Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.09.2021
casat

3ra-627/21 — ingradirea accesului la informatie, sanctionarea paratilor si repararea prejudiciului moral

HOTĂRÂRE
08.09.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
ingradirea accesului la informatie, sanctionarea paratilor si repararea prejudiciului moral
Temei legal
Examinarea admisibilităţii acţiunii în contencios administrativ
Citează această cauză
3ra-627/21 — ingradirea accesului la informatie, sanctionarea paratilor si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-627/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (I. Rusu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, A. Toderaș, D. Stănilă) D E C I Z I E 08 septembrie 2021 mun.

Chișinău Colegiul Civil Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componență: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecători Victor Burduh Dumitru Mardari Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând recursul depus de Iurie Grecu, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Grecu împotriva consilierului local al satului Ciuciulea, raionul Glodeni, Dumitru Gîdei, Consiliului local și Primăriei satului Ciuciulea raionul Glodeni, cu privire la constatarea recunoașterii dreptului pretins vătămat de acces la informație și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei din 16 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, c o n s t a t ă : La 20 februarie 2020, Iurie Grecu s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva consilierului local Ciuciulea, raionul Glodeni, Dumitru Gîdei, Consiliului local satului Ciuciulea raionul Glodeni și Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni, cu privire la constatarea recunoașterii dreptului pretins vătămat de acces la informația de interes public, sancționarea pârâților potrivit prevederilor art. 24 din Legea privind accesul la informație și repararea în mod solidar a prejudiciului moral în mărime de 3000 lei.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că, la data de 30 ianuarie 2020, s-a adresat cu cererea înregistrată cu nr. 24 către consilierul local al satului Ciuciulea raionul Glodeni Dumitru Gîdei. Prin această cerere a solicitat să fie informat care este suma bugetului local pe anul 2020 și din cîte taxe locale este format bugetul local, care sunt taxele locale și cît constituie fiecare taxă locală în parte. În termenul prevăzut de lege, ce a expirat la 19 februarie 2020, reclamantul nu a primit răspuns la informațiile de interes public solicitate.

1 În drept, a invocat prevederile articolelor 1 alin. (3), 45, 34 alin. (1) din Constituție, articolele 2 lit. b), 5 alin. (2) lit. b), c), 10 alin. (3), 11 alin. (1) din Legea privind accesul la informație, articolul 20 alin. (1) din Legea privind statutul alesului local, articolul 8 alin. (1) Codul de conduită a funcționarului public, art. 6 lit. b) din Legea privind transparența procesului decizional, art. 18 din Codul administrativ. Reclamantul Iurie Grecu a solicitat constatarea recunoașterii dreptului pretins vătămat privind accesul la informație de interes public, sancționarea pîrîților potrivit prevederilor art. 24 din Legea privind accesul la informație, repararea în mod solidar a prejudiciului moral suportat în mărime de 3000 lei.

Prin hotărîrea din 07 octombrie 2020 a Judecătoriei Drochia, sediul Central, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de Iurie Grecu (f.d.51, 56- 60). Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a stabilit că petiția în cadrul unei proceduri prealabile a fost examinată în termen, pârâții respectând cadrul legal în raport cu termenul și complexitatea examinării petiției înaintate de către petiționar, au adus la cunoștința destinatarului răspunsul oficial, cu solicitarea concretizărilor legale. Prin urmare, instanța de fond a constatat caracterul deplin al răspunsului oferit de către pârâți la cererea adresată de către petiționar reieșind din conținutul solicitării, în termenul stabilit de lege, cu asigurarea restabilirii drepturilor lezate și recuperarea prejudiciului cauzat.

Contrar prevederilor art.15 alin. (2) al Legii privind accesul la informație, fondul nu a reținut existența probelor care să ateste calitatea pârâtului Dumitru Gîdei ca responsabil de furnizarea informațiilor, adresarea reclamantului fiind înregistrată în registrul de evidență a corespondenței Primăriei respective. Totodată, instanța de fond a conchis în privința netemeinicei pretenției privind repararea prejudiciului moral în sumă de 3 000 de lei, deoarece instanța a fost în imposibilitate de a aprecia legătura cauzală între faptul nefurnizării informației solicitate, a daunelor, mărimea suferințelor psihice cauzate reclamantului și solicitarea evaluării lor în echivalent bănesc.

La 19 octombrie 2020, Iurie Grecu a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 07 octombrie 2020 a Judecătoriei Drochia, sediul Central, (f.d.49), iar la 28 octombrie 2020, a prezentat motivarea apelului, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată (f.d. 50-51).

