2ra-1178/21 — cu privire la încasarea datoriei

Dosarul nr. 2ra-1178/21

Prima instanță: Judecătoria Edineț sediul central (jud. I. Dragulean)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. A. Corcenco, D. Corolevschi, D. Stănilă)

ÎNCHEIERE

4 august 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Anatolie Țurcan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Întreprinderea Mixtă „Incaso” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de

avocatul Natalia Covaliov

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte

„Incaso” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Natalia

Covaliov împotriva lui Serghei Vieru cu privire la încasarea datoriei

împotriva deciziei din 4 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost

respins apelul declarat de Întreprinderea Mixtă „Incaso” Societate cu Răspundere

Limitată, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov și menținută hotărârea din

18 noiembrie 2020 a Judecătoriei Edineț sediul central, prin care acțiunea a fost

respinsă

constată:

La 29 iulie 2020, ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov

a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Serghei Vieru cu privire la

încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a invocat că la 16 august 2019, între OCN „MCP

Finance” SRL, în calitate de creditor și Serghei Vieru, în calitate de debitor, a fost

încheiat acordul de împrumut din aceiași dată și executat la sediul creditorului.

Pentru nerespectarea graficului de rambursare a împrumutului, debitorul s-a

angajat să plătească, pe lângă valoarea împrumutului principal, comision pentru

furnizarea creditului, dobânda și o penalitate contractuală, care se raportează duratei

de întârziere.

Astfel, la 16 august 2019, OCN „MCP Finance” SRL și-a onorat obligațiunea,

transferând debitorului împrumutul acordat, însă Serghei Vieru până la ziua

depunerii cererii de chemare în judecată nu și-a onorat obligațiunile stabilite în

1

contract, cu toate că a fost înștiințat despre faptul nerespectării clauzelor contractuale

prin intermediul notificărilor recomandate expediate în adresa acestuia.

Ulterior, datoria pârâtului a fost cesionată companiei de colectare a datoriilor

ÎM „Incaso” SRL.

A precizat că debitorul a fost înștiințat despre faptul nerespectării clauzelor

contractuale prin intermediul reclamației expediate în adresa acestuia, precum și

despre rezilierea anticipată a contractului de către creditor și obligațiunea de

returnare a împrumutului, a dobânzii calculate, a taxei aferente la contract și a

penalităților calculate conform contractului.

La fel, a evidențiat că la data depunerii cererii de chemare în judecată, datoria

lui Serghei Vieru față de ÎM „Incaso” SRL constituia suma de 10 572,48 de lei, din

care: costul total al împrumutului restant – 4 500 de lei, comision pentru furnizarea

creditului restant – 1 005,48 de lei, dobânda restantă conform contractului – 567 de

lei și penalitatea contractuală în mărime de 4 500 de lei, adică 2 % din suma datoriei

restante calculată pentru o perioadă de 50 zile de întârziere.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 5, 6, 7, 85, 166-168 CPC,

art. 1242-1429 Cod civil.

A solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la Serghei Vieru în beneficiul

ÎM „Incaso” SRL a datoriei în mărime de 10 572,48 de lei și a cheltuielilor de

judecată în sumă de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și în sumă

de 317,18 de lei cu titlu de taxa de stat.

Prin încheierea din 1 octombrie 2020 a Judecătoriei Edineț sediul central, a

fost dispusă examinarea prezentei cauze civile în ordine generală.

Prin hotărârea din 18 noiembrie 2020 a Judecătoriei Edineț sediul central, a

fost respinsă acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 4 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul

declarat de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov și menținută

hotărârea primei instanțe.

Întru consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare

au constatat că acordul (contractul) de împrumut cu dobânda pentru consumatori

nr. MD-0071900000480 a fost încheiat între OCN „MCP Finance” SRL și Serghei

Vieru la 16 august 2019, pe când contractul de cesiune a creanțelor între OCN „MCP

Finance” SRL și ÎM „Incaso” SRL a fost încheiat la 1 aprilie 2019, adică anterior

datei acordării împrumutului, astfel încât la data încheierii contractului de cesiune a

creanței, OCN „MCP Finance” SRL nu avea instituit raportul de împrumut cu

Serghei Vieru.

