2ra-2019/21 — anularea ordinelor, încasarea salariului

2ra-2019/21 — anularea ordinelor, încasarea salariului (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-2019/2021

2-19085732-01-2ra-23122021

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: D. Șușchevici)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan)

D E C I Z I E

16 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Victor Burduh

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Victor Ceban,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Victor Ceban

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală și

Administrația Națională a Penitenciarelor cu privire la constatarea întreruptă a

prescripției, anularea ordinului de suspendare, de concediere, încasarea salariului

în legătură cu suspendarea și concedierea din sistemul penitenciar, includerea

vechimii în muncă, compensarea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 21 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 22 martie 2019, Victor Ceban a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală și

Administrația Națională a Penitenciarelor cu privire la constatarea întreruptă a

prescripției, anularea ordinului de suspendare, de concediere, încasarea salariului

în legătură cu suspendarea și concedierea din sistemul penitenciar, includerea

vechimii în muncă, compensarea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii a indicat că în prezenta cerere sunt expuse două cazuri

de condamnare ilegală a lui, și anume cauza Gîrnu și cauza Conica. Cu cauza

Gîrnu, a indicat că, s-a adresat la Judecătoria Buiucani privind repararea

prejudiciului cauzat în urma acțiunilor ilegale ale OUP, procuratură.., iar la data de

13 martie 2017, prin decizia Curții Supreme de Justiție s-a menținut decizia de

achitare a Curții de Apel Chișinău, recepționând decizia Curții Supreme de Justiție

la data de 09 aprilie 2014, astfel adresându-se în termenul de 3 ani prevăzut de

Legea 1545.

Cu cauza Conica, reclamantul a indicat că, s-a adresat la Judecătoria Buiucani

privind repararea prejudiciului cauzat în urma acțiunilor ilegale ale OUP,

procuratură... la data de 03 mai 2017, iar prin decizia Curții Supreme de Justiție s-

a menținut deciziei de achitare a Curții de Apel Chișinău, Curții Supreme de

Justiție a recepționat-o la data de 07 februarie 2017 (pronunțată integral la 07

martie 2017), astfel adresându-se în termenul de 3 ani prevăzut de Legea 1545.

1

A mai specificat că prin încheierea din 24 septembrie 2018 cererile în cauzele

Gîrnu și Conica au fost scoase de pe rol, cu dreptul de a fi depuse din nou, iar la

data de 23 octombrie 2018, a depus cerere de repunere pe rol, or, prin încheierea

din 07 februarie 2019, cererea a fost respinsă.

Ulterior, la data de 11 februarie 2019 a declarat recurs, care a fost respins la

12 martie 2019.

Reclamantul a învederat că conform art. 278 Cod civil, cursul prescripției în

cazul restituirii ori scoaterii cererii de pe rol sau anulării ordonanței. Alin. (2) cu

toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când a devenit

irevocabilă încheierea de restituire a cererii, de scoatere a cererii de pe rol sau de

anulare a ordonanței, depune o nouă acțiune, prescripția este considerată întreruptă

prin acțiunea precedentă cu condiția ca noua acțiune să fie admisă.

În ce privește încasarea prejudiciului moral, reclamantul a menționat faptul că

conform art. 11 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și mărimea compensației pentru repararea prejudiciului moral se

stabilește de instanța de judecată în modul prevăzut de prezenta lege. Mărimea

concretă a compensației se determină luându-se în considerare: a) gravitatea

infracțiunii de a cărei săvârșire a fost învinuită persoana respectivă; b) caracterul și

gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală și la examinarea

cauzei penale în instanța de judecată; c) încălcările procesuale comise au fost

extrem de grave, toate declarațiile au fost obținute prin tortură, probele falsificate,

urmărirea secretă a fost efectuată ilegală, foto-video fabricate; d) rezonanța pe care

a avut-o în societate informația despre învinuirea persoanei; e) durata urmăririi

penale, precum și durata examinării cauzei penale în instanța de judecată; f) natura

dreptului personal lezat și locul lui în sistemul de valori al persoanei; g) suferințele

fizice, caracterul și gradul suferințelor psihice. Prin noțiunea de prejudiciu moral se

înțelege suferințele psihice sau fizice cauzate prin acțiuni sau omisiuni care

atentează la valorile nepatrimoniale ce aparțin persoanei din momentul nașterii sau

la bunurile dobândite prin lege (viața, sănătatea, demnitatea și reputația

profesională, inviolabilitatea vieții persoanei, secretul de familie și personal), prin

fapte ce atentează la drepturile personale nepatrimoniale (dreptul de a folosi

propriul nume, dreptul de autor).

