3ra-726/21 — contestarea actului administrativ individual defavorabil, restabillirea in functie, repararea prejudiciului moral cauzat

3ra-726/21 — contestarea actului administrativ individual defavorabil, restabillirea in functie, repararea prejudiciului moral cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.3ra-726/2021

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (M. Gandrabur)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, Gr. Dașchevici, V. Negru)

Î N C H E I E R E

29 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecători Nina Vascan

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului depus de Ruslan Muzîcant,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată

de Ruslan Muzîcant împotriva Inspectoratului General al Poliției, persoană terță

Ministerul Afacerilor Interne privind contestarea actului administrativ individual

defavorabil, restabilirea în funcție, repararea prejudiciului cauzat,

împotriva deciziei din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 18 iulie 2017, Muzîcant Ruslan a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General al Poliției, solicitând recunoașterea ilegalității

ordinului nr. 246ef. din 13 iunie 2017 emis de Inspectoratul General al Poliției cu

privire la încetarea raportului de serviciu al comisarului Muzîcant Ruslan, restabilirea

în funcție și încasarea salariului pentru absență forțată de la muncă.

În motivarea acțiunii Muzîcant Ruslan a indicat că, prin ordinul nr. 246 ef. din

13 iunie 2017 emis de Inspectoratul General al Poliției au fost încetate raporturile de

serviciu în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 288 din 26 decembrie

2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor

Interne, respectiv la aceiași data a luat cunoștință cu ordinal contestat.

A menționat că prin sentința din 30 iunie 2011 a Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău a fost condamnat la 1 an și 3 luni închisoare, cu suspendarea executării

pedepsei pe termen de 1 an.

Prin decizia din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău a fost casată sentința

primei instanțe și a fost pronunțată o hotărâre nouă prin care procesul penal a fost

încetat.

1

Prin decizia din 06 noiembrie 2012 a Curții de Supreme de Justiție a fost casată

decizia instanței de apel și menținută sentința primei instanțe.

Muzîcant Ruslan a menționat că nu a cunoscut despre decizia instanței de recurs,

fiind informat de către apărătorul său că decizia instanței de apel a rămas în vigoare.

A indicat că în perioada anilor 2011-2012 în baza ordinului Ministerului

Afacerilor Interne nr. 82ef. din 02 aprilie 2010, a activat în funcție de ofițer de urmărire

penală al SUP CPR Ocnița.

La 05 martie 2013, a fost încheiat contract individual de muncă, iar prin ordinul

Inspectoratului General al Poliției nr. 25ef. din 06 martie 2013 a fost numit în funcție

de ofițer superior urmărire penală al SUP a IP Ocnița.

Din 29 mai 2015 prin ordinul Inspectoratului General al Poliție nr. 380ef. din 05

iunie 2017 i-a fost acordat concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului minor până

la 31 iulie 2017.

La 05 iunie 2017, prin ordinul Inspectoratului General al Poliției nr. 233ef. din

06 iunie 2017, a fost întrerupt concediul pentru îngrijirea copilului conform cererii

depuse.

Muzîcant Ruslan și-a manifestat dezacordul cu ordinul contestat invocând

ilegalitatea și netemeinicia acestuia, menționând că Curtea Supremă de Justiție la 20

noiembrie 2012 a emis decizie irevocabilă și nu sentință definitivă care este susceptibilă

de contestare cu recurs în anulare, mai mult, în ordin s-au indicat eronat datele ce

vizează momentul adoptării Legii nr. 288 privind funcționarul public cu statut special

din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și deciziei instanței de recurs, legea

menționată intrând în vigoare la 25 mai 2017 și respectiv nu avea putere retroactivă.

Consideră că urma a fi efectuată anchetă de serviciu în corespundere cu exigențele

instituite de Codul muncii, Hotărârea Guvernului nr. 502 din 19 iulie 2013 cu privire la

aprobarea Statutului disciplinar al polițistului.

Reclamantul a mai precizat că începând cu 20 noiembrie 2012 decizia Curții

Supreme de Justiție pronunțată integral, nu a fost executată nici de către Inspectoratul

General al Poliției și nu cunoaște motivul neaducerii la cunoștință în vederea contestării

cu recurs în anulare conform prevederilor art. 452 din Codul de procedură penală.

Potrivit ordinului contestat drept temei a servit raportul șefului Inspectoratului de

Poliție Ocnița fără a fi petrecut un control sau anchetă de serviciu, potrivit prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2019 cu privire la aprobarea Statutului

disciplinar al polițistului, sau conform Hotărârii Guvernului nr. 409 din 07 iunie 2017

cu privire la aprobarea Statului disciplinar al funcționarului public cu statut special din

cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu stabilirea tuturor circumstanțelor ce au

importanță pentru cauză.

Reclamantul a înaintat cerere de concretizare a acțiunii, solicitând recunoașterea

ilegalității ordinului nr. 246ef. din 13 iunie 2017 emis de Inspectoratul General al

Poliției cu privire la încetarea raportului de serviciului, restabilirea în funcția de ofițer

superior urmărire penală a secției de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție

Ocnița, încasarea de la Inspectoratul General al Poliției a salariului lunar pentru întreaga

perioadă de absență forțată de la serviciu începând cu 14 iunie 2017 și până la data

emiterii hotărârii judecătorești, cu reținerea impozitului din salariu, conform cotei

2

lunare și nu din suma integrală, care urmează a fi achitată, radierea informației privind

mențiunea de concediere prin ordinul nr. 246ef. din 13 iunie 2017, încasarea

cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 5 000 lei și repararea prejudiciului moral

în mărime a 10 salarii minime pe economie (f.d.145-155, vol. I).

Suplimentar celor invocate în acțiunea inițială, Muzîcant Ruslan a indicat că

raportul de serviciu a fost încetat în lipsa unui contract individual de muncă și în lipsa

raportului juridic conform Legii nr. 288 din 26 decembrie 2016 privind funcționarul

public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Antecedentele penale

erau stinse de drept la momentul exercitării funcției, iar ordinul a fost emis fără suport

probatoriu și cu încălcarea drepturilor salariatului.

Conform hotărârii Curții Constituționale nr. 15 din 22 mai 2018 a fost declarat

neconstituțional textul „inclusiv în cazul intervenirii termenului de prescripție” din art.

38 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 cu privire la funcționarul

public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Curtea

Constituțională a statuat că, în măsura în care retroactivează, adică în măsura în care

sunt aplicabile în cazul persoanelor condamnate definitiv înainte de intrarea lor în

vigoare, prevederile legale pre citate sunt neconstituționale.

Referitor la prejudiciul moral revendicat, Muzîcant Ruslan a menționat că, a fost

concediat ilegal din cadrul organelor afacerilor interne prin ce i s-a cauzat un prejudiciu

moral aflat în legătură directă cu acțiunile ilegale ale Inspectoratului General al Poliției.

În acest sens, i-au fost lezate onoarea și demnitatea, a suferit moral, i-au fost provocate

sentimente de frustrare, stres, distrusă imaginea sa în familie și societate.

Prin încheierea protocolară din 04 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Afacerilor

Interne (f.d.181, vol. I).

Prin hotărârea din 04 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani acțiunea

a fost admisă parțial.

S-a anulat ordinul Inspectoratului General al Poliției nr. 246ef. din 13 iunie 2017

„Cu privire la încetarea raportului de serviciu al comisarului Muzîcant Ruslan

Anatolie”.

S-a obligat Inspectoratul General al Poliției să emită act administrativ individual

favorabil în temeiul căruia să dispună restabilirea lui Muzîcant Ruslan în funcția

deținută până la încetarea raporturilor de serviciu.

S-a obligat Inspectoratul General al Poliției să achite în beneficiul lui Muzîcant

Ruslan, salariul pentru perioada absenței forțate de la muncă începând cu data de 14

iunie 2017 și până la data de 04 iunie 2020, precum și un salariu mediu cu titlu de

prejudiciu moral.

S-a încasat din contul Inspectoratului General al Poliției în beneficiul lui

Muzîcant Ruslan, suma de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

S-a dispus executarea imediată a hotărârii judecătorești în partea restabilirii în

funcție și încasării unui salariu mediu.

În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d.15,18-27, vol. II).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la 13 iunie 2017, Inspectoratul

General al Poliției a emis ordinul nr. 246ef. în temeiul căruia s-a încetat raportul de

3

serviciu al comisarului Muzîcant Ruslan Anatolie (R-037544), ofițer superior al Secției

urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Ocnița al Inspectoratului General al Poliției,

cu achitarea compensațiilor bănești pentru concediile neutilizate și reținerea, după caz,

a costului restant a echipamentului în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. m) (în cazul

condamnării în baza unei sentințe judecătorești definitive, inclusiv în cazul intervenirii

termenului de prescripție, pentru fapte ce discreditează calitatea de funcționar public cu

statut special) din Legea nr. 288 din 26 decembrie 2016 privind funcționarul public cu

statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, s-a pus în sarcina șefului

Inspectoratului de Poliție Ocnița al Inspectoratului General al Poliției de a asigura

aducerea la cunoștință, contra semnătură, a prevederilor ordinului lui Muzîcant Ruslan

cel târziu în ziua concedierii, cu ulterioara informare a Direcției resurse umane a

Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, instanța de judecată a stabilit că Inspectoratul General al Poliției la

emiterea ordinului nr. 246ef. din 13 iunie 2017 a aplicat dispoziția art. 38 alin. (1) lit.

m) și alin. (3) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 (în vigoare din 25 mai 2017)

privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

într-o manieră retroactivă ceea ce vine în contradicție cu principiul acțiunii legii în timp

sub aspectul neretroactivității ei consacrat la art. 22 din Constituția Republicii Moldova.

În condițiile în care Muzîcant Ruslan a fost condamnat prin sentința Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 30 iunie 2011 devenită definitivă și irevocabilă la momentul

emiterii deciziei Curții Supreme de Justiție din 06 noiembrie 2012 (f.d. 33-42),

prevederile imputate acestuia (art. 38 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 288 din 16 decembrie

2016) sunt neconstituționale și inaplicabile per se.

Instanța de fond a respins alegațiile părții reclamante precum că sentința abordată

supra nu a devenit definitivă din moment ce în privința acesteia putea fi exercitat

recursul în anulare or, respectiva cale de atac este una extraordinară, iar epuizarea căilor

ordinare de atac a condus nu doar la devenirea definitivă a sentinței de condamnare ci

și la devenirea ei irevocabilă. Prin emiterea deciziei de către instanța de recurs sentința

de condamnare a primei instanțe a devenit definitivă astfel încât afirmațiile axate pe

încărcătura semantică a noțiunilor „decizie” și „sentință” sunt improprii și irelevante

cazului.

Instanța de judecată a mai stabilit că, este inadmisibilă conduita angajatorului

care nu a dat dovadă de diligență corespunzătoare în a acționa prompt în privința

angajatului său urmărit penal și condamnat în baza unei sentințe devenite irevocabile

tocmai la 06 noiembrie 2012, este inadmisibil și comportamentul angajatorului care în

circumstanțele date a tolerat derularea raporturilor de serviciu o lungă perioadă de timp,

ca ulterior sub imperiul unei legi inaplicabile cazului, după stingerea antecedentelor

penale și în virtutea securității raporturilor juridice să emită ordinul de încetare a

relațiilor de serviciu disputat. Insistența instanței de judecată în sensul elucidării

aspectelor vizate nu s-au soldat cu succes, starea respectivă fiind apreciată cu

abstractizare de la faptele penale imputate reclamantului care nu constituie obiectul

prezentului litigiu. Corespondența purtată între autoritățile statele vizate în proces a

demonstrat că tergiversarea și inacțiunea sunt imputabile exclusiv angajatorului în

persoana Inspectoratului General al Poliției.

4

În asemenea circumstanțe, prima instanță a concluzionat că ordinul

Inspectoratului General al Poliției nr. 246ef. din 13 iunie 2017 conține inadvertențe care

prima facie nu reprezintă încălcări susceptibile să ducă la anularea lui însă indicarea

eronată a datei emiterii deciziei Curții Supreme de Justiție (16.11.2012) și a Legii nr.

288 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor

Interne (26.12.2016) în contextul cauzei deduse judecății sunt importante sub aspectul

motivării elocvente a actului administrativ ce vizează încetarea relațiilor de serviciu,

drept urmare actul administrativ individual defavorabil nominalizat urmează a fi anulat

necondiționat.

Instanța de judecată a concluzionat că Inspectoratul General al Poliției urmează

să emită act administrativ individual favorabil, în temeiul căruia să dispună restabilirea

lui Muzîcant Ruslan în funcția deținută până la încetarea raporturilor de serviciu,

precum și să achite în beneficiul lui Muzîcant Ruslan, salariul pentru perioada absenței

forțate de la muncă începând cu data de 14 iunie 2017 și până la data de 04 iunie 2020,

precum și un salariu mediu cu titlu de prejudiciu moral, în virtutea prevederilor art. 90

alin. (2) lit. a) și c) și alin. (3), art. 327, art. 329, art. 330 alin. (1) lit. b), art. 356 din

Codul muncii și art. 256 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Codul de procedură civilă

aplicabile prin prisma art. 195 din Codul administrativ.

De asemenea, instanța de fond a respins ca neîntemeiat și nejustificat excedentul

prejudiciului moral revendicat de reclamant, precum și cerințele cu privire reținerea

impozitului din salariu, conform cotei lunare și nu din suma integrală care urmează a fi

achitată, inclusiv radierea informației privind mențiunea de concediere prin ordinul nr.

246ef. din 13 iunie 2017 deoarece conduita dată urmează a fi executată de angajator în

conformitate cu rigorile legislației în vigoare și nu urmează a fi reiterate de instanță sau

eventual substituite de aceasta.

Respectiv, în corespundere cu art. 96 alin. (1), (11) din Codul de procedură civilă,

instanța de fond a considerat oportun de a încasa din contul Inspectoratului General al

Poliției în beneficiul lui Muzîcant Ruslan cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5

000 lei, care reprezintă un cuantum real, necesar și rezonabil.

Prin intermediul poștei electronice, la 06 iulie 2020, părților la proces a fost adusă

la cunoștință hotărârea motivată din 04 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani (f.d.29, vol. II).

La 11 iunie 2020, Inspectoratul General al Poliției a depus cerere de apel

nemotivată împotriva hotărârii din 04 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani

(f.d.30-31, vol. II), iar la 03 august 2020 a prezentat motivarea apelului, solicitând

casarea hotărârii din 04 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, ca fiind

neîntemeiată (f.d.37-43, vol. II).

Prin decizia din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă cererea

de apel înaintată de Inspectoratul General de Poliție.

A fost casată integral hotărârea din 04 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani și emisă o decizie nouă de respingere ca neîntemeiată a acțiunii înaintate de

Muzîcant Ruslan împotriva Inspectoratului General de Poliție, persoană terță Ministerul

Afacerilor Interne, cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil,

5

restabilirea în funcție, repararea prejudiciului cauzat și compensarea cheltuielilor de

judecată (f.d.102, 103-114, vol. II).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că prima instanță nu a determinat

circumstanțele importante pentru soluționarea litigiului, a aplicat eronat normele de

drept material, iar concluziile expuse în hotărâre poartă un caracter general, motiv din

care instanța de apel a casat hotărârea primei instanțe și a emis o decizie nouă de

respingere a acțiunii.

Instanța de apel a constatat că Muzîcant Ruslan Anatolie a fost angajat în calitate

de colaborator de poliție în cadrul CPS Ocnița/IP Ocnița al IGP din anul 05 mai 2000

până la 13 iunie 2017.

Prin sentința din 30 iunie 2011 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău nr. 1-80/11,

menținută prin decizia din 06 noiembrie 2012 a Curții Supreme de Justiție nr. lra-

811/12, Muzîcant Ruslan a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 152 alin. (1) și art. 287 alin. (1) din Codul penal, fiindu-i stabilită

pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni, sub formă de închisoare pe termen de

1 an și 3 luni, cu suspendarea executării pedepsei pe termen de 1 an.

