3ra-405/21 — anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil

3ra-405/21 — anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.3ra-405/21

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: M.Anton)

D E C I Z I E

21 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

examinând recursul depus de către Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată,

în cauza de contencios administrativ, la acțiunea în contestare depusă de către

Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului

vamal Centru cu privire la anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil,

împotriva hotărârii din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea în contestare depusă de către Întreprinderea

Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată,

c o n s t a t ă:

La data de 2 noiembrie 2011, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată a depus în temeiul art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 (în vigoare la acel moment și abrogată la

data de 1 aprilie 2019) în Curtea de Apel Chișinău ca instanță competentă de contencios

administrativ de a judeca în primă instanță litigiile ce țin de verificarea legalității actelor

administrative emise sau adoptate de autoritățile de specialitate ale administrației

publice centrale, de autoritățile publice autonome constituite de către autoritățile publice

centrale și de funcționarii publici din cadrul acestor organe, acțiune în contestare

împotriva Biroului vamal Centru cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că prin decizia nr. 210/11 din 22

septembrie 2011 a Biroului vamal Centru a fost sancționată cu amendă în baza art. 232

lit. j) din Codul vamal.

A menționat că drept temei pentru emiterea deciziei de aplicare a sancțiunii

contravenionale – amendă a servit raportul de audit post vămuire nr. 4 al activității

reclamantei pentru perioada 1 ianuarie 2010 – 1 martie 2011, din care ar rezulta că

activitatea acesteia în calitate de declarant în nume propriu a fost efectuată contrar

prevederilor Regulamentului cu privire la activitatea brokerului vamal și a specialistului

1

în domeniul vămuirii, aprobat prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1290

din 9 decembrie 2005.

În opinia reclamantei, decizia nr. 210/11 din 22 septembrie 2011 a Biroului vamal

Centru este ilegală, neîntemeiată și pasibilă de a fi anulată, deoarece organul vamal la

stabilirea vinovăției s-a bazat pe presupuneri și nu avea temei juridic de sancționare a

acesteia, or, conform art. 8 alin. (2) din Codul contravențional, este supusă răspunderii

contravenționale numai persoana care a săvârșit cu intenție sau din imprudență o faptă

prevăzută de legea contravențională, pe când la caz nu a fost stabilită nici o încălcare,

deoarece noua abordare a organului vamal nu putea fi previzibilă pentru reclamantă în

întocmirea declarației vamale din 23 noiembrie 2010.

În susținerea poziției sale, reclamanta a menționat că la data de 5 noiembrie 2009

între „OZ VURAL BIL. TUR.NAK.GIDA IHT.THR.SAN.TIC.LTD.STI” Turcia și

Întreprinderea Mixtă „OZ VURAL” Societate cu Răspundere Limitată a fost încheiat

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2, potrivit căruia prima acționând în calitate de

vânzător s-a obligat să-i vândă ultimei care a acționat în calitate de cumpărător

mărfurile indicate în facturile invoice, iar aceasta din urmă s-a obligat să-i achite prețul

convenit pentru livrarea acestor mărfuri.

S-a mai specificat că, conform pct. 1.3 din contractul menționat, destinatarul

mărfurilor a fost indicat Întreprinderea Mixtă „GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată, serviciile de intermediere și marketing pe teritoriul țării și pe teritoriul Zonei

Economice Libere „Expo-Business-Chișinău” acordate de către aceasta fiind stabilite

printr-un contract separat de prestare servicii nr. 05/111S/2009 încheiat la data de 5

noiembrie 2009, între Întreprinderea Mixtă „OZ VURAL” Societate cu Răspundere

Limitată care a acționat în calitate de beneficiar și Întreprinderea Mixtă „GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată care a acționat în calitate de prestator.

Conform pct. 2.1 din contractul enunțat, reclamanta s-a obligat să primească

mărfurile și să îndeplinească toate procedurile de vămuire a mărfurilor, de depozitare,

păstrare, încărcare-descărcare și alte servicii. Astfel, în temeiul contractului de vânzare-

cumpărare nr. 2 din 5 noiembrie 2009 și a contractului prestări servicii nr. 05/111S/2009

din 5 noiembrie 2009, având calitatea de destinatar a mărfurilor, în conformitate cu

declarația vamală nr. 7001I9024 din 23 noiembrie 2010, Întreprinderea Mixtă „GVG-

Com” Societatea cu Răspundere Limitată a introdus în Republica Moldova mărfuri în

regim vamal import.

