ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.02.2022

2r-58/22 — repararea prejudiciului moral

HOTĂRÂRE
23.02.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului moral
Temei legal
temeiurile restituirii cererii de apel, neindeplinirea in termen a indicatiilor instantei de apel
Citează această cauză
2r-58/22 — repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2r-58/22

2-20114797-01-2r-31012022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: L. Lavric)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Clima, A. Malîi, V. Cotorobai)

23 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de Alexei Croitor, în interesele lui Frunza Ion,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Frunza Ion împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Administrația

Națională a Penitenciarelor nr. 13 Chișinău cu privire repararea prejudiciului moral

cauzat prin deținerea ilegală în stare de arest,

împotriva încheierii din 11 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost restituit apelul declarat de Frunza Ion împotriva hotărârii din 29 martie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 18 septembrie 2020, Frunza Ion a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Administrația Națională a Penitenciarelor nr. 13 Chișinău solicitând repararea

prejudiciului moral în sumă de 800 000 de lei, cauzat prin deținerea ilegală în stare de

arest.

Prin hotărârea din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost

respinsă ca neîntemeiată acțiunea depusă de Frunza Ion.

La data de 31 martie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Frunza Ion a depus

cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea hotărârii din 29

martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și emiterea unei noi hotărâri de

admitere a acțiunii.

La 02 aprilie 2021, prin intermediul oficiului poștal, avocatul Croitor Alexei, în

interesele lui Frunza Ion a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând casarea hotărârii din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru cu remiterea cauzei spre rejudecare. Totodată, a indicat că motivele de fapt și

de drept, pe care se întemeiază apelul, le va prezenta ulterior după ce va lua cunoștință

cu hotărârea integrală a primei instanțe.

Prin încheierea din 09 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs

cererilor de apel depuse de Frunza Ion și avocatul Croitor Alexei, în interesele lui

Frunza Ion și s-a acordat apelanților termen de 20 zile de la recepționarea încheierii

pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel, și anume să prezinte în cancelaria Curții

1

de apel Chișinău cererile de apel întocmite în conformitate cu exigențele Legii. S-a

explicat apelanților că în caz dacă nu vor fi lichidate neajunsurile menționate în

termenul stabilit, cererile de apel nu vor fi considerate depuse și va fi restituite fără

examinare.

La data de 28 decembrie 2021, avocatul Croitor Alexei, în interesele lui Frunza

Ion, a depus cererea de apel motivată împotriva hotărârii din 29 martie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost acceptată

spre examinare cererea de apel depusă de avocatul Croitor Alexei, în interesele lui

Frunza Ion și a fost stabilită ședința de judecată pentru examinarea apelului pentru data

de 17 februarie 2022, ora 10:00.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 369

alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, a fost restituit apelul declarat de Frunza

Ion împotriva hotărârii din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din

motiv că apelantul în termenul stabilit nu a lichidat neajunsurile cererii de apel.

La 14 ianuarie 2022, avocatul Alexei Croitor, în interesele lui Frunza Ion, a

declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea acestuia,

casarea încheierii din 11 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, cu remiterea cauzei

în instanța de apel la etapa primirii cererii de apel.

În motivarea recursului avocatul Croitor Alexei a indicat că nu este de acord cu

încheierea recurată, deoarece încheierea din 09 decembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău prin care nu a fost dat curs cererii de apel și care a fost recepționată de

apelantul Frunza Ion la data de 16 decembrie 2021, termenul limită de executare a

actului procedural fiind data de 05 ianuarie 2022, a fost executată de avocatul acestuia

la data de 28 decembrie 2021, care a depus apelul motivat.

Consideră că încheierea recurată este nemotivată și încalcă dreptul lui Frunza Ion

la un proces echitabil.

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Materialele cauzei atestă că copia încheierii din 11 ianuarie 2022 a Curții de Apel

Chișinău a fost expediată la 12 ianuarie 2022 la adresa electronică a avocatului Croitor

Alexei, croitor.al@gmail.com (f.d. 116).

Astfel, recursul declarat la 14 ianuarie 2022 este în termen.

La 31 ianuarie 2022 în adresa Ministerului Justiției al RM și Administrația

Națională a Penitenciarelor a fost expediată copia recursului declarat de avocatul

Croitor Alexei, în interesele lui Frunza Ion cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referințelor (f.d. 105), însă intimații nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3

judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a

referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră

că recursul urmează a fi respins, cu menținerea încheierii instanței de apel, din

următoarele motive.

2

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și

să mențină încheierea.

Conform art. 364 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de apel se

depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat

în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.

Potrivit art. 365 alin. (1) lit. d), e), f) și alin. (4) din Codul de procedură civilă, în

cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul,

probele invocate în susținerea apelului, solicitarea apelantului. La cererea de apel se

anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă.

În conformitate cu art. art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă

cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este

depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea

dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se

dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Conform art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel

restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile

instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1).

Din materialele cauzei rezultă că prin hotărârea din 29 martie 2021 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă acțiunea depusă de Frunza Ion.

Nefiind de acord cu hotărârea prime instanțe, la 31 martie 2021, prin intermediul

oficiului poștal Frunza Ion a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe,

solicitând casarea hotărârii din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și

emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

La 02 aprilie 2021, prin intermediul oficiului poștal, și avocatul Croitor Alexei, în

interesele lui Frunza Ion a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând casarea hotărârii din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru cu remiterea cauzei spre rejudecare. Totodată, a indicat că motivele de fapt și

de drept, pe care se întemeiază apelul, le va prezenta ulterior după ce va lua cunoștință

cu hotărârea integrală a primei instanțe.

Prin încheierea din 09 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs

cererilor de apel depuse de Frunza Ion și avocatul Croitor Alexei, în interesele lui

Frunza Ion și s-a acordat apelanților termen de 20 zile de la recepționarea încheierii

pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel, și anume să prezinte în cancelaria Curții

de apel Chișinău cererile de apel întocmite în conformitate cu exigențele Legii. S-a

explicat apelanților că în caz dacă nu vor fi lichidate neajunsurile menționate în

termenul stabilit, cererile de apel nu vor fi considerate depuse și va fi restituite fără

examinare.

Se reține că Curtea de Apel Chișinău, prin intermediul oficiului poștal, cu

scrisoare recomandată, a expediat încheierea din 09 decembrie 2021 la adresa de

domiciliu al apelantului Frunza Ion indicată în cererea de apel, și anume: mun.

Chișinău, str. Gh. Madan, 87/2, ap. 61 și a fost recepționată de acesta la data de 16

decembrie 2021 (f.d. 109) și la data de 13 decembrie 2021 la adresa electronică a

avocatului Croitor Alexei, în interesele lui Frunza Ion, croitor.al@gmail.com, indicată

în antetul cererii de apel.

Ca urmare, prin încheierea din 11 ianuarie 2022, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a)

din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Chișinău a restituit apelul declarat de

3

Frunza Ion împotriva hotărârii din 29 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru, din motiv că apelantul în termenul stabilit nu a lichidat neajunsurile cererii de

apel.

În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură

este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța

(judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței

trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Conform art. 111 alin. (1) – (4) din Codul de procedură civilă, actele de procedură

se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege,

termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească. Termenul de

procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului

de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor și cert că se va

produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii

perioade. Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau

moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de comunicarea actului de

procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a momentului nu se ia în

considerare la calcularea termenului. Dacă începutul curgerii termenului se determină

prin începutul unei zile, această zi se include în termen.

Potrivit art. 112 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dacă actul de procedură

trebuie efectuat nemijlocit în instanța judecătorească ori în o altă organizație, termenul

se consideră expirat la ora care încheie programul lor sau la care încetează operațiunile

respective.

Reieșind din norma dată de drept, în cazul în care instanța de judecată a stabilit

data și ora până la care trebuie efectuată acțiunea (operațiunea) procesuală, partea care

trebuie să o execute are obligația de a îndeplini acțiunea (operațiunea) respectivă până

la data și ora indicată în actul de dispoziție judecătoresc. Termenul imperativ stabilit de

către instanța de judecată (judecător) este unul obligatoriu și peremptoriu, acelui

prevăzut de lege. Mai mult ca atât, în cazul în care actul de procedură trebuie efectuat

nemijlocit în instanța judecătorească ori într-o altă organizație, termenul se consideră

expirat la ora la care se încheie programul lor sau la care încetează operațiunile

respective.

Totodată, în conformitate cu art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a

efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori

stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea

din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

Verificând circumstanțele cauzei în raport cu normele de drept citate supra,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră justă soluția instanței de apel de restituire a cererii de apel depusă de Frunza

Ion, or, Curtea de Apel Chișinău în încheierea din 09 decembrie 2021 a indicat clar

termenul (20 zile de la recepționarea încheierii respective), precum și a identificat locul

precis (concret) în care apelantul trebuiau să prezinte apelul în conformitate cu

exigențele legii, însă în termenul stabilit Frunza Ion nu a prezentat apelul motivat și

întocmit în conformitate cu exigențele legii.

În conformitate cu art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stipulează

că, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la

proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei

împuternicite, prin posta, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin

4

intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea

de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de

gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului

cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.

Conform art. 102 alin. (6) din Codul de procedură civilă, citația sau înștiințarea se

trimite la adresa menționată de parte sau de un alt participant la proces.

Potrivit art. 105 alin. (1) și (5) din Codul de procedură civilă, citația și înștiințarea

se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită

de judecată. Data înmânării citației sau înștiințării se înscrie pe citație sau înștiințare în

partea care se înmânează destinatarului, precum și pe cotor, care se restituie instanței.

Citația sau înștiințarea adresată persoanei fizice se înmânează personal contra

semnătură pe cotor.

