2ac-180/22 — contestarea actelor executorului judecătoresc
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actelor executorului judecătoresc
- Temei legal
- stramutarea cauzei
2ac-180/22 — contestarea actelor executorului judecătoresc (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ac-180/22 2-21085656-01-2ac-15072022 ÎNCHEIERE 03 august 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic examinând demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, în cauza civilă, la cererea depusă de către Serghei Stoianoglo împotriva Băncii Comerciale „Unibank” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Oleg Șevcenco cu privire la anularea actelor executorului judecătoresc, constată: La 07 iunie 2021, Serghei Stoianoglo a depus cerere împotriva executorului judecătoresc Oleg Șevcenco cu privire la anularea actelor executorului judecătoresc.
Prin încheierea din 10 decembrie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central a fost atras în proces în calitate de pârât creditorul BC „Unibank” SA în proces de lichidare, iar în calitate de intervenient accesoriu a fost atras în proces executorul judecătoresc Oleg Șevcenco. Prin încheierea din 28 decembrie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central s-a respins ca nefondată cererea lui Serghei Stoianoglo cu privire la suspendarea executării încheierii executorului judecătoresc Oleg Șevcenco. S-a respins ca nefondată cererea lui Serghei Stoianoglo cu privire la anularea parțială a încheierii executorului judecătoresc nr. 102-262/2021 din 27 mai 2021 și obligarea executorului judecătoresc Oleg Șevcenco să indice în pct. 2 și 3 al încheierii nr. 102-262r/2021 din 27 mai 2021 că suma lunară pasibilă reținerii din salariul său și din alte venituri, nu poate depăși 459 lei.
S-a încasat de la Serghei Stoianolgo în beneficiul executorului judecătoresc Oleg Șevcenco suma de 98 lei cu titlu de cheltuieli pentru prezentarea copiei procedurii de executare. La 10 ianuarie 2022, Serghei Stoianoglo a declarat recurs nemotivat, iar la 09 februarie 2022 a declarat recurs motivat împotriva încheierii din 28 decembrie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii. 1 Prin încheierea din 07 aprilie 2022 a Curții de Apel Comrat, s-a admis recursul declarat de Serghei Stoianoglo, s-a casat încheierea din 28 decembrie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, cu remiterea cauzei la rejudecare, la aceeași instanță, în alt complet de judecată.
Prin încheierea din 19 mai 2022 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central s-a respins ca neîntemeiată cererea depusă de Serghei Stoianolgo împotriva BC „Unibank” SA, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Oleg Șevcenco cu privire la anularea parțială a actelor executorului judecătoresc în procedura de executare nr. 102-262r/21 din 27 mai 2021. La 23 iunie 2022, Serghei Stoianoglo a declarat recurs împotriva încheierii din 19 mai 2022 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii. La 13 iulie 2022, Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov a înaintat demers cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad pentru examinarea cauzei în ordine de recurs.
În motivarea demersului a invocat imposibilitatea constituirii unui complet de judecată, ca urmare a faptului că prin încheierea din 14 iunie 2022 a Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, judecătorii Afanasi Curdov, Grigori Colev și Ștefan Starciuc au fost blocați de la repartizarea cauzelor în PIGD în perioada 20 iunie 2022-05 august 2022, din motivul aflării lor în concediul de odihnă anual. De asemenea, judecătorii Curții de Apel Comrat, Dmitrii Fujenco, Andrei Mironov și Ludmila Caraianu, care anterior au examinat în ordine de recurs cauza nominalizată, în programul PIGD au fost indicați ca „judecători incompatibili”, de aceea nici prin intermediul PIGD, dar nici manual nu este posibil de a fi format un alt complet de judecată, activitatea fiind exercitată doar de 7 judecători.
Studiind demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, Colegiul civil, comercial și de contencios administrative al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge demersul din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) și alin. (4) din Codul de procedură civilă instanța strămută cauza la o altă instanță din motivul recuzării (abținerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă. Strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.
Materialele cauzei atestă că, conform deciziei din 07 aprilie 2022 a Curții de Apel Comrat, judecătorii Dmitri Fujenco, Liudmila Caraianu și Andrei Mironov au participat anterior la examinarea cauzei în ordine de recurs (f.d. 175), respectiv la înregistrarea cauzei nominalizate în programul PIGD, judecătorii menționați au fost indicați ca „judecători incompatibili”. 2 Judecătorii Curții de Apel Comrat, Afanasi Curdov, Grigori Colev și Ștefan Starciuc au fost blocați de la repartizarea cauzelor în PIGD, în perioada 20 iunie 2022- 05 august 2022, din motivul aflării lor în concediul de odihnă anual.
Reieșind din prevederile enunțate supra în raport cu motivele invocate în demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, motivul aflării în concediul de odihnă anual al judecătorilor Afanasi Curdov, Grigori Colev și Ștefan Starciuc, nu constituie temei de strămutare a cauzei date într-o altă instanță de judecată de același grad și acesta nu se încadrează în prevederile art. 43 alin. (2) lit. d) Cod de procedură civilă. Or, imposibilitatea constituirii completului de judecată trebuie să poarte un caracter statornic, adică să nu fie definită doar prin factori de moment, cum ar fi aflarea judecătorilor în concediul de odihnă anual.
La caz, la revenirea judecătorilor din concediul de odihnă anual va fi posibilă constituirea completului de judecată pentru examinarea cauzei în ordine de recurs, la cererea depusă de către Serghei Stoianoglo împotriva BC „Unibank” SA, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Oleg Șevcenco cu privire la anularea actelor executorului judecătoresc. Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov cu privire strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad.
În conformitate cu art. 43, art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad. Cauza civilă, la cererea depusă de către Serghei Stoianoglo împotriva Băncii Comerciale „Unibank” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Oleg Șevcenco cu privire la anularea actelor executorului judecătoresc, se remite pentru examinare în ordine de recurs la Curtea de Apel Comrat. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.