2ra-382/22 — încasarea datoriei la plata serviciilor locativ-comunale si compensarea cheltuielilor de judecată

2ra-382/22 — încasarea datoriei la plata serviciilor locativ-comunale si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-382/22

2-20108251-01-2ra-05042022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – L. Lavric

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Anton, O. Cojocaru, I. Secrieru

ÎNCHEIERE

18 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Marin Onofrei și Victoria

Cenușă,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 14 din Chișinău,

în procedura falimentului, împotriva lui Marin Onofrei și Victoriei Cenușă cu

privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de Marin Onofrei și Victoria Cenușă, fiind

menținută hotărârea din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

prin care s-a admis acțiunea depusă de Întreprinderea Municipală de Gestionare a

Fondului Locativ nr. 14 din Chișinău, în procedura falimentului,

constată:

La 04 septembrie 2020, Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului

Locativ nr. 14 din Chișinău, în procedura falimentului, (în continuare ÎMGFL

nr. 14) a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Marin Onofrei și

Victoriei Cenușă cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, în baza contractului de livrare-utilizare a

energiei termice în apă caldă nr. 6014 din 02 octombrie 2006, ÎMGFL nr. 14 și-a

asumat obligația față de SA „Termoelectrica” de a achita lunar plata pentru

utilizarea energiei termice furnizate.

Reclamanta a notat că este gestionara blocului locativ nr. xxx din str. xxx, în

care Marin Onofrei și Victoria Cenușă dețin în proprietate apartamentul nr. xxx.

Potrivit situației la 01 august 2020, Marin Onofrei și Victoria Cenușă au

acumulat o datorie la plata energiei termice furnizate apartamentului nr. xxx din

str. xxx, în sumă totală de 2 457,83 de lei, deși, conform art. 25 alin. (1) din

Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 1402 din 24 octombrie

1

2002, sunt obligați să achite contravaloarea serviciilor prestate, conform

facturilor primite.

ÎMGFL nr. 14 a învederat că, din cauza neonorării obligațiilor de plată de

către proprietarii/locatarii blocurilor locative ce le are în gestiune, în prezent are

datorii față de prestatorii serviciilor locativ-comunale.

Reclamanta ÎMGFL nr. 14 a solicitat prin cererea de chemare în judecată

încasarea în mod solidar din contul lui Marin Onofrei și Victoriei Cenușă în

beneficiul său a datoriei de plată pentru serviciile locativ-comunale prestate în

mărime de 2 457,83 de lei și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a

admis parțial acțiunea depusă de ÎMGFL nr. 14.

S-a încasat în mod solidar de la Marin Onofrei și Victoria Cenușă în

beneficiul ÎMGFL nr. 14 datoria pentru serviciul de preparare a apei calde în

sumă de 2 457,83 de lei, acumulată în perioada de până la 01 august 2020.

În rest, acțiunea s-a respins, ca neîntemeiată.

S-a încasat în mod solidar de la Marin Onofrei și Victoria Cenușă în

beneficiul statului taxa de stat în sumă de 270 de lei (f.d. 49, 56-59).

La 28 aprilie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, Marin Onofrei și Victoria Cenușă au declarat prin intermediul

poștei electronice apel împotriva hotărârii din 29 martie 2021 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru (f.d. 52, 53).

Prin decizia din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Marin Onofrei și Victoria Cenușă, fiind menținută hotărârea

din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 102, 103-111).

În consolidarea soluției prima instanță și instanța de apel au constatat că

Marin Onofrei și Victoria Cenușă sunt proprietarii apartamentului nr. xxx din

str. xxx, care este în gestiunea ÎMGFL nr. 14 și pentru care, potrivit informației

despre achitarea serviciilor locativ-comunale și informației cu privire la sumele

calculate și achitate, pentru perioada aprilie 2017 – august 2020 s-a acumulat o

datorie la serviciul de preparare a apei calde în sumă de 2 457,83 de lei.

Instanțele inferioare au menționat că, prin prisma art. 51 alin. (1)-(4) din

Legea cu privire la locuințe nr. 75 din 30 aprilie 2015 și pct. 17-18 din

Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative,

comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și

condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și

alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie

2002, Marin Onofrei și Victoria Cenușă au obligația să achite datoria acumulată

pentru serviciul ce le-a fost prestat de preparare a apei calde.

La 21 februarie 2022, Marin Onofrei și Victoria Cenușă au depus prin

intermediul poștei electronice cerere de recurs împotriva deciziei din 18

noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și a

hotărârii din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu

pronunțarea unei hotărâri noi, de respingere a acțiunii depuse de ÎMGFL nr. 14 și

compensarea din contul ÎMGFL nr. 14 în beneficiul lor a cheltuielilor de judecată

în sumă de 394 de lei (f.d. 114, 115-120).

În motivarea recursului, Marin Onofrei și Victoria Cenușă au invocat că

instanțele inferioare nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, au aplicat o

lege care nu trebuia să fie aplicată, au interpretat în mod eronat legea, precum și

au încălcat normele de drept procedural prin examinarea cauzei în absența lor,

2

fără a le comunica locul, data și ora ședinței de judecată, au soluționat problema

drepturilor unor persoane, care nu au fost implicate în proces, iar în dosar lipsește

procesul-verbal al ședinței de judecată.

Recurenții au menționat că prima instanță a examinat cauza fără a-i cita în

modul corespunzător, a omis să emită încheiere prin care să se expună în privința

solicitării de a scoate cererea de pe rol și încheierea de admitere a noi înscrisuri

din partea reclamantului. De asemenea, la materialele cauzei lipsesc înregistrările

audio ale tuturor ședințelor de judecată din prima instanță, precum și lipsește

procesul-verbal al ședinței din 10 martie 2021.

Marin Onofrei și Victoria Cenușă au relevat că, odată cu depunerea

referinței, a solicitat printr-o cerere separată scoaterea cererii de chemare în

judecată de pe rol, care potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 10

februarie 2021 a fost pusă în discuție, însă la materialele cauzei lipsește

încheierea judecătorească prin care instanța s-a expus asupra acestei cereri.

La fel, recurenții au notat că instanța de apel a ignorat încălcările

procedurale admise de către prima instanță și nu s-a expus în decizie asupra

acestor argumente ale apelului. Mai mult ca atât, instanța de apel a respins

cererea de scutire de la plata taxei de stat, expunându-se în privința unei solicitări

care nu a fost formulată, ignorând astfel temeiul invocat de apelanți.

Succesiv, recurenții au considerat că instanțele inferioare au interpretat în

mod eronat legea, aplicând prevederile pct.15 din Anexa nr. 5 la Hotărârea

Guvernului nr. 191/2002, or, datoria pretinsă de ÎMGFL nr. 14 în sumă de 2 457

de lei nu a fost formată din consumul apei calde. Ba mai mult ca atât, în cadrul

judecării cauzei însăși ÎMGFL nr. 14 a declarat că nu poate proba faptul

consumului, iar datoria pretinsă reprezintă o penalitate pentru faptul că

proprietarii/locatarii apartamentului nu au înscris indicii contoarelor pe facturile

de plată. Așa, pretinderea plății în avans a unor servicii, sub pretextul neînscrierii

datelor contorului în facturile expediate, reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.

Finalmente, recurenții au remarcat că au solicitat instanței de apel scutirea

de la plata taxei de stat, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură

civilă, invocând că prezentul litigiu este între un pretins prestator de servicii și un

consumator, însă, instanța de apel a respins această cerere, din motiv că nu a fost

probată.

La 05 aprilie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei

ÎMGFL nr. 14 copia recursului declarat de Marin Onofrei și Victoria Cenușă

împotriva deciziei din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, explicându-i

dreptul de a depune referință asupra acestuia (f.d. 136).

Deși, conform avizului de recepție a trimiterii poștale DS8006587108AS,

ÎMGFL nr. 14 a recepționat la 11 aprilie 2022 copia recursului declarat de Marin

Onofrei și Victoria Cenușă împotriva deciziei din 18 noiembrie 2021 a Curții de

Apel Chișinău, aceasta nu a făcut uz de dreptul său procedural și nu a depus

referință în care să-și expună poziția procesuală pe marginea criticilor formulate

în recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

3

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 18 noiembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

4

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 18

noiembrie 2021. Potrivit extrasului din poșta electronică cu adresa

„victoria.moscaliuc@justice.md”, copia deciziei motivate a instanței de apel a

fost comunicată electronic participanților la proces la 22 decembrie 2021

(f.d. 112).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 21 februarie 2022 (f.d. 114).

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

5

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Marin Onofrei și Victoria Cenușă rezultă că aceștia nu

au evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Marin Onofrei și Victoria Cenușă nu au invocat

niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de

apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit

de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurenților cu soluția dată

de instanța inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

6

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Marin Onofrei și Victoria Cenușă

nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Marin Onofrei și Victoria Cenușă au avut

posibilitatea de a fi auziți de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare

dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages

Prestations Services” v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996,

§§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurenților le-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auziți combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Marin Onofrei și Victoria Cenușă împotriva deciziei din 18

noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Marin Onofrei și Victoria

Cenușă, împotriva deciziei din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

7