3ra-485/21 — contestarea actului administrativ defavorabil

3ra-485/21 — contestarea actului administrativ defavorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-485/21

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton)

Î N C H E I E R E

21 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Mariana Pitic

Nicoale Craiu

examinând recursul depus de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate

cu Răspundere Limitată,

în cauza de contencios administrativ, la acțiunea în contestare depusă de

Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată împotriva

Biroului vamal Centru cu privire la contestarea actului administrativ individual

defavorabil,

împotriva hotărârii din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, prin care

acțiunea în contestare depusă de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată,

c o n s t a t ă:

La data de 2 noiembrie 2011, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate

cu Răspundere Limitată (în continuare ÎM ,,GVG-Com” SRL) a depus prin prisma

art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie

2000 (în vigoare la acel moment și abrogată la data de 1 aprilie 2019) în Curtea

de Apel Chișinău ca instanță competentă de contencios administrativ de a judeca

în primă instanță litigiile ce țin de verificarea legalității actelor administrative

emise sau adoptate de autoritățile de specialitate ale administrației publice

centrale, de autoritățile publice autonome constituite de către autoritățile publice

centrale și de funcționarii publici din cadrul acestor organe, acțiune în contestare

împotriva Biroului vamal Centru cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că prin decizia nr. 186/11 din 9

septembrie 2011 a Biroului vamal Centru a fost sancționată cu amendă în temeiul

art. 232 lit. j) din Codul vamal.

1

Drept temei pentru emiterea deciziei de aplicare a sancțiunii pecuniare a

servit raportul de audit post vămuire nr. 4 al activității reclamantei pentru perioada

1 ianuarie 2010 – 1 martie 2011, din care ar rezulta că activitatea acesteia în

calitate de declarant în nume propriu a fost efectuată contrar prevederilor

Regulamentului cu privire la activitatea brokerului vamal și a specialistului în

domeniul vămuirii, aprobat prin Hotărârea Guvernului R. Moldova nr. 1290 din 9

decembrie 2005.

În opinia reclamantei, decizia nr. 186/11 din 9 septembrie 2011 a Biroului

vamal Centru este ilegală, neîntemeiată și pasibilă de a fi anulată, deoarece

organul vamal la stabilirea vinovăției s-a bazat pe presupuneri și nu avea temei

juridic de sancționare a acesteia, or, conform art. 8 alin. (2) al Codului

contravențional, este supusă răspunderii contravenționale numai persoana care a

săvârșit cu intenție sau din imprudență o faptă prevăzută de legea

contravențională, pe când la caz nu a fost stabilită nici o încălcare, deoarece noua

abordare a organului vamal nu putea fi previzibilă pentru reclamantă în întocmirea

declarației vamale din 30 octombrie 2010.

În susținerea poziției sale, reclamanta a menționat că la data de 5 noiembrie

2009 între

„XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX

XXXXXXXXXXX” Turcia și ÎM „XXXXXXXXXX” SRL a fost încheiat

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2, potrivit căruia prima acționând în calitate

de vânzător s-a obligat să-i vândă ultimei care a acționat în calitate de cumpărător

mărfurile indicate în facturile invoice, iar aceasta din urmă s-a obligat să-i achite

prețul convenit pentru livrarea acestor mărfuri.

Totodată, conform pct. 1.3 al contractului menționat, destinatarul

mărfurilor a fost indicat ÎM „GVG-Com” SRL, serviciile de intermediere și

marketing pe teritoriul țării și pe teritoriul Zonei Economice Libere „Expo-

Business-Chișinău” acordate de către aceasta fiind stabilite printr-un contract

separat de prestare servicii nr. 05/111S/2009 încheiat la data de 5 noiembrie 2009,

între ÎM „XXXXXXXXXX” SRL care a acționat în calitate de beneficiar și ÎM

„GVG-Com” SRL care a acționat în calitate de prestator.

Conform pct. 2.1 al contractului menționat, reclamanta s-a obligat să

primească mărfurile și să îndeplinească toate procedurile de vămuire a mărfurilor,

de depozitare, păstrare, încărcare-descărcare și alte servicii.

Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2 din 5 noiembrie

2009 și a contractului prestări servicii nr. 05/11-S/2009 din 5 noiembrie 2009,

având calitatea de destinatar al mărfurilor, în conformitate cu declarația vamală

nr. 7001I8451 din 30 octombrie 2010, ÎM „GVG-Com” SRL a introdus în

Republica Moldova mărfuri în regim vamal import.

Reclamanta a mai invocat că, art. 12 alin. (3) al Convenției relative la

contractul de transport internațional al mărfurilor pe șosele (CMR) din 19 mai

1956, stabilește că dreptul de dispoziție asupra mărfurilor aparține destinatarului

din momentul întocmirii scrisorii de trăsură.

2

Din considerentul că acțiunile autorității vamale au fost considerate de către

reclamantă ca fiind ilegale, ÎM „GVG-Com” SRL a depus prezenta acțiune de

contencios administrativ, solicitând în urma concretizării acțiunii anularea

deciziei 186/11 din 9 septembrie 2011 a Biroului vamal Centru, ca fiind ilegală și

emisă contrar prevederilor legii.

Prin hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, acțiunea în

contestare depusă de ÎM ,,GVG-Com” SRL a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La data de 6 iulie 2012, ÎM ,,GVG-Com” SRL a depus recurs împotriva

hotărârii din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei hotărâri noi, de

admitere a acțiunii.

Prin decizia din 19 decembrie 2012 a Curții Supreme de Justiție, a fost

respins recursul depus de ÎM ,,GVG-Com” SRL și a fost menținută hotărârea din

26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, motiv pentru care societatea reclamantă

s-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea de către

instanțele naționale a drepturilor garantate de articolul 6 paragraful 1 din

Convenție și articolul 1 din protocolul nr.1 la Convenție.

Ca urmare a comunicării la data de 11 septembrie 2019 de către Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, Guvernului Republicii Moldova a cererii ÎM

GVG-Com” SRL, în baza art. 11 din Legea nr. 151 din 30 iulie 2015 cu privire la

Agentul Guvernamental, Guvernul a inițiat procedura de soluționare amiabilă a

prezentei cauze și a înaintat la data de 1 decembrie 2020 o cerere de revizuire, cu

scopul de a remedia încălcarea drepturilor societății reclamante, care prin

încheierea din 24 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost admisă, fiind

constatată încălcarea drepturilor ÎM ,,GVG-Com” SRL garantate de art. 6 § 1 din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și de art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție. A fost casată decizia din 19 decembrie 2012 a Curții

Supreme de Justiție cu reținerea prezentei cauze de contencios administrativ în

procedura Curții Supreme de Justiție pentru examinare în ordine de recurs a

recursului depus de ÎM ,,GVG-Com” SRL împotriva hotărârii din 26 iunie 2012

a Curții de Apel Chișinău. A fost încasat din contul bugetului de stat gestionat de

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova în beneficiul ÎM ,,GVG-Com” SRL a prejudiciului

moral, inclusiv costuri și cheltuieli în sumă de 43 (patruzeci și trei) de euro,

convertită în lei moldovenești la cursul oficial al Băncii Naționale a Moldovei, la

data transferului.

După admiterea cererii de revizuire și a reținerii cauzei spre examinare în

ordine de recurs, la data 20 aprilie 2021 și 23 aprilie 2021, Biroul vamal Centru a

depus în apărarea sa referință, în care a menționat că recurenta contrar

prevederilor pct. 6 al Hotărârii Guvernului nr. 1290 din 9 decembrie 2005 a prestat

servicii de perfectare a declarațiilor vamale nu în nume propriu, ci pentru persoane

terțe, care au fost de fapt titularii dreptului de proprietate asupra mărfurilor

importate. Or, în lipsa licenței privind activitatea de broker vamal, recurenta ÎM

3

,,GVG-Com” SRL nefiind proprietară a mărfurilor, nu a fost în drept de a declara

mărfurile în numele unor terțe persoane.

Reexaminând recursul în contextul constatărilor instanței de revizuire, cât

și a argumentelor invocate de ambele părți, instanța de recurs reține următoarele.

Prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii contenciosului administrativ

nr. 793-XIV din 10 februarie 2000.

