ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 24.11.2021

2rac-225/21 — cu privire la încasarea penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
24.11.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată
Temei legal
dispoziţii generale cu privire la clauza penală, dreptul de a pretinde despăgubiri, efectele stingerii obligaţiilor
Citează această cauză
2rac-225/21 — cu privire la încasarea penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2rac-225/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. N. Arabadji)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan)

24 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

Ala Cobăneanu

examinând recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Glass Container

Company” Societate pe Acțiuni

în cauza civilă la cererile de chemare în judecată a Societății pe

Acțiuni „Moldovagaz” împotriva Întreprinderii Mixte „Glass Container Company”

Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea penalităților de întârziere și a

cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 11 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost admis apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz”, casată hotărârea

din 16 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru și emisă o nouă hotărâre de

admitere integrală a acțiunilor

constată:

La 21 septembrie 2017, SA „Moldovagaz” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva ÎM „Glass Container Company” SA cu privire la încasarea

penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că la data de 1 aprilie 2015 între

SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass Container Company” SA a fost încheiat

contractul nr. 587 de furnizare a gazelor naturale consumatorului non casnic

pentru anul 2015, iar prin acordul adițional nr. 3 din 31 decembrie 2016 la

contractul nr. 587 din 1 aprilie 2015, a fost prelungit termenul de furnizare a

gazelor naturale până la 31 decembrie 2017.

1

La data de 15 martie 2017, între SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass Container

Company” SA a fost încheiat contractul nr. 587 de furnizare a gazelor naturale

consumatorului non casnic pentru anul 2017.

Conform prevederilor contractelor nr. 587 din 1 aprilie 2015 și nr. 587 din

15 martie 2017, SA „Moldovagaz” în calitate de furnizor în perioada ianuarie-

iulie 2017, a furnizat ÎM „Glass Container Company” SA gaze naturale în

volumele solicitate.

Cu referire la prevederile pct. 139 din Regulamentul pentru furnizarea și

utilizarea gazelor naturale, aprobat prin hotărârea ANRE nr. 415 din

25 mai 2011, a indicat că SA „Moldovagaz” în calitate de furnizor, elibera lunar

facturile de plată, precum și facturile fiscale, actele de predare-primire a gazelor

naturale livrate și facturile de calcul a penalității, recepționate de către

reprezentantul ÎM „Glass Container Company” SA.

Potrivit pct. 3.3 din contractele nr. 587 din 1 aprilie 2015 și nr. 587 din

15 martie 2017 de furnizare a gazelor naturale consumatorului non casnic, plata

pentru gazele naturale furnizate se efectuează lunar în lei, inclusiv prin transfer

bancar pe contul de decontare al furnizorului.

Pe parcursul lunii, la înțelegerea părților se admite efectuarea plății în rate

pentru gazele naturale real consumate într-o perioadă stabilită, iar plata se

consideră efectuată la data încasării mijloacelor bănești pe contul de decontare al

furnizorului.

A susținut că ÎM „Glass Container Company” SA sistematic încălca

prevederile pct. 3.3 din contractele sus indicate, întârziind executarea obligației

de plată a prețului gazelor naturale consumate.

A menționat că neonorarea obligațiunilor de plată în termenul stabilit, a

generat acumularea datoriei față de SA „Moldovagaz”, care la data de

21 septembrie 2017 a constituit suma de 1 000 001,21 de lei.

În conformitate cu pct. 146 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea

gazelor naturale, aprobat prin hotărârea ANRE nr. 415 din 25 mai 2011,

furnizorul este în drept să aplice consumatorilor finali penalitate pentru fiecare

zi de întârziere a plății pentru gazele naturale consumate, începând cu prima zi

după data-limită de plată indicată în factură.

Totodată, reieșind din prevederile pct. 3.4 din contractele nr. 587 din

1 aprilie 2015 și nr. 587 din 15 martie 2017 de furnizare a gazelor naturale

consumatorului non casnic, în caz de neachitare până la data limită indicată în

factură a contravalorii gazelor naturale consumate, consumatorul va plăti

furnizorului o penalitate, conform legislației, în mărimea ratei medii anuale

ponderate a dobânzii la creditele noi acordate în moneda națională de băncile

comerciale, pentru un an, înregistrată în anul precedent și publicată în raportul

Băncii Naționale a Moldovei, la suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere,

începând cu prima zi după data limită de plată a facturii și până la data efectuării

plății.

A explicat că în calitate de furnizor, lunar prezenta consumatorului

ÎM „Glass Container Company” SA facturile respective de calcul a penalității.

2

Conform informației de pe pagina oficială a Băncii Naționale a Moldovei,

rata pentru anul 2016 constituia 14,07 puncte, iar mărimea penalității pentru

fiecare zi de întârziere constituia - 0,0385 % (14,07:365 zile = 0,0385).

Astfel, pentru neachitarea în termen de către ÎM „Glass Container

Company” SA a gazelor utilizate, conform situației la data de

21 septembrie 2017, aceasta a acumulat o penalitate în sumă de 198 839,58 de

lei.

În vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, SA „Moldovagaz” a

remis în adresa ÎM „Glass Container Company” SA pretenția nr. 05/1-1921 din

21 august 2017, care însă a rămas fără executare.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 513, 514, 572 alin. (2),

602, 617 alin. (2), 624, 668 Cod civil, art. 5, 6, 7 39 alin. (11), 166, 167 CPC.

A solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la ÎM „Glass Container

Company” SA în beneficiul SA „Moldovagaz” a penalității în sumă de

198839,58 de lei pentru neachitarea în termen a gazelor utilizate și a

cheltuielilor de judecată sub formă de taxă de stat în sumă de 6138,44 de lei

achitată la depunerea acțiunii.

La 16 februarie 2018, SA „Moldovagaz” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva ÎM „Glass Container Company” SA cu privire la încasarea

penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că la data de 15 martie 2017, între

SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass Container Company” SA a fost încheiat

contractul nr. 587 de furnizare a gazelor naturale consumatorului non casnic

pentru anul 2017.

A relevat că în conformitate cu prevederile contractului, în perioada august

- decembrie 2017, SA „Moldovagaz” în calitate de furnizor a furnizat ÎM „Glass

Container Company” SA gaze naturale în volumele solicitate.

Astfel, în perioada august - decembrie 2017, SA „Moldovagaz” a emis

ÎM „Glass Container Company” SA următoarele facturi de plată: nr. 58708 din

31 august 2017 în sumă de 10 821 253,03 de lei, recepționată de ÎM „Glass

Container Company” SA la data de 7 septembrie 2017, nr. 58709 din

30 septembrie 2017 în sumă de 10 389 142,45 de lei, recepționată de ÎM „Glass

Container Company” SA la data de 9 octombrie 2017, nr. 58710 din

31 octombrie 2017, în sumă de 11 024 621,24 de lei, recepționată de ÎM „Glass

Container Company” SA la data de 7 noiembrie 2017, nr. 58711 din

30 noiembrie 2017 în sumă de 11 336 406,80 de lei, recepționată de ÎM „Glass

Container Company” SA la data de 8 decembrie 2017 și nr. 58712 din

31 decembrie 2017 în sumă de 11 062 448,06 de lei, recepționată de ÎM „Glass

Container Company” SA la data de 9 ianuarie 2018, care însă nu au fost achitate

până la data limită indicată în facturi.

Conform informației de pe pagina oficială a Băncii Naționale a RM rata

pentru anul 2016 constituie 14,07 puncte, iar mărimea penalității pentru fiecare

zi de întârziere constituia - 0,0385 % (14,07:365 zile = 0,0385).

3

A susținut că pentru neachitarea în termen a gazelor utilizate în perioada

august - decembrie 2017, conform situației la data de 22 ianuarie 2018,

ÎM „Glass Container Company” SA a acumulat o penalitate în sumă de

76 595,69 de lei.

SA „Moldovagaz” a expediat în adresa consumatorului ÎM „Glass

Container Company” SA pretenția nr. 05/1-191 din 31 ianuarie 2018, care însă a

rămas fără răspuns.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 513, 514, 572 alin. (2),

602, 617 alin. (2), 624, 626 alin. (3), 668 Cod civil, art. 5, 6, 7, 39 alin. (11),

A solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la ÎM „Glass Container

Company” SA în beneficiul SA „Moldovagaz” a penalității în sumă de

76 595,69 de lei pentru neachitarea în termen a gazelor utilizate în perioada

august – decembrie 2017 și a cheltuielilor de judecată sub formă de taxă de stat

în sumă de 2 297,87 de lei, achitată la depunerea cererii de chemare în judecată.

La 15 mai 2018, SA „Moldovagaz” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva ÎM„Glass Container Company” SA cu privire la încasarea

penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că la data de 15 martie 2017,

între SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass Container Company” SA a fost încheiat

contractul nr. 587 de furnizare a gazelor naturale consumatorului non casnic în

anul 2017.

A susținut că potrivit prevederilor contractului, în perioada ianuarie -

martie 2018, SA „Moldovagaz” în calitate de furnizor a furnizat ÎM „Glass

Container Company” SA gaze naturale în volumele solicitate.

Astfel, în perioada ianuarie - martie 2018, SA „Moldovagaz” a emis

ÎM „Glass Container Company” SA următoarele facturi de plată: nr. 58701 din

31 ianuarie 2018 în sumă de 11 294 788,51 de lei, recepționată de ÎM „Glass

Container Company” SA la data de 6 februarie 2018, nr. 58702 din

28 februarie 2018 în sumă de 9 133 497,25 de lei, recepționată de ÎM „Glass

Container Company” SA la data de 12 martie 2018 și nr. 58703 din

31 martie 2018 în sumă de 5 076 224,73 de lei, recepționată de ÎM „Glass

Container Company” SA la data de 10 aprilie 2018.

ÎM „Glass Container Company” SA sistematic a fost în întârziere la

achitarea prețului gazelor naturale consumate și nu achita în termen până la data

limită indicată în facturile de plată.

Conform informației de pagina oficială a Băncii Naționale a Moldovei rata

pentru anul 2017 constituie 10.40 puncte, iar mărimea penalității pentru fiecare

zi de întârziere constituia - 0,0285 % (10, 40:365 zile = 0,0285).

A susținut că pentru neachitarea în termen a gazelor utilizate, conform

situației la data de 26 aprilie 2018, ÎM„Glass Container Company” SA a

acumulat o penalitate în sumă de 44021,02 de lei.

4

SA „Moldovagaz” a expediat în adresa consumatorului ÎM „Glass

Container Company” SA pretenția nr. 05/1-819 din 10 aprilie 2018, care însă a

fost lăsată fără răspuns și executare.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 513, 514, 572 alin. (2),

602, 617 alin. (2), 624, 626 alin. (3), 668 Cod civil, art. 5, 6, 7, 39 alin. (11),

A solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la ÎM „Glass Container

Company” SA în beneficiul SA „Moldovagaz” a penalității în sumă de

44 021,02 de lei pentru neachitarea în termen a gazelor utilizate în perioada

ianuarie – martie 2018 și a cheltuielilor de judecată sub formă de taxă de stat în

sumă de 1 320,63 lei, achitată la depunerea cererii de chemare în judecată.

La data de 29 octombrie 2018, SA „Moldovagaz” și-a concretizat cerințele

din acțiuni, prin care a solicitat încasarea de la ÎM „Glass Container

Company” SA în beneficiul SA „Moldovagaz” a penalității pentru neachitarea în

termen a gazelor utilizate în perioada ianuarie – iulie 2017 în sumă 198 839,58

de lei, în perioada august – decembrie 2017 în sumă de 76 595,69 de lei și în

perioada ianuarie – martie 2018 în sumă de 44 021,02 de lei, a taxelor de stat

achitate la depunerea cererilor de chemare în judecată în sumă de 6138,44 de lei,

în sumă de 2 297,87 de lei și în sumă de 1 320,63 de lei.

Prin încheierea din 6 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, cauzele

civile la cererile de chemare în judecată a SA „Moldovagaz” împotriva

ÎM„Glass Container Company” SA cu privire la încasarea penalităților de

întârziere și a cheltuielilor de judecată, au fost conexate într-un singur proces.

Prin hotărârea din 16 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru,

acțiunile SA „Moldovagaz” au fost respinse.

Prin decizia din 11 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de SA „Moldovagaz”, casată hotărârea din 16 iunie 2020 a Judecătoriei

Chișinău sediul Centru și pronunțată o nouă hotărâre prin care acțiunile

SA „Moldovagaz” au fost admise integral.

Au fost încasate din contul ÎM „Glass Container Company” SA în

beneficiul SA „Moldovagaz” penalitatea de întârziere pentru neachitarea în

termen a gazelor utilizate pentru perioada ianuarie - iulie 2017 în sumă de

198 839,58 de lei, pentru perioada august – decembrie 2017 în sumă de

76 595,69 de lei, pentru perioada ianuarie – martie 2018 în sumă de 44

021,02 de lei, taxele de stat pentru prima instanță achitate la depunerea cererilor

de chemare în judecată în sumă de 9 756,94 de lei și în sumă de 7187,76 de lei

încasată pentru instanța de apel.

La 9 august 2021, ÎM „Glass Container Company” SA a declarat recurs

împotriva deciziei din 11 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea în

vigoare a hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

considerând-o ca ilegală și neîntemeiată.

5

A obiectat că instanța de apel nu a dat o apreciere justă argumentelor

invocate de SA „Moldovagaz” în cererea de apel, nu s-a expus asupra

argumentelor ÎM „Glass Container Company” SA, a interpretat în mod eronat

legea și a încălcat dreptul ÎM „Glass Container Company” SA la un proces

echitabil.

Cu referire la prevederile art. 642 alin. (1) și (2) Cod civil, a indicat că

creditorul este în imposibilitate de a mai pretinde dobânzi și penalități care

rezultă dintr-o obligație stinsă.

Or, ÎM „Glass Container Company” SA a achitat integral datoria ce

izvorăște din facturile anexate de către SA „Moldovagaz” la cererile de chemare

în judecată, fapt confirmat prin ordinele de încasare a numerarului.

Astfel, obligația de plată a ÎM „Glass Container Company” SA a fost

stinsă, iar instanța de apel în mod neîntemeiat a decis încasarea penalităților din

contul ÎM „Glass Container Company” SA în beneficiul SA „Moldovagaz”

pentru facturile stinse.

Având în vedere dispozițiile art. 626 alin. (3) Cod civil, a remarcat că

SA „Moldovagaz” urma să-și exercite dreptul de a pretinde penalități expres la

momentul fiecărei primiri de executare, adică la fiecare plată, ceea ce nu a fost

făcut de către SA „Moldovagaz”.

A evidențiat că facturile de calcul a penalităților eliberate de

SA „Moldovagaz” și anexate la cererile de chemare în judecată, de asemenea, nu

pot fi luate în considerație, deoarece SA „Moldovagaz” nu a indicat că își

rezervă dreptul de a pretinde penalități și nici nu a specificat concret în legătură

cu care transfer bancar are dreptul să calculeze penalitățile.

De asemenea, nu este clar pentru care perioade sunt calculate aceste

penalități, mai mult că și valoarea penalităților calculate este incorectă, fiind

indicate sume excesive care nu au legătură cu penalitatea înaintată prin cererile

de chemare în judecată.

Pe când, în conformitate cu pct. 146 din Regulamentul pentru furnizarea și

utilizarea gazelor naturale, penalitatea nu se aplică în cazul facturilor eronate.

A susținut că ÎM „Glass Container Company” SA nu s-a aflat în întârziere,

întrucât între părțile contractuale SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass Container

Company” SA nu a fost stabilită clar o dată de achitare pentru serviciile

furnizate de către SA „Moldovagaz”.

Totodată, SA „Moldovagaz” nu a făcut dovada faptului primirii de către

ÎM „Glass Container Company” SA a facturilor de plată respective,

neîndeplinindu-și sarcina de a demonstra faptul că debitorul se află în întârziere.

Instanța de apel a aplicat în mod eronat art. 575 alin. (1) Cod civil, or

pretențiile transmise de SA „Moldovagaz” în adresa ÎM „Glass Container

Company” SA au avut ca obiect notificarea acestuia cu privire la obligația de a

achita penalitățile și nu datoria de bază.

A subliniat că în conformitate cu art. 268 lit. a) Cod civil, acțiunile privind

încasarea penalității se prescriu în termen de 6 luni, adică pentru 180 de zile, pe

când la dosar au fost anexate facturile nr. 58701 din 31 ianuarie 2017 și

6

nr. 58702 din 28 februarie 2017, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut

pentru încasarea penalității.

SA „Moldovagaz” a stabilit penalitatea în contractele de furnizare a gazelor

naturale consumatorului non casnic, fără a negocia mărimea acesteia, profitând

de poziția sa privilegiată în raport cu consumatorul ÎM „Glass Container

Company” SA, care este nevoit să apeleze la SA „Moldovagaz” pentru a-i fi

furnizate gaze naturale, neavând o altă opțiune viabilă.

Pct. 3.4 din contractele nr. 587 din 1 aprilie 2015 și nr. 587 din

15 martie 2017 de furnizare a gazelor naturale consumatorului non casnic, care

prevede dreptul de a calcula penalitate în caz de întârziere este o clauză

contractuală standard inechitabilă și ilegală care este nulă, deoarece mărimea

penalității prevăzute prin această clauză nu a fost negociată și stabilită de către

părți.

A explicat că instanța de apel a interpretat în mod eronat

disproporționalitatea penalităților calculate de SA „Moldovagaz”, ori, toate

datoriile au fost stinse, fiind achitate sume imense pentru consumul de gaz,

respectiv, calcularea acestor penalități este neîntemeiată și abuzivă.

La 6 septembrie 2021,SA „Moldovagaz” a depus referință, prin care a

solicitat de a declara inadmisibil recursul depus de ÎM „Glass Container

Company” SA.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată

în adresa părților la 21 iunie 2021, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire

anexată la dosar (f. d. 251 vol. IV).

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 9 august 2021,în termenul legal.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și

care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și

menținerea în vigoare a hotărârii primei instanțe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să

mențină hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) lit. a) și c) CPC, se consideră că

normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care

instanța judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a

interpretat în mod eronat legea.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) CPC, săvârșirea altor încălcări decât

cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul

și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a

7

cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

După cum rezultă din materialele cauzei, SA „Moldovagaz” înaintând

cererile de chemare în judecată împotriva ÎM „Glass Container Company” SA,

cu ulterioarele concretizări, a solicitat încasarea de la ÎM „Glass Container

Company” SA în beneficiul SA „Moldovagaz” a penalității în sumă 198 839,58

de lei, pentru neachitarea în termen a gazelor utilizate în perioada ianuarie –

iulie 2017, calculată pentru perioada 16 februarie 2017 – 21 septembrie 2017, a

penalității în sumă de 76 595,69 de lei, pentru neachitarea în termen a gazelor

utilizate în perioada în perioada august – decembrie 2017, calculată pentru

perioada septembrie 2017 – 22 ianuarie 2018 și încasarea penalității în sumă de

44 021,02 de lei, pentru neachitarea în termen a gazelor utilizate în perioada

ianuarie – martie 2018, calculată pentru perioada 16 februarie 2018 – 30 aprilie

2018, a taxelor de stat achitate la depunerea cererilor de chemare în judecată în

sumă de 6138,44 de lei, în sumă de 2 297,87 de lei și în sumă de 1 320,63 de lei.

