Publicat la 4 iulie 2022 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 32520/19 Zbigniew URBAN împotriva Poloniei depusă la 12 iunie 2019 comunicată la 15 iunie 2022 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Zbigniew Urban, este un național polonez, născut în 1948 și locuiește în Kopaliny. El este reprezentat în fața Curții de către dl Pawelec, avocat practicant în Cracow. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost fondator și acționar al unei societăți de răspundere limitată – Zetwu Invest Hotele Maribor sp. z o.o. În 2008 s-a decis să crească capitalul social al societății cu 3.680.000 euro (EUR) prin crearea de acțiuni noi. Toate aceste acțiuni au fost achiziționate de solicitant, care și-a dedus costul (potrīcenie) ) împotriva datoriilor societății față de el, care rezultă din 37 de împrumuturi obținute între 2004 și 2007. Potrivit Actului polonez privind impozitul pe venitul personal (Ustawa o potatku dochodowym od osób fizycznych ), ca în vigoare în acel moment, veniturile ( przychód ) au fost considerate egale cu valoarea nominală a acțiunilor dobândite în schimb de contribuții morale ( wkład niepieniężny . Venituri ( dochód ) care urmează să fie taxate sub o rată fixată de 19% a fost considerată diferența dintre suma veniturilor și costurile suportate în timpul achiziției sale ( koszty uzyskania przychodu ). Reclamantul a considerat valoarea datoriilor compensate ca fiind costurile sale și nu a plătit nici o taxă în acest sens. În decembrie 2013, șeful Oficiului fiscal Cracovia a instituit o procedură împotriva reclamantului și l-a ordonat să plătească 2 800.000 de zloti polonezi (PLN – aproximativ 700.000 EUR) în impozitul pe venit (19% din valoarea acțiunilor achiziționate). Autoritatea fiscală a constatat că numai o datorie care a fost achiziționată de la un terț ar putea fi considerată drept costuri în scopuri fiscale. Reclamantul a depus un recurs suplimentar, susținând că decizia impugnată este contrară interpretării literale a legii, la principiul dubio pro triburio La data de 1 ianuarie 2015, reclamantul a explicat că acordarea de împrumuturi societății sale și-a redus fondurile proprii. În plus, reclamantul a susținut că Actul privind impozitul pe venitul personal a fost modificat la 1 ianuarie 2015, pentru a confirma exact faptul că este legal să se considere împrumuturile proprii ca un cost de achiziționare a veniturilor. Ianuarie 2016 Curtea Administrativă Regională Cracovia a respins apelul reclamantului. La 12 decembrie 2018, Curtea Administrativă Supremă și-a respins recursul de casare. La 14 iunie 2021 Curtea Supremă Administrativă, ședința ca bancă a șapte judecători, a emis o rezoluție (nr. II FPS 2/21) privind o situație de fapt similară cu cea din acest caz. Curtea a clarificat că, după cum legea era înainte de 2015, achiziția de către un creditor a acțiunilor unei societăți debitoare egale cu valoarea datoriei nu a fost supusă impozitării. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că a suportat o sarcină excesivă prin efectuarea contribuțiilor publice într-o situație în care legea nu era clară și ar fi trebuit să fie interpretată în favoarea sa. 14 din Convenția, că el a suferit discriminări din moment ce un tratament diferit ar fi fost acordat unui acționar care a achiziționat acțiuni ca rambursare a datoriei unei terțe părți. În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 a existat vreo interferență în cazul în care a fost necesară această interferență pentru asigurarea plății impozitelor sau a altor contribuții sau penalități? În special, această interferență a fost legală? A impus reclamantului o sarcină individuală excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDO 1999-V? Reclamantul a suferit discriminări în exercitarea dreptului său de proprietate, în contravenție cu art. 14 din Convenție, luate coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea Carson și alții c. Regatul Unit [GC], nr. 42184/05, 16 martie 2010)?
Published on 4 July 2022
Application no. 32520/19
Zbigniew URBAN
against Poland
lodged on 12 June 2019
communicated on 15 June 2022
1.
The applicant, Mr Zbigniew Urban, is a Polish national, who was born in 1948 and lives in Kopaliny. He is represented before the Court by Mr
G.
Pawelec, a lawyer practising in Cracow.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
3.
The applicant was a founder and shareholder of a limited liability company – Zetwu Invest Hotele Maribor sp. z o.o.
4.
In 2008 it was decided to increase the company’s share capital by 3,680,000 euros (EUR) by creating new shares. All of those shares were acquired by the applicant, who deducted their cost (
potrącenie
) against the company’s debts towards him, arising from thirty-seven loans he had obtained between 2004 and 2007.
5.
According to the Polish Act on Personal Income Tax (
Ustawa o
podatku dochodowym od osób fizycznych
), as in force at that time, the revenue (
przychód
) was considered to be equal to the nominal value of the shares acquired in exchange for non-pecuniary contributions (
wkład niepieniężny
). Income (
dochód
) to be taxed under a fixed rate of 19% was considered as the difference between the amount of revenue and the costs incurred during its acquisition (
koszty uzyskania przychodu
). The applicant regarded the value of the compensated debts as his costs and he did not pay any tax in this regard.
6.
In December 2013 the Head of the Cracow Tax Office instituted proceedings against the applicant and ordered him to pay 2,800,000 Polish zlotys (PLN –approximately EUR 700,000) in income tax (19% of the value of the acquired shares). It determined that the applicant could not have offset his company’s debts against costs. The applicant’s appeal was dismissed. The tax authority found that only a debt that was acquired from a third party could be considered as costs for taxation purposes. The applicant lodged a further appeal, arguing that the impugned decision was contrary to the literal interpretation of the law, to the principle in
dubio pro tributario
and to any logic. As to the latter point, the applicant explained that the giving of the loans to his company had diminished his own funds. Moreover, the applicant argued that the Act on Personal Income Tax was amended on 1 January 2015, precisely in order to confirm that it was lawful to consider one’s loans as a cost of income acquisition. On 14
January 2016 the Cracow Regional Administrative Court dismissed the applicant’s appeal. On 12
December 2018 the Supreme Administrative Court dismissed his cassation appeal.
7.
On 14 June 2021 the Supreme Administrative Court, sitting as a bench of seven judges, issued a resolution (no. II FPS 2/21) concerning a similar factual situation as the one in the present case. The court clarified that, as the law had stood prior to 2015, the acquisition by a creditor of shares of a debtor company equal to the value of the debt, was not subject to taxation.
8.
The applicant complains under Article 1 of Protocol no.
1 to the Convention that he had borne an excessive burden by making public contributions in a situation where the law was unclear and ought to have been interpreted in his favour.
9.
He also complains under the same provision, in conjunction with Article
14 of the Convention, that he suffered discrimination since a different treatment would have been accorded to a shareholder who had acquired shares as a reimbursement of a third-party’s debt.
1.
Has the applicant exhausted all effective domestic remedies, as required by Article
35 §
1 of the Convention?
2.
Has there been an interference with the applicant’s peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No.
1? If so, was that interference necessary to secure the payment of taxes or other contributions or penalties? In particular, was this interference lawful? Did it impose an excessive individual burden on the applicant (see
Immobiliare Saffi v. Italy
, [GC], no.
22774/93, §
3.
Has the applicant suffered discrimination in the enjoyment of his right of property, contrary to Article 14 of the Convention, taken in conjunction with Article 1 of Protocol No.
1 to the Convention (see
Carson and Others v.
the United Kingdom
[GC], no.
42184/05, 16
March 2010)?