3r-70/22 — contestarea partială a actelor administrative

3r-70/22 — contestarea partială a actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosar nr. 3r-70/22

2-22029103-01-3r-05042022

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, Gr. Dașchevici, Gh. Mîra)

DECIZIE

25 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată

„KOMAKSAVIA AIRPORT INVEST” LTD,

în cauza de contencios administrativ la acțiunea Societății cu Răspundere

Limitată „KOMAKSAVIA AIRPORT INVEST” LTD împotriva Parlamentului

Republicii Moldova și Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova

cu privire la contestarea actelor,

împotriva încheierii din 15 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 1 martie 2022, Societatea cu Răspundere Limitată „KOMAKSAVIA

AIRPORT INVEST” LTD a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Parlamentului Republicii Moldova și Comisiei pentru Situații Excepționale a

Republicii Moldova cu privire la anularea art. 2 alin. (15) din Hotărârea nr. 41 din

24 februarie 2022 a Parlamentului privind declararea stării de urgență, în partea

sintagmei „modificarea procedurii de numire în funcție și de destituire a

conducătorilor agenților economici" și a pct.35 din Dispoziția nr. 2 din 25 februarie

2022 Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

Prin încheierea din 15 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a declarat

inadmisibilă cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere

Limitată „KOMAKSAVIA AIRPORT INVEST” LTD împotriva Parlamentului

Republicii Moldova și Comisia pentru Situații Excepționale, în partea pretenției

privind anularea art. 2 alin. (15) din Hotărârea Parlamentului nr. 41 din 24 februarie

2022 cu privire la declararea stării de urgență, în partea sintagmei „modificarea

procedurii de numire în funcție și de destituire a conducătorilor agenților

economici” (f.d. 95-111).

La 31 martie 2022, Societatea cu Răspundere Limitată „KOMAKSAVIA

AIRPORT INVEST” LTD a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 15

martie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a invocat că instanța de fond a interpretat și aplicat

eronat normele de drept, având în vedere că recurenta a contestat art. 2 alin. (15)

1

din Hotărârea Parlamentului nr. 41 din 24 februarie 2022 privind declararea stării

de urgență, în partea sintagmei - „modificarea procedurii de numire în funcție și de

destituire a conducătorilor agenților economici”, sub aspectul legalității, adică prin

prisma încălcării prevederilor art.49 alin.(2) lit. a) din Legea nr. 135/2007 privind

societățile cu răspundere limitată, nu însă sub aspectul constituționalității acesteia.

Subliniază că, în pofida faptului invocării art. 46, art.54 alin.(2) și art. 127 alin.

(1) din Constituție, întreaga argumentație a acțiunii de control normativ declanșată

la 1 martie 2022 se bazează pe neconcordanța hotărârii cu o lege organică - Legea

nr.135/2007 privind societățile cu răspundere limitată.

În opinia sa, actul normativ contestat se raportează la prevederile art. 190 alin.

(1) al Codului administrativ, ce plasează controlul legalității hotărârilor

Parlamentului care nu constituie acte exclusiv politice în sfera de control a

instanțelor de contencios administrativ. Or, Hotărârea Parlamentului nr. 41 din 24

februarie 2022 privind declararea stării de urgență nu reprezintă un act cu caracter

exclusiv politic, așa cum este definit acesta în art. 121 alin. (1) din Regulamentul

Parlamentului.

Consideră că art. 2 alin. (15) din Hotărârea Parlamentului nr. 41 din 24

februarie 2022 privind declararea stării de urgență, în partea sintagmei ce- vizează

pe reclamant - „modificarea procedurii de numire în funcție și de destituire a

conducătorilor agenților economici”, reprezintă o ingerință în drepturile asociaților

unei societăți comerciale de a-și desemna administratorul, în măsura în care

prevederea în cauză este lipsită de claritate și previzibilitate.

Face referire la opinia Comisiei de la Veneția, potrivit căreia experiența a arătat

că cele mai grave încălcări ale drepturilor omului tind să se producă anume în

contextul unei situații de urgență, or, statele pot fi predispuse, sub pretextul stării

de urgență, să-și folosească puterea de derogare în alte scopuri sau într-o măsură

mai mare decât este justificată de exigența situației (Opinia nr. 359/2005 cu privire

la protecția drepturilor omului în situațiile de urgență, CDL-AD(2006)015, § 12;

Opinia nr. 838/2016 cu privire la proiectul legii constituționale a Franței „Privind

protecția Națiunii”, CDL-AD(2016)006, §§ 51, 71).