Fiind învestită cu judecarea cauzei, prima instanță a respins cererile de

chemare în judecată a SA „Moldovagaz”, ca fiind neîntemeiate.

Judecând apelul declarat de SA „Moldovagaz”, instanța de apel a admis

apelul, a casat hotărârea primei instanțe și a pronunțat o nouă hotărâre prin care

a admis integral acțiunile SA „Moldovagaz” și a încasat din contul ÎM „Glass

Container Company” SA în beneficiul SA „Moldovagaz” penalitatea de

întârziere pentru neachitarea în termen a gazelor utilizate pentru perioada

ianuarie - iulie 2017 în sumă de 198 839,58 de lei, pentru perioada august –

decembrie 2017 în sumă de 76 595,69 de lei, pentru perioada ianuarie – martie

2018 în sumă de 44 021,02 de lei, taxele de stat pentru prima instanță achitate la

depunerea cererilor de chemare în judecată în sumă de 9 756,94 de lei și în sumă

de 7187,76 de lei încasată pentru instanța de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că potrivit pct. 3.4 din

contractele nr. 587 din 1 aprilie 2015 și nr. 587 din 15 martie 2017 de furnizare a

gazelor naturale consumatorului non casnic, părțile au convenit că în caz de

neachitare până la data limită indicată în factură a contravalorii gazelor naturale

consumate, consumatorul ÎM „Glass Container Company” SA va plăti

furnizorului SA „Moldovagaz” o penalitate, conform legislației, în mărimea

ratei medii anuale ponderate a dobânzii la creditele noi acordate în moneda

națională de băncile comerciale, pentru un an, înregistrată în anul precedent și

publicată în raportul Băncii Naționale a Moldovei, la suma datorată, pentru

fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după data limită de plată a facturii

și până la data efectuării plății.

Astfel, în condițiile în care ÎM „Glass Container Company” SA s-a aflat în

întârziere, neachitând în termenul limită menționat în facturi plata pentru

serviciile prestate de furnizorul SA „Moldovagaz”, a conchis instanța de apel că

în temeiul pct. 3.4 din contractele sus indicate, survine achitarea plății

penalității.

8

Instanța de recurs constată, însă, că instanța de apel la adoptarea deciziei a

interpretat eronat legea și a dat o apreciere greșită materialului probator anexat

la dosar, pe când prima instanță, justificat, pronunțându-se asupra aspectelor

importante, având în susținere cadrul legal aplicabil în speță, a ajuns la concluzia

netemeiniciei acțiunilor SA „Moldovagaz”.

După cum se constată la caz, la data de 1 aprilie 2015 între

SA „Moldovagaz” în calitate de furnizor și ÎM „Glass Container Company” SA

în calitate de consumator, a fost încheiat contractul nr. 587 de furnizare a

gazelor naturale consumatorului non casnic pentru anul 2015 (f. d. 7 - 12 vol. I).

Potrivit pct. 1.2 din contractul nr. 587 de furnizare a gazelor naturale

consumatorului non casnic din 1 aprilie 2015, furnizorul s-a obligat să furnizeze

gaze naturale, iar consumatorul să primească și să achite volumul de gaze

naturale utilizat.

Este cert și faptul că la data de 31 decembrie 2016, între SA „Moldovagaz”

și ÎM „Glass Container Company” SA a fost încheiat acordul adițional nr. 3 la

contractul nr. 587 din 1 aprilie 2015 de furnizare a gazelor naturale

consumatorului non casnic pentru anul 2015, prin care a fost prelungit termenul

de furnizare a gazelor naturale până la data de 31 decembrie 2017 (f. d. 13

vol. I).

La data de 15 martie 2017, între SA „Moldovagaz” în calitate de furnizor și

ÎM „Glass Container Company” SA în calitate de consumator, a fost încheiat

contractul nr. 587 de furnizare a gazelor naturale consumatorului non casnic în

anul 2017 (f. d. 15 - 19 vol. I).

Iar conform pct. 1.2 din contractul nr. 587 de furnizare a gazelor naturale

consumatorului non casnic din 15 martie 2017, furnizorul s-a obligat să

furnizeze gaze naturale, iar consumatorul să primească și să achite volumul de

gaze naturale utilizat.

Așadar, coroborând aceste prevederi contractuale la materialul probator

administrat în speță, instanța de recurs constată că în perioada ianuarie - iulie

2017, SA „Moldovagaz” a furnizat ÎM „Glass Container Company” SA gaze

naturale în volumele solicitate.

Ca urmare, la data de 31 ianuarie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura

fiscală seria nr. MG 0128295 și factura de plată nr. 58701 pentru gazele naturale

furnizate ÎM „Glass Container Company” SA în luna ianuarie 2017, în sumă de

11 497 910,61 de lei, cu termenul de achitare până la 15 februarie 2017, iar prin

ordinele de plată nr. 350 din 16 februarie 2017, nr. 378 din 17 februarie 2017,

nr. 637 din 17 februarie 2017, nr. 381 din 20 februarie 2017, nr. 385 din 21

februarie 2017, nr. 421 din 22 februarie 2017, nr. 424 din 23 februarie 2017, nr.

454 din 24 februarie 2017, nr. 470 din 28 februarie 2017, nr. 518 din 3 martie

2017, ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către

SA „Moldovagaz” pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna ianuarie

2017, în sumă totală de 11 497 908 de lei (f. d. 26-27, 70, 71-80 vol. I).

