3ra-418/21 — Contestarea actului adminsitrativ

3ra-418/21 — Contestarea actului adminsitrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.3ra-418/21

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: M.Anton)

D E C I Z I E

21 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Mariana Pitic

Nicoale Craiu

examinând recursul depus de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată,

în cauza de contencios administrativ, la acțiunea în contestare depusă de

Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată împotriva

Biroului vamal Centru cu privire la anularea în tot a actului administrativ individual

defavorabil,

împotriva hotărârii din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, prin care

acțiunea în contestare depusă de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată,

c o n s t a t ă:

La data de 2 noiembrie 2011, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată a depus prin prisma art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 (în vigoare la acel moment și abrogată la

data de 1 aprilie 2019) în Curtea de Apel Chișinău ca instanță competentă de

contencios administrativ de a judeca în primă instanță litigiile ce țin de verificarea

legalității actelor administrative emise sau adoptate de autoritățile de specialitate ale

administrației publice centrale, de autoritățile publice autonome constituite de către

autoritățile publice centrale și de funcționarii publici din cadrul acestor organe,

acțiune în contestare împotriva Biroului vamal Centru cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că prin decizia nr. 197/11 din 15

septembrie 2011 a Biroului vamal Centru a fost sancționată cu amendă în temeiul art.

232 lit. j) din Codul vamal.

Drept temei pentru emiterea deciziei de aplicare a sancțiunii pecuniare a servit

raportul de audit post vămuire nr. 4 al activității reclamantei pentru perioada 1

ianuarie 2010 – 1 martie 2011, din care ar rezulta că activitatea acesteia în calitate de

declarant în nume propriu a fost efectuată contrar prevederilor Regulamentului cu

1

privire la activitatea brokerului vamal și a specialistului în domeniul vămuirii,

aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1290 din 9 decembrie

2005.

În opinia reclamantei, decizia nr. 197/11 din 15 septembrie 2011 a Biroului

vamal Centru este ilegală, neîntemeiată și pasibilă de a fi anulată, deoarece organul

vamal la stabilirea vinovăției s-a bazat pe presupuneri și nu avea temei juridic de

sancționare a acesteia, or, conform art. 8 alin. (2) al Codului contravențional, este

supusă răspunderii contravenționale numai persoana care a săvârșit cu intenție sau din

imprudență o faptă prevăzută de legea contravențională, pe când la caz nu a fost

stabilită nici o încălcare, deoarece noua abordare a organului vamal nu putea fi

previzibilă pentru reclamantă în întocmirea declarației vamale din 11 noiembrie 2010.

În susținerea poziției sale, reclamanta a menționat că la data de 5 noiembrie

2009 între „OZ VURAL BIL. TUR.NAK.GIDA IHT.THR.SAN.TIC.LTD.STI”

Turcia și Întreprinderea Mixtă „OZ VURAL” Societate cu răspundere Limitată a fost

încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2, potrivit căruia prima acționând în

calitate de vânzător s-a obligat să-i vândă ultimei care a acționat în calitate de

cumpărător mărfurile indicate în facturile invoice, iar aceasta din urmă s-a obligat să-i

achite prețul convenit pentru livrarea acestor mărfuri.

Totodată, conform pct. 1.3 al contractului menționat, destinatarul mărfurilor a

fost indicat Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată,

serviciile de intermediere și marketing pe teritoriul țării și pe teritoriul Zonei

Economice Libere „Expo-Business-Chișinău” acordate de către aceasta fiind stabilite

printr-un contract separat de prestare servicii nr. 05/111S/2009 încheiat la data de 5

noiembrie 2009, între Întreprinderea Mixtă „OZ VURAL” Societate cu Răspundere

Limitată care a acționat în calitate de beneficiar și Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată care a acționat în calitate de prestator.

Conform pct. 2.1 al contractului menționat, reclamanta s-a obligat să primească

mărfurile și să îndeplinească toate procedurile de vămuire a mărfurilor, de depozitare,

păstrare, încărcare-descărcare și alte servicii.

Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2 din 5 noiembrie 2009 și

a contractului prestări servicii nr. 05/11-S/2009 din 5 noiembrie 2009, având calitatea

de destinatar a mărfurilor, în conformitate cu declarația vamală nr. 7001I8713 din 11

noiembrie 2010, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată a introdus în Republica Moldova mărfuri în regim vamal import.