Pornind de la prevederile normelor de drept menționate și reieșind din actele

cauzei, Colegiul conchide că, instanța de apel corect a restituit cererea de apel depusă

de Frunza Ion, or, apelantul nu s-a conformat dispozițiilor încheierii din 09 decembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău și nu a prezentat, cererea de apel întocmită în

conformitate cu exigențele legii.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că, nu poate fi reținut argumentul avocatului Croitor Alexei, în

interesele lui Frunza Ion cu referire la faptul că încheierea instanței de apel din 09

decembrie 2021 a fost executată de către reprezentantul apelantului Frunza Ion, care a

depus la 28 decembrie 2021, cerere de apel motivată, or, împotriva hotărârii din 29

martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost depus apel inclusiv și de

apelantul Frunza Ion, iar încheierea instanței de apel l-a impus la un anumit

comportament, fiind recepționată de apelant/recurent la 16 decembrie 2021,

neajunsurile specificate în actul judecătoresc, urmau a fi înlăturate până la 05 ianuarie

2022, însă după cum reiese din materialele cauzei, fiind obligat, în baza art.365 din

Codul de procedură civilă, să respecte cerințele impuse de lege pentru conținutul

cererii de apel, până la soluționarea chestiunii privind primirea pe rol a cererii de apel,

și anume de a prezenta cererea de apel întocmită conform exigențelor legii, apelantul

nu au realizat această sarcină procedurală.

Prin urmare, constatând neînlăturarea neajunsurilor indicate în încheierea de a nu

da curs cererii de apel, și anume că nu a fost depusă cererea de apel întocmită în

conformitate cu exigențele legii în termenul stabilit, instanța de recurs consideră

întemeiată concluzia instanței de apel, privind restituirea cererii de apel.

La fel, Colegiul reține că actul judecătoresc de procedură implică cert obligația

pozitivă a apelantului de a prezenta apelul în conformitate cu exigențele legii, iar

nerealizarea acestei sarcini procedurale denotă întrunirea în speță a temeiurilor legale

pentru restituirea cererii de apel.

La acest capitol se rețin dispozițiile art. 56 alin. (3) și art. 61 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, care statuează că, participanții la proces sunt obligați să se folosească

cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau

al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația

procedurală civilă.

Este de menționat faptul că, potrivit jurisprudenței CEDO, părților pe dosar le

revine obligația de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la

justiție, însă, totodată, în conformitate cu principiile generale unanim recunoscute și

5

normele dreptului internațional, la fixarea termenului limită de înlăturare a

neajunsurilor, precum și a celui de prezentare a părților în ședința de judecată, instanța

de judecată urmează să țină cont de proporționalitatea raporturilor juridice legate de

disponibilitatea părților și rolul judecătorului în procesul civil. Importanța acestui fapt

este determinată de echilibrul care trebuie menținut între puterea pe care o deține

partea și cea cu care este investită instanța prin lege, în scopul de a exclude orice

aparență, iar aplicarea dispozițiilor legale să fie în așa fel, încât să evite aplicarea

sancțiunilor procedurale, acolo unde este posibil.

Colegiul relevă că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1)-(3) din Codul de

procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de

normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport

procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de

procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea

necorespunzătoare a actelor de procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a

încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce.

Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale

participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în

funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în

decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în

obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în

restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri

prevăzute de lege.

Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, încheierea

instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către avocatul

Croitor Alexei, în interesele lui Frunza Ion, sunt neîntemeiate, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de avocatul Croitor Alexei, în interesele lui Frunza

Ion.

Se menține încheierea din 11 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Frunza Ion împotriva Ministerului

Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Administrația Națională a

Penitenciarelor nr. 13 Chișinău cu privire repararea prejudiciului moral cauzat prin

deținerea ilegală în stare de arest.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-11-15
0,96
2ra-780/23 — constatarea detinerii ilegale in stare de arest si repararea prejudiciului moral cauzat
nza împotriva administrației instituțiilor penitenciare privind constatarea deținerii 2 ilegale, contrară jurisprudenței CEDO, art. 25 din Constituția R. Moldova, în legătură cu existența hotărârilor definitive și irevocabile în privința ac
CSJ 2022-02-02
0,96
2r-49/22 — cu privire la repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2r-49/22 2-21082331-01-2r-25012022 Instanţa de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – V. Sanduța Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru DECIZIE 02 februarie 2022 mun. Chişinău Colegi
CSJ 2022-09-07
0,95
2r-362/22 — repararea prejudiciului moral cauzat, obligarea Procurorului General de a aduce scuze oficiale
Dosarul nr.2r-362/22 2-21046117-01-2r-11072022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. P. Harmaniuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. R. Pulbere, V. Mihaila, A. Pahopol) DECIZIE 07 septembrie 2022 mun. Chişi
CSJ 2023-06-07
0,95
2ra-997/22 — constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a plângerii, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ra-997/22 2-21094161-01-2ra-20072022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. G. Grozav) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Țurcan, Iu. Cotruță, L. Pruteanu) DECIZIE 07 iunie 2023 mun. Chișinău
CSJ 2023-09-06
0,94
2ra-355/23 — constatarea încălcării dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ra-355/23 2-21094166-01-2ra-03032023 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – D. Tricolici instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, V. Sîrbu, V. Buhnaci ÎNCHEIERE 06 septembrie 2023 mun. Chișinău CURTE
Sursă