2ra-601/22 — recunoasterea valabilitatii contractului de activitate comuna, evacuarea din bunul imobil

2ra-601/22 — recunoasterea valabilitatii contractului de activitate comuna, evacuarea din bunul imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-601/2022

2-18202473-01-2ra-22042022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Z. Talpalaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru)

Î N C H E I E R E

13 iulie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Iurie Tofan, reprezentat

de avocatul Valentin Guțu,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul

Valentin Guțu în interesele lui Tofan Iurie împotriva Nataliei Tofan cu privire la

recunoașterea valabilității contractului de activitate comună, recunoașterea

dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte ideală din bunul imobil și,

cererea de chemare în judecată înaintată de către avocatul Dunas Andrei în

interesele Nataliei Tofan împotriva lui Tofan Iurie cu privire la evacuare,

împotriva deciziei din 01 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 16 noiembrie 2018, avocatul Guțu Valentin, acționând în interesele lui

Tofan Iurie a adresat cerere de chemare în judecată împotriva Nataliei Tofan cu

privire la recunoașterea valabilității contractului de activitate comună,

recunoașterea după Tofan Iurie a dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte

ideală din apartamentul xxxx, dobândit cu titlu de bun în devălmășie.

În motivarea acțiunii, a indicat că, la 24 martie 1990 la OSC Buiucani, mun.

Chișinău, Tofan Iurie a înregistrat căsătoria cu Ostroușco Natalia. În vara aceluiași

an, Tofan Iurie a plecat cu soția Tofan Natalia în or. Frunze RSS Kirghizia, unde

au locuit în casa părinților ei aproximativ pe parcursul a unui an, tot acolo la xxxx

s-a născut fiul lor comun, Tofan Ruslan.

În anul 1991 împreună cu familia s-a întors în Republica Moldova, unde s-a

angajat la lucru la uzina de tractoare, iar pîrîta cu copilul minor a locuit la părinții

lui la țară. Peste o perioadă de timp a primit de la locul de muncă camera nr.xx cu

suprafața de 11,7 m.p. în căminul din str. xxxx, instalându-se împreună cu familia.

A invocat că în aceea perioadă multe familii de evrei plecau din or. Chișinău

la trai permanent în Israel și pentru a putea obține un apartament, reclamantul

împreună cu soția au decis să divorțeze fictiv și ulterior să se recăsătorească cu o

evreică care pleacă în Israel ca să rămână în apartamentul ei. La 11 februarie 1997,

Tofan Iurie a divorțat cu Tofan Natalia, însă varianta gândită de a se căsători fictiv

1

a eșuat. După desfacerea căsătoriei a rămas să locuiască mai departe împreună cu

familia și să ducă gospodăria în comun, acest fapt confirmându-se și prin

fotografiile anexate la cerere.

Tofan Natalia s-a angajat la lucru la uzina de tractoare și când în cămin s-a

eliberat o cameră cu suprafața de 16 m.p., dânsa împreună cu feciorul a ocupat-o

abuziv, iar el a rămas să locuiască în camera nr. x. Ulterior, pîrîta a legalizat

camera de 16 m.p. și astfel au continuau să locuiască împreună în camera mare și

să ducă gospodăria în comun. Atunci când a început privatizarea reclamantul cu

pîrîta a privatizat fiecare în parte camerele din cămin, suplimentar reclamantul a

primit de la locul de muncă un lot pentru construcția casei în sat. Trușeni.

La începutul anului 2001 reclamantul împreună cu pîrîta au hotărât să vândă

cele 2 odăi din cămin și lotul de teren pentru construcție din s. Trușeni pentru a

procura un apartament separat cu 2 odăi. Astfel, la 04 septembrie 2001, Tofan Iurie

personal a vândut terenul și la 07 noiembrie 2001 a vândut odaia nr. x din căminul

nominalizat supra, pîrîta Tofan Natalia la rândul său a vândut camera pe care o

deținea în cămin.

A menționat că, la acel moment relațiile dintre părți erau normale, din care

motiv au mers la OSC Centru și au depus cerere de înregistrare a căsătoriei. Din

banii acumulați în urma vânzării celor două camere din cămin și a terenului pentru

construcții, împreună cu Tofan Natalia la 09 noiembrie 2001 au procurat

apartamentul nr. xxxx, pe care la insistența Nataliei Tofan l-au înregistrat pe

numele acesteia, la notar prezentându-se Tofan Iurie, Tofan Natalia și vânzătorul.

La 23 noiembrie 2001, Tofan Iurie și Tofan Natalia au mers la Oficiul Stării

Civile și au oficializat repetat căsătoria, iar în apartamentul care a fost procurat din

banii comuni au făcut reparație, au cumpărat mobilă și tehnica necesară. Alăturat

de cheltuielile suportate pentru reparația apartamentului, cumpărarea mobilei și

tehnicii, reclamantul împreună cu pîrîta au suportat cheltuieli legate de serviciile

locativ-comunale și de întreținere a copilului.

Reclamantul a declarat că au convenit în comun să procure apartamentul în

litigiu în scopul îmbunătățirii necesităților familiale și din aceste motive de fapt și

de drept, consideră că instanța de judecată urmează să recunoască valabil

contractul de activitate comună între reclamant și pîrîtă și să recunoască după

reclamant și după pîrîtă dreptul de proprietate a cîte ½ cotă-parte ideală din

apartamentul nr. xxxx, numărul cadastral xxxx, dobândit în perioada

concubinajului cu Tofan Natalia.

La 01 noiembrie 2017, avocatul Dunas Andrei, acționând în interesele

Nataliei Tofan a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Tofan Iurie cu

privire la desfacerea căsătoriei încheiată între Tofan Natalia și Tofan Iurie,

înregistrată și trecută în registrul actelor de stare civilă cu nr. 397 la data de 23

noiembrie 2001, de către Oficiul Stării Civile al sect. Centru și evacuarea silită a

lui Tofan Iurie din ap. xxxx ce-i aparține cu drept de proprietate.

În motivarea acțiunii a invocat că viața în comun cu Iurie Tofan a eșuat

începând cu anul 2013. În ultimii ani de căsătorie, relațiile au devenit tensionate,

domina neînțelegerea și certurile. De aproximativ de doi ani de zile locuiesc în

același bun imobil, însă duc un mod de viață separat unul de celălalt.

Incompatibilitatea caracterelor și viziunile contrare asupra modului și principiilor

de conviețuire, în contextul atmosferei create, au condus reclamanta la convingerea

fermă privind imposibilitatea păstrării familiei în continuare.

A menționat reclamanta că, căsătoria lor a fost încheiată la 23 noiembrie

2

2001, dar până la încheierea căsătoriei, Tofan Natalia a dobândit dreptul de

proprietate asupra bunului imobil în care atât reclamanta cât și pârâtul domiciliază.

A indicat că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 09 noiembrie

2001, a procurat, din sursele proprii și cu sprijinul financiar al fratelui său, care

domiciliază de un timp îndelungat în Germania, un bun imobil, constituit din

apartament cu 2 camere, cu suprafața de 43,3 m.p., amplasat în mun. xxxx, fapt

confirmat atât prin contractul de vânzare-cumpărare anexat la materialele cauzei

civile, cât și prin extrasul din Registrul bunurilor imobile.

Reclamanta a declarat că nu mai dorește să locuiască într-un bun imobil

împreună cu pârâtul Tofan Iurie, drept urmare a decis să-i propună eliberarea

benevolă al spațiului locativ care îl deține în proprietate, deoarece acest bun imobil

nu a fost dobândit în timpul căsătoriei și nu a fost procurat din banii comuni ai

soților.

Prin încheierea din 03 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

dispus examinarea cererii de chemare depusă de Tofan Natalia împotriva lui Tofan

Iurie cu privire la evacuarea silită a lui Tofan Iurie din bunul imobil ce-i aparține

reclamantei Tofan Natalia, amplasat în mun. xxxx, într-o cauză separată.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-

a dispus conexarea cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de Tofan

Natalia împotriva lui Tofan Iurie cu privire la evacuarea forțată din bunul imobil cu

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tofan Iurie împotriva

Nataliei Tofan cu privire la recunoașterea valabilității contractului de activitate

comună, recunoașterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte ideală din

bunul imobil, încasarea cheltuielilor de plată a taxei de stat și a cheltuielilor de

asistență juridică.

Prin hotărârea din 19 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a

fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de avocatul

Guțu Valentin în interesele lui Tofan Iurie împotriva Nataliei Tofan cu privire la

recunoașterea valabilității contractului de activitate comună, recunoașterea

dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte ideală din bunul imobil, încasarea

cheltuielilor de plată a taxei de stat și a cheltuielilor de asistență juridică.

S-a admis cererea de chemare în judecată înaintată de către avocatul Dunas

Andrei în interesele Nataliei Tofan împotriva lui Tofan Iurie cu privire la evacuare.

S-a dispus evacuarea lui Tofan Iurie din bunul imobil ce-i aparține cu drept de

proprietate reclamantei Tofan Natalia, apartamentul nr. x, amplasat în mun. xxxx.

S-a încasat de la Tofan Iurie în beneficiul Nataliei Tofan cheltuielile de

asistență juridică în sumă de 8 000 de lei.