Având în vedere prevederea normativă contestată și ingerința incidentă asupra

dreptului de proprietate al asociaților societății comerciale, la caz, măsura de

reglementare a folosinței bunurilor (prin numirea administratorului agentului

economic de către autoritatea publică - Comisia pentru Situații Excepționale a

Republicii Moldova), litigiul în ansamblu intră în domeniul de aplicare a alin. (2)

al art. l din Protocolul nr. l la Convenție.

Face referire, de asemenea, la Hotărârea Curții Constituționale nr. 17 din 23

iunie 2020, prin care s-a declarat neconstituțional art. 225 alin. (3) din Codul

administrativ în partea în care limitează competența instanțelor de judecată de a

efectua controlul proporționalității măsurilor dispuse de către autoritatea publică.

Din această perspectivă, prevederile contestate prin acțiunea de control normativ -

art. 2 alin. (15) din Hotărârea Parlamentului nr. 41 din 24 februarie 2022 privind

declararea stării de urgență - restrâng exercițiul drepturilor fundamentale ale

agenților economici, fără a exista un echilibru sau proporționalitate între

restrângerea acestor drepturi și scopul urmărit, iar instanța de contencios

administrativ este competentă să examineze legalitatea prevederilor contestate în

latura existentei interesului public care justifică emiterea actului administrativ.

2

În corespundere cu articolul 241 alin. (1) din Codul administrativ, încheierile

primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de

hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi.

Conform art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii

judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea

contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea

nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea

contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești

împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 15 martie 2022,

fiind notificată recurentei în data de 16 martie 2022, fapt ce rezultă din extrasul de

mail anexat la dosar (f.d. 112). Astfel, recursul depus, prin intermediul cancelariei

Curții de Apel Chișinău, la 31 martie 2022, este în termen.

Conform art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă

soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.

Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.

În speță, completul nu consideră oportun de a cita participanții la proces pentru

a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece în cererea de

recurs, argumentele au fost expuse cu suficientă claritate.

Examinând recursul, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și pasibil de a

fi respins, din următoarele considerente.

În corespundere cu art. 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea Supremă

de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, deciziilor și

încheierilor curților de apel.

În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând

recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care

respinge recursul.

Conform art. 53 alin.(1) din Constituție, persoana vătămată într-un drept al său

de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului

pretins, anularea actului și repararea pagubei.

Potrivit art. 5 din Codul administrativ, activitatea administrativă reprezintă

totalitatea actelor administrative individuale și normative, a contractelor

administrative, a actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de

autoritățile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea

legii și se aplică nemijlocit legea.

Art. 12 din Codul administrativ definește actul administrativ normativ ca fiind

actul juridic subordonat legii adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică în

baza prevederilor constituționale sau legale, care nu se supune controlului

constituționalității și stabilește reguli de aplicare obligatorii pentru un număr

nedeterminat de situații identice.

Potrivit art. 17 din Codul administrativ, drept vătămat este orice drept sau

libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate

administrativă.

În temeiul art. 20 din Codul administrativ, dacă printr-o activitate

administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest

3

drept poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la

care decid instanțele de judecată competente pentru examinarea procedurii de

contencios administrativ, conform prezentului cod.

Potrivit art. 39 alin. (2) din Codul administrativ, orice persoană care revendică

un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art.17 sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de judecată

competente.

Conform art. 189 alin. (1), (3) din Codul administrativ, (1) orice persoană care

revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei

autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ. (3) În cazurile

prevăzute de lege, precum și în scopul revendicării drepturilor ce reies dintr-un

contract administrativ, acțiunea în contencios administrativ poate fi înaintată și de

autoritatea publică.

Potrivit art. 197 din Codul administrativ, nimeni nu poate fi lipsit de dreptul

judecării procesului de către instanța în a cărei competență este dată prin lege cauza,

cu excepțiile expres stabilite de lege.

Conform art. 191 alin. (2) din Codul administrativ, Curțile de apel soluționează

în primă instanță acțiunile în contencios administrativ împotriva actelor

administrative normative, care nu se supun controlului de constituționalitate.

Conform art. 207 alin. (1) din Codul administrativ, instanța verifică din oficiu

dacă sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni în contenciosul

administrativ. Dacă este inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ se

declară ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de recurs.

Completul judiciar menționează că, prin Hotărârea Parlamentului Republicii

Moldova privind declararea stării de urgență, nr. 41 din 24 februarie 2022, în

temeiul art. 66 lit. m) din Constituția Republicii Moldova, al art. 12 din Legea nr.

212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, având în vedere

propunerea Guvernului Republicii Moldova, care are la bază Raportul Comisiei

pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova privind necesitatea declarării

stării de urgență, precum și ținând cont de situația legată de securitatea regională și

pericolul la adresa securității naționale, s-a hotărât, inter alia, la art. 2 alin. 15),

modificarea procedurii de numire în funcție și de destituire a conducătorilor

agenților economici și ai instituțiilor publice.

În temeiul acestui act normativ, Comisia pentru Situații Excepționale a

Republicii Moldova a emis Dispoziția nr. 2 din 25 februarie 2022, dispunând, la

pct. 35, suspendarea lui Boris Salov din funcția de administrator al Societății cu

Răspundere Limitată „Avia Invest” și numirea în această funcție, pentru perioada

stării de urgență, a lui Sergiu Chetraru.

Nefiind de acord cu actele normative adoptate, la 1 martie 2022, Societatea cu

Răspundere Limitată „KOMAKSAVIA AIRPORT INVEST” LTD a depus cerere

de chemare în judecată împotriva Parlamentului Republicii Moldova și Comisiei

pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova cu privire la anularea art. 2 alin.

(15) din Hotărârea nr. 41 din 24 februarie 2022 a Parlamentului privind declararea

stării de urgență, în partea sintagmei „modificarea procedurii de numire în funcție

și de destituire a conducătorilor agenților economici" și a pct. 35 din Dispoziția nr.

2 din 25 februarie 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii

Moldova.

4

În motivarea acțiunii, a invocat încălcarea dreptului său de proprietate,

limitarea exercitării drepturilor sale constituționale, ingerința asupra drepturilor

consfințite de Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată de a-și

desemna administratorul, lipsa de claritate și previzibilitate a normei de la art. 2

alin. (15) din Hotărârea nr. 41 din 24 februarie 2022 a Parlamentului.

Prin încheierea din 15 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a declarat

inadmisibilă cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere

Limitată „KOMAKSAVIA AIRPORT INVEST” LTD împotriva Parlamentului

Republicii Moldova și Comisia pentru Situații Excepționale, în partea pretenției

privind anularea art. 2 alin. (15) din Hotărârea Parlamentului nr. 41 din 24 februarie

2022 cu privire la declararea stării de urgență, în partea sintagmei „modificarea

procedurii de numire în funcție și de destituire a conducătorilor agenților

economici” (f.d. 95-111).

Potrivit art. 134 alin. (1), (3) din Constituția Republicii Moldova, (1) Curtea

Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în Republica

Moldova. (3) Curtea Constituțională garantează supremația Constituției, asigură

realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă

și putere judecătorească și garantează responsabilitatea statului față de cetățean și

a cetățeanului față de stat.

În conformitate cu prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituția Republicii

Moldova, Curtea Constituțională exercită, la sesizare, controlul constituționalității

legilor și hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova,

a hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale la care

Republica Moldova este parte.

Totodată, din examinarea cadrului legal în materia contenciosului

administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție decelează că, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care

le produc, actele administrative se clasifică în acte administrative cu caracter

normativ și acte administrative cu caracter individual. Actele administrative cu

caracter normativ conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc

efecte erga omnes, iar actele administrative cu caracter individual produc efecte,

de regulă, față de o persoană sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate

expres în cuprinsul acestor acte. Totodată, actele administrative cu caracter

normativ sunt supuse controlului judecătoresc direct la instanța de contencios

administrativ, pe calea acțiunii în anulare, care, potrivit prevederilor art. 209 alin.

(3) din Codul administrativ, poate fi promovată oricând. Așadar, datorită efectelor

lor juridice normative, aceste categorii de acte beneficiază de un regim juridic

diferit sub aspectul controlului de legalitate.

Astfel, coroborând prevederile art. 191 alin. (2) din Codul administrativ și art.

135 alin. (1) lit. a) din Constituția Republicii Moldova, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide privind

caracterul întemeiat al concluziei instanței de fond, care a constatat competența

Curții Constituționale în exercitarea controlului constituționalității Hotărârii

Parlamentului Republicii Moldova nr. 41 din 24 februarie 2022 privind declararea

stării de urgență.

5

Verificând motivele de recurs prin prisma normelor incidente speței, instanța

denotă că, deși recurentul invocă controlul legalității actului normativ contestat prin

prisma corespunderii acestuia cu Legea nr.135/2007 privind societățile cu

răspundere limitată, acesta contestă în esență constituționalitatea actului normativ

contestat prin raportare la prevederile art. 46 și 54 din Constituție. Pretinde că actul

normativ contestat îi încalcă, indirect, dreptul de proprietate și îi restrânge

drepturile și libertățile constiuționale

Norma de la art. 190 (1) din Codul administrativ se referă într-adevăr la

hotărârile Parlamentului care nu constituie acte exclusiv politice, însă doar la cele

ce fac parte din categoria hotărârilor Parlamentului exceptate de la controlul

constituționalității, expres și limitativ prevăzute de lege, din care nu face parte actul

normativ contestat.

Hotărârea nr. 41 din 24 februarie 2022 a Parlamentului Republicii Moldova

privind declararea stării de urgență reprezintă un act normativ cu forță juridică

egală cu a unei legii, fiind un act de reglementare primară, spre deosebire de actele

emise de puterea executivă, ce se emit pentru organizarea executării legilor,

constituind acte de reglementare secundară și, prin urmare, nefiind supuse

controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, ci, eventual,

controlului de legalitate exercitat de instanțele judecătorești de contencios

administrativ.

Aici instanța de recurs observă diferența dintre aceste două tipuri de control, ce

nu pot fi exercitate la alegerea justițiabilului, ci în strictă conformitate cu

prevederile legale. Tot legea distinge între diferitele categorii de acte și controlul

jurisdicțional aplicabil.

Astfel, legiuitorul a garantat liberul acces la justiție sub aspectul controlului

jurisdicțional în privința tuturor actelor normative infraconstituționale, însă doar

prin prisma unui contencios subiectiv. Nu toate actele normative pot fi supuse

controlului legalității, ci doar cele ce fac parte din categoria actelor administrative.

În Republica Moldova, exercitarea controlului jurisdicțional asupra actelor

normative adoptate se efectuează prin două modalități: acțiunea în anulare (în

control normativ) și excepția de neconstituționalitate (controlul

constituționalității). Ambele aceste procedee juridice vizează încălcarea unui drept

subiectiv și nu pot fi declanșate sub aspectul neconformității actului contestat cu

un alt act normativ, așa cum pretinde recurenta.

Așadar, actul administrativ normativ este singurul care poate fi cenzurat de

către instanțele ordinare. Legea sau hotărârea Parlamentului nu este un act

administrativ normativ, ci un act cu putere de lege.

Pe de altă parte, procedura sau aspectele descrise de recurentă prezintă

caracterisiticile excepției de ilegalitate reglementată anterior de legiuitor, înainte

de adoptarea Codului administrativ. Sub imperiul Legii contenciosului

administrativ, justițiabilii aveau opțiunea declanșării controlului de legalitate a

actului normativ pe calea excepției, în cadrul unui proces de contencios

administrativ aflat în desfășurare, sub aspectul conformității acestuia cu un act

normativ de nivel superior. Însă la fel hotărârile Parlamentului erau exceptate de la

un astfel de control, tocmai pentru că ele nu reprezintă acte administrative

normative.

6

Hotărârile Parlamentului pot și trebuie să fie supuse controlului jurisdicțional,

însă doar sub aspectul încălcării unui drept subiectiv și doar în procedura

contenciosului constituțional, pe calea controlului constituționalității.

