3ra-435/22 — anularea actului administrativ, emiterea actului administrativ individual favorabil, achitarea platilor salariale si compensarea cheltuielilor de judecata

3ra-435/22 — anularea actului administrativ, emiterea actului administrativ individual favorabil, achitarea platilor salariale si compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-435/22

2-20006482-01-3ra-15042022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. L. Holevițcaia)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru)

Î N C H E I E R E

15 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de Pavel Rupeț, reprezentat de

avocatul Eugeniu Musteață,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă

de Pavel Rupeț împotriva Inspectoratului General al Poliției, terți Consiliul pentru

prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității și Nicolae Galbură cu

privire la anularea actului administrativ individual defavorabil, restabilirea în funcția

anterior deținută, obligarea achitării salariului pentru absența forțată de la muncă și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 19 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

constată:

La 16 ianuarie 2020, Pavel Rupeț a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General al Poliției, terți Consiliul pentru prevenirea și

eliminarea discriminării și asigurării egalității cu privire la anularea actului

administrativ individual defavorabil, restabilirea în funcția anterior deținută și

obligarea achitării salariului pentru absența forțată de la muncă și compensarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a invocat că, prin ordinul nr. 712 ef. din 19

decembrie 2019 al Inspectoratului General al Poliției, a fost eliberat din serviciu în

temeiul art. 38 alin. (1) lit. c) (după acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul

la pensie) și lit. d) (după expirarea perioadei determinate a raportului de serviciu) al

Legii nr. 288/2016, din funcția de locțiitor al comandantului, șef stat major al

Detașamentului nr. 2 intervenție acțiuni speciale al Brigăzii de poliție cu destinație

specială „Fulger”.

Deși s-au invocat prevederile art. 38 alin. (1) lit. c) și lit. d) al Legii nr.

288/2016, de fapt, motivele de concediere au fost altele, iar eliberarea din serviciu a

avut loc prin hărțuire la locul de muncă și discriminare, inclusiv pe criterii de vârstă.

1

În acest sens, a menționat că emiterea actului contestat a fost precedat de un

șir de acte de hărțuire la locul de muncă, care au început după depunerea mai multor

sesizări cu privire la activitatea conducerii subdiviziunii.

Reclamantul a susținut că acțiunile angajatorului au fost determinate doar de

faptul deținerii de către salariat a statutului de pensionar după acumularea vechimii

în muncă ce permite dreptul la pensie.

În opinia reclamantului, pârâtul nu a ținut cont de constatările Consiliului

pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, potrivit cărora

deținerea statutului de pensionar nu echivalează automat cu neproductivitate și

neprofesionalism, astfel atunci când angajatorul intenționează să concedieze

salariații pe acest temei, urmează să-și justifice decizia. O justificare obiectivă și

rezonabilă va fi considerată doar dacă va urmări un scop legitim și va fi legată de

capacitățile profesionale ale salariatului esențiale și determinante naturii activității

pe care o desfășoară.

De asemenea, Consiliul a subliniat, cu valoare de principiu, că această politică

a pieței muncii va fi conformă cu standardele privind nediscriminarea doar în situația

în care aplicarea ei este precedată de o justificare obiectivă și rezonabilă, potrivită

scopului urmărit, iar măsurile întreprinse sunt necesare și adecvate, astfel cum a fost

reiterat și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În caz contrar,

faptele respective reprezintă discriminare în câmpul muncii a persoanelor care dețin

statut de pensionar pentru limită de vârstă. Consiliul reamintește că scopul legitim

urmărit prin introducerea acestor modificări a fost cel de gestionare optimă a forței

de muncă în condițiile economiei de piață, în sensul, de a spori oportunitățile de

angajare pentru persoanele tinere, care, în prezent, nu-și pot găsi un loc de muncă

potrivit calificării.