Prin decizia din 16 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, a fost casată integral hotărârea din 07 octombrie 2020 Judecătoriei Drochia, sediul Central și s-a emis o nouă decizie, potrivit căreia s-a declarat inadmisibilă acțiunea depusă de Iurie Grecu împotriva consilierului local Dumitru Gîdei, Consiliului local și Primăriei satului Ciuciulea raionului Glodeni, cu privire la constatarea recunoașterii dreptului pretins vătămat de acces la informația de interes public, sancționarea pârâților potrivit prevederilor art. 24 din Legea privind accesul la informație, repararea în mod solidar a prejudiciului moral în mărime de 3000 lei. 2 La 14 aprilie 2021, Iurie Grecu a depus recurs nemotivat (f.d.90), apoi, în aceeași zi, a depus motivarea recursului împotriva deciziei din 16 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu pronunțarea unei decizii noi de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului, Iurie Grecu a indicat că instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel privind netemeinicia hotărârii instanței de fond. Totodată, declarând acțiunea inadmisibilă, instanța de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Recurentul a menționat că instanța de apel a examinat cauza doar în privința Primăriei s. Ciuciulea, constatînd că i-a fost limitat accesul la informație, însă ce ține de celelalte pretenții, Curtea de apel le-a respins ca inadmisibile. Drept urmare, actul judecătoresc nu corespunde normelor de procedură civilă. În opinia recurentului cele menționate denotă faptul că poziția sa ca parte implicată în proces nu a fost auzită, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 6 CEDO.

Iurie Grecu a menționat că, analizând starea de fapt și de drept stabilită la examinarea apelului și raportând-o la normele de drept aplicabile speței, precum și la jurisprudența CEDO, a constatat că instanța de apel nu a cuprins întregul spectru de măsuri procesuale necesare examinării complete și multilaterale a cauzei, efectuând verificarea selectivă, superficială și incompletă. În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca instanță de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. În conformitate cu art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 16 martie 2021, iar la 25 martie 2021, instanța de apel a expediat în adresa părților copia deciziei (dispozitivul), prin scrisoare recomandată cu aviz de recepție (f.d. 89). Decizia motivată din 16 martie 2021a Curții de Apel Bălți a fost expediată la 27 aprilie 2021, însă date privind recepționarea acesteia nu există.

La 14 aprilie 2021, Iurie Grecu a depus recurs nemotivat și motivarea recursului împotriva deciziei din 16 martie 2021 a Curții de Apel Bălți (f.d.90, 91- 92), solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei decizii noi de admitere a acțiunii. În asemenea circumstanțe, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recurentul Iurie Grecu s-a conformat prevederilor legale, încadrându-se în termenul de 3 depunere a recursului prevăzut de art. 245 din Codul administrativ.

La 05 mai 2021, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților copia cererii de recurs motivată depusă de Iurie Grecu, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f.d.103). Până la data stabilită pentru examinarea recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție, referințe nu au parvenit. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, examinând admisibilitatea recursului depus de Iurie Grecu, a considerat că acesta este admisibil, motiv pentru care, prin încheierea din 28 iulie 2021, a fost numit pentru examinare în complet de 5 judecători.

Conform art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces. La caz, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție nu a considerat oportun de a cita participanții la proces pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele recurentului au fost expuse cu suficientă claritate. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul înaintat de Iurie Grecu, din următoarele considerente.

Conform art. 248 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție casează integral decizia instanței de apel și restituie cauza instanței de apel dacă, în baza limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluție finală în acest caz. De asemenea potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material. Aplicabile litigiului sunt prevederile art. 244 alin. (2) coroborat cu art. 231 alin. (2) din Codul administrativ, care stipulează că pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.

Pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. La acest capitol, Colegiul reține și prevederile art. 22 și art. 219 alin. (1) din Codul administrativ, conform cărora instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal administrate, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți. Din materialele cauzei rezultă că la data de 30 ianuarie 2020, Iurie Grecu s-a adresat cu cererea înregistrată cu nr. 24 către consilierul local al satului Ciuciulea 4 raionul Glodeni Gîdei Dumitru. Prin această cerere a solicitat să fie informat care este suma bugetului local pe anul 2020 și din cîte taxe locale este format bugetul local, care sunt taxele locale și cît constituie fiecare taxă locală în parte.

Informația dată a solicitat să-i fie prezentată în formă scrisă la adresa de domiciliu. Nerecepționând răspuns la cererea din 30 ianuarie 2020, Iurie Grecu s-a adresat în instanța de judecată cu prezenta acțiune, prin care a solicitat recunoașterea dreptului vătămat de acces la informație, sancționarea pârâților în baza art. 24 din Legea privind accesul la informație, repararea în mod solidar din contul pârâților a prejudiciului moral în sumă de 3 000 de lei. Fiind investită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare de judecată depusă de Iurie Grecu. Prin decizia din 16 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, a fost casată hotărârea din 7 octombrie 2020 a Judecătoriei Drochia, sediul Central.

S-a declarat inadmisibilă acțiunea depusă de Iurie Grecu împotriva consilierului local Dumitru Gîdei, Consiliului local și Primăriei satului Ciuciulea raionului Glodeni, cu privire la constatarea recunoașterii dreptului pretins vătămat de acces la informația de interes public, sancționarea pârâților potrivit prevederilor art. 24 din Legea privind accesul la informație, repararea în mod solidar a prejudiciului moral în mărime de 3000 lei. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că nu a fost respectată procedura prealabilă de reparare a prejudiciului, contrar prevederilor art. 60 alin. (3) Cod administrativ. Un alt motiv reținut de către instanța de control judiciar pentru declararea inadmisibilității acțiunii a constat în faptul că Grecu Iurie a înaintat acțiunea împotriva consilierului local Dumitru Gîdei, asfel urmărind inițierea unei acțiuni în contencios administrativ împotriva unui subiect care nu întrunește calitate de autoritate publică.

La fel, nu se constată activitatea administrativă și nu se urmărește revendicarea unui pretins drept încălcat. În acest sens, instanța de apel a statuat că, potrivit art. 5 alin. (1) al Legii cu privire la accesul la informație în coroborare cu prevederile art. 44 alin. (1) Cod administrativ, consilierul local Dumitru Gîdei nu este autoritate publică, respectiv față de acesta nu poate fi înaintată acțiune în contencios administrativ. Efectuând controlul judiciar al deciziei din 16 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că soluția dată de către instanța de apel este prematură și contradictorie.

În favoarea concluziei date, se menționează următoarele. În conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea specială nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informație, persoana are dreptul de a solicita furnizorilor de informații, personal sau prin reprezentanții săi, orice informații aflate în posesia acestora, cu excepțiile stabilite de legislație. Dreptul persoanei de a avea acces la informații, inclusiv la informațiile cu caracter personal, nu poate fi îngrădit decât în condițiile legii. Orice persoană care solicită acces la informații în 5 conformitate cu prezenta lege este absolvită de obligația de a-și justifica interesul pentru informațiile solicitate. În temeiul art. 15 alin. (1)-(2) din Legea nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație, cererile scrise cu privire la accesul la informație vor fi înregistrate în conformitate cu legislația cu privire la registre și petiționare.

Cererile respective vor fi examinate și satisfăcute de funcționarii publici responsabili de furnizarea informațiilor. La caz, din materialele cauzei se denotă cu certitudine că Iurie Grecu a depus cerere privind accesul la informație, adresată consilierului local –Dumitru Gîdei, prin care a solicitat să fie informat despre care este suma bugetului local pe anul 2020, care sunt taxele locale, cât constituie fiecare taxă în lei. Totodată, după cum rezultă din cererea dată, aceasta a fost înregistrată la data de 30 ianuarie 2020, de către Primăria satului Ciuciulea cu nr. 24 (f.d.6). În contextul dat, ținând cont de circumstanțele stabilite se reține că, instanța de apel eronat a concluzionat că autoritatea publică locală Primăria satului Ciuciulea nu a desfășurat nici o activitate administrativă în sensul art. 5 din Codul administrativ.

Or, reținând cele menționate mai sus, instanța de recurs constată că cererea privind accesul la informație a fost înregistrată în cadrul unei autorități publice – Primăria satului Ciuciulea. În corespundere cu art. 20 din Legea nr. 768-XIV din 02 februarie 2000, alesul local examinează, în modul stabilit de legislație, petițiile care îi sunt adresate, ia măsuri pentru soluționarea lor, primește în audiență cetățeni și conducătorii persoanelor juridice. Alesul local primește în audiență cetățenii în sediul autorității administrației publice locale.

Concomitent, în baza art. 17 din Legea nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație, cererea de furnizare a informației poate fi readresată altui furnizor, cu informarea obligatorie a solicitantului în decurs de 3 zile lucrătoare de la momentul primirii cererii și cu acordul solicitantului, în următoarele cazuri: informația solicitată nu se află în posesia furnizorului sesizat sau informația solicitată deținută de alt furnizor ar satisface mai deplin interesul față de informație al solicitantului. Conform art. 16 din Legea nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație, informațiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziția solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai tîrziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informație.

Termenul de furnizare a informației, documentului poate fi prelungit cu 5 zile lucrătoare de către conducătorul instituției publice dacă: a) cererea se referă la un volum foarte mare de informații care necesită selectarea lor; b) sînt necesare consultații suplimentare pentru a satisface cererea. Autorul cererii va fi informat despre orice prelungire a termenului de furnizare a informației și despre motivele acesteia cu 5 zile înainte de expirarea termenului inițial. 6 Conform art. 21 al Legii enunțate, persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim de către furnizorul de informații poate ataca acțiunile acestuia atât pe cale extrajudiciară, cât și direct în instanța de contencios administrativ competentă.

Persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim poate ataca orice acțiune sau inacțiune a persoanei responsabile pentru primirea și examinarea cererilor de acces la informații, dar în special cu privire la: a) refuzul neîntemeiat de a primi și înregistra cererea; b) refuzul de a asigura accesul liber și necondiționat la registrele publice aflate la dispoziția furnizorului de informații; c) încălcarea termenelor și procedurii de soluționare a cererii de acces la informație; d) neprezentarea sau prezentarea necorespunzătoare a informațiilor solicitate; e) refuzul neîntemeiat de a prezenta informațiile solicitate; f) atribuirea neîntemeiată a informației la categoria informațiilor care conțin secrete de stat, secrete comerciale sau la categoria altor informații oficiale cu accesibilitate limitată; g) secretizarea neîntemeiată a unor informații; h) stabilirea plății și mărimii acesteia pentru informațiile furnizate; i) cauzarea unor prejudicii materiale și/sau morale prin acțiunile ilegale ale furnizorului de informații.

Instanța de recurs reține că contrar acestor prevederi și împrejurărilor stabilite mai sus, instanța de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanțelor cauzei, precum și materialului anexat la dosar, fără a examina sub toate aspectele legalitatea și temeinicia hotărârii supusă apelului. Drept urmare, se stabilește că concluzia instanței de apel privind inadmisibilitatea acțiunii depusă de Iurie Grecu este contradictorie și nu conține o argumentare clară din care să rezulte certitudinea adoptării soluției la care s-a ajuns, fără a fi abordate toate aspectele importante în speță. În continuare, Colegiul lărgit mai notează că instanța de apel s-a expus în mod contradictoriu și asupra pretenției privind repararea prejudiciului moral.

Or, pe de o parte a conchis că litigiul din speță este guvernat de legea specială – Legea privind accesul la informație, iar pe de altă parte a declarat inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ depusă de către Iurie Grecu împotriva Primăriei și Consiliului local al satului Ciuciulea, r-nul Glodeni în partea pretenției reparării prejudiciului moral cauzat, din motiv că nu a fost respectată procedura prealabilă, în sensul art. 60 alin.(3) din Codul administrativ. La acest segment, instanța de recurs ține să menționeze principiul fundamental /specialia generalibus derogant/, altfel spus dacă atât legea generală cât și legea specială reglementează o materie, legea specială este aplicabilă.

R elevante la aspectul dat sunt și prevederile art. 2 alin. (2) din Codul administrativ, care stabilește că anumite aspecte ce țin de activitatea administrativă privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate prin norme legislative 7 speciale derogatorii de la prevederile prezentului cod numai dacă această reglementare este absolut necesară și nu contravine principiilor prezentului cod. Din sensul normelor de drept menționate supra rezultă că, prin adoptarea Codului administrativ, legiuitorul a stabilit atât regula generală de respectare a procedurii prealabile, cât și excepții de la aceasta. În prezenta speță, excepția de la obligația de a respecta procedura prealabilă este prevăzută de art. 163 lit. c) din Codul administrativ, conform cărora procedura de examinare a cererii prealabile nu se efectuează dacă legea prevede expres adresarea nemijlocită în instanța de judecată.

Cu titlu subsecvent acestei excepții, Colegiul notează că pentru a înainta nemijlocit în instanța de judecată o acțiune de contencios administrativ, fără a respecta procedura prealabilă, acest fapt trebuie să fie prevăzut expres în legea specială. La speță, acțiunea în contencios administrativ cu privire la accesul la informație este garantată de legea materială specială – Legea privind accesul la informație nr. 982-XIV din 11 mai 2000. Deci, coroborând dispozițiile normelor legale citate mai sus, Colegiul lărgit conchide că instanța de apel pripit a ajuns la concluzia de a declara inadmisibilă pretenția privind repararea prejudiciului moral pe motivul nerespectării procedurii prealabile.

Deoarece, art. 23, alin. (1) din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, expres prevede că acțiunea ce privește constatarea încălcării dreptului de acces la informație, care include și cauzarea unor prejudicii, se face direct în instanța de contencios administrativ. În concluzie, instanța de recurs consideră că refuzul Curții de Apel Bălți de a se pronunța pe fondul acestei pretenții din motiv că procedura prealabilă nu a fost respectată, este greșită, or, procedura prealabilă nu este impusă de Legea specială nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informație. Deci, în asemenea circumstanțe, Curtea de Apel Bălți, declarând inadmisibilă acțiunea, a adus atingere dreptului lui Iurie Grecu la un proces echitabil, consfințit în articolul 6 § 1 din Convenție.

Or, principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a-l utiliza în formele și în modalitățile prevăzute de lege. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit în jurisprudența sa constantă că art. 6 § 1 garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să se pronunțe cu privire la orice încălcare a drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Limitările impuse de legislația națională nu pot restrânge accesul liber pentru un justițiabil astfel încât dreptul său la o instanță să fie afectat în însăși substanța sa (cauza Faimblat v. România, hotărârea din 13 ianuarie 2009). În ce privește aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 982-XIV din 11 mai 2000, Curtea Supremă de Justiție la caz nu poate satisface pretenția de a decide aplicarea unor sancțiuni.

În schimb, Curtea de Apel Bălți, la rejudecarea prezentei cauze în ordine de apel, pornind de la aplicarea Legii nr. 982-XIV din 11 mai 2000, urmează să determine dacă autoritatea publică poate fi sancționată în temeiul 8 legii. Având în vedere caracterul încălcărilor instanței de apel și faptul că lichidarea acestora nu este posibilă în cadrul procedurii de examinare în recurs, iar instanța de recurs, în baza limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluție finală în acest caz, unica posibilitate de corectare a acestora este casarea deciziei din 16 martie 2021 a Curții de Apel Bălți și restituirea cauzei spre rejudecare. Or, Curtea de Apel Bălți nu s-a expus asupra fondului cauzei.

În conformitate cu prevederile art. art. 247, 248 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Iurie Grecu. Se casează decizia din 16 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, emisă în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Grecu împotriva consilierului local al satului Ciuciulea, raionul Glodeni, Dumitru Gîdei, Primăria satului Ciuciulea raionul Glodeni și Consiliului local satului Ciuciulea raionul Glodeni, cu privire la recunoașterea dreptului pretins vătămat de acces la informație și repararea prejudiciului moral, cu restituirea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecători Victor Burduh Dumitru Mardari Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 9

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-08-25
0,99
3ra-468/21 — ingradirea accesului la informatie, sanctionarea paratilor si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-468/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (I. Rusu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, A. Toderaș, D. Stănilă) D E C I Z I E 25 august 2021 mun. Chișinău Colegiul Civil Comercial şi de Co
CSJ 2021-07-14
0,98
3ra-553/21 — incalcarea dreptului de acces la informatie
Dosarul nr. 3ra-553/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (I. Rusu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, A. Toderaș, A. Ciobanu) D E C I Z I E 14 iulie 2021 mun. Chișinău Colegiul Civil Comercial şi de Con
CSJ 2022-04-06
0,98
3ra-168/22 — constatarea recunoasterii dreptului pretins vatamat de acces la informatie si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-168/22 2-20024914-01-3ra-16022022 Prima instanță, Judecătoria Judecătoriei Drochia, sediul Central (jud: I. Rusu) Instanța de apel, Curtea de Apel Bălți (jud: S. Procopciuc, D. Corolevschi, D. Stănilă) Î N C H E I E R E 06 a
CSJ 2021-01-27
0,98
3ra-126/21 — accesul la informatie si repararea prejudiciului
Dosarul nr.3ra-126/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (jud: I.Rusu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: Al.Gheorghieș, A.Toderaș, Eu.Bjenaru) ÎNCHEIERE 27 ianuarie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2021-09-01
0,98
3ra-683/21 — constatarea nulitatii raspunsului, constatarea ingradirii accesului la informatie, sanctionarea paratilor si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-683/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (I. Rusu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, A. Toderaș, E. Bejenaru) D E C I Z I E 1 septembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul Civil Comercial şi d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă