Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 04.05.2022
inadmisibil

3ra-51/22 — anularea actului administrativ

HOTĂRÂRE
04.05.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actului administrativ
Temei legal
Temeiurile inadmisibilitaii recursului
Citează această cauză
3ra-51/22 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-51/22 2-20140117-01-3ra-14012022 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (jud. I. Rusu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, D. Stănilă, D. Corolevschi) Î N C H E I E R E 04 mai 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron examinând admisibilitatea recursului depus de Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului sătesc Pelinia cu privire la anularea actului administrativ, împotriva deciziei din 28 octombrie 2021 a Curții de Apel Bălți prin care s-a respins cererea de apel înaintată de Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat și s- a menținut hotărârea din 18 ianuarie 2021 a Judecătoriei Drochia, sediul Central, c o n s t a t ă: La 09 noiembrie 2020, Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat s-a adresat cu acțiune în contencios administrativ împotriva Consiliului sătesc Pelinia privind anularea deciziei Consiliului sătesc Pelinia nr.3/29 din 28 iulie 2020 ,,Cu privire la aprobarea actelor privind defrișarea plantațiilor multianuale”.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 28 iulie 2020, Consiliul sătesc Pelinia a aprobat decizia nr.3/29 ,,Cu privire la aprobarea actelor privind defrișarea plantațiilor multianuale”. La 10 septembrie 2020, reclamantul a notificat Consiliului sătesc Pelinia ilegalitatea deciziei nominalizate. Până la momentul adresării în instanță nu a primit nici un răspuns la notificarea menționată. Reclamantul a comunicat că, în rezultatul exercitării controlului obligatoriu de legalitate, a fost identificat faptul că decizia în cauză contravine actelor normative în vigoare. Decizia nr.3/29 din 28 iulie 2020 a Consiliului sătesc Pelinia a fost publicată în Registrul actelor locale, fără anexele corespunzătoare, fără nota informativă.

În baza celor menționate supra, Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat a solicitat anularea deciziei nr.3/29 din 28 iulie 2020 a Consiliului sătesc Pelinia ,,Cu privire la aprobarea actelor privind defrișarea plantațiilor multianuale”, ca fiind ilegală. Prin hotărârea din 18 ianuarie 2021 a Judecătoriei Drochia, sediul Central a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ a Oficiului teritorial Soroca al Cancelariei de Stat către Consiliul sătesc Pelinia privind anularea deciziei nr.3/29 din 28 iulie 2020 a Consiliului sătesc Pelinia ,,Cu privire la aprobarea actelor privind defrișarea plantațiilor multianuale” (f.d.33,38-44). 1 La 08 februarie 2021, Oficiul teritorial Soroca al Cancelariei de Stat a înaintat cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia, sediul Central, din 18 ianuarie 2021, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă (f.d.

46-47,49). Prin decizia din 28 octombrie 2021 a Curții de Apel Bălți, a fost respinsă cererea de apel înaintată de Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat și a fost menținută hotărârea din 18 ianuarie 2021 a Judecătoriei Drochia, sediul Central. În consolidarea soluției, instanțele au reținut că actul administrativ contestat, decizia nr.3/29 din 28 iulie 2020 a Consiliului sătesc Pelinia ,,Cu privire la aprobarea actelor privind defrișarea plantațiilor multianuale” a fost întocmit structural corect, conținând denumirea, preambulul-rațiunea adoptării, dispozițiile generale și de conținut precum și cele finale, cu respectarea prevederilor art.14 al Legii nr.436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală.

Totodată au accentuat și faptul că decizia contestată conține mențiunea privind avizul pozitiv al comisiei de specialitate a Consiliului sătesc Pelinia, acțiuni în corespundere cu transparența în procesul decizional, asigurând astfel informarea multilaterală asupra procesului decizional din cadrul autorităților publice. Instanța de apel a explicat că observațiile invocate de apelant au un caracter formal-tehnic, ce nu diminuează caracterul legal al actului administrativ. Înlăturarea lor nu afectează conținutul și efectele survenite ale actului emis.

De asemenea, a remarcat că, în temeiul pct.20 din Regulamentul cu privire la Registrul de stat al actelor locale, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 672 din 28.08.2017, responsabilitatea pentru autenticitatea, plenitudinea și integritatea actelor administrative incluse în Registru, protecția datelor cu caracter personal le revine secretarilor consiliilor raionale/ municipale/ locale și angajaților autorizați desemnați de către autoritățile administrației publice locale, Bașcanul Găgăuziei, Adunarea Populară a Găgăuziei și Comitetul Executiv al Găgăuziei în condițiile prevederilor prezentului Regulament. În acest sens, nerespectarea unor condiții invocate de reclamat privind plenitudinea și integritatea actului administrativ în registru, poate duce la sancționarea subiectului nemijlocit responsabil și nu atribuie necondiționat nulitatea sau ilegalitatea actului contestat.

