Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.09.2022

2ac-199/22 — apărarea onoarei, demnitătii si reputatiei profesionale

HOTĂRÂRE
14.09.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
apărarea onoarei, demnitătii si reputatiei profesionale
Temei legal
strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-199/22 — apărarea onoarei, demnitătii si reputatiei profesionale (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ac-199/22 2-21085113-01-2ac-22082022 ÎNCHEIERE 14 septembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Mariana Pitic Victor Burduh examinând chestiunea cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată de același grad cu Curtea de Apel Cahul, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Aureliu Colenco și Denis Calaida împotriva Curții de Apel Cahul cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și obligarea dezmințirii informației, c o n s t a t ă: La 4 iunie 2021, prin intermediul poștei, Aureliu Colenco și Denis Calaida au depus cerere de chemare în judecată împotriva Curții de Apel Cahul cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și obligarea dezmințirii informației.

La 7 iunie 2021, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, cererea de chemare în judecată a fost repartizată spre examinare judecătorului Judecătoriei Cahul, Ana Bologan. Prin încheierea din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Cahul, sediul central, s-a refuzat în primirea cererii de chemare în judecată depusă de Aureliu Colenco și Denis Calaida împotriva Curții de Apel Cahul cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și obligarea dezmințirii informației, s-a explicat că refuzul de a primi cererea de chemare în judecată exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiași reclamant, cu aceeași acțiune împotriva aceluiași pârât, cu același obiect și aceleași temeiuri.

La 21 iunie 2021, Aureliu Colenco și Denis Calaida au declarat recurs împotriva încheierii din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Cahul, sediul central, solicitând strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad pentru examinarea recursului declarat, admiterea recursului, casarea integrală a încheierii din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Cahul, sediul central, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la etapa primirii cererii de chemare în judecată, unui alt complet de judecată. Prin demersul din 5 iulie 2021 al vicepreședintelui interimar al Curții de Apel Cahul, Galina Vavrin, cauza civilă a fost expediată Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea chestiunii cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad pentru examinarea recursului declarat împotriva încheierii din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Cahul, sediul central.

1 Prin încheierea din 8 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis cererea lui Aureliu Colenco și Denis Calaida, formulată în recursul declarat, cu privire la strămutarea spre o instanță de același grad a cauzei civile, la cererea de chemare în judecată depusă de Aureliu Colenco și Denis Calaida împotriva Curții de Apel Cahul cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și obligarea dezmințirii informației. S-a strămutat Curții de Apel Bălți pentru judecare în ordine de recurs, cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Aureliu Colenco și Denis Calaida împotriva Curții de Apel Cahul cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și obligarea dezmințirii informației.

Prin decizia din 6 decembrie a Curții de Apel Bălți, s-a admis recursul declarat de Aureliu Colenco și Denis Calaida, s-a casat încheierea din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Cahul, sediul central și s-a restituit cauza la rejudecare în Judecătoria Cahul, sediul central, în același complet de judecată. Prin încheierea din 5 iulie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul central, s-a admis excepția de tardivitate înaintată de Curtea de Apel Cahul în cadrul examinării cererii de chemare în judecată depusă de Aureliu Colenco și Denis Calaida împotriva Curții de Apel Cahul cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și obligarea dezmințirii informației. S-a respins, ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție, acțiunea înaintată de Aureliu Colenco și Denis Calaida împotriva Curții de Apel Cahul cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și obligarea dezmințirii informației.

La 13 iulie 2022, prin intermediul poștei electronice, Aureliu Colenco și Denis Calaida au declarat recurs împotriva încheierii din 5 iulie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul central, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii, cu dispunerea respingerii integrale a excepției de tardivitate înaintată de pârâtul Curtea de Apel Cahul. Prin demersul din 10 august 2022 a Curții de Apel Cahul, prezenta cauză a fost transmisă Curții Supreme de Justiție, pentru examinarea chestiunii privind strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de recurs împotriva încheierii din 5 iulie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul central. Examinând chestiunea cu privire la strămutarea cauzei civile la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Cahul, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată necesitatea admiterii solicitării din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Conform alin. (4) al aceleiași articol strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2), lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. La caz, se constată că pretențiile formulate de către , Aureliu Colenco și Denis Calaida au fost înaintate împotriva Curții de Apel Cahul, care are calitate de pârât pe dosar, chestiune care în cazul examinării cauzei în ordine de recurs ar putea trezi bănuieli de imparțialitate.

2 Astfel, reținând calitatea procesuală de pârât a Curții de Apel Cahul, în temeiul art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă, pentru a evita orice dubiu privind imparțialitatea instanței la examinarea prezentei cauze civile în ordine de recurs, Colegiul consideră Este de remarcat că normele procesuale civile instituie mecanisme de garantare a respectării principiului imparțialității instanței învestite cu judecarea cauzei, iar, la caz, strămutarea cauzei va contribui la asigurarea respectării nepărtinirii instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei în ordine de apel. De altfel, prin strămutare se urmărește garantarea imparțialității judecătorilor și înlăturarea oricărei ingerințe sau influențe asupra activității de înfăptuire a justiției.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la acest subiect, se cere ca instanța învestită cu soluționarea unei cauze să fie imparțială, ceea ce prezumă în mod normal absența prejudecății. Cu titlu de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit cu referire la cauza Padovani c. Italiei (26 februarie 1993, par. 27), că este fundamental ca într-o societate democratică, tribunalele să inspire încredere justițiabililor, art. 6§1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, impunând ca fiecare instanță să fie imparțială. Imparțialitatea poate fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândește în forul său interior într-o cauză anume și un demers obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa (Piersack c. Belgiei).

Din considerentele redate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va strămuta Curții de Apel Bălți prezenta cauza civilă pentru judecare în ordine de recurs. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f), alin. (4) și art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Aureliu Colenco și Denis Calaida împotriva Curții de Apel Cahul cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și obligarea dezmințirii informației, se strămută la Curtea de Apel Bălți, pentru judecare în ordine de recurs.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Mariana Pitic Victor Burduh 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-09-27
0,98
2ac-310/23 — cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, obligarea dezmințirii informației
Dosarul nr. 2ac-310/23 2-21085113-01-2ac-27072023 Î N C H E I E R E 27 septembrie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Viorica Puica judecători Oxana Parfeni Aliona Donos
CSJ 2021-09-08
0,97
2ac-135/21 — dezmințirea informațiilor
Dosarul nr.2ac-135/2021 ÎNCHEIERE 08 septembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie
CSJ 2021-04-29
0,93
1cs-82/2021 — art. 190 alin. 5, 243 alin. 3 lit. b CP
Dosarul nr.1cs-82/2021 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 29 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Diaconu Iurie, Judecători – Boico Victor, Catan Liliana, A examinat c
CSJ 2021-04-28
0,93
1r-5/21 — art. 201 CPP
Dosarul nr. 1r-5/2021 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E D E C I Z I E 28 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Președintele ședinței - Toma Nadejda, Judecători - Cobzac Elena şi T
CSJ 2023-05-30
0,93
1r-5/23 — 201 CPP
Dosarul nr. 1r-5/23 1-19003719-01-1r-12042023 Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 24 mai 2023 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Guzun Ion, Judecători – Eremciuc Ghenadie şi Daguţa Sergiu, a judecat, în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă