ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.02.2022

2r-59/22 — prelungirea termenului de acceptare a succesiunii

HOTĂRÂRE
16.02.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
prelungirea termenului de acceptare a succesiunii
Temei legal
Restituirea apelului, depunerea tardivă a apelului, temeiurile repunerii în termen
Citează această cauză
2r-59/22 — prelungirea termenului de acceptare a succesiunii (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr.2r-59/2022

2-20132234-01-2r-31012022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. G. Manoli)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, R. Pulbere, Iu. Cotruță)

16 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând recursul declarat de Damaschina Natalia, reprezentată de avocatul

Ion Cârlig,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Surguciov Nadejda

împotriva Angelei Munteanu, Damaschin Alexandru, Nataliei Damaschina și

Damaschin Ghenadie privind prelungirea termenului de acceptare a succesiunii,

împotriva încheierii din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a restituit cererea de apel depusă de Damaschina Natalia, reprezentată de avocatul

Ion Cârlig, ca fiind depusă în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat

repunerea în termen,

c o n s t a t ă :

La 23 octombrie 2020, Surguciov Nadejda a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Angelei Munteanu, Damaschin Alexandru, Nataliei Damaschina

și Damaschin Ghenadie privind prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

Prin hotărârea din 17 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost

admisă cererea de chemare în judecată și s-a prelungit Nadejdei Surguciov termenul

acceptării succesiunii cu 6 luni după decesul lui Damaschin Grigorii/re, care a

decedat la xxxx.

La 21 aprilie 2021, Damaschina Natalia, reprezentată de avocatul Ion Cârlig, a

depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 17 martie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea integrală a hotărârii primei

instanțe cu remiterea cauzei la rejudecare.

La 23 noiembrie 2021, Damaschina Natalia, reprezentată de avocatul Ion

Cârlig, a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii din 17 martie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea integrală a hotărârii primei

instanțe cu remiterea cauzei la rejudecare.

Prin încheierea din 30 noiembrie 2021, corectată prin încheierea din 20 ianuarie

2022 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit cererea de apel depusă de Damaschina

1

Natalia, reprezentată de avocatul Ion Cârlig, ca fiind depusă în afara termenului

legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen.

La 25 ianuarie 2022, Damaschina Natalia, reprezentată de avocatul Ion Cârlig,

a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea încheierii contestate.

În motivarea recursului s-a invocat că, instanța de judecată a îngrădit dreptul

pârâtei la un proces de judecată public și echitabil, nefiind înștiințată despre data și

ora ședinței de judecată. Astfel, nu a considerat necesar să solicite repunerea în

termen a cererii de apel, deoarece apelul nemotivat l-a depus în termen după ce la

data de 15 aprilie 2021 a recepționat dispozitivul hotărârii judecătorești (f.d. 44).

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Instanța de apel a adoptat încheierea contestată la 30 noiembrie 2021, care a

fost expediată în adresa participanților la proces la data de 04 ianuarie 2022, însă

date despre recepționarea acesteia, la materialele cauzei lipsesc (f.d. 56).

Astfel, cererea de recurs înregistrată la 25 ianuarie 2022 este declarată cu

respectarea termenului prevăzut de lege (f.d. 66).

Copia recursului declarat a fost expediată în adresa participanților la proces la

31 ianuarie 2022 (f.d. 68).

Verificând legalitatea încheierii contestate prin prisma argumentelor invocate

și a materialelor din dosar, coroborate cu normele de drept aplicabile, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție respinge

recursul declarat de Damaschina Natalia, reprezentată de avocatul Ion Cârlig cu

menținerea încheierii contestate, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet

din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza

recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea

părților.

În temeiul art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după

ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să

mențină încheierea.

În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură

este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia

instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea

instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un

ansamblu de acte.

Art. 113 din Codul de procedură civilă prevede că, dreptul de a efectua actul de

procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de

instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din

dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

Corelând normele de drept procedural citate cu situația de fapt, Colegiul

apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de apel privind restituirea cererii de

apel înaintate de către Damaschina Natalia, reprezentată de avocatul Ion Cârlig,

împotriva hotărârii din 17 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ca

fiind depusă în afara termenului legal.

2

Colegiul învederează că, art. 362 alin. (1), (3) din Codul de procedură civilă

statuează că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării

dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel

se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116.

În conformitate cu art. 116 alin. (1), (3), (4) din Codul de procedură civilă,

persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act

de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în

termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să

fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Repunerea în

termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la

acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a

cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea

termenului de procedură.

Prin încheierea din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul

art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, s-a restituit ca fiind depus în

afara termenului legal, apelul declarat de Damaschina Natalia, reprezentată de

avocatul Ion Cârlig.

În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură

civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus

în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța

de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

La caz, Colegiul reiterează că, dispozitivul hotărârii judecătorești a fost

pronunțat la 17 martie 2021 (f.d.42), însă cererea de apel a fost depusă de către

Damaschina Natalia, reprezentată de avocatul Ion Cârlig, la data de 21 aprilie 2021

(f.d. 46).

De altfel, Colegiul constată că Damaschina Natalia a participat în prima

instanță în cadrul ședinței de judecată din 01 februarie 2021 (f.d. 29), fiind înștiințată

sub semnătură despre următoarea ședință de judecată stabilită pentru data de

04 martie 2021 (f.d.30 verso). Tot la 01 februarie 2021, Damaschina Natalia a

întocmit o cerere prin care a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa (f.d.31).

Ulterior, la 07 februarie 2021, Damaschina Natalia a încheiat contract de

asistență juridică cu avocatul Ion Cârlig.

În temeiul art. 102 alin. (41) din Codul de procedură civilă, participanții la

proces înștiințați în mod legal o dată nu pot invoca necitarea lor pentru efectuarea

actelor de procedură la o dată ulterioară.

În context, Colegiul apreciază ca fiind irelevante argumentele reprezentantului

recurentei precum că nu a mai fost citat în ședință de judecată or, în virtutea normei

de drept enunțate, participanții la proces înștiințați în mod legal o dată nu pot invoca

necitarea lor pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară.

Aici, instanța de recurs menționează că pîrîta Damaschina Natalia a fost

înștiințată despre data și ora următoarei ședințe de judecată, iar odată ce a apelat la

serviciile unui avocat avea obligația de ai comunica acestuia despre data pentru care

a fost stabilită ședința de judecată. Mai mult, avocatul Ion Cârlig, în interesele

Nataliei Damaschina, a depus referință la data de 11 februarie 2021, ceea ce

confirmă că cunoștea despre examinarea cauzei.

3

Colegiul reiterează că, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la

data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Cu referire la alegațiile recurentei precum că termenul de apel ar începe a curge

de la recepționarea dispozitivului hotărârii, Colegiul menționează că, la caz,

termenul a început a curge de la data imediat următoare pronunțării dispozitivului

hotărârii judecătorești și nu de la comunicarea actului de procedură în sensul pretins.

Astfel, în situația în care dispozitivul hotărârii judecătorești a fost pronunțat la

17 martie 2021, în temeiul art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de contestare cu apel a început a curge din ziua imediat următoare zilei de pronunțare

a dispozitivului hotărârii judecătorești, adică începând cu data de 18 martie 2021 și

a expirat la data de 16 aprilie 2021.

În context, având în vedere că recurenta a cunoscut despre existența litigiului

aflat pe rolul instanței de judecată, instanța de apel întemeiat a constatat omiterea

termenului de contestare a hotărârii primei instanțe. Or, recurenta are obligația de a

se folosi cu bună-credință de drepturile sale procedurale în conformitate cu

prevederile art. 56 alin. (3), art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, Colegiul reiterează că, părțile antrenate într-un proces, trebuie să

se comporte cu bună-credință în raport cu drepturile sale procedurale și trebuie să

urmărească cu bună-credință desfășurarea procesului, condiție sugerată și de

jurisprudența CEDO.

Colegiul conchide că, în condițiile în care recurenta chiar dacă nu a fost

prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii, a participat în ședința de judecată

din 01 februarie 2021 și a cunoscut despre examinarea cauzei civile respective în

instanța de judecată.

În altă ordine de idei, art. 362 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede

că, repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în

ordinea prevăzute de art.116.

Colegiul reiterează că, recurenta la depunerea cererii de apel împotriva hotărârii

din 17 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, nu a solicitat repunerea

în termenul pentru declararea apelului.