Reclamanta a mai invocat că, art. 12 alin. (3) al Convenției relative la contractul

de transport internațional al mărfurilor pe șosele (CMR) din 19 mai 1956, stabilește

că dreptul de dispoziție asupra mărfurilor aparține destinatarului din momentul

întocmirii scrisorii de trăsură.

Din considerentul că acțiunile autorității vamale au fost considerate de către

reclamantă ca fiind ilegale, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată a depus prezenta acțiune de contencios administrativ, solicitând

în urma concretizării acțiunii anularea deciziei 197/11 din 15 septembrie 2011 a

Biroului vamal Centru, ca fiind ilegală și emisă contrar prevederilor legii.

Prin hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, acțiunea în

contestare depusă de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La data de 6 iulie 2012, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată a depus recurs împotriva hotărârii din 26 iunie 2012 a Curții de

2

Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, cu

emiterea unei hotărâri noi, de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 19 decembrie 2012 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins

recursul depus de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată și a fost menținută hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău,

motiv pentru care societatea reclamantă s-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor

Omului pentru încălcarea de către instanțele naționale a drepturilor garantate de

articolul 6 paragraful 1 din Convenție și articolul 1 din protocolul nr.1 la Convenție.

Ca urmare a comunicării la data de 11 septembrie 2019 de către Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, Guvernului Republicii Moldova a cererii

Întreprinderii Mixte GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată, în baza art. 11

din Legea nr. 151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul Guvernamental, Guvernul a

inițiat procedura de soluționare amiabilă a prezentei cauze și a înaintat la data de 1

decembrie 2020 o cerere de revizuire, cu scopul de a remedia încălcarea drepturilor

societății reclamante, care prin încheierea din 03 martie 2021 a Curții Supreme de

Justiție, a fost admisă, fiind constatată încălcarea drepturilor Întreprinderii Mixte

GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată garantate de art. 6 § 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenție. A fost casată decizia din 19 decembrie 2012 a Curții Supreme de Justiție

cu reținerea prezentei cauze de contencios administrativ în procedura Curții Supreme

de Justiție pentru examinare în ordine de recurs a recursului depus de Întreprinderea

Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată împotriva hotărârii din 26

iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău. A fost încasat din contul bugetului de stat

gestionat de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, prin intermediul

Ministerului Justiției al Republicii Moldova în beneficiul Întreprinderii Mixte GVG-

Com” Societate cu Răspundere Limitată a prejudiciului moral, inclusiv costuri și

cheltuieli în sumă de 43 (patruzeci și trei) de euro, convertită în lei moldovenești la

cursul oficial al Băncii Naționale a Moldovei, la data transferului.

După admiterea cererii de revizuire și a reținerii cauzei spre examinare în ordine

de recurs, la data 20 aprilie 2021 Biroul vamal Centru a depus în apărarea sa

referință, în care a menționat că recurenta contrar prevederilor pct. 6 al Hotărârii

Guvernului nr. 1290 din 9 decembrie 2005 a prestat servicii de perfectare a

declarațiilor vamale nu în nume propriu, ci pentru persoane terțe, care au fost de fapt

titularii dreptului de proprietate asupra mărfurilor importate. Or, în lipsa licenței

privind activitatea de broker vamal, recurenta Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată nefiind proprietară a mărfurilor, nu a fost în drept

de a declara mărfurile în numele unor terțe persoane.

Reexaminând recursul în contextul constatărilor instanței de revizuire, cât și a

argumentele invocate de ambele părți, instanța de recurs reține următoarele.

Prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii contenciosului administrativ nr.

793-XIV din 10 februarie 2000.

Totodată, prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul

administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod

administrativ a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019. Potrivit alin. (2), la data intrării în

vigoare a prezentului cod, Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10

februarie 2000 a fost abrogată.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

3

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Respectiv, procedura de contencios administrativ dedusă judecății în prezenta

speță în partea procedurală urmează a fi judecată prin prisma dispozițiilor Codului

administrativ, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, iar în partea materială

urmează a fi aplicate prevederile legale în vigoare la momentul inițierii procedurii

prealabile, a procedurii administrative, cât și a procedurii de contencios administrativ,

și anume a Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 (abrogată

la 1 aprilie 2019).

Or, în speță procedura administrativă și procedura de contencios administrativ

au fost inițiate în anul 2011 și se referă la o activitate administrativă inițiată până la 1

aprilie 2019, aspect care determină, că la caz se vor aplica dispozițiile legale vechi,

care reglementau aceste instituții.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa integral hotărârea primei instanțe, cu emiterea unei noi decizii, de

admitere a acțiunii.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) Cod administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție casează integral decizia instanței de apel și emite

o nouă decizie.

Totodată, conform art. 22 alin. (1) Cod administrativ, autoritățile publice și

instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea

stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sînt legate nici de expunerile

participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.

Iar potrivit art. 194 alin. (2) Cod administrativ, în procedura de examinare a

cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în

privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

În temeiul art. 244 alin. (2) în coroborare cu art. 231 alin. (2) Cod administrativ,

pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap.III din cartea a

treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Pentru procedura în

apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile

prezentului capitol nu rezultă altceva.

La rândul său, în corespundere cu art. 219 alin. (1) – (3) Cod administrativ,

instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor

probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de

solicitare a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată depune eforturi

pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea corectă

a cererilor, completarea datelor incomplete și pentru depunerea tuturor declarațiilor

necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată indică asupra

aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanții la

proces.

Din actele și lucrările dosarului prezentate și necontestate de părți, dar și

determinate de instanța de judecată în faza procesuală anterioară se atestă că la 5

noiembrie 2009 două companii „OZ VURAL BIL. TUR.NAK.GIDA

IHT.THR.SAN.TIC.LTD.STI” Turcia, în calitate de vânzător și Întreprinderea Mixtă

4

„OZ VURAL” Societate cu Răspundere Limitată, în calitate de cumpărător au

încheiat un contract de vânzare-cumpărare a mărfurilor. Potrivit contractului

respectiv, beneficiarul și destinatarul mărfurilor cumpărate era Întreprinderea Mixtă

,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată. Contractul prevedea și faptul că

serviciile prestate de către societatea reclamantă trebuiau să fie stabilite în baza unui

contract separat încheiat între cumpărător și societatea reclamantă (f.d.5).

Astfel, la 5 noiembrie 2009 cumpărătorul Întreprinderea Mixtă „OZ VURAL”

Societate cu Răspundere Limitată a încheiat cu societatea reclamantă un contract de

prestări servicii, obiectul căruia a fost prestarea serviciilor de intermediere și

marketing pe teritoriul țării și pe teritoriul Zonei Economice Libere „Expo-Business-

Chișinău”, al cărui rezident era societatea reclamantă. Obligațiile prevăzute în acest

contract au constat în primirea mărfurilor, îndeplinirea procedurilor de vămuire,

depozitare, păstrare, încărcare-descărcare și alte servicii necesare (f.d.6-7).

La fel, s-a constatat că, în perioada 2009-2010, în baza celor două contracte,

societatea reclamantă Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată a recepționat și a introdus în Republica Moldova mărfuri, declarându-le la

organul vamal. În acest sens, reclamanta acționa prin intermediul angajaților săi,

specialiști în domeniul vămuirii, persoane autorizate de Serviciul Vamal, cărora le

fusese acordat inclusiv certificate de calificare în domeniul vămuirii. În toate

declarațiile vamale completate, reclamanta menționa că era destinatarul și declarantul

mărfurilor, utilizând în acest sens abrevierea ,,DEC” (declarant în nume propriu).

Tot actele cauzei atestă că, în aceiași perioadă, organul vamal a efectuat

controlul documentar al tuturor actelor și documentelor de însoțire a mărfurilor, în

cadrul a 680 de importuri perfectate. De fiecare dată, organul vamal constata

legalitatea procedurii de declarare a mărfurilor de către reclamantă. Astfel, toate

declarațiile vamale erau validate, iar mărfurilor li se acorda liberul de vamă.

Ulterior însă, în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2012, Biroul vamal Centru

a întocmit 77 de procese-verbale (decizii) cu privire la contravenție împotriva

societății recalmante, invocând că ea ar fi desfășurat activitatea de broker vamal fără

a deține o licență în acest sens, în conformitate cu art. 231 alin. (24) din Codul vamal.

În rezultat, societății reclamante i s-a aplicat o amendă în valoare totală de 2 520 000

de lei, motiv pentru care Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată a contestat toate procesele-verbale, inclusiv decizia nr. 184/11 din 9

septembrie 2011 a Biroului vamal Centru în instanța de judecată.

Într-un alt litigiu, la 18 mai 2012 Curtea de Apel Chișinău a anulat 43 de procese

– verbale cu privire la contravenție, notând ilegalitatea lor și observând dreptul

societății reclamante de a dispune de mărfurile declarate autorității vamale și de a le

declara în nume propriu, în conformitate cu art. 177 din Codul vamal. Instanța de

judecată a concluzionat că reclamanta respectase toate prevederile legale în vigoare la

acel moment.

Totodată, la data de 19 decembrie 2012, în urma recursului declarat de Biroul

vamal Centru, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții

de Apel Chișinău și a respins acțiunea Întreprinderii Mixte ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată.

Cu referire la celelalte 34 de procese-verbale cu privire la contravenție întocmite

de către Biroul vamal Centru, la 5 aprilie 2012 Curtea de Apel Chișinău a decis

examinarea fiecărui proces-verbal în proceduri judiciare separate (f.d.2-3).

5

În rezultat, fiind investită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță având ca

obiect anularea în tot a deciziei 184/11 din 9 septembrie 2011 a Biroului vamal

Centru, a ajuns la concluzia netemeiniciei acțiunii, pe care a respins-o ca fiind

neîntemeiată. În acest sens, prima instanță a constatat că mărfurile declarate de

reclamantă în nume propriu reprezentau obiectul de vânzare-cumpărare din 5

noiembrie 2009, potrivit căruia ea era destinatarul, și nu proprietarul mărfurilor. Prin

urmare, societatea reclamantă nu era îndreptățită să efectueze vămuirea în nume

propriu, din moment ce nu avea o autorizație corespunzătoare (f.d.45-50).

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție, consideră că soluția dată de către instanța de fond este greșită.

În corespundere cu art. 224 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, examinând

acțiunea în contencios administrativ în fond, instanța de judecată adoptă hotărâre prin

care în baza unei acțiuni în contestare, anulează în tot sau în parte actul administrativ

individual, precum și o eventuală decizie de soluționare a cererii prealabile, dacă

acestea sînt ilegale și prin ele reclamantul este vătămat în drepturile sale.

Astfel, pentru justa soluționare a speței, instanța de recurs urmează să

stabilească dacă Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată

a respectat sau nu prevederile legale în vigoare în perioada de referință privind

declararea mărfurilor organului vamal.

În conformitate cu art. 173 din Codul vamal, mărfurile și mijloacele de transport

care trec frontiera vamală, mărfurile și mijloacele de transport a căror destinație

vamală se modifică, alte mărfuri și mijloace de transport în cazurile stabilite de

legislație sînt declarate organului vamal.

În acord cu art. 177 alin. (1) din Codul vamal (în vigoare până la data de 13

ianuarie 2012), declarant este persoana care declară și prezintă mărfurile și mijloacele

de transport, care întocmește și depune declarația vamală în nume propriu sau

persoana în al cărei nume este întocmită declarația vamală de către brokerul vamal

sau intermediar.

Din interpretarea normelor enunțate rezultă că există două modalități de a

efectua o declarație vamală: în nume propriu sau în numele unei persoane terțe

(broker).

La rândul său, art. 12 alin. (3) din Convenția relativă la contractul de transport

internațional al mărfurilor pe șosele (CMR) din 19 mai 1956, stabilește că dreptul de

dispoziție asupra mărfurilor aparține destinatarului din momentul întocmirii scrisorii

de trăsură.

Sub acest aspect și raportând normele legal enunțate la circumstanțele litigiului

dedus judecății, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră că prima instanță incorect a concluzionat despre

necesitatea respingerii acțiunii pe motiv că mărfurile declarate de reclamantă în nume

propriu reprezentau obiectul de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 2009, potrivit

căruia ea era destinatarul, și nu proprietarul mărfurilor, motiv pentru care dânsa nu

era îndreptățită să efectueze vămuirea în nume propriu, din moment ce nu avea o

autorizație (licență) corespunzătoare.

