3ra-429/22 — contestarea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, compensarea cheltuielilor de judecată

3ra-429/22 — contestarea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra–429/22

2-21027801-01-3ra-14042022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. G. Ciobanu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, Gr. Dașchevici, Gh. Mîra)

Î N C H E I E R E

3 august 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Iurie Bejenrau

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de către Administrația Națională a

Penitenciarelor,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de

către Andrei Zghibarță împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire

la contestarea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ individual

favorabil și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 25 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 22 februarie 2021, Andrei Zghibarță a depus cerere de chemare în judecată în

procedura contenciosului administrativ împotriva Administrației Naționale a

Penitenciarelor cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea emiterii actului

administrativ individual favorabil și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că activează în cadrul sistemului

administrației penitenciare la diverse funcții începând cu anul 2011 și până în prezent,

executând sarcinile și obligațiile ce i-au revenit potrivit funcțiilor deținute.

A menționat că actualmente deține funcția de director adjunct al Penitenciarului nr.

4 - Cricova, revenind la funcția menționată din data de 3 februarie 2020, în temeiul

hotărârii instanței de judecată, potrivit căreia s-a anulat sancțiunea disciplinară aplicată

în formă de retrogradare în funcție.

A notat că, la 7 iulie 2020, aproximativ la orele 01:30 min, din Penitenciarul nr. 4

- Cricova a evadat condamnatul Dan Balan, escaladând edificiile de pază și gardurile

de protecție. Iar, pe fapta dată a fost dispusă de către Administrația Națională a

Penitenciarelor inițierea cercetării de serviciu pentru elucidarea tuturor

circumstanțelor, care a fost finisată la data de 25 septembrie 2020. Materialele

cercetării de serviciu au fost examinate în cadrul Comisiei de disciplină a

Administrației Naționale a Penitenciarelor la data de 19 noiembrie 2020.

Reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor au admis iregularități de

1

procedură, până la aprobarea actului administrativ, în temeiul căruia a fost sancționat

reclamantul.

În accepțiunea reclamantului, se creează dubii faptul că, deși potrivit pct. 6 din

Regulamentul de activitate a comisiilor de disciplină pentru personalul din cadrul

sistemului administrației penitenciare, aprobat prin ordinul Ministerului Justiției nr.

593 din 28 noiembrie 2018, „în componența comisiei de disciplină din cadrul

Administrației Naționale a Penitenciarelor se include un membru desemnat de

Ministerul Justiției...”, dar în cadrul ședinței Comisiei de disciplină din data de 19

noiembrie 2020, nu a participat nici un reprezentant al Ministerului Justiției, fapt

indicat în procesul verbal al ședinței.

În acest context, a invocat dispozițiile pct. 32 din Regulamentul menționat,

conform cărora comisia de disciplină este deliberativă în prezența a cel puțin 3 membri.

Suplimentar, a făcut trimitere la prevederile art. 136 alin. (1) din Codul

administrativ, care reglementează că calculul cvorumului și al majorității se face prin

jumătate plus unu cu aproximare în minus, dacă este cazul. Astfel, se constată că,

Comisia de disciplină s-a desfășurat doar cu 4 membri, creând un număr par, ceea ce

contravine normelor legale. Urmare a celor indicate, la data de 30 noiembrie 2020 a

fost emis ordinul Administrației nr. 1342 ef. cu privire la aplicarea sancțiunii

disciplinare lui Andrei Zghibarță, pentru atitudinea neglijentă față de exercitarea

atribuțiilor de serviciu la prevenirea evenimentelor negative în cadrul Penitenciarului

nr. 4 - Cricova și asigurarea insuficientă a controlului asupra realizării funcțiilor și

atribuțiilor de către subalterni, astfel fiind încălcate prevederile pct. 78 al Statutului

executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin hotărârea de Guvern nr.

583/2006; sarcinile fișei de post pct. 8.3, pct. 11.4, pct. 11.1.5, pct. 13; pct. 6, sbpct. 3),

pct. 7, sbpct. 1) și sbpct. 3) din Codul deontologic al funcționarului public cu statut

special din cadrul sistemului administrației penitenciare, aprobat prin ordinul

Ministerului Justiției nr. 19 din 21 ianuarie 2019; art. 62 alin. (1) lit. b), d), e) și j); art.

