ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 21.10.2021

2ra-1281/21 — cu privire la anularea procesului-verbal privind rezultatele licitației repetate cu strigare de comercializare a bunurilor

HOTĂRÂRE
21.10.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la anularea procesului-verbal privind rezultatele licitaţiei repetate cu strigare de comercializare a bunurilor
Temei legal
temeiurile de recuzare a judecătorului
Citează această cauză
2ra-1281/21 — cu privire la anularea procesului-verbal privind rezultatele licitației repetate cu strigare de comercializare a bunurilor (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1281/21

3 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

Galina Stratulat

examinând cererea de recuzare înaintată de Vladimir Rusu, reprezentat de

avocatul Petru Loghinescu, judecătorului Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, Ala Cobăneanu

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Rusu,

reprezentat de avocatul Petru Loghinescu împotriva Societății cu Răspundere

Limitată „Caravita Co”, în proces de lichidare și Societății cu Răspundere

Limitată „CVC Expert” cu privire la anularea procesului-verbal privind rezultatele

licitației repetate cu „strigare” de comercializare a bunurilor Societății cu

Răspundere Limitată „Caravita Co”, în proces de lichidare

constată:

La 4 noiembrie 2019, Vladimir Rusu, reprezentat de avocatul Petru

Loghinescu a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Caravita Co”, în

proces de lichidare și SRL „CVC Expert” cu privire la anularea procesului-verbal

privind rezultatele licitației repetate cu „strigare” de comercializare a bunurilor

SRL „Caravita Co”, în proces de lichidare.

Prin hotărârea din 16 noiembrie 2020 a Judecătoriei Anenii Noi sediul central,

a fost respinsă acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, Vladimir Rusu, reprezentat de

avocatul Petru Loghinescu a contestat-o la Curtea de Apel Chișinău, solicitând

casarea integrală a hotărârii contestate, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere

a acțiunii.

Prin încheierea din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, cauza civilă a fost

transmisă în Secția civilă din cadrul Direcției evidență și documentare procesuală a

Curții de Apel Chișinău pentru atribuirea unui nou număr de înregistrare în ordine

de recurs.

Prin decizia din 1 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis recursul

declarat de Vladimir Rusu, reprezentat de avocatul Petru Loghinescu, casată

hotărârea din 16 noiembrie 2020 Judecătoriei Anenii Noi sediul central și pronunțată

1

o nouă decizie sub formă de încheiere, prin care cererea depusă de Vladimir Rusu a

fost admisă.

A fost anulat procesul-verbal nr. 88 din 14 august 2019 privind rezultatele

licitației repetate „cu strigare” de comercializare a bunurilor SRL „Caravita Co”, în

proces de lichidare, după cum urmează: Lotul nr. 88, Terenuri agricole situate în

r-nul XXXXX, com. XXXXX, masiv XXXXX, cu nr. cadastrale XXXXX,

XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, cu suprafața de 226,0773 ha.

La 14 iulie 2021, SRL „CVC Expert” a declarat recurs împotriva deciziei din

1 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea

integrală a deciziei contestate și a încheierii din 25 mai 2021 a Curții de Apel

Chișinău, cu menținerea hotărârii din 16 noiembrie 2020 a Judecătoriei Anenii Noi

sediul central.

La 28 iulie 2021, SRL „CVC Expert” a depus supliment la cererea de recurs

împotriva deciziei din 1 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

La 30 iulie 2021, lichidatorul SRL „Caravita Co”, în proces de lichidare,

Maxim Timoșin a declarat recurs împotriva deciziei din 1 iulie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei contestate și a încheierii

din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău cu trimiterea cauzei la rejudecare, în

ordine de apel, în alt complet de judecată.

Prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, cauza civilă

la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Rusu, reprezentat de avocatul Petru

Loghinescu împotriva SRL „Caravita Co”, în proces de lichidare și SRL „CVC

Expert” cu privire la anularea procesului-verbal privind rezultatele licitației repetate

cu „strigare” de comercializare a bunurilor SRL „Caravita Co”, în proces de

lichidare, a fost repartizată în mod aleatoriu judecătorului raportor Ala Cobăneanu.

La 3 noiembrie 2021, Vladimir Rusu, reprezentat de avocatul Petru

Loghinescu a depus o cerere prin care a înaintat recuzare judecătorului Ala

Cobăneanu de la examinarea cererilor de recurs declarate de SRL „CVC Expert” și

lichidatorul SRL „Caravita Co”, în proces de lichidare, Maxim Timoșin împotriva

încheierii din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău și deciziei din 1 iulie 2021 a

Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 50 alin. (1) lit. e) CPC, totodată solicitând

informarea intimatului Vladimir Rusu despre data examinării cererii de recuzare, în

vederea anexării probelor suplimentare la cererea de recuzare.

2

În motivarea cererii de recuzare, a invocat că există dubii asupra imparțialității

și obiectivității judecătorului respectiv, luând în considerare și faptul condamnării

Statului Republicii Moldova în cel puțin 10 cauze de către Curtea Europeană a

Drepturilor Omului.

Examinând cererea de recuzare depusă de Vladimir Rusu, reprezentat de

avocatul Petru Loghinescu, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă din

următoarele considerente.

La caz, este de menționat că cererea de recuzare a fost înaintată de către

Vladimir Rusu, reprezentat de avocatul Petru Loghinescu, în cadrul examinării

cererilor de recurs, care potrivit art. 444 CPC, se examinează fără înștiințarea

participanților la proces, astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge

solicitarea lui Vladimir Rusu, reprezentat de avocatul Petru Loghinescu cu privire la

informarea intimatului Vladimir Rusu despre data examinării cererii de recuzare, în

vederea anexării probelor suplimentare la cererea de recuzare.

Mai mult că informația cu privire la ședința de judecată de examinare a cererii

de recuzare înaintată de către Vladimir Rusu, reprezentat de avocatul Petru

Loghinescu, se regăsește la compartimentul agenda ședințelor de judecată de pe

pagina web a Curții Supreme de Justiție, www.csj.md, care este accesibilă tuturor

participanților la proces, inclusiv și lui Vladimir Rusu.

De altfel, Vladimir Rusu nu a fost lipsit de dreptul de a anexa probe

suplimentare la cererea de recuzare, odată cu depunerea acesteia.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (1) lit. e) CPC, judecătorul

care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau

indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială

obiectivitatea și nepărtinirea lui.

Iar în conformitate cu art. 52 alin. (1) CPC, dacă există temeiurile specificate

la art. 50 și 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul sunt obligați

să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de

participanții la proces sau este examinată din oficiu de către instanță.

Coroborând motivele de recuzare la prevederile normelor juridice enunțate,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție consideră că temeiurile de recuzare invocate de Vladimir Rusu, reprezentat

de avocatul Petru Loghinescu, sunt nejustificate și nu se încadrează în prevederile

art. 50 alin. (1) lit. e) CPC.

Or, simpla invocare a împrejurărilor, care pun la îndoială obiectivitatea și

nepărtinirea judecătorului recuzat, în lipsa probelor plauzibile în acest sens, nu poate

constitui temei de admitere a cererii de recuzare.

Conform jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului la acest

subiect, Curtea a reținut că în sensul art. 6§1 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța trebuie să fie imparțială.

Imparțialitatea se definește de regulă prin lipsa oricărei prejudecăți sau atitudini

părtinitoare și poate fi analizată în diverse moduri (Wettstein c. Elveția, hotărârea

din 21 decembrie 2000, definitivă din 21 martie 2001).

3

Imparțialitatea trebuie evaluată (cauza Micallef c. Maltei (GC), pct. 93):

potrivit unui demers subiectiv, ținându-se seama de convingerea personală și

comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau

prejudecăți personale în cauză; potrivit unui demers obiectiv, care constă în a stabili

dacă instanța a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanții pentru a

exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa.

Delimitarea între imparțialitatea subiectivă și imparțialitatea obiectivă nu este

totuși ermetică, deoarece nu doar comportamentul unui judecător poate, din punctul

de vedere al unui observator extern, să genereze îndoieli obiectiv justificate cu

privire la imparțialitatea sa (demers obiectiv), dar poate viza și chestiunea opiniei

sale personale (demers subiectiv).

Astfel, în cazurile în care poate fi dificil să se aducă dovezi pentru a contrazice

prezumția de imparțialitate subiectivă a judecătorului, cerința de imparțialitate

obiectivă acordă o garanție mult mai importantă (cauza Micallef c. Maltei (MC),

pct. 95 și 10).

De asemenea, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudența sa

reliefă că imparțialitatea obiectivă a judecătorilor ține de evaluarea aparențelor

necesare excluderii unei bănuieli rezonabile privind imparțialitatea judecătorului în

temeiul anumitor fapte verificabile.

Pornind de la criteriile enunțate de apreciere a imparțialității judecătorului,

precum și circumstanțele invocate în cererea de recuzare, Colegiul civil, comercial

și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că acesta

nu indică la existența unor împrejurări care pot pune la îndoială obiectivitatea și

nepărtinirea judecătorului Ala Cobăneanu la examinarea cererilor de recurs declarate

de SRL „CVC Expert” și lichidatorul SRL „Caravita Co”, în proces de lichidare,

Maxim Timoșin împotriva încheierii din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău și

deciziei din 1 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Din considerentele menționate, și având în vedere că la caz nu sunt prezente

temeiurile prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. e) CPC, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de

a respinge cererea de recuzare înaintată de Vladimir Rusu, reprezentat de avocatul

Petru Loghinescu, judecătorului Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, Ala Cobăneanu.

În conformitate cu art. art. 50-53, 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se respinge cererea de recuzare înaintată de Vladimir Rusu, reprezentat de

avocatul Petru Loghinescu, judecătorului Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, Ala Cobăneanu, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Rusu, reprezentat de avocatul

Petru Loghinescu împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co”, în

proces de lichidare și Societății cu Răspundere Limitată „CVC Expert” cu privire la

anularea procesului-verbal privind rezultatele licitației repetate cu „strigare” de

4

comercializare a bunurilor Societății cu Răspundere Limitată „Caravita Co”, în

proces de lichidare.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, Svetlana Filincova

judecătorul

Judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

Galina Stratulat

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-11-03
1,00
2ra-1281/21 — cu privire la anularea procesului-verbal privind rezultatele licitației repetate cu strigare de comercializare a bunurilor
Dosarul nr. 2ra-1281/21 ÎNCHEIERE 3 noiembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii
CSJ 2021-11-03
0,99
2ra-1281/21 — cu privire la anularea procesului-verbal privind rezultatele licitației repetate cu strigare de comercializare a bunurilor SRL Caravita Co
Dosarul nr. 2ra-1281/21 ÎNCHEIERE 3 noiembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecători
CSJ 2021-11-03
0,98
2ra-1281/21 — cu privire la anularea procesului-verbal privind rezultatele licitației repetate cu strigare de comercializare a bunurilor SRL Caravita Co
Dosarul nr. 2ra-1281/21 Prima instanţă: Judecătoria Anenii Noi sediul central (jud. A. Cașcaval) Instanţa de recurs: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru) DECIZIE 3 noiembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2022-06-29
0,97
2ac-135/22 — anularea procesului verbal privind rezultatele licitatiei
în vedere că în urma redistribuirii repetate, cererea de chemare în judecată înaintată de Vladimir Rusu a fost redistribuită judecătorului specializat în materie de insolvabilitate, a fost declinată competența instanței specializate de la e
CSJ 2022-05-25
0,97
2r-210/22 — anularea procesului-verbal privind rezultatele licitației repetate cu strigare de comercializare a bunurilor SRL Caravita Co
VC Expert” a declarat recurs împotriva deciziei din 01 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei contestate și a încheierii din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, cu menținerea hot
Sursă