2ra-605/22 — repararea prejudiciului material

Dosarul nr. 2ra-605/22

2-21093151-01-2ra-22042022

Prima instanță - (Judecătoria Drochia, sediul Glodeni) jud: I. Cazacu

Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) jud: I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu

ÎNCHEIERE

8 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Oleg Caracaș,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg

Caracaș împotriva lui Igor Serjantu cu privire la reparare prejudiciului material și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 16 decembrie 2021 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 22 iunie 2021, Oleg Caracaș a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Igor Serjantu, solicitând încasarea sumei de 3 000 lei cu titlu de

prejudiciu material și a sumei de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că în luna septembrie 2019, turma

de ovine și caprine ce aparține pârâtului Igor Serjantu, a intrat pe terenul agricol ce-i

aparține cu drept de proprietate și a distrus strugurii de viță de vie în cantitate de 500

kg, astfel fiindu-i cauzată o pagubă materială în sumă de 3 000 lei.

A menționat că, conform certificatului nr. 629/2020 din 19 iunie 2020, prețul la

struguri în toamna anului 2019 a constituit 5-6 lei/kg.

Iar, reieșind din faptul că i-a fost distrusă recolta, s-a adresat cu o plângere la IP

Fălești care a examinat plângerea, fiind înregistrat materialul R-2 nr.5486 din 1

octombrie 2019.

Fiind audiat de către colaboratorii poliției, Igor Serjantu a declarat că ovinele și

caprinele menționate îi aparțin cu drept de proprietate, însă de acestea are grijă o altă

persoană care a fost angajată.

Reclamantul consideră că pârâtul urmează să-i achite prejudiciul material

deoarece acesta nu a asigurat grija cuvenită pentru supravegherea ovinelor și

caprinelor.

Prin hotărârea din 13 iulie 2021 a Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Caracaș împotriva lui Igor

Serjantu cu privire la reparare prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de

judecată, ca neîntemeiată.

1

În motivarea soluției adoptate, prima instanță a reținut că la caz nu a putu fi

stabilită vinovăția pârâtului precum și persoana cărei i-a fost cauzat prejudiciul, or,

cererea de chemare în judecată a fost semnată și depusă de către Oleg Caracaș, iar în

cauza contravențională, în calitate de parte vătămată, a fost audiat Lazăr Caracaș.

La 10 august 2021, Oleg Caracaș a declarat apel împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând casarea ei și emiterea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie

admisă.

Prin decizia din 16 decembrie 2021 a Curții de Apel Bălți, s-a admis apelul

declarat de Oleg Caracaș, s-a casat integral hotărârea din 13 iulie 2021 a Judecătoriei

Drochia, sediul Glodeni și s-a emis o hotărâre nouă prin care, cererea de chemare în

judecată depusă de Oleg Caracaș împotriva lui Igor Serjantu cu privire la reparare

prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de judecată, s-a respins.

În motivarea deciziei emise, Colegiul instanței de apel a reținut că reclamantul,

nu a prezentat probe în confirmarea pretențiilor înaintate față de pârât.

A motivat că la cazul din speță, reclamantul a pretins cauzarea unui prejudiciu

material în sumă de 3 000 lei reieșind din actul de la f.d.27 și certificatul de la f.d.26,

potrivit căruia la data de 1 octombrie 2019 un kg de struguri de viță de vie costa 5-6

lei. Prin actul de la f.d.27, întocmit la data de 28 septembrie 2019, se atestă că de pe

suprafața de 0.15 ha plantată cu viță de vie au fost distruși 19 butași, iar roada de

struguri pierdută constituie 500 kg. Actul a fost semnat de Lazăr Caracaș, tatăl

reclamantului și Bejenari Mihail.

Referitor la acest aspect, a remarcat că actul în cauză nu este probă pertinentă

or, Lazăr Caracaș este persoană interesată, iar Bejenari Mihail nu a confirmat

împuternicirile de a semna astfel de acte.

Totodată, a menționat că la 1 octombrie 2019, adică ulterior întocmirii actului

de la f.d.27, Lazăr Caracaș a depus o cerere la poliție în care a indicat că a fost

distrusă roada în cantitate de 400 kg.

Iar, în astfel de circumstanțe, instanța de apel a conchis că la caz nu este posibil

de stabilit câtă roadă în realitate a fost distrusă, cu atât mai mult că nu au fost

prezentate nici datele statistice privitor la roada viței de vie pentru anul 2019.

La fel, instanța de apel a menționat că alte probe care ar confirma temeinicia

pretențiilor reclamantului nu au fost prezentate.

La 28 martie 2022, prin intermediul poștei (f.d.87), Oleg Caracaș a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea

deciziei și a hotărârii, cu emiterea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că decizia este neîntemeiată și pasibilă de a fi

casată, în temeiul prevederilor art. 432 alin. (2) lit. a), c) din Codul de procedură

civilă.

Recurentul consideră că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie

aplicată, a interpretat eronat normele materiale și a comis erori care au dus la

soluționarea greșită a cauzei prin agravarea situației în propria cale de atac.

La fel, Oleg Caracaș a susținut că intervenirea instanței de apel în motivarea

hotărârii, fiind adoptată aceiași soluție de respingere a acțiunii, constituie o agravare

în propriul apel.

A invocat că instanțele de judecată eronat au reținut că nu a prezentat probe în

confirmarea pretențiilor înaintate față de pârât, or, probele anexate la cererea de

chemare în judecată în special, prin procesul-verbal de cercetare la fața locului cu

anexă planșele fotografice, se confirmă cauzarea prejudiciului.

2

Mai mult, cauzarea prejudiciului se confirmă și prin copia procesului-verbal de

audiere a lui Igor Serjantu.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

comunicată recurentului la 11 februarie 2022 (f.d.77), iar cererea de recurs a fost

depusă la 28 martie 2022, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Curtea Supremă de Justiție a comunicat intimatului cererea de recurs la 22

aprilie 2022, informându-i despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței. Însă,

până la data examinării admisibilității recursului, referință nu a fost depusă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în

3

cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141,

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Oleg

Caracaș nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Oleg Caracaș.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Victor Burduh

4