2ra-598/22 — încasarea datoriei si dobânzii de întârziere
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei si dobânzii de întârziere
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-598/22 — încasarea datoriei si dobânzii de întârziere (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ra-598/22
2-19079765-01-2ra-22042022
Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: Z. Talpalaru
Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: L. Pruteanu, I. Țurcan, I. Cotruță
ÎNCHEIERE
8 iunie 2022 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari
judecătorii Mariana Pitic
Victor Burduh
examinând admisibilitatea recursului declarat de Oleg Ștefaniuc,
în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Lilia
Tcaciov împotriva lui Oleg Ștefaniuc cu privire la încasarea datoriei, încasarea
dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 20 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău,
c o n s t a t ă:
La 21 mai 2018, Lilia Tcaciov a depus cerere de chemare în judecată
împotriva lui Oleg Ștefaniuc, solicitând încasarea sumei 7 684 dolari SUA cu titlu
de datorie, 691,56 de dolari SUA cu titlu de dobândă de întârziere, 3 500 lei
cheltuieli de asistență juridică și 150 de lei cheltuieli pentru achitarea taxei de stat.
În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că în anul 2006 a transmis
pârâtului un împrumut în sumă de 9 000 dolari SUA.
Oleg Ștefaniuc s-a obligat să restituie în luna martie 2017 – 1 500 dolari SUA,
în luna aprilie 2017 – 1 000 dolari SUA, în luna mai 2017 – 1 000 dolari SUA, în
luna iunie 2017 – 1 000 dolari SUA, în luna iulie 2017 – 1 000 dolari SUA, în luna
august 2017 – 1 000 dolari SUA, în luna septembrie 2017 – 1 000 dolari SUA, în
luna octombrie 2017 – 1 500 dolari SUA.
Reclamanta a invocat că din suma împrumutată pârâtul a achitat doar trei rate,
la 13 aprilie 2017 – 360 de dolari SUA, la 31 mai 2017 – 500 dolari SUA și la 10
iulie 2017 – 456 de dolari SUA, iar în total suma de 1 316 dolari SUA.
Astfel, a acumulat o datorie în sumă de 7 684 dolari SUA.
Prin hotărârea din 7 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a
admis cererea de chemare în judecată depusă de Lilia Tcaciov împotriva lui Oleg
Ștefaniuc cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere și compensarea
cheltuielilor de judecată.
S-a încasat de la Oleg Ștefaniuc în beneficiul Liliei Tcaciov suma de 7 684 de
dolari SUA cu titlu de împrumut și 691,56 de dolari SUA cu titlu de dobândă de
1
întârziere, iar total suma de 8 375,56 de dolari SUA, echivalentă în valută națională
conform cursului BNM la data executării hotărârii.
S-a încasat de la Oleg Ștefaniuc în Bugetul de Stat suma de 251,27 de dolari
SUA cu titlu de taxă de stat (echivalentul în valută națională conform cursului
BNM la data executării hotărârii).
La 22 mai 2019, Oleg Ștefaniuc a declarant apel împotriva hotărârii din 7 mai
2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Prin decizia din 20 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul
declarat de Oleg Ștefaniuc și s-a menținut hotărârea din 7 mai 2019 a Judecătoriei
Chișinău, sediul Centru.
În motivarea deciziei emise, Colegiul instanței de apel a conchis că instanța
de fond just a ajuns la concluzia temeiniciei pretenției reclamantei și necesității
încasării în mod forțat a datoriei.
În acest sens, a reținut că apelantul Oleg Ștefaniuc nu neagă existența datoriei,
dar critică conținutul recipisei, invocând că nu au fost respectate cerințele unui
contract de împrumut.
Referitor la acest aspect, instanța de apel a menționat că, Codul civil nu
prevede reguli speciale cu privire la forma recipisei, urmând să fie respectate
regulile generale referitoare la forma convenției, adică prevederile art. 210 și art.
211 din Cod (în vigoare la data înaintării acțiunii), conform cărora actele juridice
dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice și persoanele fizice și dintre
persoanele fizice se încheie în formă scrisă dacă valoarea obiectului actului juridic
depășește 1 000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea
obiectului. Nerespectarea formei scrise a recipisei lipsește părțile de dreptul de a
solicita, în caz de litigiu, proba cu martori pentru confirmarea valabilității acesteia.
Astfel, Colegiul instanței de apel a apreciat critic argumentele apelantului
Ștefaniuc Oleg că nu au fost respectate cerințele unui contract de împrumut.
Referitor la capătul de acțiune privind încasarea dobânzii de întârziere, cu
referire la prevederile art. 872 din Codul civil (în vigoare de pînă la 01.03.2019),
constatând că termenul de plată al datoriei nu a fost respectat, a conchis că
reclamanta Lilia Tcaciov este îndreptățită pe lângă încasarea datoriei să solicite și
obligarea pârâtului la plata dobânzii de întârziere calculate în baza art. 619 din
Codul civil, care constituie suma de 691,56 de dolari SUA.
Cu referire la motivul invocat în apel că instanța de fond a examinat cauza în
lipsa pârâtului, încălcându-i dreptul la un proces echitabil, Colegiul a menționat că
Oleg Ștefaniuc a fost citat legal, fapt confirmat prin avizele de recepție
DS2035276938AS și DS2035276941AS (f.d.42-43).
La 11 aprilie 2022, Oleg Ștefaniuc a declarat recurs împotriva deciziei
instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și restituirea
cauzei spre rejudecare în prima instanță sau emiterea unei decizii noi de respingere
a acțiunii.
În motivarea recursului a invocat că decizia este neîntemeiată și pasibilă de a
fi casată, în temeiul prevederilor art. 432 alin. (1), (2) lit. c), alin. (3) lit. b) și alin.
(4) din Codul de procedură civilă.
Recurentul consideră că soluția instanțelor de judecată ierarhic inferioare este
lipsită de temei legal și rezultă din interpretarea eronată a normelor de drept
2
material (art. 1, 8, 195, 196, 514, 206, 667, 867 din Codul civil în redacția anului
2002.
A susținut că graficul de achitare în tranșe a sumei de 9 000 dolari SUA,
întocmit și semnat de către el la data de 14 martie 2017 (f.d.41), prezentat de
reclamantă și reținut de către instanțe ca temei de apariție a drepturilor și
obligațiilor civile de împrumut, nu poate fi considerat ca un act al persoanelor
fizice, care potrivit art. 8 alin. (1) din Codul civil (în vigoare de pînă la
01.03.2019), ar putea da naștere dreptului reclamantei de a solicita restituirea
sumei împrumutate.
Graficul de achitare în tranșe, nu întrunește condițiile cerute de lege: nu sunt
indicate părțile contractului de împrumut; nu conține informații despre careva
obligații pecuniare față de reclamantă, despre suma concretă a împrumutului; nu
este semnat de părți.
La fel, nu prezintă o scrisoare de garanție de restituire a împrumutului sau de
recunoaștere a obligației de restituire a lui, circumstanțe care contravin principiilor
generale și sensului legii civile, stipulate în art. 1 din Codul civil (în vigoare de
pînă la 01.03.2019), inclusiv și normelor civile de drept material, care
reglementează relațiile de împrumut, care în ansamblu au fost neglijate atât de
către prima instanță, cât și de instanța de apel.
Totodată, a invocat că prima instanță a judecat cauza în lipsa sa, deoarece nu a
fost înștiințat în mod legal despre locul, data și ora ședinței de judecată.
În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară
în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă
legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi
restabilit.
Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost
expediată recurentului la 21 februarie 2022, prin intermediul poștei (f.d.157), însă
dovada legală de recepționare lipsește.
Din acest motiv, Colegiul consideră că recursul depus la 11 aprilie 2022, a
fost declarat în termen.
În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,
după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității
recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea
despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data
primirii acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor
invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit
în conformitate cu alin. (2).
Curtea Supremă de Justiție a comunicat intimatei cererea de recurs la 22
aprilie 2022, informând-o despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței. Însă,
până la data examinării admisibilității recursului, referință nu a fost depusă.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și
(4) din Codul de procedură civilă.
3
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind
admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate
în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură
civilă.
La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se
încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de
casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în
cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de
casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din
Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra
problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea
deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din
Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul
de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei
probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în
urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs
poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se
invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând
regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau
în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului.
Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.
În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de
acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza
Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.
230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se
bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva
Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât
pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor
în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de
drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea
Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.
141, § 39).
La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea
căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de
fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9
octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
4
În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în
care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din
3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra
inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire
cu privire la fondul recursului.
Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Oleg
Ștefaniuc nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din
Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de
procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e:
Se declară inadmisibil recursul înaintat de Oleg Ștefaniuc.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Dumitru Mardari
judecătorii Mariana Pitic
Victor Burduh
5