Astfel, Consiliul a menționat că angajatorul trebuie să țină cont de alte criterii

obiective, în caz contrar aceste prevederi devin drept o pârghie de a concedia

angajații incomozi.

La fel, Consiliul a mai constatat că angajarea ulterioară a salariaților pe o

durată determinată, conform art. 55 lit. f) din Codul muncii, este în defavoarea

salariaților care dețin statut de pensionar pentru limită de vârstă. Acest fapt se

răsfrânge asupra garanțiilor sociale ale angajaților care activează în baza contractului

individual de muncă pe perioadă determinată, fiind mai reduse în raport de garanțiile

angajaților care activează în baza contractului individual de muncă pe perioadă

nedeterminată, inclusiv în ceea ce privește indemnizația pentru incapacitate

temporară de muncă, calcularea termenului ce dă dreptul la prestații sociale, în

calitate de stagiu de cotizare.

Totodată, reclamantul a indicat că pârâtul eronat a făcut trimitere la

prevederile art. 38 alin. (4) al Legii nr. 288/2016, din care rezultă că raportul de

serviciu al funcționarului public cu statut special poate fi prelungit prin acordul

comun al părților pe o perioadă determinată, deoarece, în speță, sunt aplicabile

prevederile art. 70 alin. (l) al Legii nr.288/2016.

Astfel, potrivit art. 70 alin. (l) al Legii nr. 288/2016, dispoziție tranzitorie,

angajatorul sau persoana împuternicită de către acesta va prelungi, de comun acord

cu funcționarul public cu statut special căruia anterior i-a fost stabilită pensia,

raportul de serviciu al acestuia pe o perioadă de maximum 5 ani, dar nu mai mică de

2

3 luni, din momentul intrării în vigoare a prezentei legi, fără a lua în considerare data

la care a fost stabilită pensia.

Reieșind din aceste prevederi, reclamantul a conchis că legislatorul a delimitat

situația salariaților cărora până la intrarea în vigoare a prezentei legi le-au fost

stabilite pensiile, de situația celor care au acumulat vechimea în muncă ce permite

dreptul la pensie după intrarea în vigoare a legii.

Prin urmare, a notat că, în cazul salariaților care au acumulat vechimea în

muncă ce permite dreptul la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2016,

angajatorul este în drept să prelungească relațiile de muncă, iar în cazul salariaților

care s-au pensionat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2016, legislatorul a

indicat că angajatorul va prelungi relațiile de muncă.

Având în vedere faptul că reclamantul a devenit pensionar până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 288/2016, angajatorul era obligat să prelungească relațiile de

muncă. Dezvoltând prevederile art. 70 alin. (1) al Legii nr. 288/2016, în contextul în

care legislatorul a indicat că angajatorul trebuie să prelungească relațiile de muncă

pe o perioadă de maxim 5 ani și minim de 3 luni, prin acordul comun cu salariatul,

rezultă că la cererea salariatului, angajatorul este obligat să prelungească relațiile de

muncă, în limitele stabilite de lege.

În contextul în care reclamantul se afla în circumstanțele prevăzute de art. 70

alin. (1) al Legii nr. 288/2016 și a depus raport privind prelungirea relațiilor de

muncă, angajatorul era obligat să accepte raportul. Totodată, a specificat că, deși se

invocă faptul că a fost emis ordinul nr. 613 ef din 21 decembrie 2018 al

Inspectoratului General de Poliție ”cu privire la prelungirea raporturilor de serviciu

ale funcționarilor publici cu statut special din cadrul Inspectoratului General al

Poliției al Ministerului Afacerilor de Interne”, ultimul contract individual de muncă

a fost încheiat la 31 iulie 2015, pe perioadă nedeterminată.

Prin urmare, a invocat că nu înțelege care din raporturile de muncă au fost

prelungite prin ordinul nr. 613 ef din 21 decembrie 2018 al Inspectoratului General

al Poliției, dacă art. 38 alin. (4) al Legii nr. 288/2016 cu privire la prelungirea

relațiilor contractuale de muncă se aplică în situația în care salariatul urmează să fie

eliberat din serviciu în legătură cu acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul

la pensie, etapă ce a fost depășită de reclamant și după care s-a încheiat deja un

contract individual de muncă pe termen nedeterminat.

