2ra-762/22 — anularea titlurilor de autentificare a dreptului detinătorului de teren, anularea deciei Primăriei si anularea certificatelor de mostenitor

2ra-762/22 — anularea titlurilor de autentificare a dreptului detinătorului de teren, anularea deciei Primăriei si anularea certificatelor de mostenitor (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-762/22

2-19106239-01-2ra-26052022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – L. Lavric

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, V. Sîrbu, V. Buhnaci

ÎNCHEIERE

06 iulie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Gheorghi Maftei,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Gheorghi Maftei împotriva Ninei Bujeacu și Primăriei comunei Trușeni cu privire

la anularea titlurilor de autentificare a dreptului deținătorului de teren, anularea

deciziei Primăriei comunei Trușeni nr. 22/2 din 26 februarie 2007 și anularea

certificatelor de moștenitor,

împotriva deciziei din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Gheorghi Maftei și s-a menținut hotărârea din 25

martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a respins acțiunea

depusă de Gheorghi Maftei, ca fiind neîntemeiată,

constată:

La 24 iunie 2019, Gheorghi Maftei a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ninei Bujeacu și Primăriei comunei Trușeni cu privire la anularea

titlurilor de autentificare a dreptului deținătorului de teren, anularea deciziei

Primăriei comunei Trușeni nr. 22/2 din 26 februarie 2007 și anularea

certificatelor de moștenitor.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 22 februarie 2007, în baza deciziei

Primăriei comunei Trușeni nr. 22/2 din 20 mai 1993, pe numele fratelui său

Vasile Maftei a fost eliberat titlul de autentificare a dreptului deținătorului de

teren nr. XXX, iar la 14 martie 2007 titlul de autentificare a dreptului

deținătorului de teren nr. XXX în privința bunului imobil cu nr. cadastral XXX.

Reclamantul a menționat că, după decesul fratelui său, în baza certificatelor

de moștenitor legal nr. 99 și nr. 100 din 12 ianuarie 2016, proprietar al bunurilor

a devenit Nina Bujeacu, sora lui Vasile Maftei.

În opinia reclamantului, eliberarea titlurilor de autentificare a dreptului

deținătorului de teren nominalizate a avut loc cu grave încălcări, or, prin

testamentul din 18 aprilie 1967, YYY a testat toată averea sa lui Gheorghi Maftei.

Administrația publică locală intenționat a exclus acest testament din registrele

1

bunurilor imobile și a transmis bunurile imobile în proprietatea fratelui său Vasile

Maftei, iar la câteva zile de la eliberarea titlurilor de autentificare a dreptului

deținătorului de teren, bunurile au fost înstrăinate unor terțe persoane.

Reclamantul Gheorghi Maftei a solicitat prin cererea de chemare în judecată

anularea deciziei Primăriei comunei Trușeni nr. 22/2 din 26 februarie 2007 în

partea eliberării titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren cu

nr. XXX pe numele lui Vasile Maftei, anularea titlurilor de autentificare a

dreptului deținătorului de teren nr. XXX și nr. XXX pe numele lui Vasile Maftei

și anularea certificatelor de moștenitor nr. 99 și nr. 100 din 12 ianuarie 2016.

Prin hotărârea din 25 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghi Maftei, ca fiind

neîntemeiată (f.d. 75, 78-81).

La 07 aprilie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, Gheorghi Maftei a depus prin intermediul oficiului poștal cerere

de apel împotriva hotărârii din 25 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru (f.d. 82, 83).

Prin decizia din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Gheorghi Maftei și s-a menținut hotărârea din 25 martie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 125, 126-132).

În consolidarea soluțiilor prima instanță și instanța de apel au reținut că, prin

acțiunea înaintată, reclamantul invocă nulitatea absolută a titlurilor de

autentificare a dreptului deținătorului de teren eliberate pe numele fratelui

defunct Vasile Maftei, a deciziei autorității publice locale în partea ce ține de

eliberarea acestora și a certificatelor de moștenitor legal nr. 99 și nr. 100 din 12

ianuarie 2016 pe numele Ninei Bujeacu, invocând existența testamentului din 18

aprilie 1967, conform căruia YYY i-a testat toată averea, inclusiv terenurile sus-

indicate. Însă, reclamantul nu a prezentat probe ce ar confirma cu certitudine că

terenurile cu nr. cadastrale XXX (nr. vechi XXX) și XXX (nr. vechi XXX),

amplasate în XXX, au aparținut cu drept de proprietate defunctei YYY.