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 12 alin. (3) din Convenția relativă la contractul

de transport internațional al mărfurilor pe șosele (CMR) din 19 mai 1956, care stabilește

că dreptul de dispoziție asupra mărfurilor aparține destinatarului din momentul

întocmirii scrisorii de trăsură.

Din considerentul că consideră acțiunile autorității vamale ca fiind ilegale,

Întreprinderea Mixtă „GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată a depus prezenta

acțiune în contencios administrativ, solicitând în urma concretizării cerințelor anularea

deciziei nr. 210/11 din 22 septembrie 2011 a Biroului vamal Centru, ca fiind ilegală și

emisă contrar prevederilor legii.

Prin hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, acțiunea în contestare

depusă de către Întreprinderea Mixtă „GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată a

fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La data de 6 iulie 2012, Întreprinderea Mixtă „GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată a depus recurs împotriva hotărârii din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău,

2

prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond cu emiterea

unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 7 noiembrie 2012 a Curții Supreme de Justiție a fost respins

recursul depus de către Întreprinderea Mixtă „GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată și s-a menținut hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, motiv

pentru care societatea reclamantă s-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

privind încălcarea de către instanțele naționale a drepturilor garantate de articolul 6

paragraful 1 din Convenție și articolul 1 din protocolul nr.1 la Convenție.

Ca urmare a comunicării la data de 11 septembrie 2019 de către Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, Guvernului Republicii Moldova a cererii Întreprinderii Mixte

„GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată, în baza art. 11 din Legea nr. 151 din 30

iulie 2015 cu privire la Agentul Guvernamental, Guvernul a inițiat procedura de

soluționare amiabilă a prezentei cauze și a înaintat la data de 1 decembrie 2020 cerere

de revizuire, cu scopul de a remedia încălcarea drepturilor societății reclamante, care

prin încheierea din 3 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost admisă, fiind

constatată încălcarea drepturilor Întrepinderii Mixte ,,GVG-Com” SRL garantate de art.

6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și de art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție. S-a casat decizia din 7 noiembrie 2012 a Curții Supreme

de Justiție cu reținerea prezentei cauze de contencios administrativ în procedura Curții

Supreme de Justiție pentru examinare în ordine de recurs a recursului depus de către

Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată împotriva hotărârii

din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău. S-a încasat din contul bugetului de stat

gestionat de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova în beneficiul Întreprinderii Mixte ,,GVG-Com” Societate

cu Răspundere Limitată a prejudiciului moral, inclusiv costuri și cheltuieli în sumă de

43 (patruzeci și trei) de euro, convertită în lei moldovenești la cursul oficial al Băncii

Naționale a Moldovei, la data transferului.

După admiterea cererii de revizuire și a reținerii cauzei spre examinare în ordine de

recurs, la data 20 aprilie 2021 Biroul vamal Centru a depus în apărarea sa referință, prin

care a solicitat respingerea recursului depus de către Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată cu menținerea hotărîrii din 26 iunie 2012 a Curții de

Apel Chișinău.

Reexaminând recursul în contextul constatărilor instanței de revizuire, cât și a

argumentelor invocate de ambele părți, instanța de recurs notează următoarele.

Prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii contenciosului administrativ nr. 793-

XIV din 10 februarie 2000.

În continuare, prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul

administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod

administrativ a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019.

Conform alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod, Legea contenciosului

administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 a fost abrogată.

În corespundere cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor

prezentului cod.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru principiul

aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

3

Astfel, procedura de contencios administrativ dedusă judecății în prezenta speță în

partea procedurală urmează a fi judecată prin prisma dispozițiilor Codului administrativ,

aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, iar în partea materială urmează a fi

aplicate prevederile legale în vigoare la momentul inițierii procedurii prealabile, a

procedurii administrative, cât și a procedurii de contencios administrativ, și anume a

Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 (abrogată la 1 aprilie

2019).