9

La data de 28 februarie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală seria

nr. MG 0137569 și factura de plată nr. 58702 pentru gazele naturale furnizate

ÎM „Glass Container Company” SA în luna februarie 2017, în sumă de

10 253 106,55 de lei, cu termenul de achitare până la 15 martie 2017, iar prin

ordine de plată nr. 607 din 13 martie 2017, nr. 613 din 14 martie 2017, nr. 638

din 16 martie 2017, nr. 642 din 16 martie 2017, nr. 663 din 21 martie 2017, nr.

676 din 21 martie 2017, nr. 701 din 22 martie 2017, nr. 745 din 24 martie 2017,

nr. 751 din 27 martie 2017, nr. 764 din 29 martie 2017, nr. 841 din 6 aprilie

2017, ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către

SA „Moldovagaz” pentru volumele de gaze naturale furnizate, în sumă totală de

11 279 870 de lei (f. d. 33-34, 70, 81-91 vol. I).

La data de 31 martie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală seria

nr. MG 0144543 și factura de plată nr. 58703 pentru gazele naturale furnizate

ÎM „Glass Container Company” SA în luna martie 2017, în sumă de

10 026 760,93 de lei, cu termenul de achitare până la 15 aprilie 2017, iar prin

ordinele de plată nr. 844 din 7 aprilie 2017, nr. 867 din 11 aprilie 2017, nr. 897

din 13 aprilie 2017, nr. 967 din 25 aprilie 2017, nr. 974 din 26 aprilie 2017, nr.

715 din 27 aprilie 2017, nr. 981 din 27 aprilie 2017, ÎM „Glass Container

Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz” pentru volumele de

gaze naturale furnizate în luna martie 2017 (f. d. 39-40, 92-98, 171 vol. I).

La data de 30 aprilie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală seria

nr. MG 0158034 și factura de plată nr. 58704 pentru gazele naturale furnizate

ÎM „Glass Container Company” SA în luna aprilie 2017, în sumă de

10089229,42 de lei, cu termenul de achitare până la 15 mai 2017, iar prin

ordinele de plată nr. 1049 din 10 mai 2017, 1108 din 16 mai 2017, 1120 din 17

mai 2017, 1127 din 18 mai 2017, nr. 1155 din 22 mai 2017, nr. 1211 din 25 mai

2017, nr. 1232 din 26 mai 2017, nr. 1235 din 29 mai 2017, nr. 1260 din 31 mai

2017, ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către

SA „Moldovagaz” pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna aprilie

2017, în sumă totală de 10089229,42 de lei (f. d. 48-49, 70, 99-107 vol. I).

La data de 31 mai 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală seria

nr. MG 0158081 și factura de plată nr. 58705 pentru gazele naturale furnizate

ÎM „Glass Container Company” SA în luna mai 2017, în sumă de 10577854,61

de lei, cu termenul de achitare până la 15 iunie 2017, iar prin ordinele de plată

nr. 1349 din 12 iunie 2017, nr. 1361 din 13 iunie 2017, nr. 1374 din 16 iunie

2017, nr. 1385 din 20 iunie 2017, nr. 1498 din 26 iunie 2017, nr. 1564 din 3 iulie

2017, nr. 1585 din 6 iulie 2017, nr. 1623 din 7 iulie 2017, ÎM „Glass Container

Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz”, pentru volumele de

gaze naturale furnizate în luna mai 2017, în sumă totală de 10 577 853 de lei

(f. d. 54-55, 70, 108-115 vol. I).

La data de 30 iunie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală seria

nr. MG 0163621 și factura de plată nr. 58706 pentru gazele naturale furnizate

ÎM „Glass Container Company” SA în luna iunie 2017, în sumă de 10469923,65

10

de lei, cu termenul de achitare până la 15 iulie 2017, iar prin ordinile de plată nr.

1700 din 13 iulie 2017, nr. 1771 din 20 iulie 2017, nr. 1803 din 21 iulie 2017,

nr. 1821 din 25 iulie 2017, nr. 1825 din 26 iulie 2017, nr. 1829 din 27 iulie

2017, nr. 1859 din 28 iulie 2017, nr. 1863 din 31 iulie 2017, ÎM „Glass

Container Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz” pentru

volumele de gaze naturale furnizate în luna iunie 2017, în sumă totală de 10 469

924 de lei (f. d. 59-60, 70, 116-123 vol. I).

La data de 31 iulie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală seria

nr. MG 0167264 și factura de plată nr. 58707 pentru gazele naturale furnizate

ÎM „Glass Container Company” SA în luna iulie 2017, în sumă de 10893255,83

de lei, cu termenul de achitare până la 15 august 2017, iar prin ordinele de plată

nr. 1991 din 10 august 2017, nr. 2049 din 15 august 2017, nr. 2081 din 16

august 2017, nr. 2085 din 17 august 2017, nr. 2103 din 18 august 2017, nr. 2105

din 21 august 2017, nr. 2181 din 29 august 2017, nr. 2179 din 29 august 2017,

ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz”

pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna iulie 2017, în sumă totală de

10893256 de lei (f. d. 64-65, 70, 124-131 vol. I).

În același timp, instanța de recurs remarcă că, deși în cererea de chemare în

judecată, SA „Moldovagaz” a invocat faptul că ÎM „Glass Container Company”

SA nu și-a onorat obligațiunile de plată în termenul stabilit, motiv pentru care în

perioada ianuarie – iulie 2017 a generat acumularea datoriei față de

SA „Moldovagaz”, care la data de 21 septembrie 2017 constituia suma de

1 000 001,21 de lei, aceasta nu a negat faptul executării obligațiilor de plată de

către ÎM „Glass Container Company” SA, pentru furnizarea gazelor naturale în

perioada ianuarie – iulie 2017.

Or, atât în acțiune, cât și pe parcursul examinării cauzei în fond,

SA „Moldovagaz” a solicitat doar încasarea penalității în sumă 198 839,58 de

lei, pentru neachitarea în termenul indicat în facturile de plată a gazelor naturale

utilizate în perioada ianuarie – iulie 2017.

De altfel, și prin pretenția nr. 05/1-1921 din 21 august 2017 expediată de

către SA „Moldovagaz” în adresa ÎM „Glass Container Company” SA,

SA „Moldovagaz” a indicat la faptul că pentru gazele naturale consumate în

perioada ianuarie-iulie 2017, ÎM „Glass Container Company” SA, a întârziat cu

executarea obligației pecuniare de achitare la timp a prețului gazelor naturale

consumate, solicitând doar achitarea penalității în sumă de 188 760,39 de lei (f.

d. 56 vol. I).

