2ra-1678/21 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2ra-1678/21 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2ra–1678/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. E. Galușceac) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, O. Cojocaru, R. Pulbere) Î N C H E I E R E 01 decembrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de Abornev Dmitri, reprezentat de avocatul Botezatu Gheorghe, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Abornev Dmitrii împotriva ÎS MoldATSA cu privire la anularea ordinului de concediere și ordinului de încetare a suspendării contractului individual de muncă cu restabilire în funcția deținută, împotriva deciziei din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Abornev Dmitri și menținută hotărârea din 02 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), con st ată: La 22 ianuarie 2019, Abornev Dmitri a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS MoldATSA cu privire la anularea ordinelor de concediere, de încetarea suspendării contractului individual de muncă și restabilirea la locul de muncă.
La 02 ianuarie 2013 între părți a fost încheiat Contract individual de muncă și ÎS MoldATSA a emis Ordin nr. 5-P din 02 ianuarie 2013 de angajare a reclamantului în funcția de controlor trafic aerian (dispecer). Această funcția implică activitate de dirijare a traficului aerian / dirijare a aeronavelor care survolează teritoriul Republicii Moldova, respectiv, implică răspundere permanentă în privința vieților mai multor oameni - pasageri a aeronavelor dirijate de dispecer, fiind inclusă în lista profesiilor / ocupațiilor cu cel mai înalt grad de stres / tensiune pentru angajați și acordă posibilitatea de pensionare după un stagiu de doar 12,5 ani de muncă în funcție, iar sănătatea fizică și inclusiv psihică este unul din factorii primordiali ce permit menținerea certificatului de Controlor de trafic aerian pentru continuarea 1 muncii în profesia dată.
Pe parcursul anilor de muncă relația juridică între părți a evoluat normal - reclamantul își exercita obligațiile de muncă, iar pârâtul achita remunerația. Pe parcursul unor ani reclamantul a deținut, inclusiv, și funcția de președinte a Sindicatului controlorilor de trafic aerian. Atât la angajare, cât și pe parcursul anilor de muncă la pârât, starea de sănătate a reclamantului era bună, fapt confirmat prin însăși angajarea reclamantului și menținerea în funcție a acestuia.
Însă, după câțiva ani de muncă în condiții deosebit de stresante, starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit și el s-a adresat la Centrul de Medicină a Aviației Civile a RM, care a constatat XXXX la reclamant, dispunând efectuarea unei examinări complexe la medic de profil, a suspendat certificatul de controlor de trafic aerian al reclamantului, fapt adus la cunoștință pârâtului și Autorității Aeronautice Civile a RM prin copia înștiințării din 20 aprilie 2017. Urmare a examinării la Centrul de Medicină a Aviației Civile și îndreptării respective, reclamantul a fost examinat de medic psihiatru și psiholog la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală Botanica, fiind stabilită diagnoza - „XXXXX”.
Acest fapt se confirmă prin copia Trimiterii-extras din 26 aprilie 2017 a Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Botanica care a fost prezentată pârâtului. În rezultat, pârâtul a emis Ordin nr. 162-P din 28 aprilie 2017 privind suspendarea Contractului individual de muncă cu reclamantul, în circumstanțe ce nu depind de voința părților, până la revalidarea certificatului medical al reclamantului. Din aprilie 2017 și în continuare reclamantul efectuează acțiunile de tratament/restabilire prescrise de medicii ce l-au examinat. La 09 octombrie 2017 (prin poșta electronică) reclamantul a primit de la pârât o scrisoare, prin care s-a solicitat prezentarea la serviciu pentru efectuarea examinări repetate a stării sănătății.
Fiind în stare de stres suplimentar cauzat prin solicitarea abuzivă a pârâtului, la 23 octombrie 2017, la fel prin poșta electronică, a solicitat termen suplimentar pentru a se prezenta la Centrul de Medicină a Aviației Civile. Ulterior, prin poștă electronică, pârâtul i-a expediat scrisoare cu solicitare repetată de a se prezenta la Centrul de Medicină a Aviației Civile, indicând că din 23 noiembrie 2017 va înceta suspendarea contractului individual de muncă cu reclamantul. Efectuând mai multe proceduri de tratament/recuperare, inclusiv peste hotarele Republicii Moldova, reclamantul nu a avut posibilitate fizic să se prezinte la pârât. Dar și în luna noiembrie 2017 și până la data depunerii cereri de chemare în judecată, nu a primit de la pârât nici o notificare sau alt înscris referitor la efectuarea examinări medicale suplimentare și la reluare a contractului individual de muncă.
La 17 ianuarie 2019, făcând cunoștință cu un dosar pornit în baza cererii 2 pârâtului către reclamant, a aflat că pârâtul a emis mai multe documente în privința reclamantului (inclusiv ordin de încetare a suspendării contractului individual de muncă) și a făcut cunoștință cu ordinul de concediere din 17 ianuarie 2018 emis de pârât. Despre ordinele privind încetare a suspendării contractului individual de muncă și despre concedierea sa nu a fost informat. Din conținutul Ordinului de concediere din 17 ianuarie 2018 a aflat că, prin ordin din 15 decembrie 2017 pârâtul a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă al său și a solicitat prezența la muncă, în pofida faptului neefectuării examinării medicale repetate a reclamantului și imposibilității restabilirii certificatului medical pentru desfășurarea în continuare a funcției de controlor de trafic aerian.
