2ri-1/21 — cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere
- Temei legal
- reprezentarea în instanţă judecătorească, împuternicirile reprezentantului în judecată
2ri-1/21 — cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2ri-1/21 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. S. Arnăut) DECIZIE 10 noiembrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Alexandru Tomacinschi, reprezentat de avocatul Mariana Caliga în cauza civilă la cererea lichidatorului Societății cu Răspundere Limitată „Aventador”, Andrei Fazlî cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a Societății cu Răspundere Limitată „Aventador” împotriva hotărârii din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admisă parțial cererea lichidatorului Societății cu Răspundere Limitată „Aventador”, Andrei Fazlî cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a Societății cu Răspundere Limitată „Aventador” constată: La 21 februarie 2017, lichidatorul SRL „Aventador” Andrei Fazlî a depus cerere cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Aventador”.
În motivarea cererii a invocat că prin încheierea din 5 octombrie 2015 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă spre examinare cererea introductivă a creditorului SRL „BG-Translogistic Com” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de debitorul SRL „Aventador” și dispusă instituirea perioadei de observație a debitorului, cu desemnarea în calitate de administrator provizoriu a debitorului SRL „Aventador”, administratorul autorizat Andrei Fazlî, titular al autorizației nr. 54 din 14 ianuarie 2015. Totodată, a fost dispusă aplicarea sechestrului pe toate bunurile debitorului, suspendarea executării silite din bunurile debitorului și aplicată interdicția de înstrăinare de către debitor a bunurilor sale.
A menționat că dânsul în calitate de administrator provizoriu, a îndeplinit obligațiile dispuse în încheierea din 5 octombrie 2015 a Curții de Apel Chișinău și prevăzute de Legea insolvabilității. Iar conform informațiilor obținute de la autoritățile de stat, bunuri în 1 patrimoniul societății debitoare SRL „Aventador” nu au fost depistate.
Ulterior, prin hotărârea din 1 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea introductivă depusă de către creditorul SRL „BG-Translogistic Com” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Aventador”, constatată insolvabilitatea debitorului SRL „Aventador” și a fost inițiată procedura simplificată a falimentului față de SRL „Aventador”, iar în calitate de lichidator al SRL „Aventador”, a fost desemnat administratorul autorizat, Andrei Fazlî, deținătorul autorizației nr. 54 din 12 ianuarie 2015. A relevat că în tabelul definitiv consolidat al SRL „Aventador”, au fost incluși următorii creditori cu creanțele validate, IFS DAF Botanica cu suma de 1242246,7 de lei, SRL „BG-Translogistic Com” cu suma de 90457,36 de lei, SRL „Filtransauto” cu suma de 9324,15 de lei, iar suma totală a creanțelor validate constituind 1342028,21 de lei.
A explicat că în urma analizei extraselor bancare ale SRL „Aventador”, prezentate de BC „FinConBank” SA, s-a constatat că SRL „Aventador” a încetat să efectueze achitări către creditori încă din primăvara anului 2014. Or, la data de 19 februarie 2014, SRL „Aventador” i-a fost aplicată interdicția de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, pentru prezentarea informației ne veridice despre sediu. Tot, la data de 13 iunie 2014, SRL „Aventador” i-a fost aplicată interdicția de către inspectoratul Fiscal de Stat, Direcția Administrare Fiscali Botanica, pentru prezentarea informației ne veridice despre sediu. La data de 18 iulie 2014, de către executorul judecătoresc Alexeenco Olga, a fost aplicat sechestru pe bunurile SRL „Aventador”, pentru datoria fața de creditorul SRL „Filtransauto”.
Iar la data de 19 august 2014, de către executorul judecătoresc Nicolae Nicolaescu a fost aplicat sechestru pe bunurile SRL „Aventador” pentru datoria în beneficiul creditorului SRL „BG -Translogistic Com”. A considerat că în situația în care SRL „Aventador” se afla în incapacitate de plată, conform prevederilor Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, fondatorul și unicul asociat ai societății debitoare SRL „Aventador”, Alexandru Tomacinschi în perioada 5 martie 2021 – 18 noiembrie 2013, iar din 5 martie 2012 până în prezent Petru Tîrziu, trebuia personal să înainteze cerere în privința deschiderii procedurii insolvabilității față de SRL „Aventador”, obligație ce nu a fost îndeplinită.
A afirmat că în urma constatării faptului că în patrimoniul debitorului SRL „Aventador” nu există bunuri, adunarea creditorilor desfășurată la 16 septembrie 2016, cu prezența majorității creditorilor a hotărât atragerea la răspundere subsidiară solidară a organelor de conducere a debitorului, în persoana asociatului Alexandru Tomacinschi și administratorului și asociatului Petru Tîrziu. A susținut că administratorul și asociatul unic Petru Tîrziu și соasociatul Alexandru Tomacinschi sunt factorii de decizie din cadrul societății debitoare SRL „Aventador”, care sunt vinovați de apariția stării de insolvabilitate.
Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 72 alin. (7) din Legea nr. 135-XVI din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată, art. 10 alin. (2), 14 alin. (2) lit. a), alin. (3), alin. (4), 248 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. 2 A solicitat admiterea cererii, atragerea la răspundere subsidiară a asociatului SRL „Aventador” din perioada 5 martie 2012 - 18 noiembrie 2013, Alexandru Tomacinschi și asociatului și administratorului SRL „Aventador”, Petru Tîrziu, cu încasarea în mod solidar din contul lui Alexandru Tomacinschi și a lui Petru Tîrziu în beneficiul SRL „Aventador” a sumei de 1342028,21 de lei. Prin hotărârea din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă parțial cererea lichidatorului SRL „Aventador”, Andrei Fazlî cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Aventador”, Petru Tîrziu și Alexandru Tomacinschi.
Au fost atrași la răspundere subsidiară solidară, în vederea stingerii creanțelor și încasată în mod solidar din contul lui Petru Tîrziu și Alexandru Tomacinschi o parte din datoriile debitorului insolvabil SRL „Aventador”, în sumă de 1 200 000 de lei, care vor fi transferați pe contul bancar de acumulare gestionat de lichidatorul Andrei Fazlî. În rest, cererea lichidatorului SRL „Aventador”, Andrei Fazlî privind încasarea sumei de 142 028,21 de lei din contul lui Petru Tîrziu și Alexandru Tomacinschi, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. A fost încasată în mod solidar din contul lui Petru Tîrziu și Alexandru Tomacinschi, în beneficiul statului, taxa de stat în sumă de 25000 de lei.
La 6 septembrie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Alexandru Tomacinschi, reprezentat de avocatul Mariana Caliga a declarat recurs împotriva hotărârii din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a hotărârii din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, în partea atragerii la răspundere subsidiară solidară și dispunerii încasării solidare din contul lui Petru Tîrziu și Alexandru Tomacinschi a unei părți din datoriile SRL „Aventador”, în mărime de 1 200 000 de lei, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a cererii lichidatorul SRL „Aventador” Andrei Fazlî. La 9 noiembrie 2021, Alexandru Tomacinschi, reprezentat de avocatul Mariana Caliga a depus cerere de recurs suplimentară, în care la fel a invocat dezacordul cu hotărârea din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de recurs depusă de Alexandru Tomacinschi, reprezentat de avocatul Mariana Caliga, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs. Astfel, din materialele dosarului rezultă că la data de 6 septembrie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Alexandru Tomacinschi, reprezentat de avocatul Mariana Caliga a depus cererea de recurs împotriva hotărârii din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 82-86).
Este cert și faptul că la 9 noiembrie 2021, Alexandru Tomacinschi, reprezentat de avocatul Mariana Caliga a depus și o cerere de recurs suplimentară împotriva hotărârii din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) și (11) CPC, în proces civil, 3 persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat. Persoanele fizice pot fi reprezentate în instanța de judecată de către soț/soție, părinți, copii, frați, surori, bunei, nepoți dacă aceștia sunt licențiați în drept și sunt împuterniciți printr-o procură autentificată notarial.
În conformitate cu art. 437 alin. (3) CPC, în cazul când recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează și documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în dosar lipsește o astfel de împuternicire. Având în susținere prevederile normelor enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție atestă că cererea de recurs împotriva hotărârii din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost depusă și semnată în interesele lui Alexandru Tomacinschi de către avocatul Mariana Caliga, fără a fi anexat documentul legalizat în modul stabilit de lege care ar atesta împuternicirile avocatului Mariana Caliga cu privire la dreptul de a ataca actele judecătorești cu recurs.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 80 alin. (7) CPC, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de avocat.
În sensul prevederilor art. 81 CPC, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătorești, drept care trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
Conform pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar, formularul mandatului avocatului și al avocatului stagiar sunt documente de strictă evidență, care confirmă împuternicirile acestora. Iar conform pct. 6 subpct. 2 din aceiași hotărâre, pe verso-ul mandatului se inserează împuternicirile avocatului, numele și prenumele clientului, semnătura clientului sau, după caz, a avocatului. Față de toate aceste considerente, se va nota că un mandat, care ar menționa și acorda dreptul avocatului Mariana Caliga de a contesta hotărârea din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, nu a fost anexat nici la cererea de recurs din 6 septembrie 2021 și nici la cererea de recurs suplimentară din 9 noiembrie 2021, depuse și semnate de avocatul Mariana Caliga.
În această ordine de idei, stabilindu-se cu certitudine că în cauză lipsesc probe ce ar confirma împuternicirea acordată de către Alexandru Tomacinschi avocatului Mariana Caliga de a ataca cu recurs actul de dispoziție judecătoresc, Colegiul civil, 4 comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Alexandru Tomacinschi, reprezentat de avocatul Mariana Caliga, ca fiind depus de o persoană care nu este în drept să-l declare. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, decide: Se respinge recursul declarat de Alexandru Tomacinschi, reprezentat de avocatul Mariana Caliga.
Se menține hotărârea din 26 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea lichidatorului Societății cu Răspundere Limitată „Aventador”, Andrei Fazlî cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a Societății cu Răspundere Limitată „Aventador”. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Svetlana Filincova judecătorul Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Ala Cobăneanu 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.