3ra-827/21 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- accesul la informatie
3ra-827/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 3ra-827/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – M. Gandrabur Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – G. Dașchevici, V. Negru, A. Bostan DECIZIE 03 noiembrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nina Vascan Victor Burduh Nicolae Craiu Maria Ghervas examinând recursul depus de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu”, în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea depusă de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” împotriva Consiliului municipal Chișinău, terț societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” cu privire la accesul la informație, împotriva deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis apelul depus de Consiliul municipal Chișinău, s-a casat hotărârea din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și s-a emis o hotărâre nouă, prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu”, constată: La 19 aprilie 2019, Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Consiliului municipal Chișinău cu privire la accesul la informație.
În motivarea acțiunii a invocat că, la 18 ianuarie 2019, s-a adresat Consiliului municipal Chișinău cu două cereri înregistrare sub nr. 06-111/244 și nr. 07- 118/242, prin care a solicitat furnizarea informațiilor oficiale: -au fost sau nu stabilite relații de arendă funciară între Consiliul municipal Chișinău și societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” în privința loturilor de teren amplasate în mun. Chișinău, str. Bucovina, cu nr. cadastrale 0100313.499 și 0100313.498 și dacă au fost stabilite relații de arendă funciară s-a solicitat prezentarea unei copii a deciziei Consiliului municipal Chișinău corespunzătoare; -începând cu 18 octombrie 2013 s-a adresat vreodată societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” către Consiliul municipal Chișinău cu cerere privind stabilirea relațiilor de arendă funciară în privința loturilor de teren cu nr. cadastrale 1 0100313.499 și 0100313.498, amplasate în mun.
Chișinău, str. Bucovina și dacă da, s-a solicitat eliberarea copiei răspunsului Consiliului municipal Chișinău la respectiva solicitare; -dacă dispune Consiliul municipal Chișinău de informație despre procedurile de executare silită intentate conform prevederilor Codului de executare în baza încheierii din 02 octombrie 2013 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, în dosarul nr. 2e-1441/13 (judecător Serghei Namașco); -care este cuantumul plății anuale de arendă calculate pentru loturile de teren cu nr. cadastrale 0100313.499 și 0100313.498, amplasate în mun. Chișinău, str. Bucovina și formula de calcul a acesteia. Având în vedere că autoritatea publică nu a furnizat în termenul prevăzut de legislație informațiile solicitate prin cererile din 18 ianuarie 2019, Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” a depus la 26 februarie 2019 cerere prealabilă.
Prin răspunsul nr. 07-118/242 din 19 martie 2019 emis de viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu” i s-a refuzat furnizarea informațiilor în temeiul art. 20 din Legea cu privire la petiționare nr. 190 din 19 iulie 1994, invocându-se caracterul repetat al petiției. Considerând ilegale acțiunile Consiliului municipal Chișinău, reclamantul Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” s-a adresat în instanța de judecată cu prezenta acțiune, solicitând constatarea încălcării dreptului de acces la informația solicitată prin cererile din 18 ianuarie 2019 în termen legal și obligarea furnizării răspunsurilor la următoarele întrebări: -au fost sau nu stabilite relații de arendă funciară între Consiliul municipal Chișinău și societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” în privința loturilor de teren amplasate în mun.
Chișinău, str. Bucovina, cu nr. cadastrale 0100313.499 și 0100313.498 și dacă au fost stabilite relații de arendă funciară s-a solicitat prezentarea unei copii a deciziei Consiliului municipal Chișinău corespunzătoare; -începând cu 18 octombrie 2013 s-a adresat vreodată societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” către Consiliul municipal Chișinău cu cerere privind stabilirea relațiilor de arendă funciară în privința loturilor de teren cu nr. cadastrale 0100313.499 și 0100313.498, amplasate în mun. Chișinău, str. Bucovina și dacă da, s-a solicitat eliberarea copiei răspunsului Consiliului municipal Chișinău la respectiva solicitare; -dacă dispune Consiliul municipal Chișinău de informație despre procedurile de executare silită intentate conform prevederilor Codului de executare în baza încheierii din 02 octombrie 2013 a Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău, în dosarul nr. 2e-1441/13 (judecător Serghei Namașco); -care este cuantumul plății anuale de arendă calculate pentru loturile de teren cu nr. cadastrale 0100313.499 și 0100313.498, amplasate în mun. Chișinău, str. Bucovina și formula de calcul a acesteia. Prin încheierea din 24 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a atras în proces în calitate de terț societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” (f.d. 24-24). Prin hotărârea din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a admis acțiunea depusă de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu”. 2 S-a obligat Consiliul municipal Chișinău să furnizeze Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu” informațiile solicitate prin cererile nr. 06-111/244 și nr. 07- 118/242 din 18 ianuarie 2019 (f.d.
