3r-313/21 — recalcularea pensiei pentru limita de virsta
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recalcularea pensiei pentru limita de virsta
- Temei legal
- explicarea hotaririi
3r-313/21 — recalcularea pensiei pentru limita de virsta (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 3r-313/2021 Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, I. Muruianu) D E C I Z I E 03 noiembrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Nina Vascan examinând recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Vladimir Oleinicenco împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Botanica și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, împotriva încheierii din 19 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea Casei Naționale de Asigurări Sociale privind explicarea deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 01 septembrie 2017 Vladimir Oleinicenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Botanica și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.
În motivarea acțiunii reclamantul Vladimir Oleinicenco a indicat că beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu 07 februarie 2017. A menționat că a depus la Casa Teritorială de Asigurări Sociale Botanica, cerere privind stabilirea pensiei, la care a anexat toate actele care confirmă stagiul de cotizare cu toate perioadele contributive, din anul 1983 până în anul 2017. A relatat că la calcularea și stabilirea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, Casa Teritorială de Asigurări Sociale Botanica nu a luat în considerare venitul asigurat realizat în perioada anilor 1992 – 2001, în care a muncit în orașul Bender. Reclamantul nu este de acord cu modul în care organele de asigurări sociale au calculat cuantumul pensiei, iar explicațiile oferite în acest sens de către Casa Teritorială de Asigurări Sociale Botanica, prin scrisoarea din 07 iunie 2017, nu sunt relevante.
A declarat că baza de calcul a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat 1 în toată perioada de activitate și din aceste considerente, la 05 iulie 2017 a înaintat Casei Naționale de Asigurări Sociale o cerere prealabilă, însă nu a primit răspuns. A solicitat obligarea Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Botanica și Casei Naționale de Asigurări Sociale de a efectua recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, luând în considerare perioada anilor 1992-2001, în care a muncit în orașul Bender. Prin hotărârea din 23 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Oleinicenco împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Botanica și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, a fost respinsă.
La 22 noiembrie 2018 Vladimir Oleinicenco a depus apel împotriva hotărârii din 23 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi decizii de admitere a acțiunii. Prin decizia din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul depus de Vladimir Oleinicenco, a fost casată hotărârea din 23 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și a fost emisă o decizie nouă, prin care cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Oleinicenco împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Botanica și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă a fost admisă.
A fost obligată Casa Națională de Asigurări Sociale de a efectua recalcularea pensiei pentru limită de vârstă lui Vladimir Oleinicenco, pentru perioada anilor 1992-2001, în care a muncit în orașul Bender. Instanța de apel a conchis că apelantul Vladimir Oleinicenco are dreptul la includerea în stagiul de cotizare a perioadei de muncă realizate în or. Bender, din anul 1992 până în anul 2001, în virtutea principiului contributivității. La 28 mai 2019 și ulterior la 13 iunie 2019 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus recurs împotriva deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel și emiterea unei noi decizii de respingere a acțiunii depuse de Vladimir Oleinicenco.
Prin încheierea din 31 iulie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost declarat inadmisibil recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale. La 24 februarie 2021 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus cerere cu privire la explicarea deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău și anume, a explica faptul dacă la recalcularea pensiei lui Vladimir Oleinicenco urmează sau nu a fi inclus salariul obținut în „valută a Republicii Moldovenești Nistrene – rubla transnistreană”, realizat de Vladimir Oleinicenco în perioada anilor 1992 -2001 în orașul Bender.
În motivarea cererii de explicare a deciziei instanței de apel, Casa Națională de Asigurări Sociale a indicat că prin încheierea nr. 060-1915/2020 din 21 ianuarie 2020 privind primirea și intentarea procedurii de executare, emisă de executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu, s-a dispus primirea spre executare a documentului executoriu nr. 3a-338/19 din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, emisă în cauza civilă în ordinea contenciosului administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Oleinicenco împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Botanica și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.
