2r-143/22 — Apărarea dreptului de proprietate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Apărarea dreptului de proprietate
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2r-143/22 — Apărarea dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2r-143/22 (2-20082123-01-2r-01032022) Prima instanță: Judecătoria Cimișlia, sediul Central, judecător – V. Carapirea Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat, judecători – L. Caraianu, A. Mironov, S. Gubenco D E C I Z I E 11 mai 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas examinând recursul declarat de Lungu Alexei și Spătărel Diana, prin intermediul avocatului Vlaicu Vlad, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Manea Ludmila către Spătărel Diana, Lungu Alexei cu privire la apărarea dreptului de proprietate și vecinătate, încasarea prejudiciului material și moral, împotriva încheierii din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Comrat, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea cu privire la corectarea erorii din încheierea Curții de Apel Comrat din 09 decembrie 2021, c o n s t a t ă: La 16 iulie 2020, Manea Ludmila a înaintat cerere de chemare în judecată către Spătărel Diana și Lungu Alexei cu privire la apărarea dreptului de proprietate și vecinătate, încasarea prejudiciului material și moral.
Prin hotărârea din 09 iulie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, cererea de chemare în judecată înaintată de Manea Ludmila către Spătărel Diana, Lungu Alexei privind apărarea dreptului de proprietate și vecinătate, încasarea prejudiciului material și moral, a fost satisfăcută parțial. S-a obligat Spătărel Diana să astupe șanțul amplasat la o distanță mai mică de 60 cm față de linia de hotar pe terenul proprietate privată cu nr. cadastral XXXXXXXXX, din or. Cimișlia, str. Tineretului, 16, să redirecționeze sistemul pluvial al casei de locuit încât apele să nu se scurgă în direcția garajului și să nu efectueze lucrări de terasament la o distanță mai mică de 60 cm față de linia de hotar în perimetrul garajului amplasat pe terenul proprietate privată a cet.
Manea Ludmila cu nr. cadastral XXXXXXXXX, din or. Cimișlia, str. Tineretului, 14. S-a dispus încasarea de la Spătărel Diana în beneficiul Ludmilei Manea a cheltuielilor de judecată suportate în sumă de 5900 lei. La 09 iulie 2021, avocatul Stănescu Valeriu, acționând în interesele Ludmilei Manea, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea parțială a hotărârii, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii înaintate. 1 La 05 august 2021, avocatul Vlaicu Vlad, reprezentând interesele lui Lungu Alexei și Spătărel Diana, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii primei instanțe.
Prin încheierea din 09 decembrie 2021 a Curții de Apel Comrat, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de avocatul Stănescu Valeriu în interesele Ludmilei Manea și a apelului depus de avocatul Vlaicu Vlad în interesele lui Lungu Alexei și Spătărel Diana împotriva hotărârii din 09 iulie 2021 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central. S-a acordat avocatului Vlaicu Vlad și apelanților Lungu Alexei și Spătărel Diana un termen de 10 zile din momentul primirii copiei încheierii pentru depunerea cererii de apel suplimentare, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, și pentru achitarea taxei de stat la depunerea apelului în cuantum de 225 lei, taxă ce rezumă din obiectul litigios.
S-a acordat avocatului Stănescu Valeriu și apelantei Manea Ludmila un termen de 10 zile din momentul primirii copiei încheierii pentru depunerea probei ce confirmă achitarea taxei de stat la depunerea apelului în cuantum de 1460,77 lei, taxă ce rezumă din obiectul litigios. La 21 ianuarie 2022, avocatul Vlaicu Vlad, în interesele lui Lungu Alexei și Spătărel Diana, a depus o cerere cu privire la corectarea erorii admise în încheierea din 09 decembrie 2021 a Curții de Apel Comrat. În cererea respectivă s-a indicat că în încheierea instanței de apel s-a admis o eroare de calcul a taxei de stat care urmează a fi achitată de Manea Ludmila, și anume nu s-a inclus în calcul taxa de stat pentru pretenția privind repararea prejudiciului moral.
