2rac-289/23 — incasarea penalitatii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea penalitatii
- Temei legal
- Rezerva dreptului de a cere incasarea penalitatii poate fi instituita prin clauza contractuala expresa, convenita de catre parti, care deroga de la regula rezervei la momentul primirii executarii. In asemenea situatie, acceptarea executarii obligatiei principale nu atrage decaderea creditorului din dreptul la penalitate
2rac-289/23 — incasarea penalitatii (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului
în cauza civilă
Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” împotriva
Societății pe Acțiuni „Vetropack Chișinău”
(încasarea penalității)
împotriva deciziei din 10 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 2rac-289/23
NR. PIGD 2-22039085-01-2rac-29122023)
Rezerva dreptului de a cere încasarea penalității poate fi instituită prin clauză contractuală
expresă, convenită de către părți, care derogă de la regula rezervei la momentul primirii
executării. În asemenea situație, acceptarea executării obligației principale nu atrage
decăderea creditorului din dreptul la penalitate.
Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. G. Bivol)
Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, A. Malîi, R. Pulbere)
17 decembrie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților recursul declarat de Societatea pe Acțiuni
„Vetropack Chișinău”,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Munteanu,
Gheorghe Stratulat, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 22 martie 2022, Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a depus o cererea
de chemare în judecată împotriva Societății pe Acțiuni „Vetropack Chișinău”
privind încasarea penalității în sumă de 4072,13 lei.
În motivarea acțiunii a indicat că la 1 august 2021 între reclamant și ÎM
„Glass Container Prim” SA (actualmente SA „Vetropack Chișinău”) a fost încheiat
contractul de furnizare a gazelor naturale consumatorului noncasnic nr. ***.
Acesta invocă faptul că pentru perioada august – septembrie 2021, pârâtul
nu a respectat prevederile pct. 22 din Contract privind executarea obligației de
plată integrală și în termen a costului volumelor de gaze naturale.
Prin contract părțile ar fi convenit asupra clauzei penale pentru cazul în care
consumatorul nu achită în termen consumul de gaze naturale în termenul inicat a
contravalorii gazelor naturale.
În acest sens, s-a făcut referire la pct. 24 din Contract, potrivit căreia „în
cazul neachitării de către consumatorul noncasnic a contravalorii gazelor
consumate, după data-limită indicată în pct. 22 din Contract, Furnizorul își rezervă
dreptul de a cere de la consumatorul noncasnic achitarea penalității, calculate
conform pct. 23 din prezentul Contract, fără expediere notificărilor suplimentare
Consumatorului noncasnic”.
Reclamantul susține că pârâtul încacă în mod sistematic prevederile
contractuale privind achitarea gazelor naturale consumate lunar, ceea ce, la rândul
său, ar genera penalități pentru Reclamant din partea furnizorului extern SAD
„Gazprom”, afectând securitatea energetică a statului.
Astfel, la 26 noiembrie 2021, în adresa pârâtului a fost expediată pretenția
de încasare a penalității care ar fi fost lăsată fără executare.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
1
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 8 decembrie 2022
acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată
În acest sens, instanța de judecată a constatat că pârâtul și-a executat
obligația de achitare a volumului de gaze naturale consumate în perioada pentru
care se solicită încasarea penalității, anexând în acest sens copia ordinelor de plată
nr.3799 din 27.09.2021, nr.3836 din 01.10.2021, nr.3886 din 08.10.2021, nr.3893
din 12.10.2021 și nr.3912 din 18.10.2021 (f.d.59-62), fapt ce denotă că S.A.
,,Moldovagaz” a acceptat executarea de către pârât a obligațiilor de plată în rate,
iar la primirea executării, nu și-a rezervat expres dreptul de a solicita încasarea
penalității pentru pretinsa întârziere a executării obligației de către pârât pentru
perioada august - septembrie 2021.
Instanța de judecată reține că, având în vedere obligația probațiunii în
judecată, S.A. ,,Moldovagaz” nu a probat că la primirea executării din partea
pârâtului și-a rezervat expres dreptul de a pretinde la încasarea penalităților.
Cu referire la argumentele reprezentantului reclamantului S.A.