Or, societatea reclamantă a fost destinatarul mărfurilor importate al cărui drept

de dispoziție rezulta din contractul de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 2009 și din

scrisoarea de trăsură CMR, care îi ofereau dreptul de a hotărî soarta juridică a

mărfurilor. Prin urmare, reclamanta nu a realizat activitatea de broker vamal în nume

6

propriu și pentru terțe persoane după cum greșit a interpretat prima instanță, ci doar a

declarat mărfurile în interes și nume propriu.

În aceste condiții, contrar constatării instanței de fond și a argumentelor Biroului

vamal Centru invocate în referință precum că nefiind proprietară a mărfurilor,

societatea reclamantă nu era în drept să declare mărfurile în numele unei terțe

persoane în lipsa licenței privind activitatea de broker vamal, Întreprinderea Mixtă

,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată nu era obligată să obțină licența de

broker vamal, mai ales că la data depunerii declarației vamale nici organul vamal nu

invocase despre existența unor eventuale abateri sau încălcări ale procedurii de

vămuire comise de reclamantă.

Aici, Colegiul reține că pe parcursul a doi ani de activitate societatea reclamantă

a efectuat 680 de importuri în baza aceleași proceduri de vămuire, care fuseseră

perfectate de către organul vamal fără a formula pretenții de ilegalitate sau alte

obiecții, motiv pentru care Colegiul relevă că reclamanta avea deplina certitudine și

ferma convingere că activa în condiții de legalitate. Or, însuși organul vamal, în urma

efectuării controlului documentar în privința actelor de însoțire a mărfii, a constatat

legalitatea procedurilor de vămuire și a acordat, de fiecare dată, liberul de vamă.

Cu alte cuvinte, reclamanta-recurentă Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată a respectat întocmai aceeași procedură de vămuire

a mărfurilor importate pe parcursul a doi ani, iar organele vamale nu depistaseră nicio

neregulă în acest sens, până în luna septembrie 2011, când a fost aplicată o nouă

abordare cu privire la procedura de vămuire a mărfurilor importate, care de altfel nu

putea fi previzibilă pentru recurentă în întocmirea declarației vamale din 11

noiembrie 2010, deoarece decizia enunțată a fost emisă la data de 15 septembrie

2011, adică după un an de la data declarației vamale depusă de recurentă.

Din aceste considerente, argumentele recursului precum că noua abordare cu

privire la procedura de vămuire a mărfurilor importate manifestată în decizia nr.

197/11 din 15 septembrie 2011 a Biroului vamal Centru de a sancționa recurenta ar fi

arbitrară, abuzivă și contrară principiului certitudinii juridice sunt întemeiate, or pe

lângă faptul că schimbarea abordării unei proceduri prevăzută de drept nu se aplică

retroactiv unor situații ce au fost deja consumate în trecut, organul vamal nu a

argumentat motivul din care, din luna septembrie 2011, și-a schimbat în mod radical

abordarea cu privire la procedura de vămuire a mărfurilor importate de către

reclamantă, din moment ce fusese respectată întocmai aceeași procedură de vămuire.

În special, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată

efectuase operațiunile de vămuire în baza acelorași acte și drepturi acordate de

organul vamal, fiind implicați aceiași specialiști în domeniul vămuirii, care dețineau

certificate de calificare în acest sens, eliberate de către Serviciul Vamal.

Respectiv, societatea reclamantă a avut speranța legitimă și buna-credință că

toate procedurile de vămuire fuseseră efectuate în strictă conformitate cu legislația

vamală, pe când din materialele cauzei nu rezultă niciun motiv care ar fi determinat

organul vamal să ofere o altă interpretare propriilor proceduri.

În acest context, sunt neîntemeiate argumentele intimatului potrivit cărora

Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societatea cu Răspundere Limitată a exercitat

activitatea de broker vamal, or, legalitatea activității desfășurate de

reclamanta/recurentă a fost constatată de către însuși organul vamal, în cadrul

efectuării auditului post-vămuire în baza ordinului de control nr. 87-O din 23 martie

2011, potrivit căruia reclamanta activase în calitate de declarant în nume propriu în

7

conformitate cu prevederile legislației vamale în vigoare, întrunind toate condițiile de

derulare a procedurii de declarare a mărfurilor, având dreptul de dispoziție asupra

mărfurilor importate/exportate în calitate de destinatar al mărfurilor.