74, 78-87). La 30 noiembrie 2020, Consiliul municipal Chișinău a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, apel împotriva hotărârii din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând casarea hotărârii contestate și emiterea unei decizii noi prin care va fi respinsă acțiunea depusă de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” (f.d. 95). Potrivit extrasului din poșta electronică cu adresa „andrian.rosca@justice.md”, copia hotărârii motivate a primei instanțe a fost notificată electronic apelantului la 11 decembrie 2020 (f.d. 92-94). Motivarea apelului a fost depusă prin intermediul oficiului poștal la 17 decembrie 2020 (f.d. 95-98, 99). Astfel, instanța de recurs constată că la demararea căii de atac în ordine de apel, Consiliul municipal Chișinău a respectat termenul de atac instituit la art. 232 din Codul administrativ.
Prin decizia din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul depus de către Consiliul municipal Chișinău. S-a casat hotărârea din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și s-a emis o decizie nouă, prin care s-a respins acțiunea depusă de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” ca fiind neîntemeiată (f.d. 143, 144-155). La 04 iunie 2021, Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” a depus la Curtea de Apel Chișinău recurs împotriva deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 157). La 27 iulie 2021, Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” a depus prin intermediul oficiului poștal la Curtea Supremă de Justiție motivarea recursului împotriva deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău (f.d.
164-171, 172). În motivarea recursului a indicat că decizia instanței de apel este ilegală, lipsită de suport juridic și faptic, emisă contrar principiilor de bază a stabilității raporturilor juridice și a accesului liber la justiție. Recurentul a menționat că prin cererile din 18 ianuarie 2019 a solicitat informații cu privire la loturile de teren ce fac parte din proprietatea publică a autorităților publice locale. Prin urmare, orice persoană este în drept să solicite informații despre modul de administrare a proprietății publice și despre cuantumul mijloacelor financiare obținute în bugetul public ca urmare a administrării proprietății publice.
De asemenea, în opinia recurentului, instanța de apel eronat a considerat că doar participanții la procedura de executare au dreptul să ia cunoștință de materialele procedurii de executare, or, prin cererea din 18 ianuarie 2019 nu s-a solicitat copii de pe procedura de executare inițiată de societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall”, dar informație dacă în general există sau nu proceduri de executare silită intentate conform prevederilor Codului de executare în baza actului judecătoresc. La 02 august 2021, Curtea Supremă de Justiție a notificat intimatului Consiliului municipal Chișinău și terțului societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” copia recursului motivat depus de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” împotriva deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, explicându- 3 le dreptul de a depune referințe asupra criticilor formulate în recurs.
Însă, până la examinarea recursului, intimatul și terțul nu au făcut uz de dreptul lor procedural și nu au depus referințe (f.d. 173). Prin încheierea din 27 octombrie 2021 a Curții Supreme de Justiție s-a declarat admisibil recursul depus de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” împotriva deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău și s-a numit spre examinare în fond, în complet de cinci judecători. În debut, Colegiul notează că procedura administrativă a fost inițiată la 18 ianuarie 2019 sub imperiul Legii contenciosului administrativ nr. 793/2000. Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ, care potrivit art. 257 alin. (1) a intrat în vigoare la 01 aprilie 2019. În corespundere cu art. 257 alin. (2) din Codul administrativ, la data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793/2000 și Legea nr. 190/1994 cu privire la petiționare.
Conform art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.
Respectiv, procedura de contencios administrativ dedusă judecății în prezenta speță urmează a fi judecată prin prisma dispozițiilor Codului administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, iar în partea materială urmează a fi aplicate prevederile legale în vigoare la momentul inițierii procedurii administrative. În conformitate cu articolul 245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiția în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel.
Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat 18 mai 2021 (f.d. 143). La 04 iunie 2021 Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” a depus la Curtea de Apel Chișinău recurs nemotivat (f.d. 157). Copia deciziei motivate a fost notificată recurentului la 15 iulie 2021, fapt confirmat prin avizul de recepție a corespondenței DS8001921599AS (f.d. 159). Motivarea recursului a fost depusă la Curtea Supremă de Justiție prin intermediul oficiului poștal la 27 iulie 2021 (f.d. 172). În atare circumstanțe, Colegiul ajunge la concluzia că recurentul Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” s-a conformat prevederilor legale stipulate la art. 245 din Codul administrativ privind modul și termenul de depunere a recursului.
4 Conform art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Verificând argumentele invocate în recurs, prin prisma materialelor din dosar, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a ajuns la concluzia necesității casării integrale a deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău și menținerii hotărârii din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din considerentele ce succed. În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie prin care casează integral decizia instanței de apel și emite o nouă decizie.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative. În corespundere cu art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sunt legate nici de expunerile participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor. Prin prisma art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.
La fel, aplicabile sunt și prevederile art. 244 alin. (2) coroborate cu art. 231 alin. (2) din Codul administrativ, conform cărora pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. În sensul art. 219 alin. (1) din Codul administrativ, instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți.
Cercetând starea de fapt în baza materialelor și lucrărilor dosarului, Colegiul constată că, la 18 ianuarie 2019, Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” s-a adresat Consiliului municipal Chișinău cu două cereri înregistrare sub nr. 06- 111/244 și nr. 07-118/242, prin care a solicitat în temeiul art. 34 din Constituția Republicii Moldova, art. 4 și 6 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000 și art. 53 din Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002 să-i fie furnizată următoarea informație: -au fost sau nu stabilite relații de arendă funciară între Consiliul municipal Chișinău și societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” în privința loturilor de teren amplasate în mun.
Chișinău, str. Bucovina, cu nr. cadastrale 0100313.499 și 0100313.498 și dacă au fost stabilite relații de arendă funciară s-a solicitat prezentarea unei copii a deciziei Consiliului municipal Chișinău corespunzătoare; 5 -începând cu 18 octombrie 2013 s-a adresat vreodată societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” către Consiliul municipal Chișinău cu cerere privind stabilirea relațiilor de arendă funciară în privința loturilor de teren cu nr. cadastrale 0100313.499 și 0100313.498, amplasate în mun. Chișinău, str. Bucovina și dacă da, s-a solicitat eliberarea copiei răspunsului Consiliului municipal Chișinău la respectiva solicitare; -dacă dispune Consiliul municipal Chișinău de informație despre procedurile de executare silită intentate conform prevederilor Codului de executare în baza încheierii din 02 octombrie 2013 a Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău, în dosarul nr. 2e-1441/13 (judecător Serghei Namașco); -care este cuantumul plății anuale de arendă calculate pentru loturile de teren cu nr. cadastrale 0100313.499 și 0100313.498, amplasate în mun. Chișinău, str. Bucovina și formula de calcul a acesteia (f.d. 5, 6). La 18 martie 2019, Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” s-a adresat Consiliului municipal Chișinău cu cerere prealabilă, insistând asupra furnizării informațiilor solicitate prin cererile nr. 06-111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019, precum și atragerea la răspundere disciplinară a persoanelor responsabile pentru încălcarea legislației la examinarea acestor cereri (f.d. 6 „A” recto-verso).
Prin răspunsul nr. 07-118/242 din 19 martie 2019, viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, a informat Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu”, referitor la cererile nr. 06-111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019 și la cererile prealabile din 26 februarie 2019 și 18 martie 2019, că potrivit art. 20 din Legea cu privire la petiționare nr. 190 din 19 iulie 1994, petițiile adresate a doua oară, care nu conțin argumente ori informații noi, nu se reexaminează (f.d. 4). Manifestându-și dezacordul cu răspunsul Consiliului municipal Chișinău, Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” a înaintat în instanța de judecată prezenta acțiune în contencios administrativ, solicitând constatarea încălcării dreptului de acces la informația solicitată prin cererile din 18 ianuarie 2019 în termen legal și obligarea furnizării informațiilor solicitate prin cererile nr. 06- 111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019 (f.d.
2-3 recto-verso). Fiind învestită cu judecarea cauzei în prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, prin hotărârea din 11 noiembrie 2020 a admis acțiunea depusă de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” și a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i furnizeze informațiile solicitate prin cererile nr. 06-111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019 (f.d. 74, 78-87). În consolidarea soluției prima instanță a constatat că furnizorul de informații Consiliul municipal Chișinău nu a prezentat solicitantului Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu” în volum deplin cele pretinse prin cererile nr. 06-111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019, iar răspunsul nr. 07-118/242 din 19 martie 2019 nu este unul plauzibil în acest sens.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a reținut că autoritatea publică pârâtă eronat a catalogat cererile Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu” nr. 06- 111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019 ca fiind petiții. Mai mult ca atât, Consiliul municipal Chișinău nici nu a probat caracterul repetitiv al cererilor cu prezentarea dovezilor concludente în acest sens, limitându- se la faptul că a furnizat Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu” informațiile 6 solicitate prin răspunsul nr. 06-111/4674 din 12 iulie 2017, conform căruia loturile de teren cu nr. cadastrale 0100313.498 și nr. 0100313.499 au fost înregistrare la Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” în baza unor acte judecătorești și că administrația publică locală nu a participat la alegerea terenurilor și nu a eliberat acte pentru înregistrarea acestora.
Astfel, s-a ajuns la concluzia că răspunsul Consiliului municipal Chișinău nu satisface cerințele solicitantului de informații înaintate la 18 ianuarie 2019, prin care nu s-au solicitat informații ce conțin date cu caracter personal, cu accesibilitate limitată sau alt gen de informații prohibită de lege spre furnizare solicitantului. Judecând cauza în ordine de apel, Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 18 mai 2021 a casat hotărârea din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a emis o decizie nouă, prin care a respins acțiunea depusă de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” ca fiind neîntemeiată (f.d.
143, 144- 155). În consolidarea soluției instanța de apel a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) al Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, nu constituie obiect al prezentei legi raporturile care au legătură tangențială cu raporturile enumerate în alineatul (1) al prezentului articol și se referă la furnizarea informațiilor referitoare la propria activitate de către persoane juridice private. În acest sens, instanța de apel a notat că, prin cererile din 18 ianuarie 2019 Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” a solicitat Consiliului municipal Chișinău furnizarea informațiilor referitoare la posibilele relații contractuale de arendă funciară cu agentul economic societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall”, care este o persoană juridică privată, iar Codul administrativ la art. 2 alin. (3) lit. a) stabilește că prevederile prezentului cod nu se aplică raporturilor juridice de drept privat la care participă autoritățile publice.
Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău a conchis că solicitările înaintate de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” prin cererile din 18 ianuarie 2019 se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000. Succesiv, instanța de apel a observat că prin cererile din 18 ianuarie 2019 Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” a solicitat și furnizarea informațiilor despre procedurile de executare silită intentate conform prevederilor Codului de executare în baza încheierii din 02 octombrie 2013 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, în dosarul nr. 2e-1441/13 (judecător Serghei Namașco). Însă, această informație nu constituie una oficială, în sensul art. 6 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, iar prin prisma art. 10, 42 și 44 din Codul de executare, dreptul de acces la materialele procedurii de executare îl au doar participanții procedurii de executare.
Efectuând controlul judiciar al deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău și al hotărârii din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, instanța de recurs constată că instanța de apel a judecat formal cauza și a interpretat în mod eronat legea, iar în consecință neîntemeiat a concluzionat că hotărârea primei instanțe este greșită. În consolidarea soluției Colegiul reține prevederile art. 10 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, orice persoană 7 are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Conform art. 34 din Constituția Republicii Moldova, dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. În corespundere cu art. 1 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, (1) prezenta lege reglementează: a) raporturile dintre furnizorul de informații și persoana fizică si/sau juridică în procesul de asigurare și realizare a dreptului constituțional de acces la informație; b) principiile, condițiile, căile și modul de realizare a accesului la informațiile oficiale, aflate în posesia furnizorilor de informații; d) drepturile solicitanților informației; e) obligațiile furnizorilor de informații în procesul asigurării accesului la informațiile oficiale; f) modalitatea apărării dreptului de acces la informație.