Instanțele inferioare au notat că, potrivit hotărârii Parlamentului nr. 510a-XII

din 19 februarie 1991 cu privire la Concepția reformei agrare și a dezvoltării

social-economice a satului, în vederea reformei funciare, toate sectoarele de

pământ care se aflau la acel moment în folosința individuală a cetățenilor, care nu

depășeau 0,3 ha pentru o familie, au fost transmise gratuit în proprietate privată a

acestora, iar prin Legea nr. 514 din 20 februarie 1991 a fost reformulat art. 82 din

Codul funciar, fiind stabilită mărimea lotului de pământ de lângă casă repartizat

persoanelor care locuiesc și lucrează în localitățile rurale, prevederile care au stat

la baza deciziei de atribuire, inclusiv lui Vasile Maftei a bunurilor imobile în

satul XXX.

Deopotrivă, reclamantul nu a demonstrat că a acceptat succesiunea după

decesul testatorului YYY, or, prin prisma art. 581 din Codul civil (în vigoare la

data producerii faptului juridic), Gheorghi Maftei urma să depună declarația de

acceptare a succesiunii la organul notarial în termen de 6 luni de la deschiderea

succesiunii, cu obținerea certificatului privind dreptul de succesiune, ceea ce nu a

fost realizat de către acesta.

La 26 aprilie 2022, Gheorghi Maftei a declarat recurs împotriva deciziei din

23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate

2

și a hotărârii din 25 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu

pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie admisă acțiunea (f.d. 137-138).

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt și de drept ale speței,

suplimentar invocând că instanțele inferioare au interpretat în mod eronat legea

materială.

În opinia recurentului, materialele cauzei denotă cert că, prin testamentul din

18 aprilie 1967, YYY i-a testat lui toată averea sa, însă, în pofida acestui fapt,

administrația publică locală intenționat a exclus acest testament din registrele

bunurilor imobile și a transmis bunurile imobile în proprietatea fratelui său Vasile

Maftei, iar la câteva zile de la eliberarea titlurilor de autentificare a dreptului

deținătorului de teren, bunurile au fost înstrăinate unor terțe persoane.

La 26 mai 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

Nina Bujeacu și Primăria comunei Trușeni pentru notificare copia recursului

declarat de Gheorghi Maftei împotriva deciziei din 23 februarie 2022 a Curții de

Apel Chișinău, explicându-le dreptul de a depune referințe asupra acestuia

(f.d. 147).

Prin referința depusă la 04 iulie 2022, intimata Nina Bujeacu a solicitat

considerarea recursului declarat de Gheorghi Maftei împotriva deciziei din 23

februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău ca fiind inadmisibil, în temeiul art. 433

lit. a) din Codul de procedură civilă.

Deși, conform avizelor de recepție a trimiterilor poștale DS8006902787AS

Primăria comunei Trușeni a recepționat la 31 mai 2022 copia recursului, aceasta

nu a făcut uz de dreptul său procedural și nu a depus referință în care să-și expună

poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs (f.d. 149-150).

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

3

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 23 februarie

2022 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 23 februarie

2991, copia deciziei motivate din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău a

fost expediată în adresa participanților la proces pentru notificare la 05 aprilie

2022 (f.d. 133), însă, din materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul când

4

decizia instanței de apel a fost comunicată efectiv recurentului. Astfel, completul

de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost

demarată în interiorul termenului legal.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

5

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Gheorghi Maftei rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

circumstanțelor faptice ale cauzei și transpunerea unor temeiuri de drept.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Gheorghi Maftei nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Gheorghi Maftei nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Gheorghi Maftei a avut posibilitatea de a

fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

6

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Gheorghi Maftei împotriva deciziei din 23 februarie 2022 a

Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Gheorghi Maftei împotriva

deciziei din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

7