Or, la caz procedura administrativă și procedura de contencios administrativ au fost

inițiate în anul 2011 și se referă la o activitate administrativă inițiată până la 1 aprilie

2019, aspect care determină aplicarea dispozițiilor legale anteriore, care reglementau

aceste instituții.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul,

de a casa integral hotărârea instanței de fond, cu emiterea unei noi decizii de admitere a

acțiunii.

În favoarea concluziei date se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție casează integral decizia instanței de apel și emite o

nouă decizie.

Concomitent, art. 22 alin. (1) din Codul administrativ stipulează expres că,

autoritățile publice și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din

oficiu. Acestea stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sînt legate nici de expunerile

participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.

Iar, conform art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de examinare a

cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința

existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

În temeiul art. 244 alin. (2) coroborat cu art. 231 alin. (2) din Codul administrativ,

pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap.III din cartea a treia,

dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Pentru procedura în apel se

aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile

prezentului capitol nu rezultă altceva.

La rândul său, în corespundere cu art. 219 alin. (1) – (3) din Codul administrativ,

instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor

probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de

solicitare a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată depune eforturi pentru

înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea corectă a

cererilor, completarea datelor incomplete și pentru depunerea tuturor declarațiilor

necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată indică asupra

aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanții la

proces.

Din materialele cauzei se denotă cu certitudine că la data de 5 noiembrie 2009 „OZ

VURAL BIL. TUR.NAK.GIDA IHT.THR.SAN.TIC.LTD.STI” Turcia, în calitate de

vânzător și Întreprinderea Mixtă „OZ VURAL” Societate cu Răspundere Limitată, în

calitate de cumpărător au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a mărfurilor.

Conform contractului respectiv, beneficiarul și destinatarul mărfurilor cumpărate

este Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată. Contractul

prevede și faptul că serviciile prestate de către societatea reclamantă trebuiau să fie

4

stabilite în baza unui contract separat încheiat între cumpărător și societatea reclamantă

(f.d.5).

Drept urmare, la 5 noiembrie 2009 cumpărătorul Întreprinderea Mixtă „OZ

VURAL” Societate cu Răspundere Limitată a încheiat cu societatea reclamantă un

contract de prestări servicii, obiectul căruia a fost prestarea serviciilor de intermediere și

marketing pe teritoriul țării și pe teritoriul Zonei Economice Libere „Expo-Business-

Chișinău”, al cărui rezident era societatea reclamantă. Obligațiile prevăzute în acest

contract au constat în primirea mărfurilor, îndeplinirea procedurilor de vămuire,

depozitare, păstrare, încărcare-descărcare și alte servicii necesare (f.d.6-7).

La fel, s-a constatat că, în perioada 2009-2010, în baza celor două contracte,

societatea reclamantă Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societatea cu Răspundere

Limitată a recepționat și a introdus în Republica Moldova mărfuri, declarându-le la

organul vamal. În acest sens, reclamanta acționa prin intermediul angajaților săi,

specialiști în domeniul vămuirii, persoane autorizate de Serviciul Vamal, cărora le

fusese acordat inclusiv certificate de calificare în domeniul vămuirii. În toate declarațiile

vamale completate, reclamanta menționa că era destinatarul și declarantul mărfurilor,

utilizând în acest sens abrevierea ,,DEC” (declarant în nume propriu).

Tot actele cauzei atestă că, în aceiași perioadă, organul vamal a efectuat controlul

documentar al tuturor actelor și documentelor de însoțire a mărfurilor, în cadrul a 680

de importuri perfectate. De fiecare dată, organul vamal constata legalitatea procedurii de

declarare a mărfurilor de către reclamantă. Astfel, toate declarațiile vamale erau

validate, iar mărfurilor li se acorda liberul de vamă.

Ulterior însă, în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2012, Biroul vamal Centru a

întocmit 77 de procese-verbale (decizii) cu privire la contravenție împotriva societății

recalmante, invocând că ea ar fi desfășurat activitatea de broker vamal fără a deține o

licență în acest sens, conform art. 231 alin. (24) din Codul vamal.

În consecință, Întreprinderii Mixte ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată i

s-a aplicat o amendă în valoare totală de 2 520 000 de lei, motiv pentru care ÎM ,,GVG-

Com” SRL a contestat toate procesele-verbale, inclusiv decizia nr. 210/11 din 22

septembrie 2011 a Biroului vamal Centru în instanța de judecată.