La 24 noiembrie 2020, Tofan Iurie, reprezentat de avocatul Valentin Guțu, a

declarat apel nemotivat, iar la 12 mai 2021 a prezentat motivarea apelului, prin

care a solicitat admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe, cu

pronunțarea unei hotărâri noi prin care să fie admisă integral cererea de chemare în

judecată depusă de Tofan Iurie.

Prin decizia din 01 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

cererea de apel depusă de Tofan Iurie, reprezentat de avocatul Valentin Guțu și a

fost menținută hotărârea din 19 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, din materialele cauzei

rezultă că la data dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentului în

litigiu, 12 noiembrie 2001, Tofan Natalia nu a fost în căsătorie cu Tofan Iurie. Or,

3

căsătoria între Tofan Iurie și Tofan Natalia a fost încheiată repetat la data de 23

noiembrie 2001 și desfăcută la 04 iulie 2019. Astfel, instanța de apel a subliniat că,

apartamentul xxxx, a fost dobândit cu drept de proprietate de către Tofan Natalia în

temeiul unui contract de vânzare-cumpărare din 09 noiembrie 2001, acest drept de

proprietate devenind opozabil terților la data înscrierii lui în registrul bunurilor

imobile și anume la 12 noiembrie 2001.

Instanța de apel a apreciat ca fiind corectă concluzia instanței de fond precum

că dreptul de proprietate în privința apartamentului în litigiu aparține Nataliei

Tofan, care de fapt este în imposibilitate de a beneficia de dreptul de posesie și

folosință asupra acestui bun imobil, pe motiv că dreptul ei este îngrădit de către

reclamantul Tofan Iurie.

La 08 aprilie 2022, Iurie Tofan, reprezentat de avocatul Valentin Guțu, a

declarat recurs împotriva deciziei din 01 decembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii

instanței de fond cu pronunțarea unei decizii noi prin care să fie respinsă cererea de

chemare în judecată depusă de Tofan Natalia și admisă cererea de chemare în

judecată depusă de Iurie Tofan.

În motivarea recursului a invocat că, instanțele inferioare au încălcat și aplicat

eronat normele dreptului material și procesual, nu au aplicat lege care trebuia să fie

aplicată, aplicând o lege care nu trebuia să fie aplicată.

Recurentul și-a manifestat dezacordul cu argumentul instanței de apel precum

că în lipsa unui simplu înscris întocmit de către părți nu se poate constata că a fost

încheiat un contract de activitate comună, deoarece acest fapt a fost confirmat pe

tot parcursul examinării cauzei în instanțele judecătorești chiar și fără proba cu

martori.

Recurentul a mai relatat că vecinii din cămin, audiați în calitate de martori în

ședința de judecată, au comunicat instanței despre relațiile dintre Tofan Iurie și

soția sa Tofan Natalia, din care reiese că mereu Tofan Iurie a locuit împreună cu

Tofan Natalia și duceau gospodărie în comun.

Totodată, despre faptul că după desfacerea căsătoriei Tofan Iurie a dus

gospodăria în comun cu Tofan Natalia se confirmă prin fotografiile făcute cu

ocazia anumitor evenimente, anexate la materialele cauzei, cărora instanțele

inferioare nu le-au dat nici o apreciere. Din fotografiile prezentate se vede că la

toate sărbătorile soții Tofan Iurie și Tofan Natalia erau împreună cu feciorul și

prietenii lor de familie.

La 22 aprilie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatului copia cererii de recurs depusă de către Iurie Tofan, reprezentat de

avocatul Valentin Guțu, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței,

fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului

(f.d.9, vol. III).

La 16 mai 2022, prin intermediul oficiului poștal, avocatul Dunas Andrei,

acționând în interesele Nataliei Tofan, a depus referință, prin care a solicitat

respingerea cererii de recurs depusă de Iurie Tofan, reprezentat de avocatul

Valentin Guțu, cu menținerea în vigoare a decizie instanței de apel.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 01

decembrie 2021. Decizia motivată a fost expediată participanților la proces, la data

de 09 februarie 2022 (f.d. 226, vol.I), însă date despre comunicarea deciziei la

materialele cauzei lipsesc.

4

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Astfel, instanța de recurs constată că Iurie Tofan, reprezentat de avocatul

Valentin Guțu, s-a conformat prevederilor legale, declarând recurs la 08 aprilie

2022, împotriva deciziei instanței de apel, în termenul stabilit de lege.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei contestate or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate or, recursul exercitat conform

Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

5

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică

doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele

articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A,

nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către Iurie Tofan,

reprezentat de avocatul Valentin Guțu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Iurie Tofan, reprezentat de

avocatul Valentin Guțu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

6