ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.02.2022

2r-39/22 — incasarea datoriei

HOTĂRÂRE
23.02.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei
Temei legal
temeiurile restituirii cererii de apel, neindeplinirea in termen a indicatiilor instantei de apel
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2r-39/22 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2r-39/22

2-21077750-01-2r-19012022

Prima instanță: Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă (jud.: A. Postu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Malîi, I. Dutca, M. Guzun)

23 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de Organizația de Creditare Nebancară „Credits 2

All” Societate cu Răspundere Limitată,

în cauza civilă, în procedură de examinare a cererilor cu valoare redusă, la cererea

de chemare în judecată depusă de Organizația de Creditare Nebancară „Credits 2 All”

Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Bursuc Rodica cu privire la încasarea

datoriei și a cheltuielilor de judecată,

împotriva încheierii din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost restituit apelul declarat de Organizația de Creditare Nebancară „Credits 2 All”

Societate cu Răspundere Limitată împotriva hotărârii din 17 august 2021 a Judecătoriei

Căușeni, sediul Ștefan Vodă,

c o n s t a t ă:

La 25 mai 2021, OCN „Credits 2 All” SRL a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Bursuc Rodica solicitând încasarea datoriei în sumă de 12725 de

lei.

Prin hotărârea din 17 august 2021 a Judecătoriei Căușeni sediul Ștefan Vodă,

acțiunea depusă de OCN „Credits 2 All” SRL a fost admisă parțial. S-a încasat de la

Bursuc Rodica în beneficiul OCN „Credits 2 All” SRL datoria conform contractului de

credit nebancar în sumă de 5915,06 lei, dobânda aferentă în sumă de 2665, 21 de lei,

taxa de stat în sumă de 270 de lei și cheltuieli pentru citare în sumă de 23 de lei. În

rest, acțiunea a fost respinsă.

La 01 septembrie 2021, prin intermediul Oficiului poștal, OCN „Credits 2 All”

SRL a depus cerere de apel nemotivată și netimbrată împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând admiterea acesteia, casarea parțială a hotărârii din 17 august 2021 a

Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă, cu emiterea unei hotărâri noi de admitere

integrală a acțiunii. Totodată, apelanta a indicat că motivele de fapt și de drept pe care

se întemeiază apelul le va prezenta ulterior într-o cerere de apel suplimentară după ce

va lua cunoștință de hotărârea integrală a primei instanțe.

1

Prin încheierea din 22 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs

cererii de apel depuse de OCN „Credits 2 All” SRL și s-a acordat apelantei termen de

10 zile, din momentul comunicării prezentei încheieri pentru lichidarea neajunsurilor

cererii de apel și anume, să prezinte apelul motivat și dovada achitării taxei de stat în

mărime de 202,50 de lei. S-a explicat apelantei că în caz dacă nu vor fi lichidate

neajunsurile menționate în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată

depusă și va fi restituită fără examinare.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art.

369 alin. (1) lit. a) CPC, a fost restituit apelul declarat de OCN „Credits 2 All” SRL

împotriva hotărârii din 17 august 2021 a Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă, din

motiv că apelantul nu a lichidat neajunsurile cererii de apel în termenul stabilit de

instanță.

La 14 decembrie 2021, prin intermediul oficiului poștal, OCN „Credits 2 All”

SRL a declarat recurs împotriva încheierii din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea încheierii contestate, cu remiterea cauzei în instanța de

apel pentru examinarea cererii de apel.

În motivarea recursului OCN „Credits 2 All” SRL a indicat că l adata de 26

octombrie 2021, prin intermediul poștei electronice a fost recepționată încheierea

instanței de apel prin care a acordat apelantei termen de 10 zile pentru a depune

cererea de apel motivată și dovada de achitare a taxei de stat.

A menționat că, la data de 04 noiembrie 2021 OCN „Credits 2 All” SRL a

înlăturat neajunsurile specificate și a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău

cererea de apel motivată și dovada de achitare a taxei de stat, fiind recepționate de

către instanță la data de 05 noiembrie 2021, fapt confirmat prin ștampila de intrare

aplicată pe avizul de recepție, iar ca urmare încheierea de restituire a cererii de apel

urmează a fi casată integral.

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Materialele cauzei atestă că copia încheierii din 22 noiembrie 2021 a Curții de

Apel Chișinău a fost expediată la poșta electronică a OCN „Credits 2 All” SRL la data

de 02 decembrie 2021 (f.d. 50), recepționată în aceiași zi.

Astfel, recursul depus de OCN „Credits 2 All” SRL la 14 decembrie 2021, este în

termen.

La 19 ianuarie 2022 în adresa lui Bursuc Rodica a fost expediată copia cererii de

recurs depusă de OCN „Credits 2 All” SRL, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referinței, însă intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv (f.d.

76).

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3

judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a

referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră

întemeiat și care urmează a fi admis din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită

2

recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema

soluționată prin încheierea casată.

Conform art. 364 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de apel se

depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat

în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.

În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, în

cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul.

Elementele cererii de apel prevăzute la alin.(1) lit. d), e) și h) pot fi incluse într-o

cerere de apel suplimentară depusă după data întocmirii hotărârii integrale.

Din materialele cauzei rezultă că prin hotărârea din 17 august 2021 a Judecătoriei

Căușeni, sediul Ștefan Vodă, acțiunea depusă de OCN „Credit Sigur” SRL a fost

admisă parțial. S-a încasat de la Bursuc Rodica în beneficiul OCN „Credits 2 All” SRL

datoria conform contractului de credit nebancar în sumă de 5915,06 lei, dobânda

aferentă în sumă de 2665, 21 de lei, taxa de stat în sumă de 270 de lei și cheltuieli

pentru citare în sumă de 23 de lei. În rest, acțiunea a fost respinsă.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 01 septembrie 2021, prin

intermediul Oficiului poștal, OCN „Credits 2 All” SRL a depus cerere de apel

nemotivată, solicitând admiterea acesteia, casarea parțială a hotărârii din 17 august

2021 a Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă, cu emiterea în această parte a unei

hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii. Totodată, apelanta a indicat că motivele de

fapt și de drept pe care se întemeiază apelul le va prezenta ulterior într-o cerere de apel

suplimentară după ce va lua cunoștință de hotărârea integrală a primei instanțe.

În conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de

apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără

plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea

participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen

pentru lichidarea neajunsurilor.

Prin încheierea din 22 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs

cererii de apel depuse de OCN „Credits 2 All” SRL și s-a acordat apelantei termen de

10 zile, din momentul comunicării prezentei încheieri pentru lichidarea neajunsurilor

cererii de apel și anume, să prezinte/expedieze apelul motivat și dovada achitării taxei

de stat în mărime de 202,50 de lei. S-a explicat apelantei că în caz dacă nu vor fi

lichidate neajunsurile menționate în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi

considerată depusă și va fi restituită fără examinare.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit

cererea de apel depusă de OCN „Credits 2 All” SRL din motivul neînlăturării în

termenul acordat a neajunsurilor indicate în încheierea instanței de apel.

La caz, se reține că Curtea de Apel Chișinău, dispunând restituirea apelului depus

de OCN „Credits 2 All” SRL, a reținut că apelanta în termenul stabilit de instanța de

apel nu a lichidat neajunsurile menționate în încheierea din 22 octombrie 2021 și

anume nu a prezentat cererea de apel motivată și dovada de achitare a taxei de stat.

Analizând circumstanțele expuse în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

instanța de apel prematur a restituit apelul declarat de OCN „Credits 2 All” SRL, în

conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, or, la prezentul

recurs OCN „Credits 2 All” SRL, a anexat o copie a cererii de apel motivate, ordinul de

plată a taxei de stat cu data emiterii din 02 noiembrie 2021 în sumă de 202,50 de lei,

3

susținând că acestea au fost expediate în adresa Curții de Apel Chișinău la data de 04

noiembrie 2021 și recepționate de către Curtea de Apel Chișinău la data de 05 noiembrie

2021, fapt confirmat prin ștampila de intrare aplicată pe avizul de recepție din 05

noiembrie 2021, necunoscând motivele din care nu au fost anexate la dosar (f.d. 66-68).

Instanța de recurs consideră că, în circumstanțele expuse de către OCN „Credits 2

All” SRL, pentru a nu-i fi îngrădită posibilitatea de a-și valorifica drepturile procedurale,

cauza urmează a fi restituită la rejudecare, pentru ca instanța de apel să verifice

recepționarea cererii de apel motivate și dovada de achitare a taxei de stat.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul

declarat de OCN „Credits 2 All” SRL și de a casa integral încheierea din 22 noiembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel

Chișinău, în același complet de judecată, la etapa depunerii cererii de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. b) și art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Organizația de Creditare Nebancară „Credits 2

All” Societate cu Răspundere Limitată.

Se casează integral încheierea din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

în cauza civilă, în procedură de examinare a cererilor cu valoare redusă, la cererea de

chemare în judecată depusă de Organizația de Creditare Nebancară „Credits 2 All”

Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Bursuc Rodica cu privire la încasarea

datoriei și a cheltuielilor de judecată și se restituie cauza spre rejudecare la Curtea de

Apel Chișinău, în același complet de judecată, la etapa depunerii cererii de apel.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-05-26
0,95
2r-237/21 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-237/21 Prima instanţă: Judecătoria Căușeni, sediul Central (jud.: S. Pleșca) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Buhnaci, D. Dulghieru, V. Sîrbu) D E C I Z I E 26 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2023-11-08
0,95
2r-321/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-321/2023 2-22168989-01-2r-20072023 prima instanţă: Judecătoria Criuleni, s. Dubăsari (jud: I. Malanciuc) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Budăi, A. Bostan, Gr. Dașchevici) D E C I Z I E 08 noiembrie 2023 mun
CSJ 2022-08-10
0,95
2r-367/22 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-367/2022 2-21152728-01-2r-11072022 Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (A. Arapu-Buțco) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (A. Malîi, D. Dulghieru, V. Cotorobai) D E C I Z I E 10 august 2022 mun. Chişi
CSJ 2022-03-02
0,95
2r-119/22 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2r-119/22 2-21033042-01-2r-21022022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. O. Parfeni) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Guzun, I. Dutca, A. Malîi ) DECIZIE 02 martie 2022 mun. Chişinău Colegiu
CSJ 2022-07-06
0,95
2r-309/22 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-309/22 2-21183866-01-2r-15062022 Prima instanţă: Judecătoria Edineț, sediul Ocnița (jud. N. Vameș) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza) ÎNCHEIERE 06 iulie 2022 mun. Chişinău Coleg
Sursă