2 Casa Națională de Asigurări Sociale a indicat că în cadrul ședinței de conciliere de la sediul executorului judecătoresc, Vladimir Oleinicenco a invocat că, conform deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, debitorul Casa Națională de Asigurări Sociale urmează să-i recalculeze pensia, prin includerea în calcul a salariului obținut în valută a Republicii Moldovenești Nistrene – rubla transnistreană, realizat de creditor în perioada anilor 1992-2001 în orașul Bender. De asemenea, Casa Națională de Asigurări Sociale a menționat că din conținutul deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2019 nu a constatat o astfel de obligație. La pct. 60 al deciziei nominalizate, instanța de apel a indicat că apelantul Vladimir Oleinicenco are dreptul la includerea în stagiul de cotizare a perioadei de muncă realizate în orașul Bender, din anul 1992 până în 2001, în virtutea principiului contributivității.
A mai indicat că, în cadrul examinării cauzei în instanța de apel, cât și a ședinței de conciliere de la sediul executorului judecătoresc, Casa Națională de Asigurări Sociale a comunicat că de fapt, perioada de activitate a lui Vladimir Oleinicenco realizată în orașul Bender, până la 1999, cât și după anul 1999, a fost inclusă în totalitate în stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei din momentul stabilirii pensiei, fapt ce se confirmă prin decizia de stabilire a pensiei nr. 94/217/42806, adoptată la data de 19 aprilie 2017 și atașată la materialele dosarului. Astfel, având în vedere că părțile litigante au interpretat diferit sensul deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, fapt ce generează o incertitudine la faza executării actului judecătoresc, Casa Națională de Asigurări Sociale a considerat necesar ca instanța de apel să emită o încheiere privind explicarea modului de executare a deciziei nominalizate.
Prin încheierea din 19 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea Casei Naționale de Asigurări Sociale privind explicarea deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău. La 02 iulie 2021 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus recurs împotriva încheierii din 19 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii instanței de apel și restituirea cauzei în instanța de apel privind rejudecarea cererii cu privire la explicarea modului de executare a deciziei instanței de apel. În motivarea recursului a indicat că constatările instanței de apel, expuse în încheierea, prin care a fost respinsă cererea de explicare a deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, sunt evazive.
Astfel, instanța de apel a ignorat faptul că în referința depusă de Vladimir Oleinicenco la cererea Casei Naționale de Asigurări Sociale privind explicarea deciziei instanței de apel, acesta a solicitat expres emiterea încheierii privind explicarea deciziei, în sensul că la recalcularea pensiei lui Vladimir Oleinicenco urmează să se ia în calcul veniturile realizate de acesta în perioada de muncă în orașul Bender, din anul 1992 până în anul 2001. Casa Națională de Asigurări Sociale consideră neîntemeiate concluziile instanței de apel privind inexistența neclarităților și incertitudinilor referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului actului judecătoresc. Or, părțile litigante interpretează diferit decizia din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în partea ce ține de obligațiile ce-i sunt impuse pârâtei la faza de executare a deciziei nominalizate.
Astfel, consideră că instanța de apel urma să analizeze minuțios pretențiile 3 invocate de reclamant în acțiune, și anume dacă s-a solicitat includerea la recalcularea pensiei a careva venituri salariale. Iar, în încheierea privind explicarea deciziei instanței de apel, aceasta avea obligația de a explica părților dacă poate fi sau nu dedusă concluzia, că veniturile realizate de reclamant în rublă transnistreană, sunt pasibile includerii la calcularea pensiei, având în vedere prevederile Legii nr. 1232 din 15 decembrie 1992 cu privire la bani. În conformitate cu art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 19 mai 2021, care a fost expediată recurentei Casei Naționale de Asigurări Sociale, prin intermediul poștei electronice, la data de 22 iunie 2021 (f.d. 166). Astfel, recursul depus la 02 iulie 2021 este în termen. Conform art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Studiind materialele cauzei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins, din următoarele motive.
