2ra-1650/21 — Încasarea datoriei

Dosar nr. 2ra-1650/21

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – O. Parfeni

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – V. Sîrbu, D. Dulghieru, V. Buhnaci

Î N C H E I E R E

17 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Barcari Valentina,

în cauza civilă la cererea înaintată de ÎMGFL nr. 15 mun. Chișinău, în procedura

de faliment, către Barcari Valentina cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei din 26 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

admisă cererea de apel depusă de Barcari Valentina, fiind modificată hotărârea din

22 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 18 octombrie 2019, reprezentantul ÎMGFL nr. 15 mun. Chișinău, în

procedura de faliment, lichidatorul Sacaliuc Igor, a depus o cerere de chemare în

judecată către Barcari Valentina cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că Barcari Valentina este proprietara

apartamentului 12 din str. XXXXXXXXXXX, 9, mun. Chișinău. Astfel, Barcari

Valentina a beneficiat de serviciile comunale în volum deplin, fără întreruperi, în

conformitate cu normele și tarifele în vigoare, fapt pentru care a fost deschis un cont

personal, iar conform informației privind situația despre achitarea energiei termice,

pârâta Barcari Valentina, proprietara apartamentului 12 din str. XXXXXXXXXXX,

9, mun. Chișinău, a acumulat până la data de 01 octombrie 2019, o datorie pentru

energia termică în mărime de 4610,51 lei.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 25 alin. (1) din Legea

serviciilor publice de gospodărie comunală, pct.17, 18 din Regulamentul cu privire

la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru

fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de

la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea

Guvernului RM nr.191/19.02.2002, art. 512, 514, 572 din Codul civil.

Reieșind din cele expuse, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii și dispunerea

încasării din contul pârâtei Barcari Valentina a datoriei pentru consumul energiei

1

termice în sumă de 4610,51 lei, acumulată în perioada de până la data de 01

octombrie 2019, pentru apartamentul 12 din str. XXXXXXXXXXX, 9, mun.

Chișinău.

Prin hotărârea din 22 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-

a admis cererea de chemare în judecată depusă de ÎMGFL nr. 15 mun. Chișinău, în

procedura de faliment, către Barcari Valentina cu privire la încasarea datoriei. S-a

încasat de la Barcari Valentina în beneficiul ÎMGFL nr. 15 mun. Chișinău, în

procedura de faliment, datoria în sumă de 4610,51 lei. S-a încasat de la Barcari

Valentina în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 270 lei.

Prin decizia din 26 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea de

apel depusă de Barcari Valentina, fiind modificată hotărârea din 22 octombrie 2020

a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, micșorată suma datoriei pentru serviciile

comunale de la 4610,51 (patru mii șase sute zece,51 bani) lei până la suma de 2987

(două mii nouă sute optzeci și șapte) lei, în rest, a fost menținută hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 22 octombrie 2020.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că argumentele apelantei ce țin

de respingerea acțiunii sunt neîntemeiate, or, alegațiile apelantei precum că odată ce

imobilul este deconectat de la agentul termic încă din anul 2004, iar apartamentul

său nu este tranzitat de nicio coloană, nu își regăsesc confirmare. Cu toate acestea,

conform Anexei nr.7 pct. 8 cu indicele 6 din Hotărârea Guvernului nr.191 din 19

februarie 2002, în cazul în care în blocul locativ nu există încăperi tehnice, etaje

tehnice și subsoluri, iar în apartamentul deconectat de la sistemul centralizat de

încălzire nu există coloane de încălzire tranzitorii, începând cu 01 iunie 2016,

consumatorul va achita plata pentru încălzirea încăperilor deconectate în mărime de

5% din costul energiei termice, calculate pentru un metru pătrat al apartamentului,

astfel, apelanta este obligată să achite serviciul prestat. Mai mult, instanța de apel a

menționat că apelanta nu a contestat facturile emise, urmare a cărui fapt, se prezumă

că tacit a acceptat serviciul livrat și nu are pretenții la volumul, cantitatea și calitatea

acestuia.

Suplimentar, Curtea de Apel Chișinău a menționat că, odată cu depunerea cererii

de apel motivat, apelanta a invocat omiterea de către reclamantă a termenului de

prescripție la adresarea în instanța de judecată cu acțiunea în cauză, solicitând

instanței de apel să se expună asupra acestui aspect. Astfel, instanța de apel,

analizând materialele cauzei în raport cu invocarea de către apelantă a excepției de

tardivitate în instanța de apel, a constatat că, înaintând prezenta acțiune în instanța

de judecată, reclamanta a solicitat încasarea datoriei pentru energia termică pentru

perioada 01 octombrie 2015 - 01 octombrie 2019. Respectiv, instanța de apel a

apreciat critic concluzia primei instanțe privind încasarea datoriei de la Barcari

Valentina pentru plata serviciilor de energie termică pentru perioada octombrie 2015

– octombrie 2016, în sumă de 1623,51 lei.

La 10 septembrie 2021, Barcari Valentina a declarat recurs împotriva deciziei

din 26 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii

primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

2

participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii. Suplimentar a invocat argumente similare celor din cererea de apel.

La 15 octombrie 2021, ÎMGFL nr. 15 mun. Chișinău, în procedura de faliment,

a depus referință la cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Barcari

Valentina este neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce

urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la

26 mai 2021 și expediată participanților la proces la 21 iulie 2021 (f.d. 94), însă la

materialele cauzei nu se regăsesc înscrisuri care să probeze momentul recepționării

acesteia de către recurentă. Astfel, având în vedere faptul că recursul a fost

înregistrat la 10 septembrie 2021, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură

civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

3

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs înaintată de Barcari Valentina.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Barcari Valentina.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Galina Stratulat,

Iurie Bejenaru

4