S-a menționat că în speța dată obiectul apelului este repararea prejudiciului moral în sumă de 100000 lei, cauzat de Spătărel Diana și Lungu Alexei, acestea nefiind prejudicii morale cauzate nici prin violență în familie, ei nefiind membri ai familiei, și nici prin infracțiune, deci nu există vreun drept al Ludmilei Manea de a beneficia de scutiri în acest sens. Astfel, s-a indicat că de la apelanta Manea Ludmila urma a fi încasată taxa de stat pentru capătul de cerere cu privire la încasarea prejudiciului moral în sumă de 2250 lei. Prin încheierea din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Comrat, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea cu privire la corectarea erorii din încheierea Curții de Apel Comrat din 09 decembrie 2021. La 22 februarie 2022, Lungu Alexei și Spătărel Diana, prin intermediul avocatului Vlaicu Vlad, au declarat recurs împotriva încheierii din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Comrat.
În motivarea recursului, s-au invocat motive similare celor din cererea de corectare a erorii din 21 ianuarie 2022, indicându-se asupra erorii de calcul a taxei de stat ce urmează a fi achitată de către apelanta Manea Ludmila pentru examinarea cererii de apel. Studiind materialele dosarului, în raport cu temeiurile invocate în cererea de recurs și prevederile legale, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Lungu Alexei și Spătărel Diana, prin intermediul avocatului Vlaicu Vlad, este neîntemeiat și necesită a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea 2 instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Potrivit materialelor cauzei, încheierea din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Comrat a fost expediată participanților la proces la 04 februarie 2022 (f.d. 65, vol. II). Astfel, ținând cont de faptul că cererea de recurs a fost înregistrată la 22 februarie 2022, fiind expediată prin poștă la 21 februarie 2022 (f.d. 77, vol. II), Colegiul constată că recursul a fost declarat în termen.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 428 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs, emisă după examinarea recursului împotriva încheierii, rămâne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii. Copia deciziei se remite părților în termen de 5 zile de la data emiterii.
În speță, se constată că prin încheierea din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Comrat, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea cu privire la corectarea erorii din încheierea Curții de Apel Comrat din 09 decembrie 2021. Conform prevederilor art. 249 alin. (2) și alin. (4) din Codul de procedură civilă, la cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces.
Instanța care examinează problema corectării poate dispune citarea participanților pentru a se pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greșelilor. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile și pentru corectarea greșelilor sau a omisiunilor din încheierile, deciziile și ordonanțele judecătorești. Potrivit cererii de recurs, recurenții au indicat faptul că instanța de apel nu a calculat corect cuantumul taxei de stat ce urmează a fi achitată de către apelanta Manea Ludmila, prin omiterea includerii sumei pentru capătul de cerere cu privire la încasarea prejudiciului moral. Examinând minuțios materialele cauzei, Colegiul conchide că argumentele invocate în cererea de recurs nu pot fi reținute, or acestea sunt neîntemeiate și nu indică asupra corectării unei erori evidente de calcul, ci experimă dezacordul recurenților cu modalitatea de calcul a taxei de stat de către instanța de apel.
În atare situație, dezacordul cu un act judecătoresc poate fi manifestat prin contestarea lui în instanța ierarhic superioară, și nu printr-o cerere de corectare a erorii. Totodată, Colegiul reține argumentul instanței de apel, potrivit căruia, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul dificultăților la determinarea valorii cerințelor înaintate, chestiunea cu privire la încasarea taxei de stat poate fi soluționată la adoptarea deciziei. Totodată, în cazul dezacordului părților cu soluția instanței de apel în privința cheltuielilor de judecată, acestea sunt în drept să o conteste odată cu atacarea fondului cauzei, așa cum prevede art. 99 din Codul de procedură civilă.
Colegiul relevă că, potrivit art. 61 din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța 3 judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Astfel, legislația procedurală de rând cu stabilirea anumitor drepturi procedurale participanților la proces, instituie și obligația părților de a se folosi cu bună-credință de drepturile lor procedurale, în scopul contracarării oricăror abuzuri de drepturi, la caz, crearea unei concluzii false de admitere a unor erori de către instanța de apel.
Reieșind din cele expuse, instanța de recurs concluzionează că, recursul declarat de Lungu Alexei și Spătărel Diana, prin intermediul avocatului Vlaicu Vlad, împotriva încheierii din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Comrat, este neîntemeiat, iar actul de discreție al instanței de apel urmează a fi menținut de către instanța de recurs. Luând în considerație cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Lungu Alexei și Spătărel Diana, prin intermediul avocatului Vlaicu Vlad. Se menține încheierea din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Comrat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Manea Ludmila către Spătărel Diana, Lungu Alexei cu privire la apărarea dreptului de proprietate și vecinătate, încasarea prejudiciului material și moral.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Galina Stratulat, Maria Ghervas 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.