Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.10.2021
respins

2ac-167/21 — Încasarea prejudiciului cauzat

HOTĂRÂRE
27.10.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Încasarea prejudiciului cauzat
Temei legal
Temeiurile de strămutare a cauzei
Citează această cauză
2ac-167/21 — Încasarea prejudiciului cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ac-167/21 Î N C H E I E R E 27 octombrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru soluționând posibilitatea strămutării cauzei civile intentate la cererea depusă de Vasilache Mihail către Bazatin Dumitru și A.P. Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule cu privire la încasarea prejudiciului material și a prejudiciului moral, c o n s t a t ă: La 09 octombrie 2014, avocatul Pîrvan Dumitru, împuternicit în baza mandatului avocațial cu nr.0785756 din 08 octombrie 2014, acționând în interesele reclamanților Vasilache Mihail, Borș Rodica, Borș Cristian și Borș Cristina, a depus cerere de chemare în judecată către Bazatin Dumitru cu privire la încasarea prejudiciului material și a prejudiciului moral.

Prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova din 10 mai 2018, a fost admisă parțial acțiunea, s-a încasat de la Bazatin Dumitru în beneficiul lui Vasilache Mihail prejudicial material în sumă de 3295,30 euro, conform cursului BNM la ziua achitării, și prejudicial moral în sumă de 5 000 lei; s-a încasat de la Bazatin Dumitru în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 2049,49 lei; în rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Comrat, a fost admis apelul declarat de avocatul Cotruță Sergiu, în interesele lui Bazatin Dumitru, fiind casată hotărârea Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova din 10 mai 2018, cu restituirea cauzei la rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 01 iulie 2021, cererea de chemare în judecată înaintată de Vasilache Mihai către Bazatin Dumitru și A.P. Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule cu privire la încasarea prejudiciului material și prejudiciului moral a fost admisă parțial; s-a încasat din contul lui Bazatin Dumitru în beneficiul lui Vasilache Mihail prejudiciul moral în sumă de 10 000,00 lei; s-au încasat din contul lui Bazatin Dumitru în beneficiul lui Vasilache Mihail cheltuielile judiciare constituite din serviciile de asistență juridică în sumă de 5 000,00 lei; s-a încasat din contul lui Bazatin Dumitru în beneficiul statului, taxa de stat în proporție de 100,00 lei; în rest cererea reclamantului în partea prejudiciului moral, pretins din contul lui Bazatin Dumitru, s-a respins ca neîntemeiată; cererea reclamantului cu privire la încasarea din contul A.P.

Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule în beneficiul reclamantului a prejudiciului material s-a respins ca neîntemeiată; s-a respins ca neîntemeiată pretenția reclamantului cu privire la încasarea solidară din contul A.P. Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule a cheltuielilor de asistență juridică; s-au 1 încasat din contul lui Vasilache Mihail în beneficiul A.P. Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule cheltuielile judiciare în sumă de 4200,00 lei. La 06 iulie 2021, Bazatin Dumitru, prin intermediul avocatului Cotruță Sergiu, a contestat cu apel hotărârea Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 01 iulie 2021. La 28 septembrie 2021, Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Colev Grigori, a transmis cauza Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea posibilității strămutării cauzei la o altă instanță de apel.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a strămuta cauza, din următoarele considerente. Conform prevederilor art. 43 alin. (2) lit. d) al Codului de procedură civilă, instanța strămută pricina la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă. În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (4) al Codului de procedură civilă, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.

La caz se constată că, judecătorii Curții de Apel Comrat – Liudmila Caraianu, Ștefan Starciuc și Dmitrii Fujenco au participat anterior la examinarea prezentei cauze, fiind incompatibili. Totodată, prin încheierea din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Comrat a fost admisă cererea de recuzare a judecătorului Afanasi Curdov, iar prin încheierea din 04 februarie 2019 a Curții de Apel Comrat a fost admisă declarația de abținere a judecătorului Grigori Colev. Astfel, se constată imposibilitatea formării completului de judecată pentru examinarea apelului declarat de Bazatin Dumitru, prin intermediul avocatului Cotruță Sergiu, împotriva hotărârii Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 01 iulie 2021. Din aceste considerente Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vasilache Mihail către Bazatin Dumitru și A.P.

Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule cu privire la încasarea prejudiciului material și a prejudiciului moral, urmează a fi remisă pentru examinare în ordine de recurs la o instanță de judecată egală în grad, Curtea de Apel Cahul. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) și alin. (4), art. 269-270 al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se strămută de la Curtea de Apel Comrat la Curtea de Apel Cahul cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vasilache Mihail către Bazatin Dumitru și A.P. Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule cu privire la încasarea prejudiciului material și a prejudiciului moral.

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 2

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2025-03-12
0,95
2ra-1581/22 — repararea prejudiciului material si moral
rii din 10 mai 2018 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe, emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a cererii de chemare în judecată. POZIŢIA INSTANŢEI DE APEL 11. Pr
CSJ 2017-03-29
0,93
2ac-44/17 — recuperarea prejudiciului material și moral
Dosarul nr. 2ac-44/17 Î N C H E I E R E 29 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului Valentina Clevadî Judecători Galina Stratula
CSJ 2021-03-03
0,93
2r-155/21 — încasarea sumei în ordine de regres
Dosarul nr. 2r-155/21 Prima instanţă : Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. : G. Stratulat) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. : I. Secrieru ; I. Cotruţă ; V. Mihaila) D E C I Z I E 03 martie 2021 mun. Chişinău Colegiul Ci
CSJ 2021-05-12
0,93
2ra-697/21 — repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ra-697/2021 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. N. Mazur) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, V. Mihaila, Iu. Cotruță) ÎNCHEIERE 12 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2022-05-25
0,93
2ra-515/22 — încasarea prejudiciului material
de 3 000 euro, cu titlu de prejudiciu material cauzat ca urmare a suportării cheltuielilor pentru evacuarea mijloacelor de 3 transport de la locul accidentului, suma de 1 400 euro, bani care i-au fost transmiși cu titlu de avans şi suma de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă