2ra-1366/21 — Repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale OUP, procuraturii

Dosarul nr. 2ra–1366/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. I. Țonov)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru)

Î N C H E I E R E

20 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către Ministerul Justiției și

de către Ministerul Finanțelor,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vrînceanu Ion

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Procuratura Generală cu privire la

repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală și ale procuraturii,

împotriva deciziei din 02 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost

respinse cererile de apel depuse de către Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor

și Procuratura Generală și menținută hotărârea din 17 noiembrie 2020 a Judecătoriei

Chișinău (sediul Centru),

con st ată:

La 15 iulie 2019, Vrînceanu Ion a înaintat o cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Procuratura Generală cu privire la

repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală și ale procuraturii.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 28 octombrie 2014 a fost pus sub învinuire

în baza art.3302 din Cod penal. Ulterior, la 18 iunie 2015, a fost tras ilegal la

răspundere penală, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.328

alin.(1) și art.3521 din Codul penal.

La 20 iulie 2017 prin decizia Curții de Apel Chișinău a fost condamnat, iar prin

1

decizia Curții Supreme de Justiție din 13 ianuarie 2018 a fost scos de sub urmărire

penală și încetat procesul penal.

În instanță reclamantul Vrînceanu Ion a solicitat încasarea din contul bugetului

de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova în beneficiul

său suma de 500 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, suma de 30 000 lei cu titlu de

prejudiciu material suportat pentru cheltuielile de asistență juridică în procesul penal

și salariul neachitat pentru perioada 20 februarie 2015 până la 11 martie 2018.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 17 noiembrie 2020, a

fost admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Vrînceanu Ion.

A fost încasată din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Vrînceanu Ion suma de 100 000 de

lei cu titlu de prejudiciu moral, suma de 30 000 de lei cu titlu de prejudiciu material

și salariul neachitat pentru perioada 20 februarie 2015 până la 11 martie 2018. În

rest, acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia din 02 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse

cererile de apel depuse de către Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și

Procuratura Generală și menținută hotărârea din 17 noiembrie 2020 a Judecătoriei

Chișinău (sediul Centru).

Pentru a decide astfel, instanțele au reținut în hotărârile sale că prin ordonanțele

organului de urmărire penală din 03 aprilie 2014 în privința lui Vrînceanu Ion au

fost pornite patru cauze penale, reclamantul a fost recunoscut în calitate de bănuit,

ulterior învinuit, de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.3302, art.3521, art.3282

alin.(1) și iarăși art.3282 alin.(1) din Codul penal. În cadrul urmăririi penale

Vrînceanu Ion a fost perchiziționat de nenumărate ori, inclusiv la domiciliu, în

automobil, în biroul de serviciu, a fost urmărit vizual, interceptate convorbirile

telefonice, utilizate toate măsurile speciale de investigații pentru a afla dacă

Vrînceanu Ion s-a îmbogățit ilicit, inclusiv suspendat din funcția publică pe care o

deținea.

Prin ordonanța procurorului din 11 mai 2015, Vrînceanu Ion a fost scos parțial

de sub urmărire penală pe capătul de acuzare prevăzut de art.3302 din Codul penal

din motiv că, infracțiunea imputată de către organul de urmărire penală nu era

incriminată în legea penală la data când procurorul a presupus că Vrînceanu Ion

posibil ar fi săvârșit o faptă penală, în temeiul art. 275 pct.2) din CPP, iar în aceste

condiții Vrînceanu Ion are dreptul de a solicita de la stat repararea prejudiciului

cauzat.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 13 februarie 2018, s-a dispus

încetarea procesului penal, pentru cazul în care se constată că există circumstanțele

stipulate de art.391 alin.(1) pct.6) din Codul de procedură penală, adică există

circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la

răspundere penală și sunt de reabilitare.

2

Instanțele au respins argumentele Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor

și Procuraturii Generale că temeiul de încetare a procesului penal în privința

reclamantului este unul de nereabilitare și în acest sens au menționat că instanța

penală nu a constatat circumstanțe prevăzute la art.275 pct.4)–9) din Codul de

procedură penală. Pentru a determina dacă circumstanțele care exclud sau

condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală, ce au stat

la baza încetării procesului penal în privința lui Vrînceanu Ion sunt calificate ca

temei de reabilitare ori ca temei de nereabilitare, instanțele au reținut dispozițiile art.

8 alin.(1) Cod de procedură penală, care expres stipulează că, persoana acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu-

i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar public,

în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanțiile necesare apărării sale și nu va fi

constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă. În special s-a

evidențiat că o persoană poate fi declarată vinovată și condamnată, doar în condiția

în care a fost pusă sub învinuire.

La caz, însă, se constată că ordonanțele procurorului prin care Vrînceanu Ion a

fost pus sub învinuire și actul de învinuire expediat în instanță au fost declarate nule

de către instanța de judecată și încetat procesul penal, fără a fi concluzionat și asupra

vinovăției persoanei. Deci, nu poate fi declarată vinovată persoana care nu a fost

pusă sub învinuire și nu a fost condamnată.

La 15 iulie 2021, Ministerul Justiției a contestat cu recurs decizia din 02 iunie

2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii instanței de

fond cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel la emiterea deciziei

a interpretat în mod eronat legea și a apreciat arbitrar probele.

La 23 iulie 2021, Ministerul Finanțelor a contestat cu recurs decizia din 02 iunie

2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii instanței de

fond cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel la emiterea deciziei

a interpretat în mod eronat legea și a apreciat arbitrar probele.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 14

aprilie 2021, expediată părților la 20 mai 2021, fără a se cunoaște cu certitudine data

recepționării acestei. Astfel, se constată că recurenții s-au conformat prevederilor

legale și au declarat recursurile împotriva deciziei instanței de apel în termenul

stabilit de lege.

Analizând temeiurile invocate în cererile de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile declarate de către

3

Ministerul Justiției și de către Ministerul Finanțelor, inadmisibile, din considerentele

ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

considerării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de Ministerul Justiției și de către Ministerul

Finanțelor, nu pot duce la admisibilitatea recursurilor, ori acestea nu pot fi reținute

prin prisma art. 432 al Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în

mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii

ilegalității soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ a recursurilor, fiind lipsite de esență,

care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurenților cu soluția dată de instanța

de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare al recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu

doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci

expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a

pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă

4

indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se

bazează.

Abordarea recurenților, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestora cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursurilor nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune considerarea acestora ca fiind

admisibile.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererile de recurs declarate de către Ministerul Justiției și de către Ministerul

Finanțelor.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

considerării recursurilor ca fiind admisibile.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de către Ministerul Justiției și

de către Ministerul Finanțelor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

5