3ra-74/22 — contestarea actelor administrative
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actelor administrative
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-74/22 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 3ra-74/22
(2-21010954-01-3ra-26012022)
Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Centru (jud. E. Bancov)
Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud. V. Movilă, E. Dvurecenschii, S. Pilipenco)
Î N C H E I E R E
20 aprilie 2022 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu
Judecătorii Nina Vascan
Nicolae Craiu
examinând admisibilitatea recursului depus de Întreprinderea de Stat „Calea
Ferată din Moldova”,
în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă
de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva Biroului Vamal
Sud, terț, brokerul vamal, Societatea cu Răspundere Limitată „Dectrans Broker”, cu
privire la contestarea actelor administrative,
împotriva deciziei din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cahul,
constată:
La 25 ianuarie 2021, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a depus
cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Sud, cu privire la anularea
procesului-verbal cu privire la contravenție nr. 627/20 din 25 noiembrie 2020 și a
deciziei asupra cazului de contravenție vamală nr. 627/20 din 25 noiembrie 2020.
În motivarea acțiunii a invocat că în adresa ÎS „Calea Ferată din Moldova”, la
03 decembrie 2020, a parvenit decizia din 25 noiembrie 2020 a Biroului Vamal Sud
privind aplicarea amenzii întreprinderii în mărime de 3519,53 lei pentru
nerespectarea procedurii de tranzit, care nu a dus la dispariția bunurilor aflate în
tranzit.
Reclamanta nu a fost de acord cu procesul-verbal nr. 627/20 din 25 noiembrie
2020 și decizia nr. 627/20 din 25 noiembrie 2020 a Biroului Vamal Sud, fiind
contestate la Serviciul Vamal în termen și în ordinea prevăzută de art. 273 din Codul
vamal.
La 06 ianuarie 2021, a primit răspunsul Serviciului Vamal cu numărul de intrare
25/4, prin care se comunică că nu sunt motive pentru satisfacerea cerințelor invocate
în contestație.
1
A invocat că, cercetând circumstanțele de fapt și de drept, precum și modul de
întocmire a procesului-verbal nr. 627/20 din 25 noiembrie 2020 și a deciziei nr.
627/20 din data de 25 noiembrie 2020 a Biroului Vamal Sud, constată că de către
agentul constatator a fost stabilită încălcarea termenelor regimului vamal de tranzit,
conform art. 43 alin. (1), lit. b) din Codul vamal, pe perioada de la 16 decembrie
2019 până la 23 decembrie 2019.
În opinia reclamantei, agentul constatator al Biroului Vamal Sud, care a emis
decizia, nu a argumentat faptul încălcării și nu a stabilit vinovăția Întreprinderii de
Stat „Calea Ferată din Moldova”, astfel încălcând prevederile art. 440 alin. (1), art.
441 alin. (1) lit. a) din Codul contravențional.
La fel, fără nici un temei și bazat pe presupuneri, agentul constatator constată
încălcarea de către Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a termenului
de tranzit vamal, aplicând pedeapsa conform prevederilor art. 232, lit. i) din Codul
vamal, care prevede pedeapsa pentru încălcarea procedurii de tranzit, astfel
încălcându-se prevederile art. 7 din Codul contravențional.
A menționat că la materialele cauzei contravenționale nu se regăsesc probe,
care ar confirma vinovăția întreprinderii în contravenția imputată. Din contra,
agentului constatator al Biroului Vamal Sud au fost prezentate datele Centrului de
calcul al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” privind circulația
vagoanelor marfare nr. 24293747, 24532228 și 24630113 pe segmentul de cale
ferată pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 16 decembrie 2019 – 26
decembrie 2019, copia informației organului vamal din România referitor la sistarea
completă a operațiunilor de primire/predare garniturilor de tren prin punctul de
trecere Galați, Larga, România în zilele de 23-24 decembrie 2019, adresarea către
Biroului Vamal Sud, privind prelungirea termenului pentru tranzitul vamal, fapte
despre existența căror Biroul Vamal Sud evident a știut, fiind depusă și explicația
reprezentantului Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” cu nr. 2906 din
04 septembrie 2020.
A precizat că, din cauza neprimirii vagoanelor de către organul vamal din
România la finele anului 2019, s-a format acumularea vagoanelor de tranzit la toate
stațiile feroviare din Republica Moldova și Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din
Moldova” a întreprins toate măsurile posibile întru respectarea termenului de tranzit.
Prin urmare, reclamanta a opinat că agentul constatator al Biroului Vamal Sud,
aplicând eronat sancțiuni materiale Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din
Moldova”, în ceea ce privește termenul de tranzit vamal, a încălcat normele de fapt
și de drept ale legislației în vigoare și în consecință atrage nulitatea procesului-verbal
și a deciziei nr. 627/20 din 25 noiembrie 2020 a Biroului vamal Sud.
Reclamanta a solicitat anularea integrală a procesului-verbal nr. 627/20 din 25
noiembrie 2020 și a deciziei din 25 noiembrie 2020 a Biroului vamal Sud,
Prin hotărârea din 13 mai 2021 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, s-a respins
cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată (vol. I, f.d. 135-143).
La 14 iunie 2021, Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” nefiind de
acord cu hotărârea sus enunțată a depus apel nemotivat, care ulterior a fost completat
cu motivare la 11 august 2021, solicitînd admiterea apelului, casarea integrală a
2
hotărârii din 13 mai 2021 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, cu emiterea unei noi
hotărâri, prin care să fie admisă integral cererea de chemare în judecată (vol. I, f.d.
144-147, 147-172).
Prin încheierea din 11 octombrie 2021 a Curții de Apel Cahul, s-a atras în
calitate de terț, brokerul vamal, Societatea cu Răspundere Limitată „Dectrans
Broker”.
Prin decizia din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cahul, s-a respins cererea
de apel depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, ca nefondată
și s-a menținut hotărârea din 13 mai 2021 a Judecătoriei Cahul, sediul Central (vol.
I, f.d. 200, 202-220).
La 16 decembrie 2021, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a
depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel
Cahul, care ulterior la 03 februarie 2022 a fost completată cu motivare, solicitând
admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond
cu emiterea unei hotărâri noi privind admiterea cererii de chemare în judecată (vol.
I, f. d. 222-224).
În argumentarea cererii de recurs, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept
anterior expuse, recurentul a invocat că nu este de acord cu hotărîrea contestată,
deoarece instanțele ierarhic inferioare la adoptarea acestora nu au constatat și
elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei, au
aplicat eronat normele de drept material și procedural.
În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de
apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu
recurs.
În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se
depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței
de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă
Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței
de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se
depune la instanța de apel.
Curtea de Apel Cahul a pronunțat decizia contestată la 22 noiembrie 2021, însă
date privind notificarea dispozitivului deciziei nu există. Decizia motivată din 22
noiembrie 2021 a Curții de Apel Cahul a fost notificată recurentului la 21 ianuarie
2022, fapt confirmat prin avizul de recepție ( vol. II, f.d. 7).
Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios
administrativ menționează că Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” s-
a conformat prevederilor legale și a depus recursul nemotivat la 20 decembrie 2021,
iar recursul motivat la 03 februarie 2022, în termenul prevăzut de art. 245 din Codul
administrativ.
La 27 ianuarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, în adresa intimatului,
Biroului Vamal Sud, și terțului, brokerului vamal, Societatea cu Răspundere
Limitată „Dectrans Broker”, a fost expediată copia recursului depus de
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, cu înștiințarea despre
posibilitatea depunerii referinței.
3
La 25 februarie 2022, intimatul Biroul Vamal Sud a depus referință, solicitând
respingerea recursului depus de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată”, cu menținerea
deciziei din 22 noiembrie 2021 A Curții de Apel Chișinău și a hotărîrii din 13 mai
2021 a Judecătoriei Cahul, sediul Central.
Pînă la examinarea admisibilității recursului, terțul, brokerul vamal, Societatea
cu Răspundere Limitată „Dectrans Broker”, nu și-a valorificat drepturile sale
procedurale și nu a depus referință asupra recursului.
Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea
acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi
declarat inadmisibil din următoarele motive.
Prin prisma art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de
Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este
inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din
art. 246 Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile
enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că
admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la
temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ
exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri
concludente și serioase.
Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă
caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un
drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o
motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual
succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.
În această ordine de idei, instanța de recurs reține că din Codul administrativ
dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a
cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept
procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate,
într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Instanța
de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să
conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.
Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării
recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de
la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ.
În context, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la
formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și
filtrului de admisibilitate.
De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în
contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în
4
special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de
contencios administrativ.
Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece
filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal
fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces
la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva
Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în
special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa
necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o
anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de
admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages
Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de
aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de
caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea
procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare
în acest sistem (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,
p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu
chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers
c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În circumstanțele menționate, completul specializat în examinarea acțiunilor în
contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul
depus de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”.
În conformitate cu prevederile art. art. 230, 246 din Codul administrativ,
completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție
d i s p u n e :
Recursul depus de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” se declară
inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
Judecătorul Ala Cobăneanu
Judecătorii Nina Vascan
Nicolae Craiu
5