2ra-108/22 — constatarea faptului încălcării dreptului la executare a hotărîrii în termen rezonabil

2ra-108/22 — constatarea faptului încălcării dreptului la executare a hotărîrii în termen rezonabil (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-108/22

2-20155834-01-2ra-26012022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. L. Bagrin)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I.Țurcan, L. Pruteanu)

ÎNCHEIERE

02 martie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Maria Arnaut, reprezentată de

avocatul Alexandrina Ciobanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Maria Arnaut

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii

executorul judecătoresc Marcel Mușet și Lilia Brașovschi cu privire la constatarea

încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești,

repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 28 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, corectată

prin încheierea din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 08 decembrie 2020, prin intermediul poștei (Vol.I, f.d. 25-26), Maria

Arnaut, reprezentată de avocatul stagiar Alexandrina Ciobanu, a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

intervenienți accesorii executorul judecătoresc Marcel Mușet și Lilia Brașovschi,

solicitând constatarea că, prin neexecutarea hotărârii din 04 noiembrie 2013 a

Judecătoriei Sîngerei în perioada 10 decembrie 2013 - 03 decembrie 2020,

Republica Moldova i-a încălcat dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii

judecătorești, încasarea din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova și Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, a

prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești în sumă de 60000 lei și a sumei de 2500 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că, Judecătoria Sîngerei a emis la

data de 04 noiembrie 2013, o hotărâre, ca urmare a examinării litigiului dintre părți,

prin care a încasat de la Lilia Brașovschi în beneficiul Mariei Arnaut datoria în

mărime de 2000 euro, dobânda de întârziere în mărime de 280 de euro, precum și

cheltuielile de judecată constituite din taxa de stat în sumă de 1083, 58 de lei și

cheltuielile pentru asistență juridică în sumă de 4000 de lei. Hotărârea a devenit

definitivă la 04 decembrie 2013 și rezervându-și dreptul la executare, la data de 10

decembrie 2013 a prezentat biroului executorului judecătoresc Marcel Mușet

documentul executoriu nr. 2-616/13.

1

La data de 10 decembrie 2013, executorul judecătoresc Marcel Mușet, prin

încheierea nr.180-222/2013, a primit spre executare documentul executoriu.

Reclamanta a afirmat că, deși, s-a scurs o perioadă de șapte ani, creanța nu a

recuperat-o, ceea ce a determinat adresarea în instanță de judecată cu cererea dată de

chemare în judecată.Or, este de datoria statului de a crea absolut toate pârghiile

necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. În

opinia sa, nu doar statul este vinovat de faptul că nu sunt create pârghii suficiente

pentru a fi asigurată executarea unei hotărâri judecătorești într-un termen eficient,

fiind vinovată de neexecutare și Lilia Brașovschi, care în mod vizibil se eschivează

de la plata datoriei. În decurs de șapte ani au fost transferate la contul său sume

nesemnificative de mijloace financiare în comparație cu datoria înregistrată. Lilia

Brașovschi, fiind citată de nenumărate ori, a refuzat de a se prezenta la biroul

executorului judecătoresc Marcel Mușet, fiind expediate în adresa executorului

judecătoresc notificări prin care a informat că nu se eschivează de la onorarea

obligațiunilor asumate, însă din lipsa veniturilor nu-și poate onora obligația.

Totodată, a menționat că, în notificările prezentate executorului judecătoresc, Lilia

Brașovschi nu a indicat informații referitor la domiciliul sau reședința sa, a arătat

date eronate privind veniturile deținute. Or, la dosarul de executare este identificată

informația prezentată de BC „Victoriabank” SA care atestă transferurile

internaționale efectuate pe numele Liliei Brașovschi. Conform Codului Fiscal,

transferurile sunt înregistrate cu titlu de venituri. Respectiv Lilia Brașovschi ar fi

putut executa hotărârea, însă a evitat această obligație cu desăvârșire. De către

Judecătoria Sîngerei, în data de 05 decembrie 2016, Lilia Brașovschi a fost

recunoscută vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art.318 Cod

contravențional, fiindu-i aplicată sancțiune contravențională sub formă de amendă.

Iar prin sentința din 01 februarie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, Lilia

Brașovschi a fost recunoscută culpabilă în comiterea infracțiunii prevăzute de

art.320 alin. (1) Cod penal, aplicându-i pedeapsă sub formă de muncă neremunerată

în folosul comunității de 120 de ore. În cadrul procesului penal, în ședința de

judecată, Lilia Brașovschi și-a recunoscut vina în totalitate, adică a recunoscut faptul

că, în mod conștient, nu a executat hotărârea judecătorească.

Reclamanta a opinat că, acțiunile executorului judecătoresc Marcel Mușet sunt

insuficiente, or, în cadrul procedurii de executare nu s-a identificat niciun proces-

verbal de conciliere, din simplu motiv că o conciliere a părților nu a avut loc, ceea

ce este contrar dispozițiilor art.62 Cod de executare. Deși, Lilia Brașovschi a fost

citată de nenumărate ori pentru a se prezenta la biroul executorului judecătoresc,

ultima doar a expediat unele explicații sau notificări în adresa executorului

judecătoresc. Însă, în mod inexplicabil, executorul judecătoresc a admis simplele

explicații și notificări, fără a fi probate. Astfel, în opinia reclamantei, se identifică o

inacțiune din partea executorului judecătoresc Marcel Mușet, or, ultimul ar fi putut

solicita instanței de judecată prin intermediul art.73 Cod de executare, aducerea

forțată a debitorului, împrejurare care ar fi putut crea șansa de executare a hotărârii

judecătorești într-un termen mai restrâns.

În dosarul de executare intentat la data de 10 decembrie 2013, prin încheierea

nr.180-222/2013, nu s-a regăsit niciun proces-verbal de ieșire la fața locului, la

domiciliul Liliei Brașovschi, pentru a stabili care sunt bunurile ce pot fi sechestrate

2

și ulterior vândute prin intermediul licitației, acțiune, care are drept scop stingerea

datoriei.

Prin hotărârea din 16 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Maria Arnaut și s-a constatat

faptul încălcării dreptului Mariei Arnaut la executarea în termen rezonabil a hotărârii

din 04 noiembrie 2013 a Judecătoriei Sîngerei pentru perioada 10 decembrie 2013-

03 decembrie 2020; s-a încasat de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova în beneficiul Mariei Arnaut prejudiciul moral în

mărime de 10000 de lei și suma de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență

juridică; în rest, cerințele au fost respinse ca fiind nefondate.

Prin decizia din 28 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, corectată prin

încheierea din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul

declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și s-a casat integral hotărârea

din 16 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru; s-a pronunțat o nouă

hotărâre prin care s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată

depusă de Maria Arnaut împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

intervenienți accesorii executorul judecătoresc Marcel Mușet, Lilia Brașovschi cu

privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, repararea prejudiciului moral cauzat și încasarea cheltuielilor de

judecată.

În consolidarea soluției, instanța de apel a conchis că, prima instanță la

examinarea cauzei a aplicat eronat normele de drept material și nu a dat o apreciere

corespunzătoare actelor administrate în cadrul judecării cauzei.

Or, din materialele procedurii de executare, anexate la dosar, se constată că

autoritatea responsabilă de executarea hotărârii judecătorești și anume executorul

judecătoresc Mușet Marcel a întreprins toate măsurile necesare în vederea executării

documentului executoriu.

Conform art. 70 alin. (1) Cod de executare, documentul executoriu va fi

executat în termenul indicat în el sau, în cazul în care nu este indicat, într-un termen

rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sânt: complexitatea

procedurii de executare, comportamentul participanților la procedura de executare,

interesul creditorului și conduita executorului judecătoresc.

La aprecierea termenului rezonabil de executare a hotărârii judecătorești

urmează a fi luate în considerare anumite criterii de apreciere: complexitatea cauzei;

se apreciază de asemenea după caz și individual; comportamentul părților, care

include aprecierea comportamentului reclamantului și a autorităților.

Se va aprecia bona/mala fides a tuturor părților implicate în proces, inclusiv

existența unor întârzieri inexplicabile, amânări neîntemeiate, etc., miza (interesul)

pentru reclamant relevă importanța sau scopul pentru persoana care pretinde violarea

dreptului său la un termen nerezonabil.

Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea

de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, instanța de judecată care examinează în fond cauza, organul de

urmărire penală, autoritatea implicată în proces sau, după caz, executorul

judecătoresc ori autoritatea responsabilă de executarea hotărârii judecătorești

prezintă Ministerului Justiției un raport motivat privind modul de respectare a

3

termenului rezonabil și, după caz, dosarul sau o copie de pe dosar.