(2) Nu constituie obiect al prezentei legi raporturile care au legătură tangențială cu raporturile enumerate în alineatul (1) al prezentului articol și se referă la: a) colectarea, prelucrarea, depozitarea și garantarea integrității informațiilor; b) prezentarea obligatorie a informațiilor prevăzute de lege de către persoane private autorităților publice, instituțiilor publice; c) accesul autorităților publice, instituțiilor publice, persoanelor fizice și/sau juridice, abilitate cu gestionarea unor servicii publice, la informațiile aflate în posesia altor asemenea autorități publice, instituții publice, persoane fizice și/sau juridice; d) furnizarea informațiilor referitoare la propria activitate de către persoane fizice și juridice private, partide și formațiuni social-politice, fundații, asociații obștești.
Prin prisma art. 5 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, (1) subiecți ai prezentei legi sunt furnizorul de informații și solicitantul informației.
(2) Furnizori de informații, adică posesori ai informațiilor oficiale, obligați să le furnizeze solicitanților în condițiile prezentei legi, sunt: 8 a) autoritățile publice centrale și locale – autoritățile administrației de stat, prevăzute în Constituția Republicii Moldova și anume: Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Guvernul, administrația publică, autoritatea judecătorească; b) instituțiile publice centrale și locale – organizațiile fondate de către stat în persoana autorităților publice și finanțate de la bugetul de stat, care au ca scop efectuarea atribuțiilor de administrare, social-culturale și altor atribuții cu caracter necomercial; c) persoanele fizice și juridice care, în baza legii sau a contractului cu autoritatea publică ori instituția publică, sunt abilitate cu gestionarea unor servicii publice și culeg, selectează, posedă, păstrează, dispun de informații oficiale.
(3) Pot solicita informații oficiale, în condițiile prezentei legi: a) orice cetățean al Republicii Moldova; b) cetățenii altor state, care au domiciliul sau reședința pe teritoriul Republicii Moldova; c) apatrizii stabiliți cu domiciliul sau cu reședința pe teritoriul Republicii Moldova. În acord cu art. 6 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, în sensul prezentei legi, informații oficiale sunt considerate toate informațiile aflate în posesia și la dispoziția furnizorilor de informații, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate și/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziția lor în condițiile legii de către alți subiecți de drept.
În sensul prezentei legi, drept documente purtătoare de informații sunt considerate: 1) oricare din următoarele (sau o parte din acestea): a) orice hârtie sau alt material pe care există un înscris; b) o hartă, un plan, un desen, o fotografie; c) orice hârtie sau alt material pe care sînt marcaje, figuri, simboluri sau perforări care au un sens pentru persoanele calificate să le interpreteze; d) orice obiect sau material din care pot fi reproduse sunete, imagini sau înscrisuri cu sau fără ajutorul unui alt articol sau mecanism; e) orice alt înregistrator de informație apărut ca rezultat al progresului tehnic; 2) orice copie sau reproducere a purtătorilor de informații menționați la punctul 1) al prezentului alineat; 3) orice parte a unei copii sau reproduceri menționate la punctul 2) al prezentului alineat.
Informațiile oficiale nedocumentate, care se află în posesia furnizorilor (persoanelor responsabile ale acestora), vor fi puse la dispoziția solicitanților în ordine generală. În corespundere cu art. 10 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, persoana are dreptul de a solicita furnizorilor de informații, personal sau prin reprezentanții săi, orice informații aflate în posesia acestora, cu excepțiile stabilite de legislație. Dreptul persoanei de a avea acces la informații, inclusiv la informațiile cu caracter personal, nu poate fi îngrădit decât în condițiile legii. 9 Orice persoană care solicită acces la informații în conformitate cu prezenta lege este absolvită de obligația de a-și justifica interesul pentru informațiile solicitate.
În concordanță cu art. 15 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, cererile scrise cu privire la accesul la informație vor fi înregistrate în conformitate cu legislația cu privire la registre și petiționare. Cererile respective vor fi examinate și satisfăcute de funcționarii publici responsabili de furnizarea informațiilor. Deciziile, luate în conformitate cu prezenta lege, vor fi comunicate solicitantului într-un mod ce ar garanta recepționarea și conștientizarea acestora. În cadrul satisfacerii cererii privind accesul la informație, furnizorii vor lua toate măsurile necesare pentru nedivulgarea informațiilor cu acces limitat, pentru protecția integrității informațiilor și excluderea accesului nesancționat la ele.
Conform art. 16 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000Informațiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziția solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informație. Termenul de furnizare a informației, documentului poate fi prelungit cu 5 zile lucrătoare de către conducătorul instituției publice dacă: a) cererea se referă la un volum foarte mare de informații care necesită selectarea lor; b) sunt necesare consultații suplimentare pentru a satisface cererea. Autorul cererii va fi informat despre orice prelungire a termenului de furnizare a informației și despre motivele acesteia cu 5 zile înainte de expirarea termenului inițial.
Potrivit art. 21 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim de către furnizorul de informații poate ataca acțiunile acestuia atât pe cale extrajudiciară, cât și direct în instanța de contencios administrativ competentă. Persoana, de asemenea, se poate adresa pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime Avocatului Poporului.
Persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim poate ataca orice acțiune sau inacțiune a persoanei responsabile pentru primirea și examinarea cererilor de acces la informații, dar în special cu privire la: a) refuzul neîntemeiat de a primi și înregistra cererea; b) refuzul de a asigura accesul liber și necondiționat la registrele publice aflate la dispoziția furnizorului de informații; c) încălcarea termenelor și procedurii de soluționare a cererii de acces la informație; d) neprezentarea sau prezentarea necorespunzătoare a informațiilor solicitate; e) refuzul neîntemeiat de a prezenta informațiile solicitate; f) atribuirea neîntemeiată a informației la categoria informațiilor care conțin secrete de stat, secrete comerciale sau la categoria altor informații oficiale cu accesibilitate limitată; g) secretizarea neîntemeiată a unor informații; h) stabilirea plății și mărimii acesteia pentru informațiile furnizate; 10 i) cauzarea unor prejudicii materiale și/sau morale prin acțiunile ilegale ale furnizorului de informații.
În cadrul soluționării litigiilor privind accesul la informație, organele competente vor întreprinde măsuri pentru protejarea drepturilor tuturor persoanelor ale căror interese pot fi atinse prin divulgarea informației, inclusiv se va asigura participarea acestora în cadrul procesului în calitate de terță parte. Instanța de judecată, în cadrul examinării litigiilor privind accesul la informație, va întreprinde toate măsurile rezonabile și suficiente de precauție, inclusiv convocarea ședințelor închise, pentru a evita divulgarea informațiilor, accesul limitat la care poate fi îndreptățit. Reieșind din normele legale precitate, instanța de recurs observă că accesul la informațiile oficiale constituie un drept fundamental al persoanei de a fi informat, o modalitate de control asupra activității autorităților/instituțiilor publice, de stimulare a formării opiniilor și participării active a populației la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic.
Dreptul de acces liber la informațiile oficiale constituie o varietate specifică a dreptului la petiționare, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea cu privire la petiționare (act normativ în vigoare la momentul depunerii cererii de acces la informație, abrogată la 01 aprilie 2019). Reieșind din caracterul special al Legii privind accesul la informație față de Legea cu privire la petiționare, iar sub aspectul procedural al examinării litigiilor, inclusiv față de Legea contenciosului administrativ, prevederile Legii speciale respective se vor completa, în cadrul aplicării, de dispozițiile celor două acte legislative enunțate, în măsura în care acestea nu contravin Legii speciale.
Totodată, solicitanții de informații sunt absolviți de obligația justificării interesului pentru informațiile solicitate grație art. 10 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000. Implicit speței, instanța de recurs apreciază ca fiind eronată concluzia Curții de Apel Chișinău, precum că informațiile solicitate de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” prin cererile nr. 06-111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019 nu constituie obiect al Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, deoarece se referă la relațiile contractuale de arendă funciară cu agentul economic societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall”, care este o persoană juridică privată, fapt ce cade sub incidența art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000. Colegiul notează că, prin cererile nr. 06-111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019, Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” a solicitat informații cu privire la bunurile ce aparțin autorității publice locale/municipale, care interesează în egală măsură toți participanții circuitului civil și/sau comercial.
Astfel, în speță, nu s-a solicitat informații ce conțin date cu caracter personal, care ar fi cu accesibilitate limitată sau alt gen de informații prohibită de lege spre furnizare solicitantului, iar nefurnizarea informațiilor legate de statutul juridic al bunurilor ce aparțin autorității publice locale/municipale, actele juridice încheiate în privința acestora și orice alte informații relevante obstrucționează într-o manieră inadmisibilă dreptul nestingherit la informație, garantat atât de actele internaționale ratificate de Republica Moldova, cât și de legea națională supremă.