Într-un alt litigiu, la 18 mai 2012 Curtea de Apel Chișinău a anulat 43 de procese –

verbale cu privire la contravenție, notând ilegalitatea lor și observând dreptul societății

reclamante de a dispune de mărfurile declarate autorității vamale și de a le declara în

nume propriu, în temeiul cu art. 177 din Codul vamal. Instanța de judecată a

concluzionat că reclamanta respectase toate prevederile legale în vigoare la acel

moment.

Subsecvent, la data de 19 decembrie 2012, în urma recursului declarat de Biroul

vamal Centru, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea din 18 mai 2012 a Curții de

Apel Chișinău și a respins acțiunea Întreprinderii Mixte ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată.

Cît privește celelalte 34 de procese–verbale cu privire la contravenție întocmite de

către Biroul vamal Centru, la 5 aprilie 2012 Curtea de Apel Chișinău a decis examinarea

fiecărui proces-verbal în proceduri judiciare separate (f.d.2-3).

Fiind investită cu judecarea cauzei în fond, instanța de apel având ca obiect anularea

în tot a deciziei nr. 210/11 din 22 septembrie 2011 a Biroului vamal Centru, a ajuns la

concluzia netemeiniciei acțiunii, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată. În argumentarea

soluției, instanța de fond a constatat că mărfurile declarate de reclamantă în nume

5

propriu reprezentau obiectul de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 2009, potrivit căruia

ea era destinatarul, și nu proprietarul mărfurilor. Prin urmare, Întreprinderea Mixtă

,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată nu era îndreptățită să efectueze

vămuirea în nume propriu, din moment ce nu avea o autorizație corespunzătoare (f.d.45-

50).

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție, conchide că soluția dată de către instanța de fond este greșită.

În conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ,

examinând acțiunea în contencios administrativ în fond, instanța de judecată adoptă

hotărâre prin care în baza unei acțiuni în contestare, anulează în tot sau în parte actul

administrativ individual, precum și o eventuală decizie de soluționare a cererii

prealabile, dacă acestea sînt ilegale și prin ele reclamantul este vătămat în drepturile

sale.

Astfel, pentru justa soluționare a speței, instanța de recurs urmează să stabilească

dacă Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată a respectat

sau nu prevederile legale în vigoare în perioada de referință privind declararea

mărfurilor organului vamal.

În corespundere cu art. 173 din Codul vamal, mărfurile și mijloacele de transport

care trec frontiera vamală, mărfurile și mijloacele de transport a căror destinație vamală

se modifică, alte mărfuri și mijloace de transport în cazurile stabilite de legislație sînt

declarate organului vamal.

În acord cu art. 177 alin. (1) din Codul vamal (în vigoare până la data de 13 ianuarie

2012), declarant este persoana care declară și prezintă mărfurile și mijloacele de

transport, care întocmește și depune declarația vamală în nume propriu sau persoana în

al cărei nume este întocmită declarația vamală de către brokerul vamal sau intermediar.

Din interpretarea normelor enunțate rezultă că există două modalități de a efectua o

declarație vamală: în nume propriu sau în numele unei persoane terțe (broker).

La rândul său, art. 12 alin. (3) din Convenția relativă la contractul de transport

internațional al mărfurilor pe șosele (CMR) din 19 mai 1956, stabilește că dreptul de

dispoziție asupra mărfurilor aparține destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de

trăsură.

Sub acest aspect și raportând normele legale enunțate la circumstanțele litigiului

dedus judecății, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că prima instanță incorect a concluzionat despre

necesitatea respingerii acțiunii pe motiv că mărfurile declarate de reclamantă în nume

propriu reprezentau obiectul de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 2009, potrivit căruia

ea era destinatarul, și nu proprietarul mărfurilor, motiv pentru care dânsa nu era

îndreptățită să efectueze vămuirea în nume propriu, din moment ce nu avea o autorizație

(licență) corespunzătoare.

Or, societatea reclamantă a fost destinatarul mărfurilor importate al cărui drept de

dispoziție rezulta din contractul de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 2009 și din

scrisoarea de trăsură CMR, care îi ofereau dreptul de a hotărî soarta juridică a

mărfurilor. Prin urmare, reclamanta nu a realizat activitatea de broker vamal în nume

propriu și pentru terțe persoane după cum greșit a interpretat prima instanță, ci doar a

declarat mărfurile în interes și nume propriu.