,,Moldovagaz”, precum că reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita
penalitatea, conform contractului de furnizare, semnat de către părți, instanța de
judecată reține că din conținutul prevederilor legale enunțate supra rezultă că în
cazul în care reclamantul a primit de la debitor executarea obligații tardive și nu a
pretins de la pârât plata penalităților, se prezumă că acestuia nu i-au fost cauzate
careva prejudicii.
Cu referiere la pretenția nr. 05/2-2961 din 26.11.2021 prin care S.A.
,,Moldovagaz” a solicitat achitarea penalității prin prisma art. 949 din Codul civil,
instanța de judecată concluzionează că, nu poate fi calificată ca fiind o rezervare a
dreptului de a pretinde penalitățile odată cu primirea executării.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 9 decembrie 2022, SA „Moldovagaz” a depus o cerere de apel împotriva
hotărârii din 8 decembrie 2022.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2023, a fost admis
apelul declarat de SA „Moldovagaz”, a fost casată hotărârea Judecătoriei Chișinău
(sediul Centru) din 08 decembrie 2022 și a fost emisă o nouă hotărâre prin care:
- Se admite integral cererea de chemare în judecată depusă de S.A.
„MOLDOVAGAZ” către S.A. ,,VETROPACK CHIȘINĂU” cu privire la
încasarea penalității și compensarea cheltuielilor de judecată.
2
- Se încasează de la S.A. ,,VETROPACK CHIȘINĂU” (IDNO:
1002600028650, mun. Chișinău, str. Uzinelor, nr. 201) în beneficiul S.A.
„MOLDOVAGAZ” (IDNO: 1003600005148, mun. Chișinău, str. Pușkin,
nr.64), suma de 4 072 (patru mii șaptezeci și doi) lei, cu titlu de penalitate
pentru neachitarea în termen a gazului consumat.
- Se încasează de la S.A. ,,VETROPACK CHIȘINĂU” (IDNO:
1002600028650, mun. Chișinău, str. Uzinelor, nr. 201) în beneficiul S.A.
„MOLDOVAGAZ” (IDNO: 1003600005148, mun. Chișinău, str. Pușkin,
nr.64), cheltuielile de judecată compuse din: - 270 (două sute șaptezeci) lei,
cu titlu de taxă de stat achitată la depunerea acțiunii și; - 202 (două sute doi),
50 lei, cu titlu de taxă de stat achitată la depunerea cererii de apel.
În motivarea deciziei, instanța de apel a indicat că pct. 23 și 24 ale
contractului stipulează că, în caz de neachitare sau achitare parțială a contravalorii
gazelor naturale consumate până la data de 15 inclusiv, a lunii următoare celei de
consum, consumatorul noncasnic va plăti furnizorului o penalitate în mărime de
0,01% din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 16 a
lunii următoare. În cazul neachitării integrale de către consumatorul noncasnic a
contravalorii gazelor naturale consumate, după data limită indicată în pct. 22 din
contract, furnizorul își rezervă dreptul de a cere de la consumatorul noncasnic
achitarea penalității, calculate conform pct. 23 din prezentul contract, fără
expedierea notificărilor suplimentare consumatorului noncasnic.
Curtea de Apel Chișinău a notat că clauza penală are forță obligatorie între
părțile contractante și se impune a fi respectată întocmai și de instanțele de
judecată. În acest context, clauza penală înlătură orice putință de apreciere din
partea instanței privitoare la existența și întinderea prejudiciului suferit de creditor,
deoarece această apreciere a fost făcută anticipat, de către părțile contractante.
Curtea de Apel Chișinău apreciază eronată concluzia instanței de fond
precum că, creditorul care a primit executarea obligației nu mai poate solicita plata
penalităților stabilite pentru cazurile de neexecutare a obligației, deoarece nu a
înaintat pretenții la primirea executării, or, prin contractul semnat de ambele părți,
S.A. „MOLDOVAGAZ” a anticipat și și-a rezervat dreptul de a solicita achitarea
penalității în caz de neachitare sau achitare parțială a contravalorii gazelor naturale
consumate.
Aici s-a evidențiat că prima instanță nu a ținut cont că clauza penală a fost
negociată de comun acord de părți, la momentul încheierii contractului din
01.08.2021 și Acordului adițional nr. 1 din 31.12.2021.
