2ra-470/20 — încasarea datoriei pentru energia termică consumată

2ra-470/20 — încasarea datoriei pentru energia termică consumată (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-470/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. S. Clima)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu)

ÎNCHEIERE

24 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr. 15, în procedura

falimentului,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Întreprinderea

municipală de gestionare a fondului locativ nr. 15 împotriva Nataliei Blanari,

intervenient accesoriu Societatea pe acțiuni „Termoelectrica” cu privire la încasarea

datoriei pentru energia termică consumată,

împotriva deciziei din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea municipală de gestionare a

fondului locativ nr. 15, în procedura falimentului și a fost menținută hotărârea din 05

iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

constată:

La data de 10 iulie 2015 ÎMGFL nr. 15 a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Nataliei Blanari, intervenient accesoriu SA „Centrala Electrică cu

Termoficare nr. 2” cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în baza contului personal deschis

la ÎMGFL nr. 15, pe numele pârâtei, SA „CET nr. 2” a livrat energie termică.

A menționat că, odată cu deschiderea contului personal, pârâta a acceptat

prestarea serviciilor de către ÎMGFL nr. 15, fapt confirmat prin achitarea bonurilor de

plată, inclusiv a celor de utilizare a energiei termice.

A susținut că, pârâta Natalia Blanari nu a contestat bonurile de plată pentru

serviciile prestate, fapt ce indică la acordul tacit la calitatea serviciilor prestate.

A afirmat că, reieșind de cele menționate, au apărut relații dintre locatar Natalia

Blanari (care de fapt este și consumator) și ÎMGFL nr. 15, în calitate de gestionar al

fondului locativ conform Hotărârii Guvernului RM nr. 434 din 09 aprilie 1998 (art.20),

care prevede expres că, în clădirile cu mai mulți consumatori și cu un singur

echipament de măsurare a energiei consumate, contractul se încheie cu consumatorul

principal.

A relatat că, pârâta locuiește într-un bloc cu multe etaje și nu dispune de rețele

aparte, care ar putea fi conectate direct la rețelele furnizorilor și beneficiază de servicii,

care sunt prestate prin rețelele comune din bloc, la fel, ca și ceilalți locatari.

A notat că, neachitând bonurile de plată pentru serviciile prestate, pârâta a

acumulat la data de 01 martie 2015 o datorie pentru energia termică în sumă de

3484,40 de lei, fapt ce se confirmă prin informația despre calcularea și achitarea

serviciilor locativ-comunale respective.

A invocat că, conform pct. 10, 17 și 18 din Hotărârea Guvernului RM nr. 191

din 19 februarie 2002, proprietarii, chiriașii locuințelor sunt obligați să achite la timp

serviciile locativ-comunale, inclusiv consumul de energie termică.

A solicitat încasarea de la pârâtă a datoriei pentru energia termică consumată

în sumă de 3484,40 de lei, a cheltuielilor de judecată și a taxei de stat în mărime de

270 de lei.

În cadrul ședinței de judecată a primei instanțe din 06 octombrie 2015

reprezentantul intervenientului accesoriu SA „Centrala Electrică cu Termoficare nr.2”

a prezentat decizia privind înregistrarea modificărilor, conform căreia SA „Centrala

Electrică cu Termoficare nr. 2” a fost redenumită în SA „Termoelectrica” (f. d. 24, 27,

vol. I).

Prin hotărârea din 25 ianuarie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău a

fost admisă acțiunea depusă de către ÎMGFL nr. 15 și au fost încasate de la Natalia

Blanari în beneficiul ÎMGFL nr. 15 datoria pentru energia termică pentru perioada

noiembrie 2009-01 martie 2015 în mărime de 3484,40 de lei, taxa de stat în sumă de

270 de lei și cheltuielile pentru citare publică în sumă de 150 de lei, iar în total suma

de 3904,40 de lei.

Prin decizia din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost admis

apelul declarat de către Natalia Blanari, reprezentată de către avocatul Ștefan Burlaca,

a fost casată hotărârea primei instanțe și remisă cauzei spre rejudecare în primă

instanță, în alt complet de judecată.

Prin hotărârea din 05 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani a fost

admisă parțial acțiunea depusă de către ÎMGFL nr. 15 și au fost încasate de la Natalia

Blanari în beneficiul ÎMGFL nr. 15, în procedura falimentului, datoria pentru

consumul energiei termice în sumă de 2586,14 lei, pentru perioada iulie 2012- iulie

extinctivă. Au fost încasat de la Natalia Blanari în beneficiul ÎMGFL nr. 15, în

procedura falimentului, taxa de stat în sumă de 230 de lei, iar în rest cererea a fost

respinsă.

Prin decizia din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de către ÎMGFL nr. 15, în procedura falimentului și a fost menținută

hotărârea primei instanțe.

Instanța de apel a reținut că, intimata locuiește într-un bloc cu mai multe etaje

și nu dispune de rețele aparte, care ar putea fi conectate direct la rețelele furnizorilor,

beneficiind de servicii care sunt prestate prin rețelele comune din bloc, la fel ca și

ceilalți locatari, or, inexistența unui contract încheiat între furnizor și locatar în nici

un caz nu privează locatarul de careva drepturi ce țin de prestarea serviciilor locativ-

comunale, aceștia putându-și realiza drepturile în condițiile prevăzute de actele

normative în vigoare.

2

Totodată, instanța de apel a mai reținut că, conform informației despre achitarea

serviciilor locativ-comunale de către locatarul apartamentului xxxx, eliberată de către

ÎM „Infocom” (f. d. 9-14), se atestă că, la situația lunii februarie 2015 datoria intimatei

pentru energia termică consumată constituia suma de 3484,40 de lei.

Instanța de apel a conchis că, prima instanță corect a admis parțial acțiunea și

a încasat de la Natalia Blanari în beneficiul ÎMGFL nr. 15, în procedura falimentului

datoria pentru consumul energiei termice în sumă de 2586,14 lei, pentru perioada iulie

2012 – iulie 2015, în rest respingând acțiunea ca depusă cu omiterea termenului de

prescripție extinctivă.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat critic argumentele reprezentantului

apelantului precum că, concluziile primei instanțe sunt ilegale și în acest sens hotărârea

primei instanțe este ilegală, or, legislatorul expres a prevăzut la art. 267 alin. (1) din

Codul civil (în redacția până la 01 martie 2019) că, termenul general în interiorul

căruia persoana poate să-și apere, pe calea intentării unei acțiuni în instanța de

judecată, dreptul încălcat este de 3 ani, iar conform art. 272 alin. (1), (2) și (9) din

Codul civil, termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de la data nașterii

dreptului la acțiune, care se naște la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre

încălcarea dreptului, însă cînd este vorba despre prestații succesive, prescripția

dreptului la acțiune începe să curgă la data la care fiecare prestație devine exigibilă,

iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestații.

Instanța de apel a invocat că, deși art. 277 alin. (1) lit. b) din Codul civil (în

redacția pînă la 01 martie 2019) prevede întreruperea cursului prescripției extinctive,

în cazul în care debitorul săvârșește acțiuni din care rezultă că recunoaște datoria, în

cazul întreruperii termenului de prescripție în legătură cu efectuarea de către persoana

obligată a acțiunilor, din care rezultă că, recunoaște acțiunea, instanța de judecată și

persoana interesată trebuie în fiecare caz să stabilească când au fost săvârșite aceste

acțiuni. Or, deși intimata a acceptat și a utilizat serviciile comunale prestate, respectiv,

era obligată să le achite, termenul în interiorul căruia apelantul putea să-și apere pe

calea intentării unei acțiuni în instanța de judecată a fost depășit.

Afară de aceasta, instanța de apel a menționat că, perioada pentru care se

solicită încasarea datoriei constituie decembrie 2001 – februarie 2015, iar ultima plată

pentru energia termică consumată a fost efectuată în luna aprilie 2008.

Instanța de apel a specificat că, o altă circumstanță ce denotă netemeinicia

apelului este și faptul că, reprezentantul apelantului, cunoscând practica judiciară pe

cazuri similare, cât și legislația în vigoare, nu a depus o cerere de repunere în termen

a acțiunii și nici nu a invocat vreun temei în acest sens.

La data de 30 decembrie 2019, prin intermediul oficiului poștal, ÎMGFL nr.15,

în procedura falimentului, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel,

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și emiterea unei noi

hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel este neîntemeiată

și emisă cu încălcarea principiului securității raportului juridic.

A menționat că, concluzia instanței de apel precum că, acțiunea a fost înaintată

cu omiterea termenului de prescripție, este eronată, or, la caz sunt relevante prevederile

art. 272 din Codul civil, care reglementează că, în cazul în care un debitor este obligat

la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se

stinge printr-o prescripție extinctivă separată, chiar dacă debitorul continuă să execute

una sau alta dintre prestațiile datorate.

A susținut că, instanța de apel nu a luat în considerare faptul că, prestarea

serviciilor locativ-comunale constituie prestare succesivă, deci acțiunea inițială de

încasare a sumei datoriei pentru energia termică nu a fost depusă cu omiterea

termenului de prescripție.

A afirmat că, instanța de apel urma să țină cont de faptul că, pentru acele

perioade consumatorul nu a contestat facturile în instanță, a acceptat serviciile și

acționând cu rea-credință, nu le-a achitat, datoriile prescriindu-se în raporturile:

proprietar de apartament - întreprindere de gestionare a fondului locativ, însă aceste

datorii nu s-au prescris în raporturile dintre ÎMGFL și SA „Termocom” (actualmente

SA „Termoelectrica”), SA „Apă-Canal Chișinău”, care a furnizat către gestionar

energia termică, precum și nu s-au prescris datoriile SA „Termocom” (actualmente

SA „Termoelectrica”) față de SA „Moldovagaz”, care a furnizat gazele naturale

necesare pentru crearea energiei termice furnizate consumatorilor finali, cum ar fi

Natalia Blanari.

A invocat că, prestarea succesivă a agentului termic către blocul locativ din

xxxx, expedierea lunară a facturilor către intimată, recepționarea acestora și

necontestarea în modul stabilit de Legea contenciosului administrativ, denotă

recunoașterea datoriei și, respectiv, neomiterea termenului de prescripție.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 12 noiembrie

2019, iar la data de 09 decembrie 2019 a expediat copia acesteia în adresa părților

(f.d.251, vol. I).

Astfel, recursul, declarat la data de 30 decembrie 2019, este în termen.

La data de 12 februarie 2020 în adresa intimatei Natalia Blanari și a

intervenientului accesoriu SA „Termoelectrica” a fost expediată copia recursului, cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței (f. d. 10, vol. II), însă ultimii nu și-

au valorificat dreptul procedural și nu au depus referință.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

4

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către ÎMGFL nr. 15, în

procedura falimentului, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că, recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel

are caracter nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor

de drept material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

Totodată, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul

declarat de către ÎMGFL nr. 15, în procedura falimentului, asemenea aspecte nu se

regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, Completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către ÎMGFL nr. 15, în procedura falimentului, ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din Codul

de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de către Întreprinderea municipală de gestionare a fondului

locativ nr. 15, în procedura falimentului, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

6