Instanța de recurs remarcă materialul probator care atestă că la data de

31 august 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală seria nr. MG 0170082

și factura de plată nr. 58708, pentru gazele naturale furnizate ÎM „Glass

Container Company” SA în luna august 2017, în sumă de 10821253,03 de lei, cu

termenul de achitare până la 15 septembrie 2017, iar prin ordinele de plată nr.

2323 din 8 septembrie 2017, nr. 2402 din 21 septembrie 2017, nr. 1 din 18

septembrie 2017, nr. 2436 din 19 septembrie 2017, nr. 2464 din 21 septembrie

2017, nr. 2522 din 26 septembrie 2017, nr. 15 din 27 septembrie 2017, nr. 2546

11

din 28 septembrie 2017 și nr. 2555 din 29 septembrie 2017, ÎM „Glass

Container Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz” pentru

volumele de gaze naturale furnizate în luna august 2017, în sumă totală de

10821253 de lei (f. d. 17-18, 27, 42-50 vol. II).

La data de 30 septembrie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală

seria nr. MG 0175674 și factura de plată nr. 58709, pentru gazele naturale

furnizate ÎM „Glass Container Company” SA în luna septembrie 2017, în sumă

de 10 389 142,45 de lei, cu termenul de achitare până la 15 octombrie 2017, iar

prin ordinele de plată nr. 2650 din 9 octombrie 2017, nr. 2673 din 11 octombrie

2017, nr. 2710 din 16 octombrie 2017, nr. 2731 din 17 octombrie 2017, nr. 2741

din 18 octombrie 2017, nr. 16 din 19 octombrie 2017, nr. 2762 din 20 octombrie

2017, nr. 2810 din 26 octombrie 2017, nr. 2832 din 30 octombrie 2017,

ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz”

pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna septembrie 2017, în sumă

totală de 10 389 144 de lei (f. d. 18, 28, 51-59 vol. II).

La data de 31 octombrie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală

seria nr. MG 0177861 și factura de plată nr. 58710, pentru gazele naturale

furnizate ÎM „Glass Container Company” SA în luna octombrie 2017, în sumă

de 11024621,24 de lei, cu termenul de achitare până la 15 noiembrie 2017, iar

prin ordinele de plată nr. 2863 din 2 noiembrie 2017, nr. 2925 din 8 noiembrie

2017, nr. 2954 din 9 noiembrie 2017, nr. 2991 din 10 noiembrie 2017, nr. 2996

din 13 noiembrie 2017, nr. 3026 din 14 noiembrie 2017, nr. 3033 din 15

noiembrie 2017, nr. 3061 din 17 noiembrie 2017, nr. 3065 din 20 noiembrie

2017, nr. 3137 din 28 noiembrie 2017 și nr. 3202 din 30 noiembrie 2017,

ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz”

pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna octombrie 2017, în sumă

totală de 11 024 622 de lei (f. d. 19, 29, 60-70 vol. II).

La data de 30 noiembrie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală

seria nr. AAB 9518542 și factura de plată nr. 58711, pentru gazele naturale

furnizate ÎM „Glass Container Company” SA în luna noiembrie 2017, în sumă

de 11336406,80 de lei, cu termenul de achitare până la 15 decembrie 2017, iar

prin ordinele de plată nr. 3312 din 8 decembrie 2017, din 11 decembrie 2017, nr.

3322 din 12 decembrie 2017, nr. 3364 din 13 decembrie 2017, nr. 3370 din 14

decembrie 2017, nr. 3397 din 18 decembrie 2017, nr. 3436 din 20 decembrie

2017, nr. 3489 din 27 decembrie 2017, nr. 3532 din 28 decembrie 2017,

ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz”

pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna noiembrie 2017, în sumă

totală de 11 336 408 de lei (f. d. 20, 30, 71-79 vol. II).

La data de 31 decembrie 2017, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală

seria nr. AAB 9525642 și factura de plată nr. 58712, pentru gazele naturale

furnizate ÎM „Glass Container Company” SA în luna decembrie 2017, în sumă

de 11 062 448,06 de lei, cu termenul de achitare până la 15 ianuarie 2018, iar

prin ordinele de plată nr. 79 din 5 ianuarie 2018, nr. 101 din 9 ianuarie 2018,

nr. 106 din 10 ianuarie 2018, nr. 111 din 11 ianuarie 2018, nr. 146 din

12

12 ianuarie 2018, nr. 152 din 18 ianuarie 2018 și nr. 214 din 22 ianuarie 2018,

ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz”

pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna decembrie 2017, în sumă

totală de 11 562 446 de lei (f. d. 21, 31, 80-85 vol. II).

Așadar, aceste constatări justifică soluția primei instanțe precum că

ÎM „Glass Container Company” SA și-a executat obligația de plată, pentru

furnizarea gazelor naturale de către SA „Moldovagaz” în perioada august –

decembrie 2017, în volumele solicitate.

Sub un alt aspect, instanța de recurs găsește corectă și concluzia primei

instanțe că ÎM „Glass Container Company” SA și-a executat obligația de plată,

pentru furnizarea gazelor naturale de către SA „Moldovagaz” inclusiv și în

perioada ianuarie – martie 2018, în volumele solicitate.

Or, la data de 31 ianuarie 2018, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală

seria nr. AAB 9533835 și factura de plată nr. 58701, pentru gazele naturale

furnizate ÎM „Glass Container Company” SA în luna ianuarie 2018, în sumă de

11294788,51 de lei, cu termenul de achitare până la 15 februarie 2018, iar prin

ordinele de plată nr. 509 din 19 februarie 2018, nr. 620 din 28 februarie 2018,

nr. 645 din 1 martie 2018, nr. 652 din 2 martie 2018, anexate la dosar,

ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz”

pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna ianuarie 2018, în sumă de

6 500 000 de lei (f. d. 20-21, 34-38 vol. III).

În același timp, în tabelul prezentat de către ÎM „Glass Container

Company” SA și anexat la dosar, ultima a indicat la faptul că a efectuat achitări

către SA „Moldovagaz” pentru factura fiscală seria nr. AAB 9533835 din

31 ianuarie 2018, inclusiv prin ordinele de plată nr. 277 din 24 ianuarie 2018 în

sumă de 1 000 000 de lei, nr. 305 din 26 ianuarie 2018 în sumă de 1 000 000 de

lei, nr. 308 din 29 ianuarie 2018 în sumă de 1 000 000 de lei, ordin nr. 363 din 6

februarie 2018, în sumă de 1 000 000 de lei și ordinul nr. 492 din

14 februarie 2018 în sumă de 794789 de lei, aceste afirmații nefiind contestate și

combătute de către SA „Moldovagaz” (f. d. 73 vol. IV).