Reclamantul a invocat că prin astfel de dosare, incontestabil fabricate, se

practică o activitate negativă, murdară și înjositoare a imaginii Republicii Moldova

ca stat de drept, deoarece fără nici o vină, fără a comite careva abatere disciplinară,

contravențională sau penală, cetățenii cinstiți, demni și dornici de a promova

valorile democratice, cetățean care se bazează pe principiile fundamentale de

apărare a drepturilor omului, este învinuit în comiterea unei infracțiuni.

Astfel, în vederea respectării prevederilor art. 6 CEDO a solicitat examinarea

cauzei obiectiv, multilateral și imparțial, deoarece cert este demonstrat că: Statul

prin instituțiile sale a făcut tot posibilul ca să-l distrugă ca persoană; ilegal l-au

condamnat la 6 ani de pușcărie, fapt pentru ce a fost nevoit să fugă și să se ascundă

de parcă ar fi fost vreun criminal privându-l de legătura cu familia sa, de copilul

său de 5 ani, pe atunci, care zilnic întreba de mamă (fosta soție a sa Ceban

Viorica): „mamă, unde-i tata, de ce nu-i cu noi?”; statul i-a creat probleme cu

părinții săi, care nu credeau că în țară se practică represiile.

2

Prin intermediul mijloacelor de informare în masă în anul 2012, luna

decembrie, când a fost închis în pușcărie, reprezentanții oficiali ai statutului

implicați în fabricarea dosarului penal pe numele său (DIP), a fost ponegrit

comunicând publicului larg că, el a comis o crimă necătînd la faptul că față de el

nu era nici o decizie irevocabilă pentru a declara asemenea informații; în satul său

natal, precum și în satul unde locuia fosta soție Ceban Viorica cu copilul său, și în

prezent vorbesc de faptul că, el este un adevărat criminal, deoarece au spus la

televizor și că el a fost în căutare, îl căuta poliția, atât în satul natal cât și la fosta

soție; probleme grave are și copilul său cu care mulți alți copii nu vor să se joace,

deoarece nu le dau voie părinții motivând că, tată-l este un criminal, a făcut

pușcărie, a fost în căutare și nu trebuie să se joace cu el. La fel probleme mari a

avut fosta soție, care nu putea să se aranjeze la lucru, prezentând documentele în

Comisariatul de Poliție Ialoveni pentru a se aranja la lucru, i-au respins cererea din

motiv că, față de soț este intentată cauza penală respectivă.

Tot în legătură cu stresul creat reclamantului și familiei sale în legătură cu

prezenta cauză penală, soția a dat la divorț și a divorțat de el. De mai mult de patru

ani nu are nici o sursă de existență, nu poate legal să se aranjeze la serviciu după

profesia sa, ca jurist, deoarece toți când văd în CV rubrica că a fost tras la

răspundere, nu doresc să-l angajeze. Toți acești ani, a trăit numai din împrumuturi,

care se adunau și nu le poate restitui, deoarece nu are un loc de muncă.

Prin aceste intimidări față de familia sa, creată în urma acțiunilor ilegale ale

statului, reclamantul a avut și are un stres psihic foarte mare, manifestat prin

tulburări psihice, nervozitate sporită, insomnie, suspiciune în toți reprezentanții

organelor de drept ai acestui stat ca fiind niște criminali în epoleți, pierderea

încrederii în instanțele de judecată ca instituții competente, independente, care

activează în limitele legii și numai cu respectarea prevederilor legislației RM; și-a

pierdut speranța la viață, de multe ori, mai ales în perioada de detenție, a avut

gânduri de suicid, mai ales când familia s-a dezis de el; prin acțiunile ilegale ale

statului, i-a fost lezată onoarea care reprezintă aprecierea din partea societății a

calităților unei persoane.

Prin acțiunile statului i-a fost încălcată și reputația profesională care de

asemenea reprezintă aprecierea din partea sicității a calității unei persoane; la fel i

s-a încălcat și demnitatea care reprezintă aprecierea proprie a persoanei, i s-a

încălcat deoarece el a pierdut încrederea în sine, în calitățile sale, el vede numai rău

și nu se poate combina în mod normal în societate.

Pe tot parcursul urmăririi penale și judecării cauzei penale, i s-au încălcat o

sumedenie de drepturi procesual penale garantate de lege care amănunțit au fost

descrise în acțiune cum ar fi: dreptul la apărare, dreptul la o instituție echitabilă,

principiul prezumției de nevinovăție ș.a.

La fel, reclamantul a menționat că, suma de bani pe care o solicită în legătură

cu suferințele psihice create artificial de RM nu au drept scop îmbogățirea sa, ci are

drept scop înlăturarea consecințelor negative ale activității ilegale cauzate de Stat,

bani cu care dorește să treacă un curs de lecuire, reabilitare, să-și reîntoarcă

familia.

În drept, și-a întemeiat acțiunea în baza prevederilor Legii RM privind modul

de reparare a prejudiciului cauzat în urma acțiunilor ilegale ale organelor de

urmărire penală.

3

A solicitat încasarea prejudiciului moral, cauzat prin tragerea ilegală la

răspundere penală, condamnare ilegală, în sumă de 700 000 de lei (în baza

prevederilor Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998); anularea ordinului de

suspendare nr. 202 din 27 aprilie 2012 „Cu privire la suspendarea contractului

privind îndeplinirea serviciului în cadrul sistemului penitenciar încheiat cu

locotenent major de justiție Ceban Victor Pavel și a ordinului nr. 120 din 21 martie

2013 Cu privire la personal, prin care a fost concediat în rezervă conform art. 20

pct. 9 al Legii (în baza hotărârii judecătorești).

Ulterior, reclamantul și-a concretizat cerințele acțiunii solicitând încasarea din

bugetul statului prejudiciului moral, cauzat prin tragerea ilegală la răspundere

penală și condamnare ilegală, în sumă de 700 000 de lei; încasarea salariului în

legătură cu suspendarea și concedierea din sistemul penitenciar, pentru perioada

din 27 aprilie 2012 până la data emiterii hotărârii.

La 22 decembrie 2020, prin intermediul cancelariei instanței de judecată,

reclamantul a depus o cerere de completare a temeiului acțiunii, solicitând

suplimentar includerea vechimii în muncă perioada de timp de la 27 aprilie 2012

până la data emiterii hotărârii, la fel a solicitat de a considera întreruptă prescripția

prin acțiunea precedentă, adică din 13 martie 2017.

Prin hotărârea din 25 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a

respins cererea depusă de Victor Ceban privind constatarea întreruptă a

prescripției. S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Victor Ceban

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală și

Administrația Națională a Penitenciarelor privind anularea ordinului nr. 202 din 27

aprilie 2012 „Cu privire la suspendarea contractului privind îndeplinirea serviciului

în cadrul sistemului penitenciar încheiat cu locotenent major de justiție Ceban

Victor Pavel”, a ordinului nr. 120 din 21 martie 2013 „Cu privire la personal”,

încasarea salariului în legătură cu suspendarea și concedierea din sistemul

penitenciar, includerea vechimii în muncă, compensarea prejudiciului moral, ca

fiind tardivă.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la data de 19 martie 2021,

Victor Ceban a depus cererea de apel, prin intermediul ÎS „Poșta Moldovei”,

solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond și pronunțarea

unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie admisă integral.

Prin decizia din 21 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins, din

lipsă de temei, apelul declarat de către Victor Ceban și s-a menținut hotărârea din

25 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, Colegiul a constatat că prima instanța a determinat

corect raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante pentru

soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate pe deplin, probelor prezentate a dat

apreciere completă, obiectivă și sub toate aspectele, iar hotărârea este legală și

întemeiată, adoptată cu respectarea drepturilor și intereselor legale a participanților

la proces.