La fel, instanța de apel a constatat că, la 13 iunie 2017, Inspectoratul General al

Poliției a emis ordinul nr. 246ef. în temeiul căruia s-a încetat raportul de serviciu al

comisarului Muzîcant Ruslan Anatolie (R-037544), ofițer superior al Secției urmărire

penală a Inspectoratului de Poliție Ocnița al Inspectoratului General al Poliției, cu

achitarea compensațiilor bănești pentru concediile neutilizate și reținerea, după caz, a

costului restant a echipamentului în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. m) (în cazul

condamnării în baza unei sentințe judecătorești definitive, inclusiv în cazul intervenirii

termenului de prescripție, pentru fapte ce discreditează calitatea de funcționar public cu

statut special) din Legea nr. 288 din 26 decembrie 2016 privind funcționarul public cu

statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, s-a pus în sarcina șefului

Inspectoratului de Poliție Ocnița al Inspectoratului General al Poliției de a asigura

aducerea la cunoștință, contra semnătură, a prevederilor ordinului lui Muzîcant Ruslan

cel târziu în ziua concedierii, cu ulterioara informare a Direcției resurse umane a

Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne.

Așadar, instanța de apel a considerat că, instanța de fond neîntemeiat a dispus

anularea actului administrativ contestat deoarece la emiterea ordinului nr. 246ef. din 13

iunie 2017 „Cu privire la încetarea raportului de serviciu al comisarului Muzîcant

Ruslan Anatolie” a aplicat normele legale în vigoare la data emiterii acestuia.

Instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiat argumentul intimatului și a

instanței de fond precum că apelantul urma să dea dovadă de diligență corespunzătoare

și promptă în privința angajatului său urmărit penal și condamnat în baza unei sentințe

devenite irevocabile la 06 noiembrie 2012 or, potrivit art. 50 alin. (1) lit. r) din Legea

privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

se atestă că însăși angajatul are obligația să informeze neîntârziat structura de resurse

umane a entității din care face parte și autoritatea specializată a Ministerului Afacerilor

Interne despre dobândirea calității procesuale de bănuit, învinuit sau inculpat, precum

și despre măsurile procesuale penale dispuse ori hotărârile penale pronunțate împotriva

sa, fapt care a fost omis de intimatul Muzîcant Ruslan, iar argumentul acestuia precum

6

că nu a cunoscut despre existența deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 1ra-811/12 din

06 noiembrie 2012, au fost apreciate critic întrucât acesta fiind de profesie jurist,

cunoștea despre situația sa, urma să depună însăși dînsul diligența corespunzătoare.

Mai mult, la momentul sesizării Direcției Resurse Umane al Inspectoratul

General de Poliție la 26 august 2015, s-a stabilit că angajatul IP Ocnița al IGP, Muzîcant

Ruslan, în perioada respectivă s-a aflat în concediu suplimentar neplătit pentru

îngrijirea copilului, iar concedierea acestuia nu a fost posibil de realizat, deoarece

potrivit art. 86 alin. (2) din Codul muncii, nu se admite concedierea salariatului în

circumstanțele enunțate. Iar, la data de 05 iunie 2017, Muzîcant Ruslan a înaintat raport

privind sistarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului, care prin ordinul

IGP nr.233 ef din 06 iunie 2017 a fost admis și ca urmare s-a emis ordinul IGP nr.

246ef. din 13 iunie 2017 „Cu privire la încetarea raportului de serviciu al comisarului

Muzîcant Ruslan Anatolie”.

La fel, instanța de apel a reținut că, prin hotărârea Curții Constituționale nr.15

din 22.05.2018 privind excepția de neconstituționalitate a art. 38 alin.(1) lit. m) din

Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 cu privire la funcționarul public cu statut special

din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (Sesizarea nr.36g/2018), a fost declarat

neconstituțional doar textul „inclusiv în cazul intervenirii termenului de prescripție” din

articolul 38 alin. (1) lit. m) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 cu privire la

funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În acest sens, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea

Constituțională nr. 317 din 13.12.94, hotărârea Curții Constituționale nr.15 din

22.05.2018 nu are efect retroactiv, iar angajatorul a respectat cadrul normativ pertinent

pentru emiterea ordinului contestat.