Reclamantul a solicitat anularea ordinului nr. 712 ef din 19 decembrie 2019 al

Inspectoratului General al Poliției „cu privire la încetarea raportului de serviciu al

Inspectorului principal Pavel Rupeț”, refuzului nr. 34/3-M-18/20 din 28 ianuarie

2020 al Inspectoratului General al Poliției și refuzului nr. 44/22-408 din 3 februarie

2020 al Ministerului Afacerilor Interne, obligarea emiterii actului administrativ

favorabil privind restabilirea în funcția anterior deținută, redenumită în Locțiitor al

comandantului de detașament al Detașamentului nr. 2 intervenție acțiuni speciale al

Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a Inspectoratului General al

Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, obligarea achitării salariului pentru

absența forțată de la muncă și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 27 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

s-a atras în proces în calitate de persoană terță Nicolae Galbură (f.d. 4, vol. II).

3

Prin hotărârea din 18 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, s-a

respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată (f.d. 11, vol. II).

La 19 martie 2021, Pavel Rupeț, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață, a

depus apel nemotivat, care, la 29 aprilie 2021 a fost completat cu motivare împotriva

hotărârii din 18 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând

casarea hotărârii, cu emiterea unei noi decizii, prin care cererea de chemare în

judecată să fie admisă (f.d. 14-15, 37-42, vol. II).

Prin decizia din 19 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea

de apel depusă de Pavel Rupeț, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață și s-a

menținut hotărârea din 18 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d.

116, 117-133, vol. II).

La 20 ianuarie 2022, Pavel Rupeț, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață, a

depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 19 ianuarie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, care ulterior, la 28 aprilie 2022, a fost completat cu motivare, solicitând

casarea actelor judecătorești, cu emiterea unei decizii de admitere a cererii de

chemare în judecată.

În argumentarea cererii de recurs, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept,

recurentul a invocat că nu este de acord cu actele judecătorești contestate, deoarece

instanțele ierarhic inferioare la adoptarea acestora nu au constatat și elucidat pe

deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei, au aplicat

eronat normele de drept material și procedural.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanță de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă

Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se

depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 19 ianuarie 2022,

însă date privind notificarea dispozitivului deciziei lipsesc. Decizia motivată din 19

ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată lui Pavel Rupeț la 30 martie

2022, fapt confirmat prin avizul poștal (vol. II, f.d. 142-141).

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ menționează că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a depus

recursul în termenul prevăzut de art. 245 din Codul administrativ.

La 28 aprilie 2022, prin intermediul oficiului poștal, în adresa intimaților a fost

expediată copia recursului depus de Pavel Rupeț, cu înștiințarea despre posibilitatea

depunerii referinței.

Prin referința din 23 mai 2022, Inspectoratul General al Poliției a solicitat ca

recursul depus de Pavel Rupeț să fie declarat inadmisibil.

Până la examinarea admisibilității recursului, intimații Consiliul Pentru

Prevenirea și Eliminarea discriminării și asigurării egalității și Nicolae Galbură nu

și-au valorificat drepturile sale procedurale și nu a depus referință asupra recursului.

4

Examinând admisibilitatea recursului, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi

declarat inadmisibil din următoarele motive.

Prin prisma art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din

art. 246 Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că din Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate,

într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Instanța

de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să

conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării

recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de

la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ.

În context, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece

filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

5

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare

în acest sistem (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,

p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu

chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers

c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat în examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul

depus de Pavel Rupeț, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață.

În conformitate cu prevederile art. art. 230, 246 din Codul administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Pavel Rupeț, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață, se

declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

6