La fel, din conținutul ordinului din 17 ianuarie 2018 a aflat că a fost concediat în baza art. 86 alin. 1) lit. h) a Codului Muncii al RM - pentru absența nemotivată la serviciu timp de mai mult de 4 ore consecutiv. Din conținutul ordinului de concediere, reclamantul a stabilit și esența și intenția pârâtului întru a emite ordin de concediere a contractului individual de muncă al reclamantului. Or, chiar în p. 5 al Ordinului de concediere, pârâtul dispune serviciului său juridic să inițieze proceduri de încasare de la reclamant a cheltuielilor de studii ale reclamantului la Academia de Aviație Civilă din România. Prin urmare, prin prisma înscrisurilor anexate și normelor legale aplicabile Ordinul de ”încetare a suspendării” cât și ordinul de concediere a reclamantului sunt ilegale în fond cât și emise cu încălcarea procedurii.
În instanță Abornev Dmitrii a solicitat, anularea Ordinului ÎS MoldATSA nr. 27 – P din 17 ianuarie 2018 privind concedierea cu restabilirea în funcția deținută anterior, precum și anularea Ordinului nr. 511 – P din 15 decembrie 2017 privind încetarea suspendării contractului individual de muncă. Prin hotărârea din 02 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru ), a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată lui Abornev Dmitrii împotriva ÎS MoldATSA cu privire la anularea ordinului de concediere și ordinului privind încetarea suspendării contractului individual de muncă cu restabilirea la lucru în funcția deținută. Prin decizia din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de apel depusă de Abornev Dmitri și menținută hotărârea din 02 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru).
Pentru a decide astfel instanțele au reținut că valabilitatea Certificatului Medical de clasa 3 deținută anterior de Abornev Dmitrii, poate fi suspendată pe un termen până la 6 luni. Înlăturarea circumstanțelor ce au servit temei pentru suspendarea contractului individual de muncă este pusă pe seama lui Abornev Dmitrii, care în termenul indicat era în drept să adreseze la Centrul de Medicină a 3 Aviației Civile pentru revalidarea Certificatului Medical. Deoarece apelantul nu a trecut examinarea și evaluarea medico-aeronautică în termen prevăzut și nu a obținut revalidarea Certificatului Medical de clasa 3 pentru exercitarea funcției de controlor trafic aerian, ordinul Î.S.
MoldATSA nr. 511-P din 05 decembrie 2017 privind încetarea suspendării contractului individual de muncă, emis în condițiile lipsei informației din partea lui Abornev Dmitrii despre revalidarea Certificatului Medical este legal, fiind emis după expirarea termenului acordat angajatului pentru confirmarea aptitudinii de a exercita atribuțiile de serviciu.
Instanțele au constatat comportamentul de bună credință a administrației întreprinderii fața de Abornev Dmitri, prin admiterea cererii privind prelungirea termenului pentru prezentarea la Centrul de Medicină a Aviației Civile, neaplicarea imediată a măsurilor disciplinare după neprezentarea lui la Centrul de Medicină a Aviației Civile și locul de muncă la data stabilită de el însuși, încercările repetate de a-i aduce la cunoștință ordinul privind încetarea suspendării contractului individual de muncă începând cu data de 18 decembrie 2017. La fel, a fost apreciat critic alegațiile reclamantului, or el nu a putut explica motivele neprezentării la locul de muncă la data de 23 noiembrie 2017 și în zilele următoare, iar afirmațiile evazive, precum că în această perioada el trecea careva investigații medicale în Federația Rusă nu pot fi luate în considerație, nefiind prezentate careva probe în confirmarea faptelor traversării frontierei de stat, existenței prescripțiilor medicale și privind instituția medicală la care s-a adresat.
La 23 iulie 2021, Abornev Dmitri, reprezentat de avocatul Botezatu Gheorghe, a contestat cu recurs decizia din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel la emiterea deciziei nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. La 09 noiembrie 2021 (prin poștă electronică), ÎS MoldATSA, reprezentată de avocatul Josan Vasile, a depus o referință la recursul declarat de către Abornev Dmitrii, solicitând considerarea acestuia ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 25 mai 2021, expediată părților la 20 iulie 2021. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul împotriva deciziei instanței de apel în termenul stabilit de lege. Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, referință, în raport cu materialele cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către Abornev Dmitri, reprezentat de avocatul Botezatu Gheorghe, inadmisibil, din 4 considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea considerării recursului ca fiind admisibil.
În speță, însă criticile invocate de Abornev Dmitri, reprezentat de avocatul Botezatu Gheorghe, nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel. Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare al recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.
Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs 5 implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune considerarea acestuia ca fiind admisibil. Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarate de către Abornev Dmitri, reprezentat de avocatul Botezatu Gheorghe. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea considerării recursului ca fiind admisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Abornev Dmitri, reprezentat de avocatul Botezatu Gheorghe. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.