Concomitent, instanța de apel notează că, art. 947 alin. (6) Cod civil prevede
că, nulitatea obligației atrage nulitatea clauzei penale, însă, la caz, obligația
3
pârâtului/intimat S.A. ,,VETROPACK CHIȘINĂU” este una certă, exigibilă, reală
și nu există niciun motiv de invocare a nulității acesteia.
La fel, instanța de apel a constatat că anterior părțile s-au aflat în litigiile
asemănătoare, soluționate în procedurile scrise, iar prin decizie Colegiului civil din
16.02.2021 s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din
10.07.2020 privind respingerea cererii de chemare în judecată S.A.
„MOLDOVAGAZ” împotriva ÎM ,,Glass Container Prim” SA privind încasarea
penalități pentru neachitarea în termen a gazelor naturale consumate în perioada
iunie-noiembrie 20129, ulterior, prin decizie Colegiului civil din 01.11.2022 s-a
casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 07.02.2022 și s-
a emis o hotărâre nouă privind respingerea cererii de chemare în judecată depusă
de S.A. „MOLDOVAGAZ” împotriva S.A. ,,VETROPACK CHIȘINĂU” privind
încasarea penalității pentru neachitarea în termen a gazelor naturale consumate în
perioada aprilie-mai 2020 în suma de 19702,18 lei și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea soluțiilor în cauzele menționate s-a invocat faptul că, S.A.
„MOLDOVAGAZ” nu a prezentat calculele detaliate pe facturile pretins achitate
cu întârziere, nu a pus în întârziere pe debitor și nu și-a rezervat la primirea
executării dreptul de a încasa penalitate în conformitate cu art. 626 alin (3) CC (în
vigoare la data constituirii situației juridice). Totodată, în decizia Curții de Apel
Chișinău din 01.11.2022 s-a constatat că, clauza prevăzută în pct. 24 din contractul
nr. *** de furnizare a gazelor naturale consumatorului noncasnic încheiat la
01.08.2021 între S.A. „MOLDOVAGAZ” și ÎM ,,Glass Container Prim” SA, a
fost înaintată de către furnizor fără negociere cu consumator și î-l dezavantajează
considerabil pe ultimul.
La caz, situația juridică creată între părți s-a schimbat, deoarece părțile la
31.12.2021 au încheiat Acordul adițional nr.1 prin care au prelungit termenul
valabilității Contractului nr. *** din 01.08.2021 de furnizare a gazelor naturale
consumatorului noncasnic, astfel, au negociat și clauza prevăzută în pct. 24 din
contract, iar la cerere de chemare în judecată și în cadrul judecării cauzei în instanța
de fond reprezentantul S.A. „MOLDOVAGAZ” a prezentat probele
corespunzătoare privind neonorarea în termen a obligațiilor contractuale de către
ÎM ,,Glass Container Prim” SA (succesor în drepturi S.A. ,,VETROPACK
CHIȘINĂU”), cît și calculele detailate a penalității.
Finalmente, instanța de apel conchide că, soluția dată de instanța de fond,
în cadrul actualului litigiu nu corespunde cadrului legislativ și normativ pertinent,
aplicabil speței, iar poziția apelantului expusă în cererea de apel urmează a fi
admisă, cu încasarea de la S.A. ,,VETROPACK CHIȘINĂU” în beneficiul S.A.
„MOLDOVAGAZ” a sumei de 4 072 de lei, cu titlu de penalitate pentru
4
neachitarea în termen a gazului consumat pentru perioada august- septembrie
2021, deoarece conține justificări legale.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 29 decembrie 2023, SA „Vetropack Chișinău” a depus o cerere de recurs
împotriva decizie din 10 octombrie 2023 prin care a solicitat casarea acesteia,
menținerea hotărârii din 8 decembrie 2022 și încasarea în beneficiul recurentei a
cheltuielilor de judecată formate din taxa de stat în mărime de 132 lei.
În motivarea recursului, SA „Vetropack Chișinău” a făcut referire la
următoarele argumente principale:
a. Recurentul nu este obligat să plătească penalitățile, întrucât
contravaloarea gazelor furnizate în lunile august-septembrie 2021 a
fost achitată integral. În acest sens, a făcut referire la prevederile art.
