2rc-116/21 — incasarea sumei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea sumei
- Temei legal
- asigurarea actiunii
2rc-116/21 — incasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr.2rc-116/2021
prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: Gh. Stratulat)
instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Mihaila, D. Dulghieru)
D E C I Z I E
06 octombrie 2021 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție,
în componență:
Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova
judecătorii Galina Stratulat
Iurie Bejenaru
examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Inep –Luck”,
reprezentată de avocatul Mihail Durnescu,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu
Răspundere Limitată ,,Inep –Luck” împotriva Societății cu Răspundere Limitată
,,Cermicom” cu privire la încasarea sumei și a cheltuielilor de judecată și acțiunea
reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Cermicom” împotriva
Societății cu Răspundere Limitată ,,Inep –Luck” cu privire la repararea prejudiciului
material și compensarea sumei neachitate,
împotriva încheierii din 21 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău,
c o n s t a t ă :
La 04 iunie 2014 avocatul Mihail Durnescu, acționând în interesele Societății cu
Răspundere Limitată ,,Inep –Luck” a depus cerere de chemare în judecată împotriva
Societății cu Răspundere Limitată ,,Cermicom” cu privire la încasarea sumei și a
cheltuielilor de judecată.
Totodată, la 09 septembrie 2014 Societatea cu Răspundere Limitată ,,Cermicom”
a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată
,,Inep –Luck” cu privire la încasarea datoriei, obligarea de a înlătura viciile bunului
imobil și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 16 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
acțiunea inițială a fost respinsă, iar acțiunea reconvențională a fost admisă parțial. S-a
dispus compensarea sumei neachitate de SRL ,,Cermicom” împotriva SRL ,,Inep-
Luck” în temeiul contractului de antrepriză nr.1 din 19.04.2013, în sumă de 89600 de
lei, cu costul lucrărilor de remediere a viciilor depistate ale bunului imobil construit pe
adresa mun. XXXXX în sumă de 196183 de lei, cu încasarea de la SRL ,,Inep-Luck”
în beneficiul SRL ,,Cermicom” a diferenței de 105583 de lei. S-a încasat de la SRL
,,Inep-Luck” în beneficiul SRL ,,Cermicom” taxa de stat în sumă de 3267,49 de lei. În
rest, acțiunea reconvențională a fost respinsă.
Nefiind de acord cu hotărârea din 16 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Centru, la 22 februarie 2021, avocatul Mihail Durnescu acționând în interesele SRL
,,Inep-Luck” a depus apel motivat, solicitând casarea hotărârii primei instanțe cu
emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii inițiale și de respingere a acțiunii
reconvenționale.
La fel, nefiind de acord cu hotărârea din 16 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru, la 18 martie 2021 SRL ,,Cermicom” a depus apel nemotivat, solicitând
modificarea hotărârii instanței de fond în partea admiterii revendicărilor SRL
,,Cermicom” din cererea reconvențională privind încasarea de la SRL ,,Inep-Luck” în
beneficiul SRL ,,Cermicom” cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat a sumei de
50463,95 de lei, costul locațiunii pe perioada 01 decembrie 2013-30 mai 2014 și a
sumei de 16505, cu titlu de penalitate contractuală pentru depășirea termenului de
execuție a lucrărilor conform contractului de antrepriză nr.1 din 19.04.2013 și încasarea
cheltuielilor de judecată.
La data de 14 iulie 2021 Societatea cu Răspundere Limitată ,,Inep –Luck”,
reprezentată de avocatul Mihail Durnescu a depus cerere cu privire la asigurarea
acțiunii, solicitând aplicarea sechestrului asupra bunurilor și sumelor bănești, cât și pe
contrurile bancare ale SRL ,,Cermicom” în limita revendicărilor din acțiune, cu
autorizarea pătrunderii forțate a executorului judecătoresc în încăperile aflate în posesia
și proprietatea intimaților SRL ,,Cermicom” pentru executarea încheierii de asigurare
a acțiunii, precum și eliberarea titlului executoriu.