Legiuitorul face distincția clară între procedura contenciosului administrativ și

cea a contenciosului constituțional, plasând competența în materie jurisdicțională

în sarcina a două autorități publice distincte. Acesta are competența exclusivă de a

stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel

cum rezultă din art. 115 alin. (4) din Constituția Republicii Moldova. În aceste

condiții, tocmai în considerarea caracterului important al actelor administrative cu

caracter normativ, legiuitorul, dând eficiență prevederilor constituționale ale art.

115 alin. (4) din Constituția Republicii Moldova, a atribuit competența materială

pentru soluționarea acestor cereri în anulare, care pot fi promovate oricând,

instanței de contencios administrativ.

De asemenea, materia contenciosului administrativ este reglementată, potrivit

art. 72 alin. (3) lit. e) din Constituție, prin lege organică, astfel că stabilirea

competenței materiale de judecată este rezultatul voinței legiuitorului în acest sens.

Or, în cazul de față, legea organică - Legea contenciosului administrativ - a fost

abrogată tot prin voința legiuitorului. Intervenția legiuitorului nu contravine însă

normelor fundamentale, din moment ce exercitarea controlului judecătoresc asupra

actelor administrative ale autorităților publice se realizează în continuare sub

garanția prevederilor art. 53 și ale art. 115 alin. (4) din Constituție de către o

instanță judecătorească. Prin urmare, stabilirea, în actuala reglementare (Codul

administrativ) de către legiuitor a competenței instanței de contencios administrativ

de verificare a actelor administrative cu caracter normativ, prin intermediul acțiunii

în anulare, reprezintă tot o garanție a prevederilor art. 53 și ale art. 115 alin. (4) din

Constituție.

De altfel, chiar Hotărârea Curții Constituționale nr.17 din 23 iunie 2020 la care

face trimitere recurenta limitează exercitarea controlului instanțelor de judecată la

actele emise de puterea executivă.

Față de cele ce preced, încheierea recurată nu încalcă dreptul la apărare, accesul

liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Chiar dacă cadrul legal existent nu

permite atacarea actelor administrative cu caracter normativ pe calea excepției de

ilegalitate, aceste acte nu sunt scutite de controlul jurisdicțional care se poate

realiza separat, fie pe calea acțiunii în anulare, fie pe cale excepției de

neconstituționalitate.

Curtea observă că și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a

statuat că o caracteristică a principiului accesului liber la justiție este aceea că nu

este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane

împotriva Regatului Unit, paragraful 57) și se pretează la limitări implicit admise,

având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în

această privință, de o anumită marjă de apreciere (Hotărârea din 12 noiembrie 2002,

pronunțată în Cauza Bělěs și alții împotriva Cehiei, paragraful 61). Astfel, acest

drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi

subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

Având în vedere considerentele antereferite, Curtea constată că acestea sunt

aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față, recurenta având posibilitatea să

supună actul normativ contestat controlului jurisdicțional prin sesizarea instanței

de contencios constituțional.

7

Cu privire la pretinsa deficiență în standardele de calitate invocate

(previzibilitate și claritate), acestea de asemenea reprezintă aspecte ale

constituționalității actului normativ contestat, supuse verificării în ordinea

controlului de contencios constituțional.

Așadar, aspectele invocate vor putea face obiectul unui eventual control de

constituționalitate în cadrul litigiului privind contestarea actului administrativ ce a

lezat in concreto drepturile recurentei. Or, cadrul normativ existent interzice apriori

înaintarea în contencios administrativ a acțiunilor populare actio popularis, sub

sancțiunea declarării acțiunii inadmisibile. În cadrul acțiunii în control normativ

reclamantul trebuie să revendice un drept subiectiv al său vătămat prin activitate

administrativă.

Conjunctura concluziilor trase de instanța de recurs și expuse supra profilează

netemeinicia recursului și necesitatea respingerii acestuia, cu menținerea încheierii

primei instanțe.

Conform art. 230, art. 243 alin. (1) lit. b), (2) și (3) din Codul administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

decide:

Se respinge recursul depus de către Societatea cu Răspundere Limitată

„KOMAKSAVIA AIRPORT INVEST” LTD.

Se menține încheierea din 15 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău emisă în

cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea Societății cu Răspundere

Limitată „KOMAKSAVIA AIRPORT INVEST” LTD împotriva Parlamentului

Republicii Moldova și Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova

cu privire la contestarea actelor.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

8