965 alin. (2) din Codul civil și la faptul că potrivit calculul penalității
prezentat de intimat, începând cu 19 octombrie 2021, datoria este
0,00 lei.
Aplicarea prevederii invocate ar fi susținută și prin jurisprudența
Curții Supreme de Justiție, fiind invocată decizia nr. 2rac-510/13 din
6 noiembrie 2013 și încheierea nr. 2rac-2016/20.
b. Intimatul nu are dreptul la încasarea penalității, întrucât nu și-a
rezervat dreptul de a cere plata acestora imediat la primirea
executării. În acest sens, a făcut referire la prevederile art. 949 alin.
(3) din Codul civil, care în viziunea recurentului ar reprezenta o
prevedere imperativă.
Recurentul susține că odată cu primirea executării, intimatul nu și-a
rezervat dreptul la plata penalității.
În acest sens, recurentul a făcut trimitere la Decizia Curții Supreme
de Justiție nr. 2rac-225/21 din 24 noiembrie 2021.
c. Factura de calcul a penalității este eronată. În acest sens a indicat că
intimatul nu a indicată că își rezervă dreptul de a pretinde penalități
și nici nu a specificat concret în legătură cu care transfer bancar are
dreptul să calculeze penalitățile. De asemenea, nu ar fi clar pentru
care perioade sunt calculate penalitățile și modul de calcul al acestora,
iar potrivit pct. 80 din Regulamentul pentru furnizarea gazelor
naturale, penalitatea nu se aplică în cazul facturilor eronate.
Acest argument ar fi confirmat de practica judiciară, aducând ca
exemplu decizia Curții de Apel Chișinău nr. 2ac-67/18 din 30 mai
2018.
5
d. Recurentul nu s-ar afla în întârziere. În acest sens s-a indicat că
factura de plată a fost emisă și transmisă în modul necorespunzător.
În acest sens s-a făcut trimitere la considerațiunile expuse în Decizia
Curții de Apel Chișinău nr. 2ac-811/16 din 14 decembrie 2016
devenită irevocabilă urmare a emiterii Încheierii Curții Supreme de
Justiție nr. 2rac-180/2017 din 12 mai 2017.
La fel, s-a atrat atenția că nu a fost respectată procedura de punere în
întârziere a recurentului de către intimat. La acest aspect a făcut
trimitere la decizia Curții de Apel Chișinău nr. 2ac-911/17 din 24 mai
2018 și decizia Curții de Apel Chișinău nr. 2ac-588/20 din 16
februarie 2021.
e. Intimatul ar fi neglijat obligația de a negocia cuantumul penalității,
indicând că pct. 23 din Contract nu ar fi fost negociat de către părți și
a fost impus spre acceptare de către intimat. La fel, a susținut că
cuantumul penalității solicitate ar fi disproporționat.
f. Intimatul nu ar avea dreptul la încasarea penalității întrucât a acționat
cu rea-credință și nu a luat măsuri rezonabile pentru a reduce
prejudiciul.
În motivarea recursului său, recurentul mai susține că deși intimatul
pretinde achitarea unor penalități, acesta nu ar specifica concret modalitatea după
care au fost calculate.
Aplicarea prevederii menționate ar fi susținută de practica judiciară a
Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana (hotărârea nr. 2c-463/2016 din 25 octombrie
2017) și hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 9 din 24 decembrie 2010.
Dezvoltând argumentul, recurentul a indicat că pct. 24 din Contract
reprezintă o clauză nulă absolut prin prisma art. 334 alin. (3) din Codul civil. Acest
fapt ar fi susținut și de practica judiciară a Curții de Apel Chișinău nr. 2ac-557/22
din 1 noiembrie 2022. La caz, judecătorul Anatol Pahopol, care a făcut parte din
completul care a emis decizia contestată, ar fi admis pronunțarea unor soluții
contradictorii pe marginea aceleiași problematici.
SA „Vetropack Chișinău” susține că clauza stipulată la pct. 24 din
Contractul în speță, urma a fi lovit de nulitate de protecție din motiv că ar
reprezenta o clauză abuzivă.
Referitor la calitatea de consumator a SA „Vetropack Chișinău” a fost
invocată decizia Curții de Apel Chișinău nr. 2ac-557/22 din 1 noiembrie 2022,
indicând asupra calității de consumator prin prisma Legii privind gazele naturale.
6
Recurentul a mai solicitat, în cel mai rău caz, reducerea penalității de la
4072,13 lei la 407,7 lei. În acest sens s-a făcut trimitere la decizia Curții Supreme
de Justiție nr. 2rac-39/15 din 11 februarie 2015.
În concluzie, recurentul a făcut trimitere la următoarele acte de dispoziție a
Curții Supreme de Justiție care ar relva o practică unitară relevantă:
a. Decizia nr. 2rac-225/21 din 24 noiembrie 2021;
b. Încheierea nr. 2rac-216/20 din 28 octombrie 2020;
c. Încheierea nr. 2rac-180/2017 din 12 mai 2017.
Recursul SA „Vetropack Chișinău” a fost formulat în baza temeiurilor
prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a), b), e) din Codul de procedură civilă.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 431 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanțelor de apel ține de competența
Curții Supreme de Justiție.
(2) Asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.”
Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă:
,,Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărâriisau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel”.
Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a
Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un
apel depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea
competenței jurisdicționale.
Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost
invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”
Art. 433 alin. (1)-(2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care:
a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1);
a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția
cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);
b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434;
7
c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;
d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat;
e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru
dezvoltarea jurisprudenței;
f) recursul este vădit neîntemeiat.
(2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil
în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”
Art. 949 alin. (3) din Codul civil:
„(3) În cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere plata penalității numai
dacă și-a rezervat expres acest drept la primirea executării.”
Art. 992 alin. (1) din Codul civil:
„(1) Contract este acordul de voință realizat între două sau mai multe persoane prin
care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice.”
Art. 993 alin. (3) din Codul civil:
„(3) Cu excepția cazului în care se prevede în mod expres contrariul sub sancțiunea
nulității, părțile contractante pot, prin contract, să deroge de la acele dispoziții cuprinse
în prezenta carte care se referă la drepturile, obligațiile și alte efecte juridice produse de
contract, inclusiv distribuirea riscurilor.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Sub aspectul termenului de declarare a recursului, Completul de judecată
menționează că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei în
ședință publică la 10 octombrie 2023 (Vol. II, f.d. 9-11).
Totodată, la 11 ianuarie 2024, în adresa participanților la proces a fost
expediată decizia motivată a Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2024 (Vol.
II, 25).
Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că
recursul declarat la 29 decembrie 2023 de către SA „Vetropack Chișinău”, a fost
declarat în termenul stabilit de art. 434 din Codul de procedură civilă.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit.
a)-f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura
admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se
încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/
inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de
procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe
temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al
8
instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient
de serioasă.
Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de
admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și
întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii
de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le
întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Or, dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei
de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are
un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,
verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit
regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură
civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către
instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre
probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara
controlului instanței de recurs.
După cum a fost expus, deja, în jurisprudența Curții Supreme de Justiție
(încheierea nr. 2ra-883/24, §61), temeiurile stabilire la art. 432 alin. (1) lit. a) și
art. 432 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă nu pot fi invocate simultan,
deoarece ele se exclud reciproc. În aceeași încheiere (2ra-883/24, §62-70), Curtea
Supremă de Justiție a explicat aplicabilitatea temeiului de recurs prevăzut la art.
432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.
Instanța de recurs consemnează că legea procesual civilă consacră
principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată
și să reprezinte premisa pentru soluția din dispozitiv. Aceasta dispoziție este dictată
atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire
justițiabililor, cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla
judecata primelor instanțe. Pentru a respecta acest principiu, judecătorii trebuie să
motiveze temeinic convingerea lor, indicând atât faptele și motivele de drept care
au stat la baza acesteia, cât și dovezile care le-au susținut. De asemenea, aceștia
trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților (decizia nr. 2ra-422/24,
-27).
În prezenta cauză, în principal, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție a fost chemat să dezlege o problematică ce vizează modalitatea de realizare
a rezervei dreptului la pretinderea penalității după primirea executării.
9
Potrivit art. 949 alin. (3) din Codul civil, în cazul în care a primit executarea,
creditorul poate cere plata penalității numai dacă și-a rezervat expres acest drept la
primirea executării.
Pe de altă parte, pct. 24 din Contractul nr. *** de furnizare a gazelor naturale
încheiat de către Furnizorul de serviciu public cu consumatorul noncasnic din 1
august 2021, „în cazul neachitării de către consumatorul noncasnic a contravalorii
gazelor consumate, după data-limită indicată în pct. 22 din Contract, Furnizorul își
rezervă dreptul de a cere de la consumatorul noncasnic achitarea penalității,
calculate conform pct. 23 din prezentul Contract, fără expediere notificărilor
suplimentare Consumatorului noncasnic”.
În esență, principala chestiune vizează dacă, în prezența clauzei
contractuale de la pct. 24, furnizorul era totuși obligat să își formuleze expres
rezerva dreptului de a pretinde eventuale penalități la momentul primirii executării
sau dacă această rezervă poate fi considerată anticipat realizată prin simpla
încheiere a contractului. Problema centrală constă în a stabili dacă pct. 24 din
Contract substituie manifestarea expresă cerută de art. 949 alin. (3) din Codul civil
sau dacă norma legală impune, în toate cazurile, o rezervă individualizată la
primirea executării, indiferent de stipulațiile contractuale.
În jurisprudența Curții Supreme de Justiție, practica judiciară în latura
dreptului de a pretinde penalități în cazul acceptării prestației tardive fără rezerve
a fost consolidată prin decizia nr. 2rac-259/23 din 12 august 2025.
În acest sens, s-a stipulat că în virtutea art. 949 alin. (3) din Codul civil, în
cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere plata penalității numai dacă
și-a rezervat expres acest drept la primirea executării. De altfel, în cazul penalității
nesubstitutivă, acceptarea executării de către creditor, nu exclude dreptul de a
pretinde această penalitate, însă cu condiția procedurală impusă de art. 949 alin.
(3) ca creditorul să-și fi rezervat expres pretenția la penalități cu ocazia acceptării
executării obligației principale, chiar dacă aceasta a fost făcută cu întârziere.
Declararea rezervei de către creditor nu este o obligație, însă este o sarcină.
Creditorul nu poate fi silit să o îndeplinească, ci el doar are interesul propriu de a
o îndeplini pentru a evita decăderea din dreptul la penalități. Legea decade
creditorul din dreptul la penalitate dacă el acceptă executarea obligației fără a-și
rezerva penalitățile. Decăderea are loc chiar dacă creditorul omite să facă rezervă
din motiv de necunoaștere a legii, deoarece nu se cere ca creditorul să aibă intenția
de a pierde dreptul la penalități.
Rezervarea este o manifestare de voință a creditorului prin care comunică
debitorului faptul că, deși acceptă executarea obligației cu întârziere, penalitățile
rămân a fi datorate și nu sunt iertate. După natura sa juridică, ea nu este un act
juridic civil, ci o acțiune asimilată actelor juridice supus recepției.
10
Analizând aceste considerațiuni, completul de judecată va desfășura aceste
raționamente și va sublinia că în materia penalității de întârziere, urmează a se
parcurge următorul algoritm de control judiciar:
a. Mai întâi se verifică dacă obligația principală a fost sau nu stinsă.
b. În situația în care executarea a avut loc, urmează a fi evaluat dacă
contractul nu conține prevederi derogatorii de la art. 949 alin. (3) din
Codul civil.
c. În cazul în care derogări nu sunt prevăzute în contract, urmează a fi
verificată distanța temporală dintre momentul stingerii obligației
generatoare de penalități, în viziunea creditorului, și momentul
formulării rezervei.
d. Ulterior, doar dacă rezerva este valabil formulată sau nu este
necesară, se poate trece la verificarea caracterului justificat sau nu al
întârzierii.
Prin urmare, în prezenta cauză, instanța de recurs va aplica același algoritm
și va putea examina existența sau inexistența întârzierii doar după ce stabilește că
furnizorul-intimat are dreptul de a pretinde penalitatea. Acest aspect este esențial
câtă vreme executarea obligației principale, la caz, nu este contestată de nicio parte.
Specificul prezentei cauze constă în faptul că pretinsa rezervă a penalității
nu este reproșată ca fiind formulată tardiv, ci este invocată ca fiind realizată
anticipat, încă de la momentul încheierii contractului, deci anterior apariției
oricărei întârzieri efective.
În esență, discuția nu privește o rezervă făcută prea târziu, ci o rezervă
făcută prea devreme, respectiv înainte ca obligația să fie executată cu întârziere și
înainte ca art. 949 alin. (3) să devină incident prin primirea executării.
Contrar poziției recurentei SA „Vetropack Chișinău”, decizia Curții
Supreme de Justiție nr. 2rac-225/21 nu poate fi reținută ca o jurisprudență
uniformă, or raportul juridic era guvernat de un alt contract, iar clauza penală avea
un conținut substanțial diferit. De altfel, chiar prevederile pct. 3.4 din contractul
nr. 587 din 15 martie 2017, încheiat între SA „Moldovagaz” și ÎM „Glass
Container Company” SA, stipulau că, în cazul neachitării contravalorii gazelor
naturale până la data-limită menționată în factură, consumatorul datora o penalitate
calculată potrivit legislației, în mărimea ratei medii anuale ponderate a dobânzii la
creditele noi în moneda națională, aplicată la suma datorată pentru fiecare zi de
întârziere, începând cu prima zi după scadență și până la data plății. Acest cadru
contractual, distinct ca formulare și mecanism de calcul, nu poate fi extrapolat
automat în prezenta cauză, în care părțile au convenit o altă structură a clauzei
11
penale și în care problematica centrală privește modalitatea de realizare a rezervei
penalității conform art. 949 alin. (3) Cod civil.
Potrivit art. 992 alin. (1) din Codul civil, contract este acordul de voință
realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau
se sting raporturi juridice.
Conform art. 993 alin. (3) din Codul civil, cu excepția cazului în care se
prevede în mod expres contrariul sub sancțiunea nulității, părțile contractante pot,
prin contract, să deroge de la acele dispoziții cuprinse în prezenta carte care se
referă la drepturile, obligațiile și alte efecte juridice produse de contract, inclusiv
distribuirea riscurilor.
Analizând prevederile art. 993 alin. (3) și art. 949 alin. (3) din Codul civil,
completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că părțile pot
deroga de la regula prevăzută la art. 949 alin. (3) din Codul civil, inclusiv prin
excluderea de la aplicare sau prin reconfigurarea mecanismului de rezervare a
plății penalității la primirea executării.
Clauza de la pct. 24 din Contractul în cauză reprezintă o expresie a voinței
părților, întrucât ea instituie o rezervă contractuală a dreptului la penalitate
formulată anticipat și agreată bilateral, ceea ce, în principiu, exclude aplicarea
cerinței legale privind rezervarea expresă la momentul primirii executării.
Astfel, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție aderă la
concluzia instanței de apel că părțile au preconfigurat perfect valabil momentul și
condițiile sub care penalitatea devine exigibilă, derogând de la procedura standard
prevăzută de art. 949 alin. (3) din Codul civil.
La fel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție aderă și la
celelalte argumente dezvoltate de Curtea de Apel Chișinău, întrucât acestea sunt
fondate pe o interpretare corectă a normelor de drept material și procedural
incidente cauzei, precum și pe o analiză riguroasă a circumstanțelor de fapt
dovedite prin probatoriul administrat, inclusiv referitoare la valabilitatea pct. 24
din Contract.
Argumentelor invocate de către recurentă și s-a dat un răspuns detaliat și
clar în actele judecătorești contestate, motiv pentru care acestea se rezumă la un
simplu dezacord cu soluția adoptată.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că
instanța de apel a efectuat o verificare completă a raportului juridic dedus judecății,
a identificat corect natura obligațiilor asumate în contract. Concluziile instanței de
apel au fost rezultate din cercetarea probelor, analiza conduitei părților pe
parcursul derulării contractului, din verificarea efectivă a situației privind
executarea contractului și momentul formulării pretențiilor.
12
În acest context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
consideră recursul declarat de SA „Vetropack Chișinău”, reprezentată de avocatul
Constantin Moraru ca fiind vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil.
Din aceste motive, în conformitate cu art. art. 431, alin. (1) și (2), art. 433,
alin. (1), lit. f), 440, alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Vetropack
Chișinău”.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Ion Munteanu
Gheorghe Stratulat
13