Tot raportul de audit în concluziile și propunerile sale nu a pus în evidență

norme vamale care ar fi fost încălcate de către recurentă, operându-se doar cu

anumite prezumții precum că: ,,suma de 101 264 de lei luată la evidența contabilă a

întreprinderii ca venit pentru prestarea serviciilor, conferă posibilitatea de a

presupune că Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată a

prestat servicii de perfectare a declarațiilor vamale nu în nume propriu ci pentru terțe

persoane – titularii de facto a dreptului de proprietate asupra mărfurilor”.

Ce ține de alegațiile organului vamal precum că Întreprinderea Mixtă ,,GVG-

Com” Societate cu Răspundere Limitată a obținut remunerație de la Întreprinderea

Mixtă „OZ VURAL” Societate cu Răspundere Limitată rezidentă a Republicii

Moldova pentru prestarea serviciilor de perfectare a declarațiilor vamale, ceea ce în

opinia sa se confirmă prin factura fiscală eliberată Întreprinderea Mixtă „OZ

VURAL” Societate cu Răspundere Limitată de reclamantă, anexată la dosar, acestea

nu pot constitui drept temei absolut pentru respingerea recursului și menținerea

actului judecătoresc contestat.

Or, din factura fiscală enunțată nu rezultă clar pentru ce serviciu a fost eliberată:

pentru prestarea serviciilor de intermediere și marketing pe teritoriul țării și pe

teritoriul Zonei Economice Libere „Expo-Business-Chișinău”, al cărui rezident era

societatea reclamantă conform contractului de prestări servicii încheiat între

Întreprinderea Mixtă „OZ VURAL” Societate cu Răspundere Limitată și societatea

reclamantă la 5 noiembrie 2009, după cum a invocat Întreprinderea Mixtă ,,GVG-

Com” Societate cu Răspundere Limitată sau pentru perfectarea declarațiilor vamale

după cum a invocat Biroul vamal Centru.

În această ordine de idei și având în vedere că toate îndoielile apărute la

aplicarea legislației vamale se vor interpreta în favoarea plătitorului vamal (art. 61 din

Codul vamal), Colegiul lărgit reține că la caz organul vamal neîntemeiat a interpretat

prevederile legislației în baza normei materiale prevăzute de art. 231 pct. 24) din

Codul vamal și greșit a sancționat Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată cu amendă în temeiul art. 232 lit. j) din Codul vamal pentru

declararea mărfurilor importate în lipsa licenței privind activitatea de broker vamal,

aspect care în mod cert impune casarea actului judecătoresc contestat și admiterea

acțiunii în sensul formulat.

În circumstanțele enunțate, în rezultatul examinării incomplete a cauzei în

coroaport cu schimbarea abordării unei proceduri prevăzută de drept aplicate

retroactiv unor situații ce au fost deja consumate în trecut cu privire la procedura de

vămuire a mărfurilor importate manifestată în decizia nr. 197/11 din 15 septembrie

2011 a Biroului vamal Centru de a sancționa recurenta și soldată cu aplicarea

amenzilor societății reclamante, a constituit o ingerință în dreptul acesteia la

respectarea bunurilor sale, având în vedere că o ingerință poate fi justificată doar în

cazul în care este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, este necesară într-o

societate democratică și este proporțională scopului legitim urmărit. Adică pentru

aceste motive, în speță a avut loc o încălcare a dreptului reclamantei prin hotărârea

judecătorească a cărei casare s-a solicitat, la respectarea bunurilor sale, ceea ce este

contrar art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

8

Ținînd cont de cele menționate și având în vedere că societatea reclamantă nu a

realizat activitate de broker vamal, în nume și pentru terțe persoane, ci doar a declarat

mărfurile în interes și nume propriu, iar legislația vamală în vigoare la data faptelor

nu interzicea dreptul destinatarului mărfurilor de a efectua operațiuni de devămuire,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral hotărârea primei

instanțe și de a emite o nouă decizie cu privire la admiterea acțiunii Întreprinderii

Mixte ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată.

În conformitate cu art. 258 alin (3), 248 alin. (1) lit. c) în coroborare cu art. 224

alin. (1) lit. a) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul depus de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată.

Se casează integral hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău și se

emite o nouă decizie, prin care:

Se admite acțiunea în contestare depusă de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului vamal Centru cu privire la

anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil.

Se anulează în tot decizia nr. 197/11 din 15 septembrie 2011 a Biroului vamal

Centru, ca fiind ilegală și emisă contrar prevederilor legii.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

Judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

9