Conform art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie de respingere a recursului. Din materialele cauzei rezultă că prin prezenta acțiune Vladimir Oleinicenco a solicitat obligarea Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Botanica și Casei Naționale de Asigurări Sociale de a efectua recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, luând în considerare perioada anilor 1992-2001, în care a muncit în orașul Bender. Fiind învestită cu examinarea prezentei cauze, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, prin hotărârea din 23 octombrie 2018, a respins cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Oleinicenco împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Botanica și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.
Prin decizia din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul depus de Vladimir Oleinicenco, a fost casată hotărârea din 23 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și a fost emisă o decizie nouă, prin care cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Oleinicenco împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Botanica și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă a fost admisă. A fost obligată Casa Națională de Asigurări Sociale de a efectua recalcularea pensiei pentru limită de vârstă lui Vladimir Oleinicenco, pentru perioada anilor 1992-2001, în care a muncit în orașul Bender.
Iar, la 24 februarie 2021 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus cerere cu privire la explicarea modului de executare a deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, și anume dacă la recalcularea pensiei lui Vladimir Oleinicenco urmează sau nu a fi inclus salariul obținut în „valută a Republicii Moldovenești 4 Nistrene – rubla transnistreană”, realizat de Vladimir Oleinicenco în perioada anilor 1992 -2001 în orașul Bender. Prin încheierea din 19 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea Casei Naționale de Asigurări Sociale privind explicarea modalității de executare a deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău.
În susținerea poziției enunțate, Curtea de Apel Chișinău a indicat că decizia din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău nu cuprinde dispoziții contradictorii, neclare sau incerte, aceasta nu necesită careva explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului deciziei, decizia instanței de apel este înțeleasă și lipsită de orice element de obscuritate, astfel urmând a fi executată în tocmai, nefiind necesare explicații referitor la modul de executare a dispozitivului deciziei. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră justă soluția instanței de apel de respingere a cererii Casei Naționale de Asigurări Sociale privind explicarea modului de executare a deciziei din 22 mai 2019 a Curții de apel Chișinău, încheierea fiind emisă în concordanță cu normele de drept procedural pertinente speței.
Conform art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169- 171. Potrivit art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.
Din dispozițiile art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultă că partea interesată poate solicita instanței de judecată, care a pronunțat hotărârea, să explice dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile contradictorii sau neclare, în condițiile când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar și sunt necesare lămuriri privind înțelesul, extinderea și aplicarea acestuia, care ar putea duce la crearea dificultăților la executare. Astfel, reieșind din prevederile legale citate supra, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, prin această procedură nu se poate modifica cuprinsul hotărârii și nici dispozitivul acesteia, ci doar se fac anumite precizări pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare, cu înlăturarea dispozițiilor care eventual se contrazic.
Colegiul conchide că explicarea solicitată de către Casa Națională de Asigurări Sociale vizează modul de executare a deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău. În acest context, instanța de recurs menționează că cerințele formulate în cererea de chemare în judecată a reclamantului Vladimir Oleinicenco se referă la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, luând în considerare perioada anilor 1992-2001, în care a muncit în orașul Bender, cerință care a fost admisă de către Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 22 mai 2019, în limitele pretențiilor 5 înaintate de reclamant. La pct. 60 al deciziei din 22 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, instanța de apel a indicat că apelantul Vladimir Oleinicenco are dreptul la includerea în stagiul de cotizare a perioadei de muncă realizate în orașul Bender, din anul 1992 până în 2001, în virtutea principiului contributivității.
Astfel, din decizia instanței de apel clar rezultă care motive au stat la baza emiterii unei asemenea soluții, iar constatările expuse sunt certe și exprese, dispozitivul și motivarea deciziei nu cuprind dispoziții contradictorii, neclare sau incerte, prin urmare nu lasă loc de interpretare și deci, nu sunt necesare explicații referitor la modul de executare a dispozitivului deciziei nominalizate. Așadar, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la explicarea modului de executare a deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu se încadrează în prevederile art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Din considerentele menționate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale. În conformitate cu art. 195, art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale și se menține încheierea din 19 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Victor Burduh Nina Vascan 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.