Instanța de apel a notat că, atunci când se constată o neexecutare continuă

(atunci când hotărârea rămâne neexecutată la momentul examinării), termenul

rezonabil se va aprecia doar de la data nașterii obligației de executare și până la ziua

adoptării hotărârii cu privire la o eventuală constatare a violării/neviolării dreptului

declarat de Articolul 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

Astfel, legislația internă nu oferă o descifrare a noțiunii de „termen rezonabil”,

însă prin obligarea respectării unui astfel de termen pentru executarea actului

justiției, atât normele naționale cât și cele internaționale invocă administrarea

justiției fără întârzieri neconforme de natură a-i compromite eficacitatea și

responsabilitatea. Neexecutarea nemotivată a actelor judecătorești, dispozițiilor,

cererilor, delegațiilor, citațiilor, altor adresări legale, precum și lipsa de considerație

față de judecată, atrag răspunderea prevăzută în prezentul cod și în alte legi. 98. Din

actele cauzei se reține că, în cadrul procedurii de executare au fost întreprinse

multiple tentative de către executorul judecătoresc în vederea executării

documentelor executorii, a căror termene de executare se pretinde a fi încălcat, dar

care nu poate fi imputată executorului judecătoresc, dar nici nu angajează

răspunderea statului în prezenta speță.

Prin urmare, instanța de apel a accentuat că, conduita autorității responsabile

de executarea hotărârii judecătorești (a executorilor judecătorești) este una conformă

cu legislația în vigoare și nu relevă indicii privind lipsa de diligență, or, aceasta

rezultă din toate acțiunile efectuate de către executorul judecătoresc.

Subsidiar, instanța de apel a mai menționat că, în acțiunile executorului

judecătoresc nu s-a constatat tergiversarea executării hotărârilor judecătorești și,

respectiv, nu s-a constatat existența încălcărilor de procedură, care ar fi imputabile

autorității învestite cu executarea hotărârii judecătorești, or, respectând normele

legale, executorul judecătoresc a primit spre executare documentul executoriu la

data depunerii acestuia de către creditor și a întreprins acțiunile necesare executării.

Prin urmare, reieșind din datele cuprinse în conținutul raportului motivat,

conduita executorului judecătoresc Mușet Marcel este în conformitate cu legislația

în vigoare și nu relevă indicii privind lipsa de diligență sau tergiversarea executării

documentelor executorii, din culpa executorului.

Conform jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului,

responsabilitatea statului pentru executarea unei hotărâri pronunțate împotriva unui

privat nu se extinde mai departe decât până la implicarea organelor de stat în

procedurile de executare (cauza Shestakov versus Russia).

În acest sens, instanța de apel a reținut că, în speță, purtătorul obligației de a

restitui datoria creditorului Arnaut Maria este debitorul Brașovschi Lilia, iar sarcina

executorului judecătoresc în vederea executării documentelor executorii au fost

asigurate în limitele competenței și disponibilității acestuia.

În finalitatea celor invocate supra, instanța de apel a conchis asupra

netemeiniciei acțiunii înaintate de către Arnaut Maria împotriva Ministerului

Justiției, intervenienți accesorii executorul judecătoresc Mușet Marcel, Brașovschi

Lilia cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil

a hotărîrii judecătorești, repararea prejudiciului moral cauzat și încasarea

cheltuielilor de judecată.

4

Subsecvent, instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiată solicitarea

reclamantei Arnaut Maria cu privire la repararea prejudiciului moral, or, această

pretenție este una ce rezultă din încălcarea termenului rezonabil de executare a

hotărârii judecătorești, încălcare ce urma a fi imputată Statului, reprezentat de

Ministerul Justiției, fapt care nu s-a constatat în speță.

Consecutiv, derivând de la această concluzie, instanța de apel a respins și

cerința privind compensarea cheltuielilor de judecată, în temeiul prevederilor art. 94

și 96 Cod de procedură civilă.

La 13 ianuarie 2022, prin intermediul poștei (Vol.II, f.d.46), Maria Arnaut,

reprezentată de avocatul Alexandrina Ciobanu, a depus cerere de recurs împotriva

deciziei din 28 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului s-a invocat că, normele de drept material au fost

încălcate sau aplicate eronat. Speța în cauză este guvernată de prevederile Legii nr.

87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin

încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, în coroborare cu prevederile

Codului de Executare al Republicii Moldova.

Citând prevederile art. 2, art. 3 alin.(3) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011,

recurenta a opinat că, instanța de apel a oferit o interpretare eronată a acestor

prevederi, ceea ce a făcut ca legea în cauză să nu fie aplicată.

