci când nu a fost depusă în termenele prevăzute la art.

450 al Codului de procedură civilă sau a fost declarată de persoanele care nu sunt în

drept să facă acest lucru.

La fel, cerere de revizuire poate fi respinsă atunci când nu sunt respectate

condițiile de formă din art. 451 alin. (1) și (3) al Codului de procedură civilă.

Actualmente, urmând logica expusă supra, instanța de revizuire poate considera o

cerere de revizuire ca inadmisibilă în cazul în care revizuirea este depusă împotriva

unui act ce nu se supune revizuirii.

Având în vedere prevederile art. 446, 451 alin. (1) lit. a) al Codului de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție decide că cererea de revizuire depusă de S.I.A. „Fertco”,

urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.

3

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) al Codului de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de S.I.A. „Fertco”,

împotriva încheierii din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție, emisă în cadrul

cauzei civile intentate la cererea S.I.A. „Fertco” împotriva S.R.L. „Vest Resurs” și

S.R.L. „Tarservice-Companie” cu privire la desființarea parțială a hotărârii Curții de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a RM

nr 76/859/19 din 18 septembrie 2020.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-12-21
0,99
2rhc-37/22 — Desfiintarea hotărârii arbitrale
Dosarul nr. 2rhc–37/22 2-20157531-01-2rhc-22112022 Î N C H E I E R E 21 decembrie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Preşedintele completului, judecătorul
CSJ 2022-06-01
0,99
2rhc-16/22 — Desfiintarea hotărârii arbitrale
Dosarul nr. 2rhc–16/22 2-20157531-01-2rhc-14042022 Î N C H E I E R E 01 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Svetla
CSJ 2022-07-06
0,99
2dsc-14/22 — Recunoasterea hotărârii străine
Dosarul nr. 2dsc–14/22 Î N C H E I E R E 06 iulie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Gal
CSJ 2022-04-13
0,99
2ac-47/22 — Desfiintarea hotărârii arbitrale
Dosarul nr. 2ac-47/22 Î N C H E I E R E 13 aprilie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Ga
CSJ 2023-10-05
0,98
2rhc-36/23 — desfiintarea hotaririi Curtii de arbitraj
Dosarul nr. 2rhc-36/23 2-20157531-01-2rhc-27072023 ÎNCHEIERE 05 octombrie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Mariana Pitic examinân
Sursă