Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.09.2021
respins

2r-442/21 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
22.09.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
termenul de declarare a apelului
Citează această cauză
2r-442/21 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2r-442/21 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul central, Judecător – V. Pîslariuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu DECIZIE 22 septembrie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de avocatul Munteanu Diana în interesele lui Malendra Nicolai, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată, depusă de OCN ”Mogo Loans” SRL către Malendra Nicolai, cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2021, prin care s-a respins cererea de repunere în termen și s-a restituit apelul declarat de Malendra Nicolai împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul central, din 19 februarie 2020, c o ns ta tă : La 30 octombrie 2019, OCN”Mogo Loans” SRL a depus cerere de chemare în judecată către Malendra Nicolai, cu privire la încasarea datoriei de 60608,93 lei constituită din: 59590,22 lei – rata de leasing; 6084,99 lei – dobânda restantă; 2979,51 lei – comision pentru rezilierea contractului; 400 lei – penalitate de întârziere; 1044,21 – penalitate, și compensarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1819 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei, sediul central din 19 februarie 2020, cererea de chemare în judecată depusă de OCN ”Mogo Loans” SRL, a fost admisă parțial. S-au încasat de la Malendra Nicolai, în beneficiul OCN ”Mogo Loans” SRL, datoria totală în sumă de 60608,93 lei, cheltuielile de judecată în sumă de 1818,26 lei (cu titlu de taxă de stat) și 165 lei (cu titlu de citare publică). Pretențiile privind încasarea sumei de 0,74 lei, cu titlu de taxă de stat s-au respins, ca neîntemeiate. La 05 ianuarie 2021, Malendra Nicolai a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul central din 19 februarie 2020, solicitând repunerea în termen, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță sau emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a cererii de chemare în judecată.

1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2021, s-a respins cererea de repunere în termen și s-a restituit apelul declarat de Malendra Nicolai, împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul central din 19 februarie 2020, pe motiv că a fost depus în afara termenului legal, iar instanța a refuzat să efectueze repunerea în termen.

La 27 mai 2021, prin intermediul serviciului poștal, avocatul Munteanu Diana în interesele lui Malendra Nicolai, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2021, solicitând casarea integrală a încheierii atacate și emiterea unei noi încheieri de repunere în termen a cererii de apel depuse de Malendra Nicolai, împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul central din 19 februarie 2020. În motivarea cererii de recurs, s-a indicat că Malendra Nicolai nu a fost citat legal de prima instanță și nu a cunoscut despre hotărârea primei instanțe, până la 21 decembrie 2020, când revenind în țară, a primit citația de la executorul judecătoresc Șapa Liudmila.

Astfel, la 04 ianuarie 2021, a luat cunoștință de materialele dosarului, iar la 05 ianuarie 2021, a declarat apel, termenul de declarare a apelului fiind omis din motive întemeiate, nefiind respectată procedura legală de comunicare a hotărârii judecătorești și înștiințare despre ședința de judecată. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Potrivit materialelor cauzei, încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2021 privind restituirea cererii de apel, a fost expediată părților în proces, la 13 mai 2021 (f.d.105), însă recepționarea actului judecătoresc, nu a putut fi confirmată.

Astfel, Colegiul consideră că recursul avocatului Munteanu Diana în interesele lui Malendra Nicolai a fost depus la 27 mai 2021 (f.d.117), în termenul legal. Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în recurs și normele legale aplicabile la caz, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Munteanu Diana în interesele lui Malendra Nicolai, urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 428 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs, emisă după examinarea recursului împotriva încheierii, rămâne irevocabilă din momentul emiterii.

Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii. Copia deciziei se remite părților în termen de 5 zile de la data emiterii. În speță, se constată că prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2021, s-a respins cererea de repunere în termen și s-a restituit apelul declarat de Malendra Nicolai, împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul central din 19 februarie 2020, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată, depusă de OCN ”Mogo Loans” SRL către Malendra Nicolai, cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, pe motiv că a fost depus în afara termenului legal, iar instanța a refuzat să efectueze repunerea în termen.

La caz, în cererea de recurs se face referire la faptul că, la soluționarea chestiunii privind repunerea în termen și ca urmare a fondului cauzei, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că examinarea litigiului a fost desfășurat în lipsa lui Malendra Nicolai, 2 corespondența trimisă, inclusiv copia cererii de chemare în judecată cu anexe, la adresa recurentului, a fost restituită instanței cu mențiunea ”plecat”, iar hotărârea atacată cu apel, a fost emisă în lipsa lui, la materialele cauzei lipsind dovada recepționării actului judecătoresc. Colegiul civil reține că, într-adevăr, examinarea cauzei la acțiunea OCN ”Mogo Loans” SRL, s-a petrecut în lipsa lui Malendra Nicolai.

Totodată, luând în considerație că Malendra Nicolai nu recepționa citațiile expediate la adresa cunoscută și indicată de reclamant, prima instanță l-a citat prin anunț publicitar, în Monitorul Oficial al RM, procedură de citare legală prevăzută de art.108 alin.(1) din Codul de procedură civilă - dacă locul de aflare a pârâtului nu este cunoscut și reclamantul dă asigurări că, deși a făcut tot posibilul, nu a reușit să afle domiciliul acestuia, președintele instanței dispune citarea acestuia prin publicitate. Publicarea în presă se consideră citare legală. Astfel, argumentele recurentului cu referire la deficiența de citare legală din partea instanței de judecată, nu pot fi reținute de către instanța de recurs.

În altă ordine de idei, Colegiul civil consideră declarative argumentele recurentului cu referire la data la care a aflat despre hotărârea judecătorească, or, potrivit materialelor cauzei, la 01 iulie 2020, prin intermediul aplicației Viber la numărul de telefon +xxxxx, executorul judecătoresc Șapa Ludmila l-a informat pe Malendra Nicolai despre existența hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul central din 19 februarie 2020 și, respectiv, despre încheierea privind intentarea procedurii de executare nr. 085-1515/2020 și titlul executoriu nr. 2-1853/19, apelantul/recurent confirmând recepționarea actelor, dar refuzând să se prezinte în incinta Biroului executorului judecătoresc.

Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a constatat atât faptul respectării de către prima instanță a procedurii de citare legală, la caz prin intermediul publicației periodice Monitorul Oficial al RM, cât și faptul cunoașterii de către Malendra Nicolai despre hotărârea atacată cu apel, cel târziu la 01 iulie 2020. Or, ținând cont de prevederile art.56 alin.(3) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs consideră că aceasta trebuia să se folosească cu bună-credință de drepturile și obligațiile sale procedurale și să declare apel împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul central din 19 februarie 2020, în termenul stabilit de art.362 alin. (1) din Codul de procedură civilă - termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Apelanta/recurentă însă, nu a dat dovadă de promptitudine în vederea exercitării căii de atac în termen, iar depunerea cererii de apel peste termen și fără a prezenta dovada imposibilității îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege, demonstrează o neglijență a obligațiilor sale procedurale. În aceeași ordine de idei, Colegiul civil menționează că Legea indică expres o modalitate de calcul a acestui termen și modul de atac, acesta fiind de 30 zile de la pronunțarea hotărârii, instanța de apel nefiind în drept de a deroga de la aceste prevederi, iar deși ultima zi pentru declararea apelului a fost 20 martie 2020, Malendra Nicolai a declarat apel, împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul central, din 19 februarie 2020, abia la 05 ianuarie 2021, fără a prezenta probe cu privire la imposibilitatea depunerii cererii de apel în termenul stabilit de lege.

3 De asemenea, instanța de recurs menționează că potrivit art.362 alin.(2) din Codul de procedură civilă, repunerea în termenul de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116 din Codul de procedură civilă. Potrivit prevederilor art. 116 alin. (1), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).

Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură. În context, este de menționat faptul că, instanța de recurs verifică legalitatea și temeinicia încheierii supuse recursului la momentul adoptării acesteia. Or, deși Malendra Nicolai, nu neagă omiterea termenului de contestare a hotărârii primei instanțe, este de remarcat faptul că, la data pronunțării încheierii contestate, la materialele cauzei nu erau anexate probe care să demonstreze temeinicia motivelor de omitere a acestui termen și, respectiv, nu erau temeiuri de a repune în termen cererea de apel.

Mai mult, Colegiul civil reține că, art. 113 alin.(1) din Codul de procedură civilă, prevede că, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Colegiul mai reține că, de rând cu stabilirea anumitor drepturi, legislația procedurală instituie și obligația părților de a se folosi cu bună-credință de drepturile lor procedurale, în scopul contracarării oricăror abuzuri de drepturi, la caz, crearea unei vizibilități de existență a unei stări de fapt. Respectiv, reînnoirea acestui termen pe motive, care nu au putere de convingere, poate fi contrară principiului securității raporturilor juridice.

Potrivit dispozițiilor art.10 alin.(1)-(3) din Codul de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce.

Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege. Articolul 6 par.(1) al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, garantează fiecăruia dreptul de a se adresa unui tribunal pentru ca ultimul să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor sale civile.

În acest sens, este de 4 menționat că limitarea accesului la o curte sau la un tribunal nu se conciliază cu art.6 par.(1) al Convenției decât în cazul în care acestea urmăresc un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. Colegiul civil mai menționează că prin prisma jurisprudenței CtEDO (cauza Melnic vs RM (Hotărârea din 14.11.2006), Ciachir vs RM (Hotărârea din 15.01.2008), Popov vs RM (Hotărârea din 02.12.2005), Ponomaryov vs Ucraina (Hotărârea din 03.04.2008), Van Harn vs Germany (Hotărârea din 11.09.2007)), neprezentarea de către instanța de judecată a motivelor pentru repunerea apelului în termen sau repunerea neîntemeiată în termenul de apel reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO.

Din această perspectivă, Colegiul civil susține poziția instanței de apel cu privire la lipsa temeiurilor de repunere în termen a cererii de apel. Astfel, recursul declarat de avocatul Munteanu Diana în interesele lui Malendra Nicolai, este neîntemeiat, iar actul de discreție atacat cu recurs urmează a fi menținut. În temeiul art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de avocatul Munteanu Diana în interesele lui Malendra Nicolai. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2021, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată, depusă de OCN ”Mogo Loans” SRL către Malendra Nicolai, cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-09-01
0,96
2r-509/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-509/21 Prima instanţă : Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. G. Manoli) Instanța de apel : Curtea de Apel Chişinău ( jud. : M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru ) D E C I Z I E 01 septembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul Ci
CSJ 2022-02-16
0,94
2r-52/22 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-52/22 2-19205557-01-2r-27012022 Prima instanță: Judecătoria Cimișlia (sediul central), (jud. G. Burdujan) Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (jud. D. Fujenco, A. Mironov, L. Caraianu) D E C I Z I E 16 februarie 2022 mun.
CSJ 2022-09-28
0,94
2r-428/22 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-428/22 (2-21158548-01-2r-15082022) Instanța de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – L. Ciubotaru Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău D E C I Z I E 28 septem
CSJ 2024-01-17
0,94
2r-377/23 — privind încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-377/23 2-21075188-01-2r-23082023 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Jud: E. Badan-Melnic) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: A. Panov, A. Braga, V. Mihaila) D E C I Z I E 17 ianuarie 2024 mun. C
CSJ 2022-07-13
0,94
2ra-816/22 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra–816/22 2-20071753-01-2ra-09062022 Prima instanță: Judecătoria Edineț (sediul central), (jud. C. Prisacari) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu) Î N C H E I E R E 13 iulie 2022 mu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă