2r-634/21 — aplicarea măsurilor de protecție
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- aplicarea măsurilor de protecţie
- Temei legal
- restituirea recursului împotriva încheierii
2r-634/21 — aplicarea măsurilor de protecție (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2r-634/2021 Î N C H E I E R E 27 octombrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând recursul declarat de Anna Blajco, în cauza civilă, la cererea privind aplicarea măsurilor de protecție depusă de Anastasia Prini împotriva pretinsei agresoare Anna Blajco, împotriva încheierii din 19 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 17 iunie 2021, Anastasia Prini a depus cerere de aplicare a măsurilor de protecție formulată în interesul său și a soțului său Andrei Prini, împotriva pretinsei agresoare Anna Blajco.
Prin încheierea din 18 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis cererea concretizată privind aplicarea măsurilor de protecție depusă de Anastasia Prini împotriva pretinsei agresoare Anna Blajco. S-a eliberat ordonanță de protecție în favoarea victimei Anastasia Prini, protecție față de pretinsa agresoare Anna Blajco, pentru un termen de 90 de zile din momentul pronunțării, care poate fi prelungit în condițiile legii. S-a încasat din contul Annei Blajco în folosul statului, taxa de stat de 100 de lei. La 25 iunie 2021, Anna Blajco a declarat recurs împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Prin încheierea din 19 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit recursul declarat de Anna Blajco, împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, emisă în cauza civilă, la cererea privind aplicarea măsurilor de protecție depusă de Anastasia Prini împotriva pretinsei agresoare Anna Blajco. La 24 august 2021, Anna Blajco a declarat recurs împotriva încheierii din 19 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia. În motivarea recursului a invocat că consideră încheierea instanței de apel pasibile casării, exprimându-și dezacordul cu soluția instanței. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi restituit, din motivele ce preced.
În conformitate cu art. 4261 alin. (1), lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. În conformitate cu art. 4261 alin. (2) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac. Astfel, instanța de recurs constată că încheierea din 19 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău de restituire a recursului declarat de Anna Blajco, nu se supune recursului, deoarece în conformitate cu art. 4261 alin. (2) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.
În această ordine de idei, Colegiul notează că norma menționată supra nu oferă posibilitatea contestării cu recurs a încheierii instanței de apel prin care s-a restituit recursul în condițiile art. 4261 Cod de procedură civilă. Colegiul conchide că recurenta Anna Blajco nu s-a conformat prevederilor legale și a declarat recurs împotriva unei încheieri a instanței de apel pentru care legislatorul nu a prevăzut posibilitatea contestării, prin urmare, recursul urmând a fi restituit în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă. În contextul celor menționate, instanța de recurs nu poate să se expună asupra temeiniciei încheierii contestate prin prisma argumentelor invocate în recurs, deoarece a fost declarat recurs împotriva unei încheieri care în condițiile legii nu se supune recursului.
Așadar, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere. În acest context, nu poate fi reținut argumentul recurentei cu privire la ilegalitatea încheierii contestate, deoarece acesta este irelevant în circumstanțele în care se referă la dezacordul cu respectiva încheiere, care în virtutea legii nu se supune recursului.
În consecință, Colegiul relevă că prevederile exprese privind categoriile de acte judecătorești susceptibile recursului este conformă standardelor procedurale garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, o asemenea reglementare juridică încadrându-se pe deplin în marja de apreciere recunoscută autorităților statale în configurarea cadrului intern relevant. Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat de Anna Blajco.
În conformitate cu art. 4261 alin. (1), lit. e) și alin. (2) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de Anna Blajco, împotriva încheierii din 19 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea privind aplicarea 2 măsurilor de protecție depusă de Anastasia Prini împotriva pretinsei agresoare Anna Blajco. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.