2ra-1392/21 — încasarea prejudiciului material si moral

Dosarul nr. 2ra-1392/21

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) R. Pulbere

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, Iu. Cotruță, V. Mihaila

Î N C H E I E R E

22 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Justiției,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Verejan Valeriu

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu

privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 aprilie 2021,

c o n s t a t ă :

La 21 noiembrie 2019, Verejan Valeriu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu

privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii, Verejan Valeriu a menționat că la 13 iulie 2010 a fost

pornită urmărirea penală pe semnele componenței infracțiunii prevăzute de art. 361

alin. (1) din Codul penal.

La 03 martie 2011, a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (1) din Codul penal, iar prin ordonanța

Procuraturii Buiucani, mun. Chișinău din 18 mai 2013, a fost pus sub învinuire de

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) și 190 alin. (5) din

Codul penal.

Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26 ianuarie 2016, a

fost achitat pe învinuirea de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 361 alin. (2)

lit. b) și 190 alin. (5) din Codul penal, fiind considerat reabilitat pe marginea

acuzării.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 mai 2016,

sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26 ianuarie 2016, a fost

1

menținută fără modificări.

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din

22 noiembrie 2016, a fost menținută decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 31 mai 2016.

Reclamantul a reiterat că pe durata urmăririi penale și examinării cauzei

penale în instanțele de judecată, nu a avut posibilitatea de a se deplasa peste

hotarele țării, fiindu-i afectată demnitatea și reputația profesională, iar în rezultat

i-au fost cauzate suferințe psihice care i-au afectat starea emoțională.

Verejan Valeriu a solicitat, inclusiv prin cererea de chemare în judecată

suplimentară (f.d. 88-89), încasarea de la bugetul de stat prin intermediul

Ministerului Justiției a sumei de 1 000 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești și încasarea sumei de 26 000 lei cu titlu de cheltuieli de

asistență juridică în cadrul dosarului penal.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 18 mai 2020, a fost

introdus în proces în calitate de intervenient accesoriu Procuratura Generală

(f.d.83).

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 20 octombrie 2020,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Verejan Valeriu.

S-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției suma

de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 15 000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

În rest, acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 aprilie 2021, au fost respinse

cererile de apel depuse de Ministerul Justiției și Procuratura Generală, s-a admis

apelul declarat de Verejan Valeriu, s-a modificat hotărârea Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru din 20 octombrie 2020, în partea încasării prejudiciului moral și a

cheltuielilor de judecată, cu modificarea sumei prejudiciului moral de la 50 000 lei

până la 100 000 lei și cheltuielilor de asistență juridică de la 15 000 lei până la

26 000 lei.

În rest, hotărârea primei instanțe a fost menținută.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că la 13 iulie 2010, în privința lui Verejan Valeriu a fost pornită cauza

penală pe semnele componenței de infracțiune prevăzute la art. 361 alin. (1) din

Codul penal.

Prin ordonanța Comisariatului de Poliție Buiucani, mun. Chișinău din

03 martie 2011, Verejan Valeriu a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvârșirea

infracțiunii menționate, iar prin ordonanța din 11 aprilie 2011, a fost recunoscut în

calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.190 al. (5) din Codul

penal.

De asemenea, prin ordonanțele Procuraturii Buiucani mun. Chișinău din

03 iunie 2011 și din 18 mai 2013, Verejan Valeriu a fost pus sub învinuire de

comiterea infracțiunilor prevăzute de art.361 al.(2) lit. b) și 190 al. (5) din Codul

penal.

Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26 ianuarie 2016,

Verejan Valeriu a fost achitat pe învinuirea de comitere a infracțiunilor prevăzute

2

de art.361 al.(2) lit. b) și 190 al. (5) din Codul penal, fiind menținută prin decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 mai 2016 și decizia Colegiului

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 22 noiembrie 2016.

Instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată concluzia primei instanțe referitor

la dreptul lui Verejan Valeriu la acțiune în baza Legii privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998.

Prin urmare, instanța de apel a stabilit că Verejan Valeriu a fost învinuit

neîntemeiat de săvârșirea pretinselor fapte prejudiciabile prevăzute de art. 361

alin.(1) și 190 alin. (5) din Codul penal, în speță a unei infracțiuni ușoare și a uneia

deosebit de grave, faptul că urmărirea penală a durat patru ani de zile și examinarea

cauzei în instanța de judecată, aproximativ doi ani, în interiorul acestor termene

reclamantul fiind implicat în cadrul acțiunilor procesuale, acțiuni prin care i s-au

adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, inclusiv dreptului

la viața sa privată, pe care le-a suportat în urma acțiunilor organului de urmărire

penală, ale procuraturii.

Totodată, instanța de apel a reiterat că cuantumul prejudiciului moral pretins

de către Verejan Valeriu în sumă de 1 000 000 de lei este vădit disproporțional și

excesiv în raport cu criteriile stabilite la caz, iar suma acordată de instanța ierarhic

inferioară cu titlu de prejudiciu moral în mărime de 50 000 de lei este una

diminuată în coraport cu practica stabilită pe cazuri similare, motiv din care a

considerat necesar de a majora cuantumul prejudiciului moral stabilit de prima

instanța de la 50 000 de lei până la 100 000 lei, sumă care, în opinia instanței de

apel, poate fi considerată ca o compensare ce ar aduce la o satisfacție echitabilă lui

Verejan Valeriu și este una corelativă cu practica judiciară pe cazuri analogice.

Corespunzător, instanța de apel a concluzionat și referitor la modificarea

hotărârii instanței de fond în partea ce ține de cheltuielile de asistență juridică de

care a beneficiat pe parcursul procesului penal de la suma de 15 000 lei până la

suma de 26 000 lei.

La 30 iulie 2021, Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă

integral.

Recurentul Ministerul Justiției, în motivarea recursului a invocat interpretarea

în mod eronat a legii și aprecierea arbitrară de către instanța de apel a probelor.

De asemenea, a menționat că instanța de apel în mod eronat a dispus încasarea

prejudiciului moral, or, la caz, nu sunt întrunite toate condițiile de aplicabilitate a

prevederilor Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Or, Verejan Valeriu nu a fost tras la răspundere penală și nici nu i s-a acordat

statutul de ”condamnat”, iar sentința de achitare poate fi considerat un aspect

plauzibil, ce prin sine poate constitui o satisfacție echitabilă pentru presupusul

prejudiciu pretins.

Cu referire la încasarea prejudiciului material, recurentul a specificat că nu au

fost prezentate probe sau înscrisuri că ar fi fost suportat.

3

La 18 august 2021, instanța de recurs a expediat în adresa intimaților copia

recursului, fiind recepționat de către Procuratura Generală la 23 august 2021, iar de

către Verejan Valeriu la data de 26 august 2021, conform avizelor de recepție (f.d.

12-13 Vol. II).

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 29 aprilie

2021, iar la 31 mai 2021, prin intermediul poștei electronice, instanța de apel a

expediat în adresa părților decizia motivată.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 30 iulie 2021, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

4

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Ministerul Justiției,

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Ministerul Justiției.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Dumitru Mardari

5