2ra-1665/21 — încasarea salariului restant, a penalitătii si a dobânzii de întârziere si repararea prejudiciului moral

2ra-1665/21 — încasarea salariului restant, a penalitătii si a dobânzii de întârziere si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1665/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. A. Cucerescu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, I. Secrieru, A. Malîi)

ÎNCHEIERE

15 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nina Vascan

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Dorin Moraru, reprezentat de către avocatul Nicolae Josan,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Dorin

Moraru împotriva Societății cu răspundere limitată „M.H.Grup” cu privire la

încasarea salariului restant, a penalității și a dobânzii de întârziere și repararea

prejudiciul moral,

împotriva deciziei din 26 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost

respinse apelurile declarate de către Dorin Moraru, reprezentat de către avocatul

Nicolae Josan și Societatea cu răspundere limitată „M.H.Grup”, reprezentată de

către avocatul Angela Dolea și a fost menținută hotărârea din 21 februarie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

constată:

La 27 decembrie 2017 Dorin Moraru a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SRL „M.H.Grup” cu privire la încasarea salariului restant, a penalității și

a dobânzii de întârziere și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, a fost angajat în cadrul SRL

„M.H.Grup” în funcția de manager, începând cu 02 ianuarie 2015, unde a activat

până la 06 iulie 2015.

A menționat că, a demisionat din funcția, pe care o deținea, deoarece

angajatorul SRL „M.H.Grup” nu i-a achitat salariul pentru o perioadă de aproape 6

luni.

A susținut că, în baza pct. 6.1-6.3 din contractul individual de muncă, părțile

au convenit că, pentru munca prestată de către salariat, angajatorul va achita

salariatului un salariu lunar în mărime de 3300 de lei până la data de 10 a fiecărei

luni, pentru luna precedentă.

A afirmat că, deși și-a îndeplinit în mod conștiincios toate obligațiile de

serviciu, nu i-a fost achitat salariu de 3300 de lei, stabilit în contractul individual de

muncă pentru întreaga perioadă și, anume, 02 ianuarie 2015 - 06 iulie 2015.

A notat că, la solicitările sale verbale de a-i fi achitat salariul, administratorul

întreprinderii, Eugen Ambroci, comunica mereu că, salariul va fi achitat în perioada

cea mai apropiată, când afacerea întreprinderii va escala, iar la moment nu dispune

1

de fondurile necesare.

A relatat că, prin reținerile nejustificate ale salariului i-a fost cauzat un

prejudiciu moral în mărime de 10000 de lei.

A declarat că, reieșind din poziția vulnerabilă pe care o deține salariatul în

raport cu angajatorul, prin privarea efectivă de plată a salariului, care constituia unica

sa sursă de existență, a fost supus unei situații de stres continuu pentru întreaga

perioadă cât a fost angajat în cadrul SRL „M.H.Grup”.

A invocat că, la 20 noiembrie 2017 SRL „M.H.Grup” îi datorează suma de

58734,50 de lei, după cum urmează: salariul restant în sumă de 19500 de lei,

penalitatea prevăzută art. 330 alin. (2) din Codul muncii în sumă de 18346,20 de lei,

dobânda de întârziere prevăzută de art. 619 din Codul civil în sumă de 10888,30 de

lei și prejudiciul moral în sumă de 10000 de lei.

A mai invocat că, a întreprins măsurile necesare în scopul soluționării

amiabile a conflictului iscat și la 23 noiembrie 2017 a expediat în adresa

angajatorului SRL „M.H.Grup” o cerere prealabilă, prin care a descris situația creată

și a solicitat achitarea sumei în termenii prevăzuți de legislație, ultima fiind

recepționată de administratorul întreprinderii la 11 decembrie 2017, fapt confirmat

prin semnătură prezentă pe avizul de recepție, însă până în prezent, SRL

„M.H.Grup” nu a întreprins acțiuni de onorare a obligațiilor în termenul prevăzut de

lege.