6

În condițiile create, contrar constatării instanței de fond și a argumentelor Biroului

vamal Centru invocate în referință precum că nefiind proprietară a mărfurilor, societatea

reclamantă nu era în drept să declare mărfurile în numele unei terțe persoane în lipsa

licenței privind activitatea de broker vamal, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată nu era obligată să obțină licența de broker vamal, mai

ales că la data depunerii declarației vamale nici organul vamal nu invocase despre

existența unor eventuale abateri sau încălcări ale procedurii de vămuire comise de

reclamantă.

La acest capitol, Colegiul judiciar notează că pe parcursul a doi ani de activitate

societatea reclamantă a efectuat 680 de importuri în baza aceleași proceduri de vămuire,

care fuseseră perfectate de către organul vamal fără a formula pretenții de ilegalitate sau

alte obiecții, motiv pentru care Colegiul relevă că reclamanta avea deplina certitudine și

ferma convingere că activa în condiții de legalitate. Or, însuși organul vamal, în urma

efectuării controlului documentar în privința actelor de însoțire a mărfii, a constatat

legalitatea procedurilor de vămuire și a acordat, de fiecare dată, liberul de vamă.

Prin urmare, se reține că reclamanta/recurenta Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată a respectat întocmai aceeași procedură de vămuire a

mărfurilor importate pe parcursul a doi ani, iar organele vamale nu depistaseră nici o

neregulă în acest sens, până în luna septembrie 2011, când a fost aplicată o nouă

abordare cu privire la procedura de vămuire a mărfurilor importate, care de altfel nu

putea fi previzibilă pentru recurentă în întocmirea declarației vamale din 23 noiembrie

2010, deoarece decizia enunțată a fost emisă la data de 22 septembrie 2011, adică după

un an de la data declarației vamale depusă de recurentă.

Din aceste considerente, argumentele recursului precum că noua abordare cu privire

la procedura de vămuire a mărfurilor importate manifestată în decizia nr. 210/11 din 22

septembrie 2011 a Biroului vamal Centru de a sancționa recurenta ar fi arbitrară,

abuzivă și contrară principiului certitudinii juridice, sunt întemeiate, or pe lângă faptul

că schimbarea abordării unei proceduri prevăzută de drept s-a aplicat retroactiv unor

situații ce au fost deja consumate în trecut, organul vamal nu a argumentat motivul

schimbării în mod radical din luna septembrie 2011 a abordării cu privire la procedura

de vămuire a mărfurilor importate de către reclamantă, din moment ce fusese respectată

întocmai aceeași procedură de vămuire. În special, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societatea cu Răspundere Limitată efectuase operațiunile de vămuire în baza acelorași

acte și drepturi acordate de organul vamal, fiind implicați aceiași specialiști în domeniul

vămuirii, care dețineau certificate de calificare în acest sens, eliberate de către Serviciul

Vamal.

Instanța de recurs notează că societatea reclamantă a avut speranța legitimă și buna-

credință că toate procedurile de vămuire fuseseră efectuate în strictă conformitate cu

legislația vamală, pe când din materialele cauzei nu rezultă niciun motiv care ar fi

determinat organul vamal să ofere o altă interpretare retroactiv propriilor proceduri.

În acest context, sunt neîntemeiate argumentele intimatului potrivit cărora

Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societatea cu Răspundere Limitată a exercitat

activitatea de broker vamal, or, legalitatea activității desfășurate de reclamanta/recurentă

a fost constatată de către însuși organul vamal, în cadrul efectuării auditului post-

vămuire în baza ordinului de control nr. 87-O din 23 martie 2011, potrivit căruia

reclamanta activase în calitate de declarant în nume propriu în conformitate cu

prevederile legislației vamale în vigoare, întrunind toate condițiile de derulare a

7

procedurii de declarare a mărfurilor, având dreptul de dispoziție asupra mărfurilor

importate/exportate în calitate de destinatar al mărfurilor.