87 lit. b) din Legea nr. 300/2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare, lui

Andrei Zghibarță, inspector principal de justiție, director adjunct al Penitenciarului nr.

4 - Cricova, conform prevederilor lit. a) art. 88 din Legea nr. 300/2017 cu privire la

sistemul administrației penitenciare, s-a aplicat sancțiunea disciplinară „mustrare”.

Reclamantul a explicat că în pct. 2 din ordinul menționat mai sus, este indicată

expres calea de contestare a actului administrativ, astfel în conformitate cu art. 163 lit.

c) din Codul administrativ, procedura de examinare a cererii prealabile nu se efectuează

dacă legea prevede expres adresarea nemijlocită în instanța de judecată și art. 91 alin.

(5) din Legea nr. 300/2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare, prevede

că, ordinul privind aplicarea sancțiunii disciplinare poate fi contestat în instanța de

contencios administrativ. Din aceste considerente a înaintat cerere de chemare în

judecată fără respectarea procedurii prealabile, însă prin încheierea din 29 decembrie

2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost respinsă ca inadmisibilă din motivul

nerespectării procedurii prealabile.

Astfel, reclamantul a precizat că s-a adresat cu cerere prealabilă privind anularea

actului administrativ individual către Administrația Națională a Penitenciarelor, dar

potrivit răspunsului Administrației nr. 4/3- Z-38 din 26 ianuarie 2021, recepționat la

data de 29 ianuarie 2021, a fost informat că cererea se lasă fără examinare, deoarece

2

calea de atac pentru contestarea sancțiunii disciplinare, este depunerea acțiunii în

instanța de contencios administrativ.

Reclamantul a mai specificat că evaluând temeiurile legale din ordinul de aplicare

a sancțiunii disciplinare, s-a constatat că el a manifestat atitudine neglijentă față de

exercitarea atribuțiilor sale de serviciu la prevenirea evenimentelor negative în cadrul

Penitenciarului nr. 4 - Cricova și asigurarea insuficientă a controlului asupra realizării

funcțiilor și atribuțiilor de către subalterni, astfel încălcând prevederile pct. 78 din

Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin hotărârea Guvernului nr.

583/2006, ce prevede că activitățile de asigurare a ordinii interioare, prevenire și

curmare a încălcărilor de regim și crimelor din partea deținuților se efectuează de către

toate serviciile penitenciarului și trebuie să includă: asigurarea supravegherii

permanente a deținuților; prevenirea părăsirii neautorizate de către deținuți a secțiilor,

sectoarelor, zonelor locative sau teritoriului penitenciarului în funcție de regimul

detenției; asigurarea respectării stricte de către deținuți a ordinii interioare și a regulilor

de conduită, precum și îndeplinirea de către aceștia a obligațiunilor lor; educarea la

deținuți a respectului față de legislație și atitudinii oneste față de muncă; depistarea și

izolarea la timp a deținuților care au comis încălcări ale regimului de detenție și ale

regulilor de ordine interioară; organizarea lucrului operativ-profilactic privind

prevenirea și curmarea manifestărilor criminale în mediul deținuților.

Reclamantul a relatat că, norma citată prevede expres că activitățile de curmare și

prevenire a încălcărilor de regim se asigură de toate serviciile penitenciare, nu doar de

directorul adjunct al instituției, precum s-a incriminat în actul administrativ individual.

Ulterior s-a menționat că, a încălcat sarcinile din fișa postului și anume pct. 8.3, 11.4,

11.1.5 și pct. 13, dar pe tot parcursul motivării actului administrativ, reține că, nu este

motivat prin ce acțiuni s-au încălcat și în ce modalitate, nu este indicat.

Mai mult ca atât, a susținut că, pct. 8.3 din fișa postului reglementează

„compartimentul colaborare internă”, relații de control pe domeniile de activitate, adică

serviciile din subordine potrivit managementului competențelor, nu este clar în ce

măsură ar fi încălcat obligațiunile date.

A relevat că, pct. 11.4 reprezintă denumirea compartimentului - „coordonarea

managementului situațiilor de criză și prevenirea evenimentelor negative în instituțiile

penitenciare”, în care se includ cinci subpuncte, dar nu este specificat care subpunct a

fost încălcat. Pct. 11.1.5 „asigură controlul asupra realizării funcțiilor și atribuțiilor de

către subalterni”, iar care atribuții de subalterni nu a fost realizată, nu se argumentează.

