3ra-956/21 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- acordarea termenului pentru înlăturarea neajunsurilor
3ra-956/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 3ra–956/21 Î N C H E I E R E 10 noiembrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Aliona Miron Nicolae Craiu examinând din oficiu, chestiunea cu privire la respectarea condițiilor de formă și conținut a cererii de recurs depusă de către Societatea pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28”, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28” împotriva Ministerului Economiei și Infrastructurii Drumurilor, terț Societatea Comercială „Lamizana Tur” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 25 iulie 2013 Societatea pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28” a depus cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului administrativ împotriva Ministerului Economiei și Infrastructurii Drumurilor, terț Societatea Comercială „Lamizana Tur” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la contestarea actului administrativ.
Prin hotărârea din 8 mai 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea depusă de către Societatea pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28”. Prin decizia din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea de apel depusă de către Societatea pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28” împotriva hotărârii din 8 mai 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. La data de 1 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice, Societatea pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28”, a depus recurs nemotivat, iar la 1 septembrie 2021 a depus motivarea recursului împotriva deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău.
1 Examinând din oficiu chestiunea cu privire la respectarea condițiilor de formă și conținut a cererii de recurs (nemotivată și motivarea recursului) și a actelor anexate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a amâna examinarea admisibilității recursului, acordând recurentului Societatea pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28” termen pentru înlăturarea neajunsurilor și anume, de a prezenta cererea de recurs (nemotivată și motivarea recursului) semnată conform art. 233 alin. (2) din Codul administrativ.
Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod administrativ a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019. În conformitate cu art. 244 alin. (2) din Codul administrativ, pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap.III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Totodată, conform art. 235 din Codul administrativ, dacă cererea de apel nu corespunde cerințelor prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (1), judecătorul stabilește apelantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor. Dacă apelantul a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanță, cererea de apel se consideră depusă la data inițială.
Iar, prin prisma art. 233 alin. (2) din același cod, cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul lui legal ori împuternicit. În temeiul normelor de drept procedural enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ ajunge la concluzia că recurentul Societatea pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28” nu a prezentat cererea de recurs (nemotivată și motivarea recursului) semnată conform art. 233 alin. (2) din Codul administrativ, or, cererea de recurs urma a fi depusă în original sau după caz, în situația expedierii prin poșta electronică, aceasta urma a fi semnată cu semnătura electronică avansată calificată, anexând în acest sens obligatoriu dovada semnăturii electronice, conform Legii nr. 91 din 29 mai 2014 privind semnătura electronică și documentul electronic, condiții însă ce nu se atestă în speță.
Din acest motiv, completul specializat consideră necesar, prin prisma art. 195 din Codul administrativ coroborat cu art. 208 din Codul de procedură civilă de a amâna examinarea admisibilității recursului și de a comunica recurentului despre necesitatea înlăturării neajunsurilor, și anume, prezentării în original a cererii de recurs (nemotivată și motivarea recursului) sau după caz, semnată cu semnătura electronică avansată calificată, în caz contrar cererea de recurs va fi declarată inadmisibilă în temeiul art. 246 alin. (1) și (2) lit. f) din Codul administrativ.
În baza celor expuse, conducându-se de art. 235, 195 din Codul administrativ coroborat cu art. 208 Cod de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție 2 d i s p u n e: Se amână examinarea admisibilității recursului depus de Societatea pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28” împotriva deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, pentru data de 24 noiembrie 2021. Se stabilește Societății pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28” termen până la data de 22 noiembrie 2021 pentru prezentarea la Curtea Supremă de Justiție (sediul: mun. Chișinău, str. Petru Rareș, nr. 18) a cererii de recurs (nemotivată și motivarea recursului) semnată, în original, sau după caz, semnată cu semnătura electronică avansată calificată.
Se explică Societății pe Acțiuni „Baza de Transport Auto 28” că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de recurs se va declara inadmisibilă. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Aliona Miron Nicolae Craiu 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.