Tot raportul de audit în concluziile și propunerile sale nu a pus în evidență norme

vamale care ar fi fost încălcate de către recurentă, operându-se doar cu anumite

prezumții precum că: ,,suma de 101 264 de lei luată la evidența contabilă a întreprinderii

ca venit pentru prestarea serviciilor, conferă posibilitatea de a presupune că

Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată a prestat servicii

de perfectare a declarațiilor vamale nu în nume propriu ci pentru terțe persoane –

titularii de facto a dreptului de proprietate asupra mărfurilor”.

Ce ține de alegațiile organului vamal precum că Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată a obținut remunerație de la Întreprinderea Mixtă „OZ

VURAL” Societate cu Răspundere Limitată rezidentă a Republicii Moldova pentru

prestarea serviciilor de perfectare a declarațiilor vamale, ceea ce în opinia sa se

confirmă prin factura fiscală eliberată Întreprinderea Mixtă „OZ VURAL” Societate cu

Răspundere Limitată de reclamantă, anexată la dosar, acestea nu pot constitui drept

temei absolut pentru respingerea recursului și menținerea actului judecătoresc contestat.

Or, din factura fiscală enunțată nu rezultă clar pentru ce serviciu a fost eliberată:

pentru prestarea serviciilor de intermediere și marketing pe teritoriul țării și pe teritoriul

Zonei Economice Libere „Expo-Business-Chișinău”, al cărui rezident era societatea

reclamantă conform contractului de prestări servicii încheiat între Întreprinderea Mixtă

„OZ VURAL” Societate cu Răspundere Limitată și societatea reclamantă la 5 noiembrie

2009, după cum a invocat Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată sau pentru perfectarea declarațiilor vamale după cum a invocat Biroul vamal

Centru.

În această ordine de idei și având în vedere că toate îndoielile apărute la aplicarea

legislației vamale se vor interpreta în favoarea plătitorului vamal (art. 61 din Codul

vamal), Colegiul lărgit reține că la caz organul vamal neîntemeiat a interpretat

prevederile legislației în baza normei materiale prevăzute de art. 231 pct. 24) din Codul

vamal și greșit a sancționat Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere

Limitată cu amendă în temeiul art. 232 lit. j) din Codul vamal pentru declararea

mărfurilor importate în lipsa licenței privind activitatea de broker vamal, aspect care în

mod cert impune casarea actului judecătoresc contestat și admiterea acțiunii în sensul

formulat.

În circumstanțele enunțate, în rezultatul examinării incomplete a cauzei în coroaport

cu schimbarea abordării unei proceduri prevăzută de drept aplicate retroactiv unor

situații ce au fost deja consumate în trecut cu privire la procedura de vămuire a

mărfurilor importate manifestată în decizia nr. 210/11 din 22 septembrie 2011 a

Biroului vamal Centru de a sancționa recurenta și soldată cu aplicarea amenzilor

societății reclamante, a constituit o ingerință în dreptul acesteia la respectarea bunurilor

sale, având în vedere că o ingerință poate fi justificată doar în cazul în care este

prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, este necesară într-o societate democratică

și este proporțională scopului legitim urmărit. Adică pentru aceste motive, în speță a

avut loc o încălcare a dreptului reclamantei prin hotărârea judecătorească a cărei casare

s-a solicitat, la respectarea bunurilor sale, ceea ce este contrar art. 1 din Protocolul nr. 1

la Convenție.

Ținînd cont de cele menționate și având în vedere că societatea reclamantă nu a

realizat activitate de broker vamal, în nume și pentru terțe persoane, ci doar a declarat

8

mărfurile în interes și nume propriu, iar legislația vamală în vigoare la data faptelor nu

interzicea dreptul destinatarului mărfurilor de a efectua operațiuni de devămuire,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral hotărârea primei

instanțe și de a emite o nouă decizie cu privire la admiterea acțiunii Întreprinderii Mixte

,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată.

În conformitate cu art. 258 alin (3), 248 alin. (1) lit. c) coroborate cu art. 224 alin.

(1) lit. a) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul depus de către Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată.

Se casează integral hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău și se emite

o nouă decizie, prin care:

Se admite acțiunea în contestare depusă de către Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului vamal Centru cu privire la

anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil.

Se anulează în tot decizia nr. 210/11 din 22 septembrie 2011 a Biroului vamal

Centru.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

Judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

9