În continuare, Colegiul relevă că, repunerea în termen pentru declararea

apelului putea fi soluționată de către instanța de apel doar în condițiile în care

apelanta ar fi formulat o cerere de repunere în termen cu prezentarea probelor

pertinente și admisibile în justificarea acestei omisiuni, ceea ce la caz lipsește. Or,

solicitarea de repunere în termen este dreptul apelantei și nu poate fi soluționată din

oficiu de către instanța de apel.

Colegiul accentuează că, legiuitorul prin stabilirea unui termen de declarare a

apelului a urmărit asigurarea celerității procesului civil în întregime, în special

luându-se în considerare și fazele facultative ale procesului civil, cum ar fi

executarea silită, apelul; stimularea persoanelor care dispun de dreptul la apel de

a-l valorifica într-un termen prevăzut de lege; asigurarea stabilității raporturilor

juridice constatate prin hotărârea primei instanțe, întrucât acestea nu pot să rămână

până la infinit sub amenințarea pronunțării unei noi soluții; oferirea participanților

la proces a unei perioade suficiente de a lua cunoștință de materialele dosarului și de

a formula motivarea cererii de apel.

Adițional, Colegiul evidențiază că, recurenta nu a fost lipsită de posibilitatea de

a beneficia de procedurile legale întru realizarea dreptului la o cale de atac eficientă,

4

în situația în care nu a solicitat repunerea în termen pentru declararea apelului, iar

alegațiile aduse în recurs nu pot fi reținute în justificarea omiterii termenului de

contestare cu apel sau de a considera că apelul a fost declarat în termen, precum nici

nu pot determina repunerea în termenul de declarare a apelului.

În virtutea art. 27 alin. (1) din Codul de procedură civilă, disponibilitatea în

drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților,

de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus

judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea

și mijloacele procedurale de apărare.

Din considerentele redate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție va respinge recursul declarat cu

menținerea încheierii contestate.

În conformitate cu prevederile art. art. 424 alin. (2), 427 lit. a), 428 din Codul

de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Damaschina Natalia, reprezentată de avocatul

Ion Cârlig.

Se menține încheierea din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în

cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Surguciov Nadejda

împotriva Angelei Munteanu, Damaschin Alexandru, Nataliei Damaschina și

Damaschin Ghenadie privind prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței ,

judecătorul Dumitru Mardari

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-10-13
0,94
2ra-1523/21 — prelungirea termenului de acceptare a succesiunii
Dosarul nr.2ra-1523/21 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud. : I. Potînga ) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chişinău (jud. : A. Pahopol, O. Cojocaru, R. Pulbere) Î N C H E I E R E 13 octombrie 2021 mun. Chişinău Cole
CSJ 2022-06-29
0,93
2r-321/22 — recunoastefrea ca succesor nedemn
Dosarul nr. 2r-321/22 2-20146653-01-2r-22062022 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) M. Frunze Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, V. Sîrbu, V. Buhnaci D E C I Z I E 29 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul Ci
CSJ 2023-12-06
0,93
2ra-756/23 — prelungirea termenului de acceptare a succesiunii
Dosarul nr. 2ra-756/23 2-19160320-01-2ra-29052023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (O. Parfeni) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (N. Budăi, A. Bostan, G. Dașchevici) Î N C H E I E R E 06 decembrie 2023 mun. Chişi
CSJ 2024-10-03
0,93
2ra-1695/23 — cu privire la repunerea în termen, declararea si recunoasterea succesorului nedemn, precum si compensarea cheltuielilor de judecată
, prin intermediul poştei electronice, Nadejda Cecalova, reprezentată de avocata Liliana Munteanu, a declarat apel nemotivat, iar la 19 aprilie 2022, prin intermediul poştei electronice, a declarat apel motivat împotriva hotărârii din 26 iu
CSJ 2021-07-28
0,93
2ra-1034/21 — prelungirea termenului de acceptare a succesiunii
Dosarul nr. 2ra-1034/21 Prima instanță, Judecătoria Anenii Noi, sediul Bender (jud: A. Pleșca) Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, P. Pruteanu, I. Țurcan) ÎNCHEIERE 28 iulie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial
Sursă