2r-351/22 — încasarea penalitătii si a prejudiciului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea penalitătii si a prejudiciului
- Temei legal
- Restituirea apelului. Neîndeplinirea în termen a indicatiilor instantei de apel
2r-351/22 — încasarea penalitătii si a prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2r-351/22
2-21016157-01-2r-29062022
Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) M. Alexei
Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Malîi, O. Cojocaru, V. Cotorobai
D E C I Z I E
06 iulie 2022 mun. Chișinău
Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al
Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari
judecătorii Mariana Pitic
Victor Burduh
examinând recursul declarat de lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată
”Proinvest Construct”, Baracu Roman,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Lozovan
Veaceslav împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Proinvest Construct” (în
procedură de faliment) cu privire la încasarea penalității de întârziere, încasarea
prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 mai 2022,
constată:
La 02 februarie 2021, Lozovan Veaceslav a depus cerere de chemare în
judecată împotriva SRL ”Proinvest Construct” (în procedură de faliment) cu privire
la încasarea penalității de întârziere, încasarea prejudiciului moral și compensarea
cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 noiembrie 2021,
s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Lozovan Veaceslav.
S-a încasat de la SRL ”Proinvest Construct” în beneficiul lui Lozovan
Veaceslav suma de 876,53 de euro cu titlu de penalitate de întârziere pentru perioada
02 februarie 2021 – 22 septembrie 2021, suma de 87,51 de euro cu titlu de penalitate
de întârziere pentru perioada 02 februarie 2021 – 22 septembrie 2021, suma de
108,70 de euro cu titlu de penalitate de întârziere pentru perioada 02 februarie 2021
– 22 septembrie 2021, echivalentul în lei moldovenești la momentul executării
hotărârii, suma de 25 000 lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 10 000 lei cu
titlu de cheltuieli de asistență juridică.
În rest, pretențiile au fost respinse.
S-a încasat de la SRL ”Proinvest Construct” în beneficiul statului suma de
21 847,87 de lei cu titlu de taxă de stat.
1
La 09 decembrie 2021, administratorul insolvabilității SRL ”Proinvest
Construct”, Baracu Roman a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 noiembrie 2021 și fără plata taxei de stat
(f. d. 137).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 aprilie 2022, nu s-a dat curs
cererii de apel depuse de administratorul insolvabilității SRL ”Proinvest Construct”,
Baracu Roman și s-a acordat termen de 15 zile din momentul recepționării încheierii
pentru prezentarea apelului motivat, a dovezii de achitare a taxei de stat în mărime
de 16 385,90 de lei și a împuternicirilor lui Baracu Roman de a contest cu apel
hotărârea instanței de fond (f. d. 155-156).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2022, s-a admis cererea
lichidatorului SRL ”Proinvest Construct”, Baracu Roman privind amânarea plății
taxei de stat la depunerea apelului și s-a amânat plata taxei de stat pentru termenul
prevăzut de art. 86 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
S-a considerat că cererii de apel nu îi este dat curs, iar termenul acordat de
instanța de apel părții pentru înlăturarea neajunsurilor expiră la 11 mai 2022 (f. d.
162-163).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 mai 2022, s-a restituit apelul
declarat de lichidatorul SRL ”Proinvest Construct”, Baracu Roman din motivul
neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel.
La 07 iunie 2022, prin intermediul oficiului poștal, lichidatorul
SRL ”Proinvest Construct”, Baracu Roman, a declarat recurs împotriva încheierii
instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii
contestate cu remiterea cauzei în instanța de apel pentru examinare în fond.
Recurentul, în motivarea recursului a invocat că s-a conformat cerințelor
indicate în încheierea instanței de apel din 05 mai 2022 și la 10 mai 2022, a expediat
prin intermediul poștei electronice cererea de apel motivată, fiind semnată prin
intermediul serviciului guvernamental de semnătură electronică.
Mai mult ca atît, instanța de apel a confirmat recepționarea cererii de apel.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare
a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de
19 mai 2022, care a fost expediată în adresa apelantului prin intermediul poștei
electronice la data de 24 mai 2022 (f. d. 172).
Astfel, recursul declarat la data de 07 iunie 2022, este în termen.
În conformitate cu art. 426 al. (3) din Codul de procedură civilă, recursul
împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3
judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și
a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
În conformitate cu art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de
recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită
recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare
problema soluționată prin încheierea casată.
2
Analizând legalitatea încheierii atacate, prin prisma argumentelor invocate în
cererea de recurs, Colegiul consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis
din următoarele motive.
Din materialele cauzei rezultă, că la 09 decembrie 2021, administratorul
insolvabilității SRL ”Proinvest Construct”, Baracu Roman a depus cerere de apel
nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din
11 noiembrie 2021 și fără plata taxei de stat (f. d. 137).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 aprilie 2022, nu s-a dat curs
cererii de apel depuse de administratorul insolvabilității SRL ”Proinvest Construct”,
Baracu Roman și s-a acordat termen de 15 zile din momentul recepționării încheierii
pentru prezentarea apelului motivat, a dovezii de achitare a taxei de stat în mărime
de 16 385,90 de lei și a împuternicirilor lui Baracu Roman de a contesta cu apel
hotărârea instanței de fond (f. d. 155-156).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2022, s-a admis cererea
lichidatorului SRL ”Proinvest Construct”, Baracu Roman privind amânarea plății
taxei de stat la depunerea apelului și s-a amânat plata taxei de stat pentru termenul
prevăzut de art. 86 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
S-a considerat că cererii de apel nu îi este dat curs, iar termenul acordat de
instanța de apel părții pentru înlăturarea neajunsurilor expiră la 11 mai 2022 (f. d.
162-163).
La 10 mai 2022, în termenul indicat de instanța de apel, lichidatorului
SRL ”Proinvest Construct”, Baracu Roman a depus cerere de apel motivată cu
utilizarea semnăturii mobile.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 mai 2022, s-a restituit apelul
declarat de lichidatorul SRL ”Proinvest Construct”, Baracu Roman din motivul
neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel.
La adoptarea acestei soluții instanța de apel a motivat concluzia pe dispozițiile
art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, care statuează că instanța de
apel restituie, printr-o încheiere, cererea de apel dacă apelantul nu a îndeplinit în
termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368
alin. (1).
Instanța de recurs relevă, însă, că concluzia instanței de apel, cu referire la
faptul că cererea de apel motivată depusă de lichidatorul SRL ”Proinvest Construct”,
Baracu Roman, fiind semnată cu utilizarea semnăturii mobile, nu poate fi acceptată,
deoarece nu echivalează cu semnătura olografă, fapt de constituie temei de a restitui
cererea de apel, este una excesivă.
În susținerea acestei opinii, se va reține că, art. 369 din Codul de procedură
civilă, nu include posibilitatea restituirii cererii de apel de către instanța de apel în
cazul în care aceasta nu întrunește condițiile de formă ale apelului, prevăzute de
dispozițiile art. 365 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în situația în care apelul
a fost depus prin intermediul poștei electronice fără semnătura în olograf original
sau semnătura electronică avansată calificată.
Or, situația dată este prevăzută la art. 368 alin. (1) din Codul de procedură
civilă și prevede expres că, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la
365, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune
3
printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii,
acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Deci, în cazul în care instanța de apel a considerat că, forma actului de
procedură (cererea de apel) este una necorespunzătoare, la caz, fără semnătura
corespunzătoare a reprezentantului, urma să aducă la cunoștința acestuia
neconcordanțele respective, prin emiterea unei încheieri cu acordarea unui termen
în vederea înlăturării acestor formalități.
Drept urmare, Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 19 mai 2022, în
mod eronat a constatat că, lichidatorul SRL ”Proinvest Construct”, Baracu Roman
nu a depus cererea de apel motivată în modul prevăzut de lege, nefiind semnată
olograf, faptul dat constituind temei de aplicare a prevederilor art. 369 alin. (1)
lit. a) din Codul de procedură civilă, ceea ce indică la netemeinicia soluției cu privire
la restituirea cererii de apel din motivul neîndeplinirii în termen a indicațiilor
instanței de apel.
Prin prisma respectării dreptului de acces liber la justiție, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a constatat că art. 6 § 1 din Convenție îi garantează fiecărei
persoane dreptul de a sesiza o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și
obligațiile sale cu caracter civil.
Astfel, acest articol consfințește un „drept la o instanță”, în cadrul căruia dreptul
de acces și anume dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, nu constituie decât
un singur aspect. Dreptul de acces la instanță reprezintă un element important al
accesului la justiție.
Deci, Colegiul consideră că, prin restituirea cererii de apel, a fost încălcat în
mod direct dreptul recurentului de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenția
Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În circumstanțele menționate și ținând cont de faptul că încheierea recurată a
fost emisă cu încălcări de procedură ce afectează dreptul recurentului la un proces
echitabil, aceasta urmează a fi casată, or menținerea acesteia, în condițiile enunțate,
ar constitui o încălcare a dreptului recurentului de a dispune de drepturile sale
procedurale în condițiile normelor în vigoare, care sunt garantate și de Convenția
Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,
precum și îngrădirea accesului la justiție.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că s-a stabilit în mod
cert încălcarea normelor de drept procedural de către instanța de apel la emiterea
încheierii contestate, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme
de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea Curții de
Apel Chișinău din 19 mai 2022 și a trimite cauza în instanța de apel, la stadia de
primire a cererii de apel în același complet de judecată.
În conformitate cu art. 427 lit. b), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul
Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e :
Se admite recursul declarat de lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată
”Proinvest Construct”, Baracu Roman.
4
Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 mai 2022, adoptată în
cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Lozovan Veaceslav
împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Proinvest Construct” (în procedură de
faliment) cu privire la încasarea penalității de întârziere, încasarea prejudiciului
moral și compensarea cheltuielilor de judecată și se trimite cauza la Curtea de Apel
Chișinău, la stadia de primire a cererii de apel, în același complet de judecată.
Decizia nu se spune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței,
judecătorul Dumitru Mardari
judecătorii Mariana Pitic
Victor Burduh
5