La data de 28 februarie 2018, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală seria

nr. AAD 8734785 și factura de plată nr. 58702, pentru gazele naturale furnizate

ÎM „Glass Container Company” SA în luna februarie 2018, în sumă de

9133497,25 de lei, cu termenul de achitare până la 15 martie 2018, iar prin

ordinele de plată din 13 martie 2018, 16 martie 2018, 19 martie 2018, 21 martie

2018, 23 martie 2018, nr. 888 din 27 martie 2018, nr. 927 din 28 martie 2018,

anexate la dosar ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către

SA „Moldovagaz” pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna februarie

2018, în sumă de 8 000 000 de lei (f. d. 22-23, 38-44 vol. III).

Totodată, în tabelul prezentat de către ÎM „Glass Container Company” SA

și anexat la dosar, ultima a indicat la faptul că a efectuat achitări către

SA „Moldovagaz” pentru factura fiscală seria nr. AAD 8734785 din 28 februarie

2018, inclusiv prin ordinul de plată nr. 737 din 12 martie 2018 în sumă de

13

1133497 de lei, aceste afirmații de asemenea nefiind contestate și combătute de

către SA „Moldovagaz” (f. d. 73 vol. III).

La data de 31 martie 2018, SA „Moldovagaz” a emis factura fiscală seria

nr. AAD 8742094 și factura de plată nr. 58703, pentru gazele naturale furnizate

ÎM „Glass Container Company” SA în luna martie 2018, în sumă de 5076224,73

de lei, iar prin ordinele de plată nr. 1066 din 6 aprilie 2018, nr. 1165 din 24

aprilie 2018, din 25 aprilie 2018, nr. 1197 din 26 aprilie 2018, anexate la dosar,

ÎM „Glass Container Company” SA a efectuat achitări către SA „Moldovagaz”

pentru volumele de gaze naturale furnizate în luna martie 2018, în sumă totală

5076225 de lei (f. d. 24-25, 45-48 vol. III).

La acest segment, este necesar de relevat și faptul că prin cererea de

concretizare a acțiunilor din 29 octombrie 2018, SA „Moldovagaz” a recunoscut

achitarea integrală a datoriei ÎM „Glass Container Company” SA față de

SA „Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor naturale în perioada ianuarie –

martie 2018, pentru care a solicitat doar încasarea penalității pentru neachitarea

în termenul indicat în facturile de plată, a plății pentru gazele naturale furnizate

în această perioadă (f. d. 51 vol. IV).

Conform pct. 3.3 din contractul nr. 587 de furnizare a gazelor naturale

consumatorului non casnic din 1 aprilie 2015 și contractul nr. 587 de furnizare a

gazelor naturale consumatorului non casnic din 15 martie 2017, încheiate între

SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass Container Company” SA, plata pentru gazele

naturale furnizate se efectuează lunar în lei, inclusiv prin transfer bancar pe

contul de decontare al furnizorului. Pe parcursul lunii, la înțelegerea părților se

admite efectuarea plății în rate pentru gazele naturale real consumate într-o

perioadă stabilită. Plata se consideră efectuată la data încasării mijloacelor

bănești pe contul de decontare al furnizorului.

Ca urmare, având în susținere aceste prevederi contractuale, instanța de

recurs consideră că instanța de apel neîntemeiat a reținut în speță, doar faptul că

ÎM „Glass Container Company” SA nu și-a executat obligațiile de plată în

termenul stabilit în facturile de plată.

Conform art. 602 alin. (1) și (2) Cod civil, în vigoare până la 1 martie 2019,

în cazul în care nu execută obligația, debitorul este ținut să-l despăgubească pe

creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedește că neexecutarea

obligației nu-i este imputabilă. Neexecutarea include orice încălcare a

obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.

Potrivit art. 624 alin. (1) Cod civil, în vigoare până la 1 martie 2019, clauza

penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părțile evaluează

anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligației,

urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.

Iar art. 23 alin. (9) din Legea nr.174 din 21 septembrie 2017 cu privire la

energetică, prevede că pentru plata întârziată a consumului de energie,

consumatorii plătesc penalitate dacă aceasta este prevăzută în contract și numai

în mărimea stabilită de părți, în conformitate cu legile sectoriale.

14

Totodată, art. 87 alin. (8) din Legea cu privire la gazele naturale nr. 108 din

27 mai 2016, stipulează că pentru achitarea cu întârziere a consumului de gaze

naturale, consumatorii finali plătesc penalitate în mărime determinată și în

modul stabilit prin contract în urma negocierilor. Cuantumul penalității este

negociabil, dar nu poate depăși rata medie anuală ponderată a dobânzii la

creditele noi acordate în monedă națională de băncile comerciale, pentru un an,

înregistrată în anul precedent și publicată în raportul Băncii Naționale a

Moldovei. La solicitarea consumatorilor finali, furnizorii vor renegocia

cuantumul penalității stabilite în contractele încheiate cu consumatorii finali, cu

respectarea plafonului maxim stabilit.

Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța de recurs remarcă că conform

pct. 3.4 din contractul nr. 587 din 1 aprilie 2015 de furnizare a gazelor naturale

consumatorului non casnic, încheiat între SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass

Container Company” SA, părțile contractante au convenit că în caz de

neachitare până la data limită indicată în factură a contravalorii gazelor naturale

consumate, consumatorul va plăti furnizorului o penalitate, conform legislației,

în mărimea ratei medii anuale ponderate a dobânzii la creditele noi acordate în

moneda națională de băncile comerciale, pentru un an, înregistrată în anul

precedent și publicată în raportul Băncii Naționale a Moldovei, la suma datorată,

pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după data limită de plată a

facturii și până la data efectuării plății.