A solicitat încasarea de la pârât a salariului restant în sumă de 19500 de lei, a

penalității în sumă de 18346,20 de lei, a dobânzii de întârziere în mărime de

10888,30 de lei, a sumei de 10000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral și cheltuielile

de asistență juridică în sumă de 2000 de lei.

Prin hotărârea din 21 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

a fost admisă parțial acțiunea depusă de către Dorin Moraru și au fost încasate de la

SRL „M.H.Grup” în beneficiul lui Dorin Moraru salariul restant neachitat pentru

perioada 02 ianuarie 2015 - 06 iulie 2015 în sumă de 19500 de lei și cheltuielile de

asistență juridică în mărime de 1500 de lei. A fost încasată din contul de la SRL

„M.H.Grup” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 585 de lei. În rest acțiunea

a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 04 martie 2019 Dorin Moraru, reprezentat de către avocatul Vasile Josan a

declarat apel nemotivat, iar la 18 iunie 2019 a declarat apel motivat împotriva

hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei

instanțe în partea respingerii acțiunii și emiterea unei noi hotărâri cu privire la

admiterea integrală a acțiunii.

La 12 martie 2019 SRL „M.H.Grup”, reprezentată de către avocatul Angela

Dolea, a declarat apel nemotivat, iar la 20 iunie 2019 a declarat apel motivat

împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală

a hotărârii și dispunerea scoaterii cererii de pe rol, ca fiind semnată de o persoană

neîmputernicită sau pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea integrală

a acțiunii.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost

încetată procedura în apel inițiată la cererea de apel depusă de către avocatul Vasile

Josan în numele și interesele lui Dorin Moraru, deoarece apelul a fost semnat și

2

declarat de o persoană care nu este în drept să declare apel.

Prin decizia din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de către SRL „M.H.Grup”, reprezentată de către avocatul Angela

Dolea, a fost casată integral hotărârea primei instanțe și a fost scoasă cererea de pe

rol, deoarece este semnată și depusă în judecată de o persoană neîmputernicită.

Prin decizia din 06 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul

declarat de către avocatul Vasile Josan în interesele lui Dorin Moraru, a fost casată

încheierea instanței de apel și a fost remisă cauza în instanța de apel pentru

examinarea apelului în fond.

Prin decizia din 01 iulie 2020 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis

recursul declarat de către avocatul Vasile Josan în interesele lui Dorin Moraru, a fost

casată integral decizia instanței de apel și a fost trimisă cauza spre rejudecare în

instanța de apel pentru examinarea apelurilor în fond.

Prin decizia din 26 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse

apelurile declarate de către Dorin Moraru, reprezentat de către avocatul Nicolae

Josan și SRL „M.H.Grup”, reprezentată de către avocatul Angela Dolea și a fost

menținută hotărârea primei instanțe.

Cu privire la pretenția privind încasarea restanței salariale în sumă de 19500

de lei, instanța de apel a reținut că, restanța salarială este compusă din salariul pentru

5 luni complete (ianuarie-mai 2015) și pentru o lună incompletă (iunie 2015) cu

retribuția de 3300 de lei și, respectiv, 3000 de lei, după cum urmează: 3300 de lei x

5 luni + 3000 de lei = 16500 de lei + 3000 de lei = 19500 de lei (f. d. 19, 21, vol. I).

Totodată, instanța de apel a reținut că, angajatorul SRL „M.H.Grup” a invocat

obiecții cu privire la durata zilei de muncă, susținând că, salariatul ar fi lucrat câte 4

ore pe zi, ce constituie în jur de 80-88 de ore într-o lună.

Sub acest aspect, instanța de apel a relevat că, prima instanță corect a respins

această obiecție, or, la pct. 6.2. din contractul individual de muncă din 02 ianuarie

2020 este stipulat expres că, durata lunară a timpului de muncă este de 169 ore

(f.d.14, vol. I). La caz, angajatorul nu a putut combate argumentele salariatului cu

privire la neachitarea salariului, or, SRL „M.H.Grup” nu a prezentat acte, înscrisuri

sau date din evidența contabilă, prin care să dovedească achitarea salariului față de

Dorin Moraru, cum ar fi dispoziții sau ordine de plată a salariului.