Raportând la caz prevederile art. 16, art.255 Cod de procedură civilă, art. 70

alin (1) Cod de executare, recurenta a susținut că, instanța de apel urma să remarce

că constatarea existenței sau lipsa încălcării dreptului recurentei prin prisma a două

evenimente: -prin prisma acțiunilor întreprinse de organele de executare ale statului

în vederea executării hotărârii judecătorești și, in secundo, prin prisma pârghiilor

puse la dispoziția justițiabilului de către stat pentru a-și exercita dreptul său

recunoscut la executarea hotărârii judecătorești. Acest lucru nu a fost realizat de

către instanța de apel, întrucât aceasta a privit și a analizat cererea de chemare în

judecată superficial, a oferit o încadrare juridică greșită, chiar și o motivare

superficială. Neaplicarea la caz a Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 și a prevederilor

din Codul de Executare, este din cauza constatării greșite a circumstanțelor în

coraport cu normele în vigoare.

Din raportul prezent la materialele cauzei, cât și din referința la cererea de

chemare în judecată a Ministerului Justiției, a identificat faptul că, din 24 iunie 2020

până la prezentarea referinței pârâtului, a notei informative și a referinței

executorului judecătoresc Marcel Mușet, nu s-a realizat nicio acțiune de executare a

hotărârii judecătorești, fapt care demonstrează insuficiența acțiunilor executorului

judecătoresc. Or, statul nu a asigurat o arie mai largă de acțiuni care ar putea fi

realizate de către executorul judecătoresc întru executarea hotărârii. La materialele

cauzei nu se identifică nicio dovadă a faptului că executorul judecătoresc a realizat

demersuri în sensul art. 73 Cod de executare, pentru a aduce forțat debitorul în fața

executorului judecătoresc. De asemenea, în dosarul de executare intentat la 10

decembrie 2013, prin încheierea nr. 180-222/2013, nu s-a regăsit niciun proces-

verbal de ieșire la fața locului, adică la domiciliul Liliei Brașovschi, pentru a stabili

care sunt bunurile acesteia ce pot fi sechestrate și ulterior prin intermediul licitației

a fi vândute. Acțiune ce are drept scop stingerea datoriei. La fel, nu a identificat

5

niciun proces-verbal cu privire la urmărirea bunurilor aflate în posesie, or,

executorul judecătoresc nu a întreprins anumite acțiuni pentru a fi identificate aceste

bunuri. Dreptul de a urmări bunurile mobile și imobile ale debitorului este prevăzut

în art. 95 Cod de executare. Deși, a fost identificată baza juridică necesară spre a

admite cererea de chemare în judecată, totuși, instanța de apel a omis aceste

prevederi, întrucât instanța a considerat că executorul judecătoresc a întreprins toate

măsurile oferite de lege.

Recurenta a declarat că, în mod abstract, chiar dacă se admite motivarea

instanței de apel ca fiind una logică, totuși, este alogică motivarea precum că statul

nu poartă răspundere în aceste situații. Într-adevăr, statul nu poartă răspundere

pentru datoriile cetățenilor săi, însă statul poartă răspunderea pentru pârghiile oferite

persoanelor pentru recuperarea acestora. De fapt, instanța de apel a oferit apreciere

doar solicitării de constatare a faptului că prin neexecutarea hotărârii judecătorești a

fost încălcat dreptul la executarea în termen rezonabil, în rezultatul căreia a respins

cererea integral. În urma neaplicării normelor citate, instanța de apel nu a aplicat

speței nici prevederile invocate pentru repararea prejudiciului moral.

Prin neexecutarea hotărârii judecătorești într-un termen rezonabil se creează în

primul rând suferințe de morale, pagube materiale, ceea ce a și determinat adresarea

cu prezenta cerere împotriva Republicii Moldova.

CtEDO a specificat că, atunci când se prezumă că a fost încălcat un drept,

această acțiune cauzează inevitabil suferințe psihice: „Se pare că CtEDO prezumă

că violarea CEDO cauzează inevitabil anumite suferințe psihice (Guja c. Moldovei,

2008, §101), iar părțile pot convinge CtEDO să acorde alte compensații.

Deși, legislația națională specifică faptul că mărimea compensației morale este

stabilită de către instanța de judecată, totuși această atribuție este ghidată de anumite

criterii, care nu pot fi omise în prezenta cerere. În primul rând, la stabilirea

compensației prejudiciului moral instanța de judecată trebuie să țină cont de

principiul raționalitate și echitate. Adică mărimea cuantumului prejudiciului moral

să corespundă rațional cu suferințele cauzate reclamantei.

Instanța de apel urma să aplice la speță art. 41 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ce garantează dreptul la

o satisfacție echitabilă atunci, când îi este violat un drept al său, garantat de

Convenție și de Protocoalele adiționale la Convenție, iar Moldova, ca parte

contractantă, este obligată să înlăture toate consecințele acestor violări ale

drepturilor garantate.

Cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a menționat

că dreptul la judecare într-un termen rezonabil, prevăzut în art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului acoperă perioada până la data executării efective a

deciziei judiciare (cauza Martins Morreira c. Portugaliei). În cauza Istrate c.

Moldovei, Curtea a reamintit că executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de

orice instanță trebuie privită ca o parte integrantă a procesului în sensul art.6 (cauza

Hornsby c. Greciei).

Recurenta a indicat că, la examinarea acestei categorii de cauze, instanța trebuia

să țină cont de faptul că repararea prejudiciului are loc indiferent de vinovăția

organului responsabil de executarea hotărârilor judecătorești, or, statul garantează

executarea cu diligentă si în termen a executării actelor judecătorești, iar creditorul

este considerat prejudiciat prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil,

6

în cazul când nu are loc o executare propriu-zisă sau aceasta este tardivă. În ceea ce

vizează cuantumul prejudiciului moral, s-a referit la jurisprudența Curții Europene.

Curtea acordă, în medie, pentru neexecutare sau executare tardivă a hotărârilor

judecătorești, câte 600 de euro pentru primul an de neexecutare plus câte 300 euro

pentru fiecare 6 luni ulterioare (cauza Mazepa c. Moldovei). Pentru 7 ani de

neexecutare a hotărârii judecătorești, statul urmează să-i achite suma de 4200 de

euro cu titlu de prejudiciu moral.

Odată cu neaplicarea atât a prevederilor naționale, cât și internaționale, dar și a

practicii judiciare, instanța de judecată în decizia contestată nu a aplicat nici

prevederile art. 82, art. 90 lit. i) și 96 alin. (1) - (11) Cod de procedură civilă.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, recurenta a pretins

aprecierea arbitrară a probelor și contrar prevederilor art. 130 Cod de procedură

civilă. Or, pertinența probelor este legătura cauzală între conținutul probei și faptele

care formează obiectul probației. Regula pertinenței probelor include două aspecte

de bază: cercetarea tuturor probelor necesare examinării și soluționării pricinii

civile; excluderea probelor care nu au legătură cu pricina civilă.

Astfel a criticat motivarea instanței de apel precum că acțiunile executorului

judecătoresc Marcel Mușet au fost suficiente, or, după cum a fost relatat anterior, la

materialele cauzei lipsesc un șir de probe care ar demonstra că, de fapt, executorul

judecătoresc a întreprins toate măsurile necesare oferite de lege pentru executarea

hotărârii judecătorești în termen rezonabil. Instanța de apel urma să verifice probele

prezentate de ambele părți prin tranșarea fiecărui criteriu stabilit de art. 130 Cod de

procedură civilă, urma să ofere o cercetare multiaspectuală, o apreciere a probelor

prin prisma pertinenței, veridicității și admisibilității, trebuia să țină cont de

principiul cercetării nepărtinitoare a probelor. Instanța de apel urma să aprecieze

toate circumstanțele și probele în mod comun, în ansamblu.

Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimaților conform scrisorii

de însoțire datate cu 26 ianuarie 2022 (Vol.II, f.d.50) și a fost recepționată de către

executorul judecătoresc Marcel Mușet și Ministerul Justiției al Republicii Moldova

la 28 ianuarie 2022, conform avizelor de recepție (Vol.II, f.d.52-53). Din adresa

Liliei Brașovschi a fost restituită corespondența cu mențiunea „nereclamat” (Vol.II,

f.d.54-55).

Referințe la cererea de recurs, în temeiul art. 439 alin.(2) Cod de procedură

civilă, până la data judecării cauzei în ordine de recurs, nu au parvenit.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 28 septembrie 2021, iar cererea de

recurs a fost depusă la 13 ianuarie 2022, prin intermediul poștei (Vol.II, f.d.46).

Materialele cauzei atestă expedierea copiei deciziei integrale a instanței de apel

către participanții la proces la data de 01 decembrie 2021, prin intermediul poștei

electronice (Vol.II, f.d.31). Astfel, recursul este declarat în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Maria Arnaut, reprezentată de

avocatul Alexandrina Ciobanu, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept

inadmisibil din următoarele considerente.

7

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească

a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Maria Arnaut, reprezentată de

avocatul Alexandrina Ciobanu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul părții

recurente cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a

regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

8

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,

nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Maria Arnaut, reprezentată de avocatul

Alexandrina Ciobanu.

În conformitate cu art. 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Maria Arnaut, reprezentată de

avocatul Alexandrina Ciobanu, împotriva deciziei din 28 septembrie 2021 a Curții

de Apel Chișinău, corectată prin încheierea din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

9