Drept urmare, prima instanță și instanța de apel au concluzionat că la 1 aprilie

2019, OCN „MCP Finance” SRL nu avea născută o creanță valabilă și exigibilă față

de Serghei Vieru, or acest contract nu include în sine și ulterioarele contracte de

împrumut încheiate de către OCN „MCP Finance” SRL cu alte persoane, atât timp

cât creanța, la momentul încheierii contractului de cesiune, trebuie să fie certă și

exigibilă.

Astfel, actul de predare-primire nr. 1 la Anexa nr. 1/21 din 12 noiembrie 2019

la contractul de cesiune a creanțelor de viitor nr. 2/190329 din 1 aprilie 2019, prin

2

care OCN „MCP Finance” SRL a transmis spre cesiune ÎM „Incaso” SRL creanța

debitorului Serghei Vieru, formată în baza contractului de împrumut încheiat ulterior

celui de cesiune a creanței, nu poate constitui temei de admitere a acțiunii, în situația

în care, potrivit legislației în vigoare, o creanță transmisibilă și sesizabilă poate fi

cesionată de titularul unui terț în baza unui contract, prin urmare contractul de

cesiune a creanțelor din 1 aprilie 2019 nu acoperă creanța OCN „MCP Finance” SRL

față de Serghei Vieru, apărută în temeiul contractului de împrumut din 16 august

2019.

Prin urmare, a fost stabilit că contractul de cesiune a creanțelor din 1 aprilie

2019 nu are incidență și nu produce niciun efect de drept asupra raporturilor de

împrumut apărute la 16 august 2019 între OCN „MCP Finance” SRL și Serghei

Vieru.

La 7 iunie 2021, prin intermediul oficiului poștal, ÎM „Incaso” SRL,

reprezentată de avocatul Natalia Covaliov a declarat recurs împotriva deciziei din

4 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală

a deciziei instanței de apel și parțială a hotărârii primei instanțe, cu admiterea

acțiunii.

În susținerea recursului a invocat că aprecierea arbitrară a actului de predare-

primire a creanței din 12 noiembrie 2019, în temeiul căruia OCN „MCP Finance”

SRL a cesionat creanța debitorului împotriva Serghei Vieru către ÎM „Incaso” SRL

și a contractul de cesiune a creanțelor restante de viitor din 1 aprilie 2019, a dus la

soluționarea greșită a cauzei.

A menționat că odată cu înaintarea cererii de chemare în judecată, la

materialele cauzei a fost anexat actul din 12 noiembrie 2019, drept dovadă a cesiunii

creanței.

Având în vedere prevederile art. 828 alin. (2) Cod civil, a evidențiat că

legiuitorul prevede modalitatea cesiunii unei creanțe care poate apărea în viitor.

Astfel, prima instanță a aplicat greșit legislația civilă, menționând că părțile

nu pot prevedea pentru viitor apariția unor eventuale datorii/creanțe care ar putea fi

cesionate, or scopul legii civile este de a reglementa nu doar relațiilor existente la

data semnării contractului, dar și a celor care pot apărea în viitor.

Reieșind din prevederile art. 347 Cod civil, a remarcat că contractul de cesiune

a creanței, în temeiul căruia a fost cesionată creanța intimatului, întrunește condițiile

de valabilitate a unui act juridic care poate da naștere la drepturi și obligații de viitor.

Așadar, contractul de cesiune produce efecte juridice pentru viitor care

reglementează doar posibilitatea de a transmite dreptul de creanță și statuează

obligațiile pe care le asumă fiecare din părțile contractante.

A mai notat că actul de transmitere a creanței este parte integrantă a

contractului de cesiune, în temeiul căruia se transmit creanțele față de debitori.

La 30 iunie 2021, în adresa lui Serghei Vieru a fost expediată copia cererii de

recurs depusă de ÎM „Incaso” SRL, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele

dosarului (f. d. 112), corespondența menționată fiind returnată de către oficiul poștal

cu mențiunea „plecat” (f. d. 114).

3

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care

intimatul să-și expună poziția față de temeiurile recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în

adresa părților la 28 aprilie 2021, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire

(f. d. 91), fiind recepționată de către recurentă la 11 mai 2021, ceea ce se atestă prin

avizul de recepție anexat la actele cauzei (f. d. 92).

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul la 7 iunie 2021 în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului declarat de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată

de avocatul Natalia Covaliov, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată

de avocatul Natalia Covaliov, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

4

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul

privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr. 26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat

de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov urmează a fi

considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Incaso”

Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Anatolie Țurcan

5