ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.05.2022

2r-145/22 — incasarea datoriei

HOTĂRÂRE
11.05.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei
Temei legal
Restituirea apelului. Neîndeplinirea în termen a indicatiilor instantei de apel
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2r-145/22 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr.2r-145/2022

2-19125272-01-2r-01032022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Sv. Vîșcu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru)

11 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând recursul declarat de Asociația de Coproprietari în Condominiu

nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația de

Coproprietari în Condominiu nr. 55/227 împotriva lui Maniuc Valeriu cu privire la

încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată,

împotriva încheierii din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a restituit cererea de apel depusă de Asociația de Coproprietari în Condominiu

nr. 55/227, pentru neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel,

c o n s t a t ă :

La 25 iulie 2019, Asociația de Coproprietari în Condominiu (ACC) nr. 55/227

a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Maniuc Valeriu cu privire la

încasarea datoriei la serviciile comunal locative și compensarea cheltuielilor de

judecată.

Prin hotărârea din 16 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost

respinsă cererea, ca fiind neîntemeiată.

La 14 aprilie 2021, conform ștampilei de pe plicul poștal, ACC nr. 55/227,

reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, a depus cerere de apel nemotivată

împotriva hotărârii din 16 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

solicitând casarea hotărârii primei instanțe.

Prin încheierea din 19 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs

cererii de apel depuse de ACC nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu

Bujoreanu și s-a comunicat ACC nr. 55/227, despre necesitatea prezentării cererii

de apel motivate întocmită în conformitate cu exigențele legii și a dovezii de plată a

taxei de stat în mărime de 202,50 de lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 7

zile din momentul recepționării încheierii.

1

S-a explicat ACC nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, că

în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi

considerată depusă și împreună cu actele anexate va fi restituită.

La 10 decembrie 2021, conform ștampilei de pe plicul poștal, ACC nr. 55/227,

reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, a înregistrat cererea de apel motivată,

anexând dovada de plată a taxei de stat.

Prin încheierea din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit

cererea de apel depusă de ACC nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu

Bujoreanu, pentru neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel.

La 08 februarie 2022, ACC nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu

Bujoreanu, a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 23 decembrie 2021 a

Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii contestate, cu trimiterea cauzei

la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului s-a invocat că, despre încheierea din 19 octombrie 2021

a Curții de Apel Chișinău, care a fost expediată prin poștă la adresa mun. xxxx, str.

xxxx și prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse de ACC nr. 55/227,

reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, a aflat când a recepționat încheierea

din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea

de apel depusă de ACC nr. 55/227.

Relatează că nu a primit încheierea din 19 octombrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău și consideră că cererea de apel este depusă în termen.

Copia recursului declarat a fost expediată în adresa participanților la proces la

01 martie 2022 prin scrisoare de însoțire (f.d. 134).

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Instanța de apel a adoptat încheierea contestată la 23 decembrie 2021, care a

fost expediată în adresa recurentului, la data de 24 ianuarie 2022 (f.d.125).

Astfel, cererea de recurs înregistrată la 08 februarie 2022 a fost depusă cu

respectarea termenului prevăzut de lege (f.d. 127).

Verificând legalitatea încheierii contestate prin prisma argumentelor invocate

și a materialelor din dosar, coroborate cu normele de drept, Colegiul civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge recursul declarat de ACC nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu

Bujoreanu și a menține încheierea contestată, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3

judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului

și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

În temeiul art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după

ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să

mențină încheierea.

Colegiul relevă că, hotărârea din 16 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru, a fost contestată cu apel nemotivat la 14 aprilie 2021, de către ACC

nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu (f.d. 94).

În temeiul art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel

nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără

plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului,

2

dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs

cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Prin încheierea din 19 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs

cererii de apel depuse de ACC nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu

Bujoreanu și s-a comunicat despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate

întocmită în conformitate cu exigențele legii și despre necesitatea prezentării dovezii

de plată a taxei de stat în mărime de 202,50 de lei, acordându-i pentru aceasta un

termen de 7 zile din momentul recepționării încheierii (f.d.110-112).