Iar, pct. 13 descrie compartimentul „responsabilități” în care se includ șase subpuncte,

și la fel nu este specificat care din responsabilități a fost încălcată de reclamant. De

asemenea, au fost invocate încălcarea prevederilor art. 62 alin. (1) lit. b), d), e) și j) din

Legea nr. 300/2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare, ce reglementează

că, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare trebuie:

să respecte și să protejeze viața, sănătatea și demnitatea persoanelor private de libertate,

drepturile și libertățile acestora; să execute, cu profesionalism și în termen optim, toate

atribuțiile de serviciu stabilite în fișa postului și în actele normative care reglementează

activitatea sistemului administrației penitenciare; să fie disciplinat, respectuos și corect

față de conducători, colegi și subalterni și să respecte ierarhia conferită de funcția și

gradul special deținute; să se conformeze dispozițiilor date de conducătorii cărora le

este subordonat direct....

3

În context, reclamantul a notat că, nici în încheierea anchetei de serviciu, nici în

actul administrativ contestat, nu este indicat prin care acțiuni concrete s-a ajuns la

concluzia încălcării obligațiilor citate mai sus de către el, ci doar se descrie modalitatea

evadării condamnatului. La fel, susținea că, nu este argumentată nici decizia

Administrației Naționale a Penitenciarelor privind stabilirea abaterii disciplinare

prevăzută de art. 87 lit. b) din Legea nr. 300/2017 cu privire la sistemul administrației

penitenciare: „neglijența și/sau tergiversarea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, a

prevederilor legale sau a dispozițiilor primite de la conducătorii ierarhic superiori ori

de la autoritățile abilitate de lege, dacă acțiunile respective au fost săvârșite în mod

repetat”. Prin urmare, faptul că angajatorul nu a specificat ce concret a încălcat, a

tergiversat îndeplinirea atribuțiilor sau nu a executat dispozițiile primite de

conducătorii ierarhic superiori, respectiv consideră că neindividualizarea pedepsei a

dus la aplicarea unei sancțiuni disciplinare ilegale.

Totodată, a invocat dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea citată mai sus, care

prevede că, la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, se ține cont de cauzele

și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul

de vinovăție și consecințele abaterii, comportamentul general în cadrul serviciului al

persoanei respective, precum și de existența altor sancțiuni disciplinare. Iar, potrivit

pct. 21 din Regulamentul de activitate al comisiilor de disciplină pentru personalul din

cadrul sistemului administrației penitenciare, indicat mai sus, activitatea comisiilor se

desfășoară în conformitate cu un șir de principii, unul din cele mai importante fiind

principiul proporționalității, ce prevede că: „la examinarea abaterii disciplinare se

asigură respectarea unui raport echitabil între gravitatea abaterii disciplinare,

circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă a fi aplicată”.

Concomitent, pct. 42 din același regulament prevede că, la individualizarea sancțiunii

disciplinare aplicabile comisia ține cont de: 1) cauzele care au determinat săvârșirea

abaterii disciplinare; 2) împrejurările în care aceasta a fost săvârșită; 3) gradul de

vinovăție; 4) gravitatea și consecințele abaterii; 5) conduita funcționarului public cu

statut special cercetat; 6) existența unei sancțiuni disciplinare aplicate funcționarului

public cu statut special cercetat, termenul de acțiune al căreia nu a fost stins în condițiile

legii”.

Reieșind din faptul că a fost aplicată sancțiunea disciplinară sub formă de mustrare,

fiind evaluată prin toate subpunctele descrise mai sus, reclamantul a opinat că nu a fost

ținut cont în genere de această prevedere, cu atât mai mult nu au fost elucidate nici

cauzele ce au determinat abaterea disciplinară, nici gradul de vinovăție personal al său.

În opinia reclamantului, Administrația Națională a Penitenciarelor, la emiterea

actului administrativ individual defavorabil de sancționare, a încălcat prevederile art.

225 alin. (2), art. 16, art. 18, art. 29, art. 36, or, actul contestat conține erori de

procedură, precum ar fi lipsa motivării, ori aceasta trebuie să fie reală și bazată pe

probe, ceea ce lipsește în speța dată.