Instanța de apel a mai reținut că, la depunerea cererii de apel, apelantul a expus repetat argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, cărora prima instanță le-a dat aprecierea corectă, iar în opoziție, apelantul nu a prezentat argumente verosimile și admisibile în combaterea soluției adoptate de prima instanță. Astfel, în lipsa unor argumente coerente și convingătoare, precum și a unui suport probator de natură să răstoarne soluția adoptată pe caz, Colegiul a conchis că instanța de fond a elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei și a aplicat corect normele de drept material și procedural, hotărârea fiind legală și întemeiată.

În drept au evidențiat prevederile art.68 al Legii privind administrația publică locală nr.436-XVI din 28 decembrie 2006, art.18 al Legii nr.100 din 22.12.2017, cu privire la actele normative, pct.20 al hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentelor cu privire la Registrul de stat al actelor locale nr.672 din 28.08.2017. La 15 noiembrie 2021, Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat a depus recurs împotriva deciziei din 28 octombrie 2021 a Curții de Apel Bălți (f.d.88, 92-93). În susținerea cererii de recurs, Oficiul Teritorial Soroca a reiterat argumentele expuse la examinarea cauzei în fond și în apel. 2 Referitor la decizia atacată a menționat că instanța de apel s-a referit, în mod formal și declarativ la normele materiale, pe care le-a considerat aplicabile litigiului.

A ajuns la concluzia de respingere a apelului fără a intra în esența litigiului, fără a elucida deplin circumstanțele importante pricinii. A insistat asupra faptului că actele emise/adoptate de autoritățile administrației publice locale sunt acte normative și decizia nr.3/29 din 28 iulie 2020 a Consiliului sătesc Pelinia ,,Cu privire la aprobarea actelor privind defrișarea plantațiilor multianuale”, a fost publicată în Registrul actelor locale, fără procesul-verbal ce ar proba faptul desfășurării consultațiilor publice. Recurentul consideră irelevantă poziția Curții de Apel, precum că nepublicarea în Registrul actelor locale a materialelor aferente actului administrativ contestat, nu constituie temei de anulare a acestuia, deoarece anexele sunt parte integrantă a actului normativ, au natura și forța juridică ale acestuia.

Este obligatoriu ca actul administrativ să fie plasat în Registru de stat al actelor locale cu toate anexele. Oficiul nu poate controla actul administrativ în sine, fără materialele coerente acestuia. Dacă legislația prevede faptul că actele administrative se plasează cu materialele conexe, intimatul urma să se conformeze acestora, deoarece legea este imperativă. A solicitat admiterea cererii de recurs și casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 28 octombrie 2021 și admiterea acțiunii. În conformitate cu art.244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. În conformitate cu art.245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Curtea de Apel Bălți a pronunțat decizia contestată la 28 octombrie 2021. Recurentul a recepționat copia dispozitivului deciziei la 08 noiembrie 2021 (f.d.86). Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat a depus recurs nemotivat la 15 noiembrie 2021 (f.d.88). Decizia motivată a Curții de Apel Bălți a fost recepționată de recurent la 20 decembrie 2021 (f.d.91), iar la 29 decembrie 2021 a fost depus recurs motivat (f.d.92- 93). Astfel, recursul nemotivat depus la 15 noiembrie 2021 și motivarea recursului depusă la 29 decembrie 2021 sunt în termen.

La 17 ianuarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Consiliului sătesc Pelinia copia recursului depus de Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d. 96), însă nu și-a valorificat acest drept procedural și nu a depus referință. Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, în raport cu materialele cauzei Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele motive. În conformitate cu art.246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.

Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin.(2) din art.246 Cod 3 administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art.245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate. De asemenea, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental. În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut.

Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și 4 procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de către Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat.

În conformitate cu art.230 și art.246 din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul depus de Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-05-11
0,97
3ra-1283/21 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1283/21 2-20140189-01-3ra-13122021 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (jud. I. Rusu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, D. Stănilă, D. Corolevschi) Î N C H E I E R E 11 mai 2022 mun. Chiș
CSJ 2022-05-04
0,97
3ra-15/22 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-15/22 2104193-01-3ra-10012022 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (jud. I. Rusu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, D. Stănilă, D. Corolevschi) Î N C H E I E R E 04 mai 2022 mun. Chișinău
CSJ 2022-02-23
0,96
3ra-10/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-10/2022 2-20140113-01-3ra-06012022 Prima instanţă: Judecătoria Drochia, sediul central ( jud. I. Rusu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. A. Corcenco, D. Corolevschi, D. Stănilă) DECIZIE 23 februarie 2022 mun. Chiş
CSJ 2021-08-18
0,96
3ra-816/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-816/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (jud: I. Rusu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud: A. Gheorghieş, D. Corolevschi, E. Bejenaru) Î N C H E I E R E 18 august 2021 mun. Chișinău Colegiul civil
CSJ 2021-06-30
0,96
3ra-707/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-707/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul central – I. Rusu Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți – A. Gheorghieș, I. Grosu, E. Bejenaru ÎNCHEIERE 30 iunie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contenc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă