2rc-151/20 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- restituirea recursului impotriva incheierii
2rc-151/20 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
dosarul nr.2rc-151/2020 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (M. Bușuleac) Instanța de recurs: Curtea de Apel Cahul (G. Vavrin, T. Berdilă, I. Dănăilă) Î N C H E I E R E 18 noiembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Terra Sud-Văleni” cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Cahul, c o n s t a t ă: La data de 13 mai 2019 Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Terra Sud-Văleni” cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată.
A solicitat reclamantul încasarea din contul SRL „Terra Sud-Văleni” în beneficiul ÎS „Calea Ferată din Moldova” a datoriei în mărime de 27 731,27 lei, a taxei de stat 832 lei, în total 28 563,27 lei. Prin încheierea din 18 mai 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central s-a primit cererea de chemare în judecată și s-a dispus examinarea ei ca cerere în procedură cu valoare redusă, în conformitate cu art. 276 ² CPC. Prin încheierea din 24 iunie 2019 s-a admis cererea SRL „Terra Sud-Văleni” prin care a solicitat examinarea cauzei civile în procedură generală, intenționând să depună cerere privind excepția de tardivitate. La 18 iunie 2019 a fost depusă cerere privind excepția da tardivitate în temeiul art. 186 ¹ CPC.
Prin încheierea din 28 noiembrie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central a fost admisă cererea privind excepția de tardivitate înaintată de SRL ,,Terra Sud- Văleni” și s-a respins acțiunea depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” ca tardivă. 1 La 18 februarie 2020 Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a depus recurs, solicitând admiterea recursului, anularea integrală a încheierii din 28 noiembrie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central. Prin decizia din 27 martie 2020 a Curții de Apel Cahul a fost admis recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, a fost casată încheierea din 28 noiembrie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Cahul.
Prin încheierea din 30 iulie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central a fost respinsă cererea de repunere în termen a acțiunii. S-a admis excepția de tardivitate . S-a respins acțiunea ca tardivă. La 13 august 2020 Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a depus recurs nemotivat împotriva încheierii din 30 iulie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central. Prin încheierea din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Cahul, în temeiul art.4261 lit. a) Cod de procedură civilă, a fost restituit recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, deoarece recursul nu corespunde prevederilor art. 437 alin. (1) CPC. La 09 octombrie 2020 Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a declarat recurs împotriva încheierii din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Cahul, solicitând casarea acesteia și restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel în ordine de recurs.
Studiind cererea de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a restitui cererea de recurs din următoarele considerente. În conformitate cu art. 4261alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. În conformitate cu art. 4261alin. (2) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin.(1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că ÎS „Clea Ferată din Moldova” a contesta cu recurs încheierea din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Cahul, prin care, în temeiul art.4261 lit. a) Cod de procedură civilă, a fost restituit recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, deoarece recursul nu corespunde prevederilor art. 437 alin. (1) CPC. Colegiul remarcă faptul că încheierea din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Cahul nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, reieșind din prevederile art. 4261 alin. (2) Cod de procedură civilă. Prin urmare, instanța de recurs nu poate să se expună asupra temeiniciei încheierii din 16 septembrie 2020, prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, deoarece aceasta nu se supune niciunei căi de atac.
Din aceste considerente, Colegiul ajunge la concluzia de a restitui cererea de recurs depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, conform art. 4261alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă. 2 În conformitate cu art. 269-270, 4261alin. (1) lit. e) și alin. (2) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se restituie recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva încheierii din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Cahul, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Terra Sud-Văleni” cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.