La fel, reclamantul a afirmat că de către autoritatea pârâtă a fost ignorat principiul

supremației dreptului și pârâta a permis o depășire evidentă a principiului dreptului

discreționar la emiterea deciziei nominalizate, ori, administrația penitenciarului nu este

complet liberă în utilizarea dreptului discreționar, iar aceasta trebuie să acționeze cu

bună-credință, în limitele legale stabilite și cu respectarea scopului pentru care le-a fost

atribuit dreptul.

4

Prin urmare, considerând că autoritatea publică nu a acționat în spiritul legii,

depășind astfel spiritul legii prin nerespectarea principiul proporționalității la aplicarea

sancțiunii disciplinare sub formă de „mustrare”, reclamantul a înaintat prezenta acțiune

întru a permite instanței de contencios administrativ de a efectua controlul judecătoresc

prin prisma prevederilor Codului administrativ al actului contestat, obiect al

prezentului litigiu.

În susținerea celor invocate, reclamantul a mai remarcat că atât Codul administrativ

cât și Codul muncii prescriu în mod imperativ că, angajatorul este obligat să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în ordinul de aplicare a sancțiunii. Astfel,

în situația în care administrația s-a abținut de a răspunde la toate motivele invocate de

către angajat în explicațiile sale și în demersurile cu privire la îmbunătățirea condițiilor

de securitate și regim în penitenciar, consideră că cercetarea de serviciu a fost formală,

fapt ce contravine articolului 6 § 1 CEDO și nu a fost asigurat dreptul la un proces

echitabil.

La aspectul dat, a menționat jurisprudența CtEDO în cauza Lebedinschi contra

Republicii Moldova (cererea nr .41971/11, hotărârea din 16 iunie 2015, §§35 și 47), în

care înalta Curte a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție ca urmare a lipsei

unei motivări explicite din partea Curții Supreme de Justiție, în legătură cu argumentul

invocat de reclamant.

Reclamantul a indicat că fiind drept superficiale concluziile ce au stat la baza

emiterii ordinului, ori autoritatea publică nu a elucidat toate circumstanțele importante

speței, nu a dat răspuns la toate argumentele ridicate în fața sa. Or, în cazul în care

angajatorul se abține de a da un răspuns special și explicit la cele mai importante

întrebări, fără a acorda părții care a formulat explicațiile, posibilitatea de a ști dacă acest

mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a

dreptului la un proces echitabil (speța Hiro Balani c. Spaniei, hotărârea din 9 decembrie

1994).

A mai comunicat că, actul administrativ trebuie să corespundă tuturor normelor de

drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și

expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Pentru emiterea ordinului, administrația a constatat: „în rezultatul investigațiilor

efectuate în cadrul anchetei de serviciu s-a stabilit că planurile efectuării perchezițiilor

în sectorul locativ nr. 8 al Penitenciarului nr. 4 - Cricova (locul de deținere al

condamnatul Balan Dan) pentru perioada ianuarie-iulie 2020, nu au fost respectate

integral (confirmare - planurile respective raportate la informațiile din Registrul

evidenței perchezițiilor). Faptul dat, în accepțiunea reclamantului, scoate în evidență

activitatea nesatisfăcătoare a serviciului siguranță și regim penitenciar al instituției,

direcționată spre depistarea și înlăturarea cauzelor și condițiilor ce influențează negativ

buna funcționare a penitenciarului, în special prin prisma art. 221/1 alin. (1) din Codul

de executare - pentru prevenirea unor evenimente deosebite, a situațiilor de risc,

persoanele condamnate sunt supuse percheziției.

Referitor la controlul insuficient al activității subalternilor de către conducerea

penitenciarului, reclamantul a indicat că, evadarea condamnatului din locul de deținere,

constituie o situație excepțională care lezează imaginea și prestigiul Administrației

Naționale a Penitenciarelor și ale instituțiilor subordinate. Iar, în concluzie, totalizând

materialele anchetei de serviciu și probele administrate din punct de vedere al

5

pertinenței, concludentei, utilității și veridicității lor, atestă disfuncții în procesele de

lucru ale Penitenciarului nr. 4 - Cricova, în special în activitatea conducerii instituției,

secției siguranță și regim penitenciar, precum și secției pază și escortare a

Penitenciarului nr. 15-Cricova, astfel, conchidea că nu există concordanță între

dispozitivul ordinului și motivarea ordinului.

Cu atât mai mult, a reținut mențiunile din ordin precum că, paza perimetrului

Penitenciarului nr. 4-Cricova este asigurată de către Secția pază și escortare a

Penitenciarului nr. 15 - Cricova”..(..) însă a depistat că, sancționat a fost doar el care

nu constituie întreaga conducere a penitenciarului și nu face parte din conducerea

Penitenciarului nr. 15 - Cricova, căreia i se subordonează Secția pază si escortare. În

conformitate cu art. 24 alin. (1) din Codul administrativ, participanții la procedura

administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile

și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale

ale altor participanți, iar alin. (2) al aceluiași articol, stipulează că participantul care își

exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile procesuale

cu bună-credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și morale cauzate.

În continuare, ce ține de prejudiciul material, reclamantul a specificat că potrivit

certificatului eliberat de Serviciul financiar al Penitenciarului nr. 4 - Cricova, în calitate

de director adjunct, a beneficiat de un salariu net în sumă de 14 044 de lei în care se

include sporul pentru performanță. Respectiv, conducându-se de prevederile pct. 33

din ordinul Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 138 din 30 martie 2020 cu

privire la aprobarea unor reglementări interne de punere în aplicare a cadrului normativ

de salarizare în sectorul bugetar, a indicat că, „angajaților, care în urma evaluării

performanței individuale au obținut calificativul „bine” sau „foarte bine”, li se

calculează spor pentru performanță în mărime de 10% din salariul de bază”. Totodată,

în conformitate cu art. 16 alin. (4) din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de

salarizare, „sporul pentru performanță nu se acordă persoanelor care au fost sancționate

disciplinar. În cazul suspendării de către instanța de judecată a actului administrativ de

sancționare a angajatului, sporul se va acorda în condițiile alin. (5)”.

Astfel, luând în considerare cele supra indicate, reclamantul afirmat că beneficiază

de salariu, fără achitarea sporului pentru performanță, în sumă de 13 007 de lei pe o

perioadă de 12 luni, în cazul în care instanța nu va anula actul administrativ individual

contestat, respectiv cu 1 037 de lei per lună mai puțin.

Reclamantul Andrei Zghibarță a solicitat anularea ordinului Administrației

Naționale a Penitenciarelor nr. 1342 ef. din 30 noiembrie 2020 cu privire la aplicarea

sancțiunii disciplinare în privința sa; obligarea Administrației de a-i achita diferența

drepturilor salariale cu titlu de despăgubiri materiale cauzate, în sumă de 1 037 lei per

lună până la executarea hotărârii; precum și compensarea cheltuielilor de asistență

juridică.

Prin hotărârea din 6 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani a fost admisă

parțial acțiunea depusă de către Andrei Zghibarță. S-a anulat ordinul Administrației

Naționale a Penitenciarelor nr. 1342 ef. din 30 noiembrie 2020 „cu privire la aplicarea

sancțiunii disciplinare dlui Andrei Zghibarță”; S-a obligat Administrația Națională a

Penitenciarelor să îi achite lui Andrei Zghibarță diferența plăților salariale neachitate

în legătură cu aplicarea sancțiunii disciplinare menționate. În rest, acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată.

6

Cu respectarea dispozițiilor art. 232 din Codul administrativ, la 13 iulie 2021

Administrația Națională a Penitenciarelor a depus cerere de apel, iar la 25 august 2021

motivarea apelului împotriva hotărârii instanței de fond.

Prin decizia din 25 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

depus de Administrația Națională a Penitenciarelor și s-a menținut hotărârea din 6 iulie

2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat că urmează a fi reținute ca

întemeiate concluziile instanței de fond precum că, actul administrativ individual

defavorabil – ordinul nr. 1342 ef. din 30 noiembrie 2020 „cu privire la aplicarea

sancțiunii disciplinare dlui Andrei Zghibarță”, este emis cu încălcarea procedurii, fapt

care duce la anularea acestuia.

Instanța ierarhic inferioară analizând probatoriul cauzei a stabilit că, într-adevăr,

autoritatea publică pârâtă a depășit termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare cu mai

mult de o lună, or, ancheta de serviciu prin care s-a constatat vinovăția lui Andrei

Zghibarță a fost finalizată la 25 septembrie 2020, fapt confirmat inclusiv prin

scrisoarea-notificare nr. 6/3179 întocmită la data de 28 septembrie 2020 de Șeful

adjunct al Direcției Protecție Internă al Administrației Naționale a Penitenciarelor,

comisar-șef de justiție, Eduard Guțan și expediată în adresa mai multor persoane vizate

în ancheta desfășurată, inclusiv și în adresa lui Andrei Zghibarță.

Instanța de apel a menționat că apelantul nu a invocat nici un argument plauzibil

pentru a combate această poziție a instanței de fond, fapt care denotă acceptarea tacită

că ordinul de sancționare al reclamantului a fost emis cu încălcarea termenului, fără a

fi invocată justificarea unei astfel de omisiuni.

Drept urmare, instanța de apel a reținut concluziile primei instanțe precum că, actul

administrativ individual defavorabil contestat a fost emis cu încălcarea procedurii

stabilite de legislația în vigoare, respectiv ordinul nr. 1342 ef. din 30 noiembrie 2020

„cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare lui Andrei Zghibarță (mustrare), corect

a fost anulat ca fiind emis cu încălcarea procedurii. Or, afirmațiile contrare ale

apelantului nu pot fi reținute de instanță, întrucât lipsește vreo normă legală care ar

permite angajatorului prelungirea termenului procedurii administrative privind

aplicarea sancțiunii disciplinare.

La data de 17 februarie 2022, Administrația Națională a Penitenciarelor a depus

recurs nemotivat, iar la 20 aprilie 2022 motivarea recursului împotriva deciziei din 25

ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea

deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri

de respingere integrală a acțiunii.

În argumentarea cererii de recurs cu reiterarea motivelor de drept și de fapt anterior

invocate, recurentul a indicat că consideră decizia instanței de apel nefondată.

A menționat că instanțele inferioare au concluzionat greșit în partea constatării

încălcării termenului de aplicare a sancțiunii în privința reclamantului/intimat. Mai

mult, ultimul nu a invocat în acțiune pretențiile cu privire la încălcarea termenului de

aplicare a sancțiunii disciplinare, din care motiv a fost inoportună expunerea pe acest

fapt în referință și prezentarea informațiilor în combaterea unor astfel de afirmații, or,

referința conține răspunsuri la toate alegațiile din acțiune.

A afirmat că instanța de judecată a constatat …„că prin rezoluție se înțelege

rezolvarea unui act, a unei cereri (scrisă de obicei pe actul respectiv)”…, poziție pe

7

care o consideră neîntemeiată, deoarece, actele normative la care face referire instanța

de apel – Codul administrativ, Legea nr. 300/2017, nu definesc noțiunea de „rezoluție”.

A opinat ca fiind neîntemeiate constatările instanței de apel cu privire la faptul că

ordinul de sancționare a fost emis cu încălcarea procedurii stabilite de legislația în

vigoare, or, termenul procedurii administrative reglementat la art. 60 alin. (1), (5) din

Codul administrativ, la care se face referire în hotărâre poate fi suspendat. Astfel,

legiuitorul a prevăzut în mod expres perioada stabilită pentru care poate fi suspendată

o anchetă de serviciu și termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare, și posibilitatea

întreruperii termenului general în care o procedură administrativă trebuie finalizată în

cazul suspendării procedurii administrative, care și a fost respectat în speță.

A susținut că instanța de apel nu a dat apreciere completă și obiectivă probelor,

astfel a aplicat incorect normele de drept material , iar concluziile formulate în decizie

sunt contrare circumstanțelor cauzei.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanță de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă

Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la

instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 25 ianuarie 2022,

dispozitivul deciziei fiind notificat recurentului, la data de 27 ianuarie 2022, prin

intermediul poștei electronice (f.d.206).

Totodată, decizia motivată din 25 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost

notificată recurentului, prin intermediul poștei electronice, la data de 25 martie 2022,

fapt confirmat de către ultimul (f.d.210 verso -211).

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ menționează că Administrația Națională a Penitenciarelor, s-a conformat

prevederilor legale și a depus recursul în termenul prevăzut de art. 245 din Codul

administrativ.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de către Administrația Națională

a Penitenciarelor, în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din

următoarele motive.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil,

recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 din

Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la

literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

8

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv

al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient

de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării

unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să

răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel

ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de

drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o

motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul

administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din

Codul administrativ.

În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont

pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot

fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

9

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus

de către Administrația Națională a Penitenciarelor.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de către Administrația Națională a Penitenciarelor, se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Iurie Bejenaru

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

10