De altfel, și prin prevederile pct. 3.4 din contractul nr. 587 din

15 martie 2017 de furnizare a gazelor naturale consumatorului non casnic,

încheiat între SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass Container Company” SA, părțile

contractante au convenit că în caz de neachitare până la data limită indicată în

factură a contravalorii gazelor naturale consumate, consumatorul va plăti

furnizorului o penalitate, conform legislației, în mărimea ratei medii anuale

ponderate a dobânzii la creditele noi acordate în moneda națională de băncile

comerciale, pentru un an, înregistrată în anul precedent și publicată în raportul

Băncii Naționale a Moldovei, la suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere,

începând cu prima zi după data limită de plată a facturii și până la data efectuării

plății.

Drept urmare, este indibutabil că prin prisma pct. 3.4 din contractul nr. 587

din 1 aprilie 2015 de furnizare a gazelor naturale consumatorului non casnic și

contractul nr. 587 din 15 martie 2017 de furnizare a gazelor naturale

consumatorului non casnic, încheiat între SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass

Container Company” SA, părțile contractante au convenit asupra achitării

penalității din partea consumatorului doar în caz de neachitare până la data

limită indicată în factură a contravalorii gazelor naturale consumate.

Pe când, circumstanțele statuate în cauză conturează cert faptul că

SA „Moldovagaz” a consimțit tacit prelungirea termenului de executare a plății

indicat în factură, ca urmare pentru gazele naturale consumate, ÎM „Glass

Container Company” SA efectuând achitarea plății în rate.

15

Față de toate aceste considerente, instanța de recurs constată că instanța de

apel într-un mod eronat a concluzionat că în speță, ÎM „Glass Container

Company” SA urmează să achite SA „Moldovagaz” penalitățile, în temeiul

pct. 3.4 din contractele sus indicate.

Or, conform art. 626 alin. (3) Cod Civil, în vigoare până la 1 martie 2019,

în cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere plata penalității numai

dacă și-a rezervat expres acest drept la primirea executării.

În sensul normei enunțate, este de înțeles că creditorul care a primit

executarea obligației nu mai poate cere plata penalităților stabilite pentru

cazurile de neexecutare a obligației, deoarece acestea întemeindu-se pe una și

aceiași cauză, reprezintă de fapt echivalentul executării reale a contractului.

Însă, ca excepție, prevederile citate, acordă creditorului, care a primit

executarea obligației, dreptul de a pretinde plata penalităților doar dacă și-a

rezervat acest drept la primirea executării.

Dacă creditorul primește de la debitor executarea unei obligații tardive, fără

a înainta pretenții la primirea executării, se prezumă că acestuia nu i-au fost

cauzate careva prejudicii.

Mai cu seamă că prin prisma prevederilor art. 642 alin. (2) Cod civil, în

vigoare până la 1 martie 2019, dacă obligația este stinsă, debitorul nu este

obligat să plătească dobânda și penalitățile ori să repare prejudiciul.

Raportând la caz dispozițiile legale enunțate, instanța de recurs apreciază

drept justă concluzia primei instanțe că SA „Moldovagaz” a acceptat executarea

de către ÎM „Glass Container Company” SA a obligațiilor de plată în rate, iar la

primirea executării, nu și-a rezervat expres dreptul de a solicita încasarea

penalității pentru pretinsa întârziere a executării obligației de către ÎM „Glass

Container Company” SA.

Așadar, reieșind din obligația probațiunii în judecată, SA „Moldovagaz” nu

a făcut dovada că odată cu primirea executării din partea ÎM „Glass Container

Company” SA, aceasta și-a rezervat expres dreptul de a pretinde la încasarea

penalităților.

Or, pretențiile SA „Moldovagaz” expediate în adresa ÎM „Glass Container

Company” SA nr. 05/1-1921 din 21 august 2017 cu privire la achitarea

penalității în sumă de 188760,39 de lei, nr. 05/1-191 din 31 ianuarie 2018 cu

privire la achitarea penalității în sumă de 76595,69 de lei și nr. 05/1-819 din

10 aprilie 2018 cu privire la achitarea penalității, pentru întârzierea executării

obligației de plată în termenul indicat în facturile de plată, prin prisma art. 626

alin. (3) nu pot fi considerate ca fiind o rezervare a dreptului de a pretinde

penalitățile odată cu primirea executării (f. d. 6 vol. I, 58, 59 vol. IV ).

Sintetizând cele reliefate supra și având în vedere faptul că

SA „Moldovagaz” nu și-a rezervat expres dreptul de a pretinde încasarea

penalităților odată cu primirea executării obligației de plată din partea ÎM „Glass

Container Company” SA, instanța de recurs atestă justețea concluziei primei

instanțe cu privire la respingerea acțiunilor SA „Moldovagaz”, prin urmare

netemeinicia deciziei instanței de apel.

16

Pentru motivele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat,

care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și

menținerea hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Glass Container

Company” Societate pe Acțiuni.

Se casează integral decizia din 11 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău și se

menține hotărârea din 16 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, în

cauza civilă la cererile de chemare în judecată a Societății pe

Acțiuni „Moldovagaz” împotriva Întreprinderii Mixte „Glass Container Company”

Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea penalităților de întârziere și a

cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, Svetlana Filincova

judecătorul

Judecătorii Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

Ala Cobăneanu

17

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-05-12
0,97
2rac-180/17 — încasarea datoriei
prima instanţă, Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău dosarul nr. 2rac-180/2017 judecător: I. Secrieru instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: M. Ciugureanu, M. Anton, G. Daşchevici Î N C H E I E R E 12 mai 2017 mun. Chişinău Col
CSJ 2020-10-28
0,97
2rac-216/20 — încasarea penalităților
Dosarul nr. 2rac-216/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. A. Miron) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhnaci) ÎNCHEIERE 28 octombrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2017-03-29
0,96
2rac-99/17 — încasarea datoriei
prima instanţă, Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău dosarul nr. 2rac-99/2017 judecător: N. Iordachi instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: judecători: I. Cimpoi, N. Simciuc, L. Bulgac D E C I Z I E 29 martie 2017 mun. Chișinău Colegiul C
CSJ 2020-02-26
0,96
2rc-25/20 — Încasarea penalitătii
Dosarul nr. 2rc-25/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător R. Berdilo Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători A. Danilov, Iu. Cotruţă, I. Secrieru DECIZIE 26 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civi
CSJ 2017-06-21
0,96
2rc-448/17 — incasarea datoriei
prima instanţă: V. Sîrbu (Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău) dosarul nr. 2rc-448/17 instanţa de apel: Iu. Cimpoi, N. Simciuc, A. Panov (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 21 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de cont
Sursă