Prin încheierea din 21 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău cererea Societății cu
Răspundere Limitată ,,Inep –Luck”, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu cu
privire la asigurarea acțiunii, prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor și sumelor
bănești, cât și pe contrurile bancare ale SRL ,,Cermicom”, cu autorizarea pătrunderii
forțate a executorului judecătoresc și eliberarea titlului executoriu, s-a respins ca
neântemeiată.
La 09 august 2021 Societatea cu Răspundere Limitată ,,Inep –Luck”, reprezentată
de avocatul Mihail Durnescu, prin intermediul oficiului poștal a declarat recurs
împotriva încheierii din 21 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea
încheierii instanței de apel și emiterea unei noi încheieri privind asigurarea acțiunii.
În motivarea recursului a indicat că încheierea instanței de apel a fost emisă cu
interpretarea eronată a normelor legale.
A menționat că, instanța de apel a ignorat prevederile art. 175 alin.1 Cod de
procedură civilă, art.6 CEDO. Totodată a notat că, neaplicarea măsurilor asiguratorii
vor crea impedimente în executarea unei eventuale hotărâri judecătorești unde
drepturile reclamantului vor fi prejudiciate.
Potrivit prevederilor art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare
a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs constată că
Curtea de Apel Chișinău a emis încheierea la 21 iulie 2021 și a expediat-o
participanților la proces la 22 iulie 2021 (f.d.19), însă la materialele cauzei lipsește
dovada recepționării încheierii motivate.
Cererea de recurs a fost declarată la 09 august 2021, respectiv în termenul prevăzut
de art.425 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs,
după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și
să mențină încheierea.
Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a
fi respins cu menținerea încheierii din următoarele considerente.
Din materialele cauzei rezultă că, recurentul î-și exprimă dezacordul cu soluția
instanței de apel, prin care cererea cu privire la asigurarea acțiunii, prin aplicarea
2
sechestrului asupra bunurilor și sumelor bănești, cât și pe contrurile bancare ale SRL
,,Cermicom”, cu autorizarea pătrunderii forțate a executorului judecătoresc și
eliberarea titlului executoriu, s-a respins ca neântemeiată.
Colegiul consideră necesar a menționa că, în conformitate cu prevederile art. 174
alin. (1) din Codul de procedură civilă, la cererea participanților la proces, judecătorul
sau instanța dispune în aceeași zi aplicarea sau neaplicarea măsurilor de asigurare a
acțiunii. Asigurarea se admite înorice fază a procesului pînă la etapa în care hotărîrea
judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a
acțiunii ar face imposibilă executarea hotărîrii judecătorești.
De asemenea, în conformitate cu art.175 alin.(1) CPC, în vederea asigurării
acțiunii, judecătorul sau instanța este în drept: a) să pună sechestru pe bunurile sau pe
sumele de bani ale pîrîtului, inclusiv pe cele care se află la alte persoane; a1) să noteze
acțiunea, în registrele de publicitate prevăzute de lege, în raport cu drepturile pîrîtului;
b) să interzică pîrîtului săvîrșirea unor anumite acte; c) să interzică altor persoane
săvîrșirea unor anumite acte în privința obiectului în litigiu, inclusiv transmiterea de
bunuri către pîrît sau îndeplinirea unor alte obligații față de el; d) să suspende vînzarea
bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acțiuni de ridicare a sechestrului de pe ele
(radierea din actul de inventar); e) să suspende urmărirea, întemeiată pe un document
executoriu, contestat de către debitor pe cale judiciară. Aliniatul (2) Judecătorul sau
instanța dispune, la cererea participanților la proces, aplicarea și a altor măsuri de
asigurare a acțiunii care să corespundă scopurilor specificate la art.174. Pot fi admise
concomitent mai multe măsuri de asigurare a acțiunii dacă valoarea bunurilor
sechestrate nu depășește valoarea acțiunii.
În conformitate cu art. 118 alin. (1) Cod de procedură civilă, fiecare parte trebuie
să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiile
sale dacă legea nu dispune altfel.
Pornind de la normele legale care reglementează asigurarea acțiunii, Colegiul
constată că această instituție este condiționată prioritar de justificarea scopului acestei
măsuri.