Făcând trimitere la art. 10 alin. (2) lit. a)-b) și h) din Codul muncii, instanța

de apel a constatat că, este necesar de obligat SRL „M.H.Grup” la plata salariului

restant în favoarea lui Dorin Moraru.

Din raționamentele reflectate supra, instanța de apel a conchis că, este eronat

argumentul apelantului-pârât SRL „M.H. Grup” precum că, durata zilei de muncă a

salariatului Dorin Moraru era de 4 ore pe zi, or, prima instanță a răspuns la acest

argument și l-a respins corect.

În plus, instanța de apel a reiterat că, prevederile din contractul individual de

muncă sub aspectul duratei zilei de muncă prevalează în raport cu declarațiile și

tabelele de pontaj întocmite de partea cointeresată SRL „M.H.Grup” (f. d. 14, 87-

91, vol. I).

Cu privire la pretenția privind încasarea penalității în sumă de 18346,20 de

lei, instanța de apel a considerat că, această cerință este abuzivă și contrară bunei-

3

credințe, or, nu este plauzibilă explicația apelantului-reclamant precum că, ar fi

prestat munca timp de aproape 6 luni fără ca să fie remunerat, după care a demisionat

și până la 27 decembrie 2017 nu a formulat pretenții față de SRL „M.H.Grup”. La

caz, Dorin Moraru nu a făcut dovada adresării la organele competente sau

întreprinderii altor demersuri legale în vederea plății salariului restant, fapt ce denotă

că, acesta a agreat starea de lucruri la data respectivă, la data demisionării și ulterior.

Instanța de apel a relevat că, de la demisionare (06 iulie 2015) până la adresare

în judecată (27 decembrie 2017), în circa 02 ani și 05 luni, Dorin Moraru nu a înaintat

pretenții de ordin patrimonial față de SRL „M.H.Grup” (f. d. 3, 18).

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că, la caz, nu se atestă vina

angajatorului SRL „M.H. Grup” în sensul art. 330 alin. (2) din Codul muncii, or,

Dorin Moraru nu a reclamat neachitarea salariului pe parcursul acțiunii contractului

individual de muncă, dar la un termen de peste doi ani de la încetarea acestuia. Acest

comportament al salariatului Dorin Moraru este incompatibil cu buna-credință, încât

acesta nu a invocat și nu a prezentat motive rezonabile, care să-i justifice inacțiunea

în raport cu SRL „M.H.Grup”.

Prin urmare, instanța de apel a considerat că, prima instanță corect a respins

pretenția formulată de Dorin Moraru cu privire la încasarea penalității în sumă de

18346,20 lei.

Cu privire la pretenția privind încasarea dobânzii de întârziere în sumă de

10888,30 de lei, instanța de apel a conchis că, prima instanță corect a respins această

pretenție ca fiind lipsită de temei legal, or, în cazul neexecutării obligațiilor

pecuniare născute din raporturile de muncă se aplică legea specială și, anume,

art.330 alin. (2) din Codul muncii.

În consecință, instanța de apel a respins ca eronat argumentul apelantului

Dorin Moraru cu privire la aplicarea cumulativă a prevederilor art. 619 alin. (1) din

Codul civil și art. 330 din Codul muncii, întrucât la caz este aplicabilă legea specială.

De asemenea, instanța de apel a respins ca eronate alegațiile apelantului-

reclamant cu privire la prejudiciul material cauzat consumatorilor, or, acest tip de

prejudiciu este incompatibil cu raporturile juridice de muncă.

Cu privire la pretenția privind repararea prejudiciului moral de 10000 de lei,

instanța de apel a relevat că, obligația de a repara prejudiciul moral cauzat

salariatului survine numai în cazurile încălcării drepturilor nepatrimoniale, însă la

caz, prejudiciul moral este revendicat în legătură cu încălcarea unui drept

patrimonial și, anume, a dreptului de a primi salariul în termenul stipulat în contract.

Instanța de apel a reiterat că, art. 329 alin. (1) din Codul muncii prevede expres

cazurile reparării prejudiciului moral: 1) îndeplinirea obligațiilor de muncă, în cazul

discriminării la locul de muncă sau 2) privarea ilegală de posibilitatea de a munci,

dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel.

Prin urmare, instanța de apel a ajuns la concluzia că, cerința cu privire la

repararea prejudiciului moral este neîntemeiată, încât la caz în raport cu Dorin

Moraru nu se atestă discriminarea la locul de muncă sau privarea ilegală de muncă.

Pe de altă parte, în motivarea pretenției Dorin Moraru nu a invocat încălcarea

drepturilor nepatrimoniale, dar s-a referit la încălcarea dreptului patrimonial de a

primi salariul în termen, astfel fiind exclusă lezarea drepturilor nepatrimoniale.

4

Pentru aceste motive, instanța de apel a considerat că, nu sunt întrunite

elementele angajării răspunderii SRL „M.H.Grup” față de Dorin Moraru, încât nu s-

au încălcat drepturi nepatrimoniale, nu a survenit prejudiciul moral și nu există

legătura cauzală dintre încălcarea dreptului nepatrimonial și prejudiciul moral.

La 02 septembrie 2021 Dorin Moraru, reprezentat de către avocatul Vasile

Josan, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea

acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe în partea

respingerii acțiunii și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea integrală

a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel și hotărârii primei instanțe în partea respingerii acțiunii, deoarece la emiterea

acestora au fost admise încălcării ale normelor de drept material și procedural.

A menționat că, instanța de apel, respingând pretenția cu privire la încasarea

penalității, a reținut că, recurentul nu a făcut dovada adresării la organele competente

sau întreprinderea altor demersuri legale în vederea plății salariului restant, fapt ce

denotă că, acesta a agreat starea de lucruri la data respectivă, la data demisionării și

ulterior, precum și la caz, nu se atestă vina angajatorului SRL „M.H.Grup” în sensul

art. 330 alin. (2) din Codul muncii, or, Dorin Moraru nu a reclamat neachitarea

salariului pe parcursul acțiunii contractului individual de muncă, dar la un termen de

peste doi de la încetarea acestuia, di care considerent prima instanță corect a respins

pretenția cu privire la încasarea penalității (compensației legale).

A susținut că, instanța de apel a interpretat eronat cadrul legal, aplicând

anumite deducții care nu au nici un substrat legal și nici factologic.

A afirmat că, legea stabilește anumite termene de prescripție înăuntrul cărora

drepturile pecuniare și patrimoniale ale salariatului pot fi revendicate, iar exercitarea

acestor drepturi înăuntrul termenului stabilit de lege nu poate fi interpretat a priori

drept o omisiune a salariatului de a se adresa într-un anumit moment, pe care

pretinde instanța de judecată ca fiind corespunzător, fără a fi determinat sau

determinabil. Or, nu poate instanța de judecată să stabilească la propria discreție

momentul în care salariatul urma să se adreseze în instanță sau în fața altor organe,

pentru apărarea drepturilor sale nepatrimoniale, în condițiile în care legea prescrie

asemenea termene.

A notat că, din interpretarea prevederilor art. 355 alin. (1) lit. b) din Codul

muncii rezultă că, orice pretenție a salariatului referitoare la plata drepturilor

salariale sau de altă natură, inclusiv cele privind încasarea compensației legale (care

la fel sunt de natură patrimonială) pot fi înaintate de salariat în termen de 3 ani de la

data apariției dreptului respectiv, iar în condițiile enunțate, se atestă că, concluziile

instanței de apel în această parte sunt arbitrare și în afara oricărei discreții judiciare.

A declarat că, la respingerea pretenției cu privire la încasarea penalității

(compensației legale), instanțele judecătorești au admis o eroare silogistică. Or, pe

de o parte, instanțele judecătorești au constatat că, intimatul nu a achitat salariul timp

de 6 luni consecutiv, salariul trebuia achitat până la data de 10 a fiecărei luni, iar pe

de altă parte, au reținut că, acesta, în calitatea sa de angajator, nu poartă nici o vină

pentru neplata salariului în timp, deoarece recurentul ar fi demisionat de bună-voie

5

de la serviciu.

A relevat că, instanța de apel nu a elucidat în ce condiții a fost formulată

concluzia precum că, demisionarea recurentului nu a fost legată de neplata salariului,

atunci când potrivit tot constatărilor efectuate de către instanță, cît și conform

materialului probator, acesta nu a primit salariul aproape 6 luni.

A specificat că, instanțele judecătorești, respingând pretenția cu privire la

încasarea dobânzii de întârziere, au reținut că, art. 619 din Codul civil nu este

aplicabil raporturilor de muncă, având în vedere existența art. 330 alin. (2) din Codul

muncii.

A invocat că, penalitatea (compensația legală) și dobânda de întârziere au

scopuri diferite și, anume prima sancționează comportamentul dolosiv al

angajatorului, iar cea de a doua compensează salariatului faptul că, nu s-a putut

folosi de banii care îi erau cuveniți în calitate de drepturi salariale.

A mai invocat că, natura juridică a penalității legale și a dobânzii legale de

întârziere este demonstrată și prin practica judiciară care vizează repararea

prejudiciului material cauzat consumatorilor, unde instanțele judecătorești dispun

încasarea cumulativă atât a penalităților legale prevăzute de Legea cu privire la

protecția consumatorului, cît și a dobânzilor legale de întârziere, reglementate de

Codul civil.

A menționat că, instanțele judecătorești neîntemeiat nu au aplicat prevederile

art. 619 din Codul civil.

A susținut că, în partea respingerii pretenției cu privire la repararea

prejudiciului moral, instanța de apel a depășit limitele judecării apelurilor declarate,

încălcând art. 373 CPC și dreptul recurentului la un proces echitabil garantat de art.6

Fundamentale.

A afirmat că, prima instanță, respingând pretenția cu privire la repararea

prejudiciului moral, a concluzionat că, neplata salariului timp de 6 luni consecutiv

de către angajator nu este suficientă pentru a constatat că, recurentul a suportat și un

prejudiciu moral în sumă de 10000 de lei, însă instanța de apel, respingând această

pretenție, a reținut că, la judecarea acestei pretenții, prima instanță nu a luat în

considerare faptul că, recurentul a invocat că, acest prejudiciu a survenit ca rezultat

al neachitării salariului, iar obligația de a repara prejudiciul moral cauzat salariatului

survine numai în cazurile încălcării drepturilor nepatrimoniale, or, la caz, prejudiciul

moral este revendicat în legătură cu încălcarea unui drept patrimonial. Acest motiv,

însă, nu a fost invocat de către nici una dintre părți și nici de către prima instanță în

motivarea hotărârii.

A declarat că, nu existau premise pentru ca instanțele judecătorești să constate

că, prejudiciul moral a fost unul neîntemeiat, deoarece recurentul a demonstrat pe

deplin temeiurile care stau la baza prejudiciului moral revendicat.

Prin notificarea din 30 septembrie 2021 Curtea Supremă de Justiție a expediat

în adresa intimatului copia recursului, înștiințându-l despre necesitatea depunerii

referinței (f. d. 123), însă ultimul nu și-a valorificat acest drept și nu a depus referință.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale,

6

dacă legea nu prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că, Curtea de Apel Chișinău a expediat în

adresa electronică a participanților la proces copia deciziei contestate la 12 iulie 2021

(f. d. 107, vol. II).

Astfel, recursul declarat la 02 septembrie 2021 este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Dorin Moraru,

reprezentat de către avocatul Vasile Josan, nu se încadrează în temeiurile prevăzute

7

la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat asupra deciziilor instanței de apel are caracter

nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul

declarat de către Dorin Moraru, reprezentat de către avocatul Vasile Josan, asemenea

aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Dorin Moraru, reprezentat de către avocatul

Vasile Josan, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de către Dorin Moraru, reprezentat de către avocatul Vasile

Josan, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nina Vascan

Mariana Pitic

8