Totodată, instanța de apel a conchis că soluția instanței de fond privind

respingerea acțiunii ca fiind tardivă este una corectă, rezultată din aprecierea

corectă a materialului probator și interpretarea justă a normelor de drept material.

Reținând prevederile art. 394, 395 alin. (1), 402 alin. (1) și (2) Cod civil, art.

355 alin. (1) lit. a) Codul muncii, în coroborare cu actele cauzei, Colegiul a atestat

că instanța de fond just a respins acțiunea ca fiind tardivă, or, din moment ce

4

decizia Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2013, a devenit executorie din

momentul pronunțării, Victor Ceban, urma să conteste în instanța de judecată

ordinele nr. 202 din 27 aprilie 2012 „Cu privire la suspendarea contractului

privind îndeplinirea serviciului în cadrul sistemului penitenciar încheiat cu

locotenent major de justiție Ceban Victor Pavel”, și nr. 120 din 21 martie 2013 „Cu

privire la personal”, prin care s-a dispus concedierea în rezervă conform art. 20,

pct. 9) al Legii (în baza hotărârii judecătorești) a lui Ceban Victor, începând cu 15

martie 2013 (temei fiind decizia Curții de Apel Chișinău din 05 februarie 2013).

Colegiul a remarcat că prescripția, ca termen juridico-civil se răsfrânge asupra

posibilității apărute la persoană (fizică sau juridică) de a-și apăra dreptul încălcat

pe calea acțiunii civile. Posibilitatea persoanei fizice sau juridice de a primi

apărarea pe calea acțiunii civile reprezintă dreptul subiectiv la apărare pe calea

acțiunii civile, denumit dreptul la acțiune. Apărut din cadrul raportului juridic civil,

dreptul la acțiune reprezintă dreptul de a cere de la instanța de judecată emiterea

hotărârii, care ar admite acțiunea, sau dreptul la admiterea acțiunii. Expirarea

prescripției extinctive nu duce la încetarea a dreptului subiectiv civil încălcat, ci

stinge dreptul subiectiv civil la apărare pe calea acțiunii civile. Dreptul subiectiv

încălcat poate fi benevol executat de către persoana obligată și după expirarea

prescripției extinctive. Prescripția extinctivă nu afectează dreptul subiectiv

încălcat, prescripția se răsfrânge asupra posibilității exercitării forțate a dreptului la

admiterea acțiunii, adică a dreptului la acțiune.

Instanța de apel nu a acceptat trimiterea apelantului la faptul că litigiul dat nu

este un litigiu de muncă, or, conform acțiunii înaintate, Victor Ceban a pretins

anularea ordinului nr. 202 din 27 aprilie 2012 „Cu privire la suspendarea

contractului privind îndeplinirea serviciului în cadrul sistemului penitenciar

încheiat cu locotenent major de justiție Ceban Victor Pavel”, și a ordinului nr. 120

din 21 martie 2013 „Cu privire la personal”, încasarea salariului în legătură cu

suspendarea și concedierea din sistemul penitenciar, includerea vechimii în

muncă și compensarea prejudiciului moral.

Sub acest aspect, Colegiul a reținut că instanța de fond just a menționat că

Victor Ceban cunoscând despre emiterea ordinului nr. 202 din 27 aprilie 2012 „Cu

privire la suspendarea contractului privind îndeplinirea serviciului în cadrul

sistemului penitenciar încheiat cu locotenent major de justiție Ceban Victor Pavel”

și a ordinului nr. 120 din 21 martie 2013 „Cu privire la personal”, urma să le

conteste imediat după emiterea deciziei Curții Supreme de Justiție, care devenise

irevocabilă la data de 21 mai 2014 (fiind menținută decizia Curții de Apel Chișinău

din 05 decembrie 2013, conform căruia Victor Ceban fiind învinuit de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, a fost achitat din motiv

că fapta nu a fost săvârșită de el), însă nu și-a exercitat drepturile sale legale în

vederea contestării ordinelor sus vizate.

Prin urmare, instanța de apel a considerat ca fiind relevante prevederile art.

355, alin. (1), lit. a) Codul muncii, conform căruia cererea privind soluționarea

litigiului individual de muncă se depune în instanța de judecată în termen de 3 luni

de la data când salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său.

Distinct din cele constatate, Colegiul a conchis că instanța de fond just a

respins acțiunea ca fiind tardivă, or, Victor Ceban a depus cererea de chemare în

judecată privind anularea ordinului nr. 202 din 27 aprilie 2012 „Cu privire la

suspendarea contractului privind îndeplinirea serviciului în cadrul sistemului

5

penitenciar încheiat cu locotenent major de justiție Ceban Victor Pavel” și a

ordinului nr. 120 din 21 martie 2013 „Cu privire la personal”, cu omiterea

termenului de prescripție stabilit la art. 355, alin. (1) lit. a) Codul muncii, adică în

termen de 3 luni de la data când salariatul a aflat sau trebuia să afle despre

încălcarea dreptului său.

La fel, Colegiu a atestat că instanța de fond just a respins și cererea depusă de

Victor Ceban privind constatarea întreruptă a prescripției, or, nu a prezentat nici o

probă pertinentă, concludentă și admisibilă ce ar confirma omiterea termenului de

depunere a cererii de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției,

invocând doar prevederile art. 402 Cod civil.

Concomitent, instanța de apel a evidențiat că dreptul la acțiune pentru

revendicarea drepturilor apelantului în temeiul Legii nr. 1545/1998, urmau a fi

exercitat de către Victor Ceban începând cu data de 09 aprilie 2014, data rămânerii

irevocabile a hotărâri de achitare. Ori, conform art. 14 din Legea nr. 1545/1998, se

instituie un termen special. Astfel, conform normei citate, legiuitorul a prevăzut

expres faptul că „locul de muncă (funcția) i se va oferi persoanei fizice în termen

de cel mult o lună de la data depunerii cererii dacă aceasta a fost depusă în termen

de 3 luni de la data primirii de către persoana fizică a avizului despre rămânerea

definitivă a sentinței de achitare (...).

În această ordine de idei, Colegiul a considerat că toate argumentele și

afirmațiile invocate de către apelantul-reclamant, sunt vădit lipsite de suport

juridic, sub toate aspectele au fost examinate de prima instanță, apreciindu-le ca

fiind inconsistente și fără raționament valabil circumstanțelor speței.

La 19 noiembrie 2021 Victor Ceban a declarat recurs, prin care a solicitat

casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei

noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că instanțele de judecată la examinarea

cauzei nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, au aplicat o lege care nu

trebuia să fie aplicată, au interpretat eronat legea, precum și suportul probator

prezent la materialele cauzei.

În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 21 septembrie 2021

și a expediat-o participanților la proces la 20 octombrie 2021 (f.d. 195, Vol. II),

astfel, recursul declarat la 19 noiembrie 2021, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 23 decembrie

2021 instanța de recurs a comunicat intimaților recursul, informând despre

necesitatea depunerii referinței.

6

Astfel, la 03 ianuarie 2022 Procuratura Generală a depus referință, prin care a

solicitat respingerea ca inadmisibilă a recursului, iar la 26 ianuarie 2022,

Administrația Națională a Penitenciarelor a depus referință, prin care a solicitat

considerarea ca inadmisibilă a recursului.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Prin încheierea din 02 februarie 2022 a Curții Supreme de Justiție completul

din 3 judecători a considerat recursurile admisibile și a decis examinarea acestora

în fond de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii

atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa decizia instanței de apel și a restitui cauza spre rejudecare în

instanța de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un

răspuns detaliat pentru fiecare argument al recurentului, ci va analiza doar motivele

decisive pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza Garda Ruiz vs

Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs

Portugalia (nr. 2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98).

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, recurentul nu

a prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate,

nu și a temeiniciei acesteia. Astfel, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în

ansamblu, care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în

fazele procesual anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

7

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

Art. 239 Cod de procedură civilă, statuează că hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

În sensul art. 240 alin. (3) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească

adoptă hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2), (5) Cod de procedură civilă, instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. Instanța de apel este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În debut, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră necesar a menționa că instanța de apel

adoptând soluția pe caz, nu a verificat circumstanțele și raporturile juridice stabilite

în hotărârea primei instanțe, nu a elucidat toate circumstanțele esențiale ale cauzei,

ceea ce a dus la adoptarea unei soluții premature, prin ce se impune casarea

deciziei cu trimiterea acesteia spre rejudecare în instanța de apel.

Din recursul declarat rezultă că recurentul își exprimă dezacordul cu soluția

adoptată de către instanțele de judecată, invocând că concluziile instanței sunt în

contradicție cu materialele cauzei, mai mult fără a se expune asupra tuturor

argumentelor din apel.

Astfel, Colegiul învederează că înaintând acțiune în instanță împotriva

Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală și Administrația

Națională a Penitenciarelor, Victor Ceban a solicitat constatarea ca fiind întreruptă

prescripția, anularea ordinelor de suspendarea contractului de muncă și de eliberare

din serviciu, încasarea salariului în legătură cu suspendarea și concedierea din

sistemul penitenciar, includerea vechimii în muncă, compensarea prejudiciului

moral.

În speță, se reține că o parte pretențiilor înaintate de Victor Ceban au fost

înaintate în temeiul Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998.

Așadar, pretențiile înaintate de Victor Ceban rezultă din condamnarea ilegală

a acestuia în baza a două cauze penale, și anume cauza Gîrnu care s-a finalizat prin

decizia din 05 decembrie 2013 a Curții de Apel Chișinău, menținută prin decizia

din 09 aprilie 2014 a Curții Supreme de Justiție; și cauza Conica care s-a finalizat

prin decizia din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, menținută prin decizia

din 07 februarie 2017 a Curții Supreme de Justiție; prin care Victor Ceban a fost

achitat pe toate capetele de acuzare.

Or, precum denotă actele cauzei, nici instanța de fond și nici instanța de apel

nu s-au expus asupra cauzei Conica, au omis a se expune asupra acesteia, ceea ce a

8

dus la o soluție prematură de respingere a acțiunii în totalitate ca fiind tardivă, în

situația în care acțiunea a fost înaintată la data de 22 martie 2019.

Astfel, în speță, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție învederează că instanța de apel a adoptat decizia

prematur, fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate atât de apelant cât și

de intimați în coroborare cu cumul de probe prezent la dosar, iar faptul dat indică

incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procedural,

precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a cauzei

deduse judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii

contestate.

În atare condiții, instanța ierarhic inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373 alin. (2) Cod de procedură civilă, de a verifica circumstanțele

și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu

au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei. Mai mult,

instanța de apel era obligată de a da un răspuns cert referitor la pertinența unui

înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată să reflecte în hotărâre

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe,

precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6 § 1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994). CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura

hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro

Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării cauzei, probele din dosar

se cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de

judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

În conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă, decizia

instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

În sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu suficientă

claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse

examinării. CEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că „... o funcție a

unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Mai mult ca

atât, o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste, precum și

posibilitatea de a revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin adoptarea

unei decizii motivate poate avea loc un control public a administrării justiției”.

9

Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și

cauza Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform

normelor de procedură de către tribunalul sesizat.

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare

efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel

puțin pentru a le aprecia pertinența”. CEDO nu își propune să garanteze drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico v. Italiei,

Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația

legală de a motiva hotărârea adoptată.

Dreptul de a fi auzit, a fost încălcat, or dreptul în cauză include nu doar

posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de

instanța de apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel,

s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat

aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și

probelor administrate în cadrul judecării cauzei pe care se întemeiază concluziile

privitoare la aceste circumstanțe și fără a indica motivele pentru care anumite

argumente invocate de părți nu au fost reținute, nefiind nici supuse aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu

atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept

care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și

simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea

hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă

la judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța

de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și a casa integral

decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

10

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) Cod de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Victor Ceban.

Se casează decizia din 21 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Victor Ceban împotriva

Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală și Administrația

Națională a Penitenciarelor cu privire la constatarea întreruptă a prescripției,

anularea ordinului de suspendare, de concediere, încasarea salariului în legătură cu

suspendarea și concedierea din sistemul penitenciar, includerea vechimii în muncă,

compensarea prejudiciului moral, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de

Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Victor Burduh

Galina Stratulat

11