În sensul normei enunțate este de înțeles că instanța urmează să stabilească
necesitatea aplicării măsurilor de asigurare. Această necesitate poate rezulta din
pericolul de dispariție, degradare, înstrăinare sau risipire a bunului, proastă
administrare a averii etc. De asemenea la aplicarea măsurilor de asigurare sau
neaplicarea acestora, este necesar de verificat raționalitatea și temeinicia cerințelor
solicitantului despre aplicarea măsurilor de asigurare, probabilitatea cauzării unui
prejudiciu solicitantului în cazul neaplicării măsurilor asigurătorii.
Drept urmare, examinând cererea de asigurare a acțiunii, este important, în fiecare
caz concret, să fie verificat obiectul și temeiul acțiunii principale, să fie determinată
natura litigiului, verificate argumentele reclamantului referitoare la acțiunile cu rea
credință ale pârâtului de înstrăinare a bunurilor, care ar putea pune obstacole în privința
executării viitoarei hotărâri judiciare. Totodată, este necesar de stabilit asigurarea unui
echilibru între interesele părților interesate, precum și în ce măsură modalitatea de
asigurare a acțiunii solicitate e în corelație cu obiectul acțiunii înaintate și dacă aceasta
va asigura realizarea de facto a scopului măsurilor de asigurare.
Reieșind din sensul normelor legale citate raportate la caz, Colegiul menționează
că avocatul Mihail Durnescu, reprezentatul SRL ,,Inep –Luck” nu
a invocat careva motive și circumstanțe ce ar indica asupra necesității aplicării
măsurilor de asigurare. Or, ultimul nu a probat existența indiciilor asupra faptului, că
3
neaplicarea măsurilor de asigurare ar face imposibilă executarea unei eventuale
hotărâri judecătorești.
În lipsa unor probe concludente și pertinente, instanța de recurs consideră că
argumentele avocatului Mihail Durnescu, reprezentatul SRL ,,Inep –Luck” urmează a
fi respinse ca declarative.
Or, doar presupunerea recurentului referitor la faptul că intimata s-ar putea
eschiva în viitor de la executarea eventualei hotărâri judecătorești sau ar face
imposibilă executarea documentului executoriu, nu constituie temei de admitere a
cererii de aplicare a măsurilor de asigurare, în sensul art. 174 Cod de procedură civilă.
De altfel, se reține drept corectă și mențiunea instanței de apel că avocatul Mihail
Durnescu, reprezentatul SRL ,,Inep –Luck” în cererea sa cu privire la aplicarea
măsurilor de asigurare nu a indicat necesitatea și raționamentul aplicării măsurilor de
asigurare și imposibilității executării hotărârii, limitându-se doar la indicarea normelor
de drept aplicabile.
În același timp, potrivit art. 177 alin. (1) CPC, în cererea de asigurare a
acțiunii se indică motivele și circumstanțele pentru care se solicită asigurarea
acțiunii.
Or, solicitantul aplicării măsurilor de asigurare nu a adus nici un
argument în favoarea aplicării sechestrului, nu a probat nici într-un fel faptul că
neaplicarea sechestrului ar face imposibilă sau ar îngreuna executarea unei
eventuale hotărâri.
Din considerentele menționate și având în vedere că argumentele invocate în
recurs sunt neîntemeiate, iar încheierea din 21 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău a
fost emisă cu respectarea normelor de drept procedural și material, Colegiul ajunge la
concluzia respingerii recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Inep –
Luck”, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu și menținerii încheierii instanței de
apel.
În conformitate cu art. 427 lit. (a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se respinge recursul declarat Societatea cu Răspundere Limitată ,,Inep –Luck”,
reprezentată de avocatul Mihail Durnescu.
Se menține încheierea din 21 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă,
la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Inep
–Luck” împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Cermicom” cu privire la
încasarea sumei și a cheltuielilor de judecată și acțiunea reconvențională depusă de
Societatea cu Răspundere Limitată ,,Cermicom” împotriva Societății cu Răspundere
Limitată ,,Inep –Luck” cu privire la repararea prejudiciului material și compensarea
sumei neachitate.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței,
judecătorul Svetlana Filincova
judecătorii Galina Stratulat
Iurie Bejenaru
4