Din aceste considerente instanța de apel nu a identificat careva temeiuri legale

pentru anularea ordinului IGP nr. 246ef. din 13 iunie 2017 „Cu privire la încetarea

raportului de serviciu al comisarului Muzîcant Ruslan Anatolie”.

Referitor la pretențiile reclamantului/intimat privind încasarea salariului pentru

absență forțată de la lucru și repararea prejudiciului moral, instanța de apel a dispus

respingerea integrală, deoarece în cazul dat nu s-a constatat eliberarea ilicită din

serviciu or, temei pentru survenirea răspunderii materiale a angajatorului în forma

reparării prejudiciului material (plata salariului pentru absență forțată de la lucru) și a

prejudiciului moral constă în comiterea unei fapte ilicite, condiție nerealizată la caz.

Totodată, prin prisma art. art. 94 și 96 din Codul de procedură civilă, instanța de

apel a dispus respingerea cerinței privind compensarea cheltuielilor de judecată în

condițiile în care a conchis în privința respingerii integrale a pretențiilor reclamantului.

La 13 mai 2021, prin intermediul poștei electronice, Muzîcant Ruslan a depus la

Curtea de Apel Chișinău cerere de recurs nemotivată, prin care a solicitat casarea

integrală a deciziei din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău și emiterea unei decizii

noi de menținere în vigoare a hotărârii din 04 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani (f.d.120-122, vol. II).

La 30 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice, Muzîcant Ruslan a

prezentat Curții Supreme de Justiție motivarea recursului împotriva deciziei din 27

aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f.d.141-147, vol. II).

7

În motivarea recursului, Muzîcant Ruslan și-a manifestat dezacordul cu soluția

pronunțată de instanța de apel, reiterând circumstanțele de fapt și de drept expuse în

cererea de chemare în judecată și reținute de către instanța de fond.

Recurentul consideră că hotărârea din 04 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani, este una legală, motivată și necesar de a fi menținută deoarece instanța

de judecată just a constatat că a fost dovedit prin probe veridice și suficiente ilegalitatea

emiterii ordinului 246 ef. din 13.06.2017 în baza art. 38 alin. (1) lit. m) și alin.(3) din

Legea nr. 288 din 16.12.2016.

Suplimentar, recurentul a indicat că normele de drept produc efecte juridice în

perioada în care sunt în vigoare. Aplicându-se numai la fapte care se petrec în timpul

cât sunt în vigoare, ele nu sunt nici retroactive, nici ultraactive, respectiv nu se aplică

faptelor petrecute înainte de intrarea lor în vigoare, nici celor petrecute după ieșirea lor

din vigoare.

La momentul emiterii deciziei din 20 noiembrie 2012 a Curții Supreme de

Justiție, în vigoare era Legea nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu privire la poliție. La

acel moment, dânsul activa în funcție de ofițer urmărire penală al secției urmărire

penală al CPR Ocnița, numit prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 82 ef. din

02 aprilie 2010. Respectiv, Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 a intrat în vigoare la

05 martie 2013.

Prin ordinul Inspectoratului General al Poliției nr. 25 ef. din 06 martie 2013, în

legătură cu schimbările survenite în statele de organizare ale Ministerului Afacerilor

Interne, aprobate prin ordinul MAI nr. 71 din 28 februarie 2013, începând cu 05 martie

2013, Muzîcant Ruslan a fost numit prin transfer în funcția de ofițer superior urmărire

penală al Secției urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ocnița.

Recurentul a precizat că prin hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 22 mai

2018 privind excepția de neconstituționalitate a art. 38 alin.(1) lit. m) din Legea nr.288

din 16 decembrie 2016 cu privire la funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne (Sesizarea nr.36g/2018), a fost declarat neconstituțional

doar textul „inclusiv în cazul intervenirii termenului de prescripție” din articolul 38 alin.

(1) lit. m) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 cu privire la funcționarul public cu

statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, Curtea a considerat că, sancțiunea impusă în privința lui Muzîcant Ruslan

este una disproporționată, suferă prejudicii disproporționate ca urmare a unei duble

aplicări a pedepsei pentru aceeași conduită, de către două autorități diferite, în două

tipuri de proceduri cărora le lipsește legătura substanțială și temporală necesară,

prevederile legale ale art. 38 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016

sunt neconstituționale, fiind aplicabil, doar în cazul sentințelor de condamnare

definitive pronunțate după intrarea în vigoare a Legii nr. 288 din 16 decembrie 2016.

Conform art. 244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca

instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța

de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de

Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

8

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile

de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de

recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 27 aprilie 2021.

La 31 mai 2021, Muzîcant Ruslan a recepționat a recepționat decizia motivată,

fapt ce se confirmă prin avizul de recepție DS8001698453AS (f.d.128, vol. II).

La 13 mai 2021, prin intermediul poștei electronice, Muzîcant Ruslan a depus la

Curtea de Apel Chișinău cerere de recurs nemotivată (f.d.120-122, vol. II), ulterior la

30 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice, Muzîcant Ruslan a prezentat Curții

Supreme de Justiție motivarea recursului împotriva deciziei din 27 aprilie 2021 a Curții

de Apel Chișinău.

Astfel, instanța de recurs consideră că recursul a fost depus cu respectarea

termenului prevăzut de art. 245 din Codul administrativ.

Prin notificarea expediată electronic pe data de 02 iulie 2021 la adresa de e-mail

r.muzicant@mail.ru, Curtea Supremă de Justiție a comunicat lui Ruslan Muzîcant

necesitatea de a prezenta recursul semnat olograf sau după caz, semnat cu semnătura

electronică avansată calificată, până la 09 iulie 2021, ora 15.00, în sediul Curții

Supreme de Justiție din str. Petru Rareș, 18, mun. Chișinău (f.d.148, vol. II).

La 06 iulie 2021, Ruslan Muzîcant a înlăturat neajunsurile, prezentând recursul

semnat olograf (f.d.158-163, vol. II).

La 16 iunie 2021, ulterior la 06 iulie 2021, Curtea Supremă de Justiție a expediat

în adresa intimaților copia cererii de recurs depusă de Muzîcant Ruslan, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisorile de însoțire

anexate la materialele dosarului (f.d.132, 164, vol. II).

La 25 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice, Inspectoratul General al

Poliției a depus referință prin care a solicitat declararea inadmisibilă a cererii de recurs

depusă de Muzîcant Ruslan în cazul nerespectării prevederilor art. 245 alin. (2) din

Codul administrativ (f.d.135-137, vol. II).

Prin referința depusă la 15 iulie 2021, Inspectoratul General al Poliției a solicitat

declararea ca fiind inadmisibilă cererea de recurs a recurentului Muzîcant Ruslan

împotriva deciziei din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, pronunțată în cauza

de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată a lui Muzîcant

Ruslan împotriva Inspectoratul General al Poliției privind anularea Ordinului

Inspectoratului General al Poliției nr. 246 ef. din 13 iunie 2017, restabilirea în funcția

anterior deținută și încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă. Iar în

eventualitatea în care recursul recurentului va fi declarat admisibil, a solicitat

respingerea ca neîntemeiată a cererii de recurs, cu menținerea deciziei contestate

(f.d.166-172, vol. II).

La 23 iulie 2021, Ministerul Afacerilor Interne a depus referință prin care a

invocat că recursul declarat de Ruslan Muzîcant este unul formal, nu conține argumente

sau circumstanțe noi, or instanța de apel a examinat toate aspectele importante în

vederea soluționării juste a cauzei (f.d.174-176, vol. II).

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

9

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră recursul inadmisibil, din următoarele motive.

Prin prisma art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se

declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art. 246 Codul administrativ,

recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv

al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient

de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că din Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural

și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într-o eventuală

examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai

sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului

în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin.

(2) din Codul administrativ.

În context, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul

rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în

asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios

administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece

filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

10

Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform

jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și

procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme

cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31,

Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

conchide că cererea de recurs depusă de Ruslan Muzîcant, este inadmisibilă.

În conformitate cu prevederile art. art. 230, 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Ruslan Muzîcant, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecători Nina Vascan

Victor Burduh

11