La 10 decembrie 2021, ACC nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu

Bujoreanu, a înregistrat cererea de apel motivată, anexând și dovada de plată a taxei

de stat (f.d. 115A-119).

Instanța de apel, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă,

prin încheierea din 23 decembrie 2021, a restituit cererea de apel depusă de ACC

nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, pentru neîndeplinirea

indicațiilor instanței de apel expuse în încheierea din 19 octombrie 2021

(f.d.122-124).

Or, în virtutea art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de

apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen

indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1).

Prin prisma criticilor aduse actului judecătoresc contestat și argumentelor aduse

în favoarea casării acestuia, Colegiul apreciază ca fiind corectă concluzia instanței

de apel privind restituirea cererii de apel, din considerentele ce succed.

În dezvoltarea acestei ipoteze, Colegiul reține ca fiind întemeiată soluția

instanței de apel dispusă prin încheierea din 23 decembrie 2021, în situația în care

recurentul nu a înlăturat neajunsurile admise la declararea apelului, în interiorul

termenului acordat de instanța de apel, prin încheierea emisă în conformitate cu

art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

De altfel, deși, apelantul a depus la 14 aprilie 2021 cererea de apel împotriva

hotărârii primei instanțe, a omis de a se conforma normelor procedurale și de a

depune cererea de apel în conformitate cu exigențele legii, precum și dovada de plată

a taxei de stat în cuantumul prevăzut de lege, având în vedere natura litigiului.

Totodată, Colegiul reiterează că, prin încheierea din 19 octombrie 2021 a Curții

de Apel Chișinău prin care nu s-a dat curs cererii de apel, apelantului i s-a acordat

un termen de 7 zile din momentul recepționării încheierii pentru înlăturarea

neajunsurilor admise la depunerea cererii de apel.

În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură

este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia

instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea

instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un

ansamblu de acte.

Colegiul precizează că, încheierea instanței de apel din 19 octombrie 2021 a

fost expediată pe adresa mun. xxxx, str. xxxx, adresă de corespondență indicată de

către ACC nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, în cererea de

apel nemotivată și cererea de apel motivată.

Referitor la argumentul avocatului recurentului precum că încheierea instanței

de apel din 19 octombrie 2021 cu privire la înlăturarea neajunsurilor, nu a fost

recepționată, Colegiul accentuează că, încheierea respectivă a fost comunicată ACC

3

nr. 55/227, la adresa de corespondență indicată, fiind restituită instanței cu

mențiunea nereclamat.

În conformitate cu pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1457 din 30 decembrie

2016 pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poștale, trimitere

nereclamată se consideră trimiterea poștală care nu a fost distribuită (predată)

destinatarului din cauza nesolicitării sau refuzului de recepționare a acesteia. Or,

neridicarea corespondenței de către destinatar nu poate fi pusă pe seama instanței.

În virtutea pct. 101 din Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulilor

privind prestarea serviciilor poștale nr. 1457 din 30 decembrie 2016, trimiterile

poștale se păstrează în unitatea poștală, în așteptarea destinatarului, timp de 15 zile

calendaristice pentru trimiterile poștale interne și timp de 30 de zile calendaristice

pentru trimiterile poștale internaționale, din ziua următoare zilei de sosire a acestora

în oficiul poștal de destinație.

În circumstanțele expuse, Colegiul accentuează că, instanța de apel și-a onorat

obligația de a comunica apelantului, copia încheierii emise la 19 octombrie 2021

prin care nu s-a dat curs cererii de apel. Astfel, decade argumentul părții recurente

precum că nu a recepționat copia încheierii prin care nu s-a dat curs cererii de apel.

În altă ordine de idei, Colegiul evocă prevederile art. 113 din Codul de

procedură civilă, conform cărora dreptul de a efectua actul de procedură încetează

odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată.

Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul

de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

Prin prisma normelor de drept procedural citate corelate cu situația de fapt,

precum și în contextul prevederilor art. 56 alin. (3), art. 61 alin.(1) din Codul de

procedură civilă, conform cărora participanții la proces sunt obligați să se folosească

cu bună-credință de drepturile lor procedurale, Colegiul evidențiază că, instanța de

apel corect a concluzionat că, apelantul în termenul acordat nu a îndeplinit indicațiile

instanței de apel.

Adițional, Colegiul învederează că, odată inițiind procedura de apel, apelantul

urmează să se intereseze periodic de soarta dosarului. Or, părțile trebuie să

întreprindă măsuri în intervale rezonabile de timp pentru a afla despre progresul

procedurilor judiciare despre care aceștia cunosc.

Prin prisma respectării dreptului de acces liber la justiție, garantat de art. 6 § 1

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 20 din Constituția

Republicii Moldova și art. 5 din Codul de procedură civilă, reținut și în jurisprudența

CtEDO, precum și dreptul la un remediu efectiv garantat de art. 13 din Convenție,

circumstanțele relatate denotă că recurentul a neglijat valorificarea în termen a

drepturilor procedurale.

În circumstanțele menționate nu poate fi invocat faptul că ACC nr. 55/227,

reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, i s-ar îngrădi accesul la justiție, precum

și că nu i s-ar garanta posibilitatea exercitării căii de atac și dreptul la apărare or,

împrejurările expuse supra reliefează că, instanța de apel a acordat posibilitatea

apelantului, având în vedere inclusiv principiul contradictorialității, să-și poată

valorifica drepturile garantate de legislația națională, precum și de Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului.

De altfel, art. 10 alin. (3) din Codul de procedură civilă, statuează expres că

sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești,

ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în

4

funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în

decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în

obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în

restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri

prevăzute de lege.

Astfel, Colegiul reține ca fiind întemeiată concluzia instanței de apel privind

restituirea apelului ca urmare a neconformării indicațiilor instanței de apel în

termenul acordat, având în vedere că legislația în acest sens reglementează expres

termenele, precum și condițiile de acceptare a cererilor de apel, iar prin impunerea

unor termene limite în vederea valorificării drepturilor pretinse a fi lezate se

urmărește o bună administrare a justiției și asigurarea securității raporturilor juridice.

Din considerentele menționate, având în vedere că instanța de apel la emiterea

încheierii contestate s-a conformat prevederilor legale corelate cu circumstanțele

cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție va respinge recursul declarat și va menține încheierea contestată.

În conformitate cu prevederile art. art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Asociația de Coproprietari în Condominiu

nr. 55/227, reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu.

Se menține încheierea din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în

cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația de Coproprietari

în Condominiu nr. 55/227 împotriva lui Maniuc Valeriu cu privire la încasarea

datoriei și a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței ,

judecătorul Dumitru Mardari

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-02-23
0,96
2r-67/22 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-67/22 2-18169294-01-2r-31012022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: N. Lupașcu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: M. Guzun, I. Dutca, A. Malîi) D E C I Z I E 23 februarie 2022 mun. Chişin
CSJ 2022-03-02
0,96
2rac-21/22 — încasarea prejudiciului material și moral
Dosarul nr.2rac-21/22 2-19096411-01-2rac-27012022 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud.: D. Tricolici) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chişinău (jud.: A. Panov, L. Pruteanu, I. Ţurcanu ) Î N C H E I E R E 02 martie 2
CSJ 2021-10-27
0,96
2ra-1446/21 — cu privire la incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ra-1446/21 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. N. Mămăligă) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu) ÎNCHEIERE 27 octombrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2022-06-08
0,95
2rc-57/22 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2rc-57/2022 2-20136774-01-2rc-06052022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (E. Galuşceac) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, D. Băbălău, I. Dutca) D E C I Z I E 08 iunie 2022 mun. Chișinău Coleg
CSJ 2022-02-16
0,95
2ra-32/22 — incasarea datoriei
Dosarul xxra-32/2022 2-200228932-01-2ra-11012022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (I. Maxim) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Panov, L. Pruteanu, I. Ţurcan) Î N C H E I E R E 16 februarie 2022 mun. Chişinău C
Sursă