11 Respectiv, furnizorul de informații – Consiliul municipal Chișinău avea obligația să pună la dispoziția solicitantului de informații – Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” în volum deplin informațiile solicitate prin cererile nr. 06- 111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019. Însă, în pofida obligației sale pozitive de a furniza informațiile oficiale și de interes public legate de statutul juridic al bunurilor ce aparțin autorității publice locale/municipale, actele juridice încheiate în privința acestora și orice alte informații ce țin de acestea, furnizorul de informații, Consiliul municipal Chișinău prin răspunsul nr. 07-118/242 din 19 martie 2019 a catalogat eronat cererile solicitantului, Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu”, ca fiind petiții și a refuzat prezentarea informațiilor oficiale solicitate.
Mai mult ca atât, nici prin răspunsul nr. 07-118/242 din 19 martie 2019 și nici în cadrul examinării cauzei, furnizorul de informații – Consiliul municipal Chișinău nu a demonstrat caracterul repetitiv al cererilor Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu” de furnizare a informațiilor oficiale, prin probe concludente, limitându-se în referință și în cererea de apel că prin răspunsul Consiliului municipal Chișinău nr. 06-111/4674 din 12 iulie 2017 i-a comunicat Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu” că loturile de teren cu nr. cadastrale 0100313.498 și nr. 0100313.499 au fost înregistrare la Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” în baza unor acte judecătorești și că administrația publică locală nu a participat la alegerea terenurilor și nu a eliberat acte pentru înregistrarea acestora.
În opinia Colegiului, conținutul răspunsului Consiliului municipal Chișinău nr. 06-111/4674 din 12 iulie 2017 se referă la altă informație, distinctă de cea solicitată de către Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” prin cererile nr. 06- 111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019. Prin urmare, examinând cererile nr. 06-111/244 și nr. 07-118/242 din 18 ianuarie 2019, furnizorul de informații – Consiliul municipal Chișinău eronat le-a apreciat ca fiind petiții repetate și nu a furnizat solicitantului de informații – Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu” în volum deplin informațiile la care s-a cerut accesul prin aceste cereri.
În lumina raționamentelor abordate supra, Colegiul ajunge la concluzia că, din moment ce informația solicitată de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” nu este de accesibilitate limitată, nu este cu caracter personal sau exceptată de la protecția Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, ci este oficială și de interes public, prima instanță corect și întemeiat a constatat încălcarea termenului legal de furnizare a informațiilor și ilegalitatea răspunsului Consiliului municipal Chișinău nr. 07-118/242 din 19 martie 2019 în partea nefurnizării informațiilor solicitate prin cererile nr. 06-111/242 și nr. 07-118/243 din 18 ianuarie 2019, iar pe cale de consecință întemeiat a obligat Consiliul municipal Chișinău să furnizeze Cabinetului Avocatului „Goțonoga Sergiu” informațiile pretinse prin cererile nominalizate.
În acest context, instanța de apel greșit a aplicat la caz prevederile art. 2 alin. (3) din Codul administrativ, or, raportul dintre administrația publică locală și Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” este un raport de drept public, dar nu de drept privat. Dat fiind că instanța de apel a emis o decizie neîntemeiată, bazată pe judecarea formală a cauzei și interpretarea eronată a normelor legii materiale, iar 12 prima instanță a judecat multiaspectual cauza și a dat o apreciere corectă raporturilor juridico-publice litigioase, prin prisma unei interpretări corecte a legii materiale aplicabile speței, Colegiul ajunge la concluzia necesității admiterii recursului depus de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu”, casării integrale a deciziei din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău și menținerii hotărârii din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
Conform articolelor 258 alin. (3) și 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decide: Se admite recursul depus de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu”. Se casează integral decizia din 18 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău și se menține hotărârea din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea depusă de Cabinetul Avocatului „Goțonoga Sergiu” împotriva Consiliului municipal Chișinău, terț societatea cu răspundere limitată „Green Hills Mall” cu privire la accesul la informație.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nina Vascan Victor Burduh Nicolae Craiu Maria Ghervas 13
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.