Totodată, prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul

administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod

administrativ a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019. Potrivit alin. (2), la data intrării

în vigoare a prezentului cod, Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din

10 februarie 2000 a fost abrogată.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se

vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Respectiv, procedura de contencios administrativ dedusă judecății în

prezenta speță în partea procedurală urmează a fi judecată prin prisma dispozițiilor

Codului administrativ, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, iar în partea

materială urmează a fi aplicate prevederile legale în vigoare la momentul inițierii

procedurii prealabile, a procedurii administrative, cât și a procedurii de contencios

administrativ, și anume a Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10

februarie 2000 (abrogată la 1 aprilie 2019).

Or, în speță procedura administrativă și procedura de contencios

administrativ au fost inițiate în anul 2011 și se referă la o activitate administrativă

inițiată până la 1 aprilie 2019, aspect care determină aplicabilitatea la caz a

dispozițiilor legale vechi, care reglementau aceste instituții.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa integral hotărârea primei instanțe, cu emiterea unei noi decizii,

de admitere a acțiunii.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) Cod administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție casează integral decizia instanței de apel și

emite o nouă decizie.

Totodată, conform art. 22 alin. (1) Cod administrativ, autoritățile publice și

instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea

stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sînt legate nici de expunerile

participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.

Iar potrivit art. 194 alin. (2) Cod administrativ, în procedura de examinare

a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în

privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

4

În temeiul art. 244 alin. (2) în coroborare cu art. 231 alin. (2) Cod

administrativ, pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile

cap.III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă

altceva. Pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din

cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.

La rândul său, în corespundere cu art. 219 alin. (1) – (3) Cod administrativ,

instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza

tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de

cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată

depune eforturi pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor neclare,

depunerea corectă a cererilor, completarea datelor incomplete și pentru depunerea

tuturor declarațiilor necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de 5

judecată indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost

discutate de participanții la proces.

Din actele și lucrările dosarului prezentate și necontestate de părți, dar și

determinate de instanța de judecată în faza procesuală anterioară, se atestă că la 5

noiembrie 2009 două companii

„XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX

XXXXXXXXXXX” Turcia, în calitate de vânzător și ÎM „XXXXXXXXXX”

SRL, în calitate de cumpărător au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a

mărfurilor. Potrivit contractului respectiv, beneficiarul și destinatarul mărfurilor

cumpărate era ÎM ,,GVG-Com” SRL. Contractul prevedea și faptul că serviciile

prestate de către societatea reclamantă trebuiau să fie stabilite în baza unui

contract separat încheiat între cumpărător și societatea reclamantă (f.d.5).

Astfel, la 5 noiembrie 2009 cumpărătorul ÎM „XXXXXXXXXX” SRL a

încheiat cu societatea reclamantă un contract de prestări servicii, obiectul căruia

a fost prestarea serviciilor de intermediere și marketing pe teritoriul țării și pe

teritoriul Zonei Economice Libere „Expo-Business-Chișinău”, al cărui rezident

era societatea reclamantă. Obligațiile prevăzute în acest contract au constat în

primirea mărfurilor, îndeplinirea procedurilor de vămuire, depozitare, păstrare,

încărcare-descărcare și alte servicii necesare (f.d. 6-7).

La fel, s-a constatat că, în perioada 2009-2010, în baza celor două contracte,

societatea reclamantă ÎM ,,GVG-Com” SRL a recepționat și a introdus în

Republica Moldova mărfuri, declarându-le la organul vamal. În acest sens,

reclamanta acționa prin intermediul angajaților săi, specialiști în domeniul

vămuirii, persoane autorizate de Serviciul Vamal, cărora le fusese acordat inclusiv

certificate de calificare în domeniul vămuirii. În toate declarațiile vamale

completate, reclamanta menționa că era destinatarul și declarantul mărfurilor,

utilizând în acest sens abrevierea ,,DEC” (declarant în nume propriu).

Tot actele cauzei atestă că, în aceeași perioadă, organul vamal a efectuat

controlul documentar al tuturor actelor și documentelor de însoțire a mărfurilor,

în cadrul a 680 de importuri perfectate. De fiecare dată, organul vamal constata

legalitatea procedurii de declarare a mărfurilor de către reclamantă. Astfel, toate

declarațiile vamale erau validate, iar mărfurilor li se acorda liberul de vamă.

5

Ulterior însă, în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2012, Biroul vamal

Centru a întocmit 77 de procese-verbale (decizii) cu privire la contravenție

împotriva societății reclamante, invocând că ea ar fi desfășurat activitatea de

broker vamal fără a deține o licență în acest sens, în conformitate cu art. 231 alin.

(24) din Codul vamal. În rezultat, societății reclamante i s-a aplicat o amendă în

valoare totală de 2 520 000 lei, motiv pentru care ÎM ,,GVG-Com” SRL a

contestat toate procesele-verbale, inclusiv decizia nr. 186/11 din 9 septembrie

2011 a Biroului vamal Centru în instanța de judecată.

Într-un alt litigiu, la 18 mai 2012 Curtea de Apel Chișinău a anulat 43 de

procese – verbal cu privire la contravenție, notând ilegalitatea lor și observând

dreptul societății reclamante de a dispune de mărfurile declarate autorității vamale

și de a le declara în nume propriu, în conformitate cu art. 177 din Codul vamal.

Instanța de judecată a concluzionat că reclamanta respectase toate prevederile

legale în vigoare la acel moment.

Totodată, la data de 19 decembrie 2012, în urma recursului declarat de

Biroul vamal Centru, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea din 18 mai 2012

a Curții de Apel Chișinău și a respins acțiunea ÎM ,,GVG-Com” SRL.

Cu referire la celelalte 34 de procese-verbale cu privire la contravenție

întocmite de către Biroul vamal Centru, la 5 aprilie 2012 Curtea de Apel Chișinău

a decis examinarea fiecărui proces-verbal în proceduri judiciare separate (f.d.2-

3).

În rezultat, fiind investită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță având

ca obiect anularea deciziei 186/11 din 9 septembrie 2011 a Biroului vamal Centru,

a ajuns la concluzia netemeiniciei acțiunii, pe care a respins-o ca fiind

neîntemeiată. În acest sens, prima instanță a constatat că mărfurile declarate de

reclamantă în nume propriu reprezentau obiectul de vânzare-cumpărare din 5

noiembrie 2009, potrivit căruia ea era destinatarul, și nu proprietarul mărfurilor.

Prin urmare, societatea reclamantă nu era îndreptățită să efectueze vămuirea în

nume propriu, din moment ce nu avea o autorizație corespunzătoare (f.d.46-51).

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție, consideră că soluția dată de către instanța de fond este

greșită.

În corespundere cu art. 224 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, examinând

acțiunea în contencios administrativ în fond, instanța de judecată adoptă hotărâre

prin care în baza unei acțiuni în contestare, anulează în tot sau în parte actul

administrativ individual, precum și o eventuală decizie de soluționare a cererii

prealabile, dacă acestea sînt ilegale și prin ele reclamantul este vătămat în

drepturile sale.

Astfel, pentru justa soluționare a speței, instanța de recurs urmează să

stabilească dacă ÎM ,,GVG-Com” SRL a respectat sau nu prevederile legale în

vigoare în perioada de referință privind declararea mărfurilor organului vamal.

În conformitate cu art. 173 din Codul vamal, mărfurile și mijloacele de

transport care trec frontiera vamală, mărfurile și mijloacele de transport a căror

6

destinație vamală se modifică, alte mărfuri și mijloace de transport în cazurile

stabilite de legislație sînt declarate organului vamal.

În acord cu art. 177 alin. (1) din Codul vamal (în vigoare până la data de 13

ianuarie 2012), declarant este persoana care declară și prezintă mărfurile și

mijloacele de transport, care întocmește și depune declarația vamală în nume

propriu sau persoana în al cărei nume este întocmită declarația vamală de către

brokerul vamal sau intermediar.

Din interpretarea normelor enunțate rezultă că există două modalități de a

efectua o declarație vamală: în nume propriu sau în numele unei persoane terțe

(broker).

La rândul său, art. 12 alin. (3) din Convenția relativă la contractul de

transport internațional al mărfurilor pe șosele (CMR) din 19 mai 1956, stabilește

că dreptul de dispoziție asupra mărfurilor aparține destinatarului din momentul

întocmirii scrisorii de trăsură.

Sub acest aspect și raportând normele legal enunțate la circumstanțele

litigiului dedus judecății, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că prima instanță incorect a

concluzionat despre necesitatea respingerii acțiunii pe motiv că mărfurile

declarate de reclamantă în nume propriu reprezentau obiectul de vânzare-

cumpărare din 5 noiembrie 2009, potrivit căruia ea era destinatarul, și nu

proprietarul mărfurilor, motiv pentru care dânsa nu era îndreptățită să efectueze

vămuirea în nume propriu, din moment ce nu avea o autorizație (licență)

corespunzătoare.

Or, societatea reclamantă a fost destinatarul mărfurilor importate al cărui

drept de dispoziție rezulta din contractul de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie

2009 și din scrisoarea de trăsură CMR, care îi ofereau dreptul de a hotărî soarta

juridică a mărfurilor. Prin urmare, reclamanta nu a realizat activitatea de broker

vamal în nume propriu și pentru terțe persoane după cum greșit a interpretat prima

instanță, ci doar a declarat mărfurile în interes și nume propriu.

În aceste condiții, contrar constatării instanței de fond și a argumentelor

Biroului vamal Centru invocate în referință precum că nefiind proprietară a

mărfurilor, societatea reclamantă nu era în drept să declare mărfurile în numele

unei terțe persoane în lipsa licenței privind activitatea de broker vamal, ÎM ,,GVG-

Com” SRL nu era obligată să obțină licența de broker vamal, mai ales că la data

depunerii declarației vamale nici organul vamal nu invocase despre existența unor

eventuale abateri sau încălcări ale procedurii de vămuire comise de reclamantă.

Aici, Colegiul reține că pe parcursul a doi ani de activitate societatea

reclamantă a efectuat 680 de importuri în baza aceleași proceduri de vămuire, care

fuseseră perfectate de către organul vamal fără a formula pretenții de ilegalitate

sau alte obiecții, motiv pentru care Colegiul relevă că reclamanta avea deplina

certitudine și ferma convingere că activa în condiții de legalitate. Or, însuși

organul vamal, în urma efectuării controlului documentar în privința actelor de

însoțire a mărfii, a constatat legalitatea procedurilor de vămuire și a acordat, de

fiecare dată, liberul de vamă.

7

Cu alte cuvinte, reclamanta-recurentă ÎM ,,GVG-Com” SRL a respectat

întocmai aceeași procedură de vămuire a mărfurilor importate pe parcursul a doi

ani, iar organele vamale nu depistaseră nicio neregulă în acest sens, până în luna

septembrie 2011, când a fost aplicată o nouă abordare cu privire la procedura de

vămuire a mărfurilor importate, care de altfel nu putea fi previzibilă pentru

recurentă în întocmirea declarației vamale din 29 septembrie 2010, deoarece

decizia enunțată a fost emisă la data de 9 septembrie 2011, adică după un an de la

data declarației vamale depusă de recurentă.

Din aceste considerente, argumentele recursului precum că noua abordare

cu privire la procedura de vămuire a mărfurilor importate manifestată în decizia

nr. 186/11 din 9 septembrie 2011 a Biroului vamal Centru de a sancționa recurenta

ar fi arbitrară, abuzivă și contrară principiului certitudinii juridice sunt întemeiate,

or pe lângă faptul că schimbarea abordării unei proceduri prevăzută de drept nu

se aplică retroactiv unor situații ce au fost deja consumate în trecut, organul vamal

nu a argumentat motivul din care, din luna septembrie 2011, și-a schimbat în mod

radical abordarea cu privire la procedura de vămuire a mărfurilor importate de

către reclamantă, din moment ce fusese respectată întocmai aceeași procedură de

vămuire. În special, ÎM ,,GVG-Com” SRL efectuase operațiunile de vămuire în

baza acelorași acte și drepturi acordate de organul vamal, fiind implicați aceiași

specialiști în domeniul vămuirii, care dețineau certificate de calificare în acest

sens, eliberate de către Serviciul Vamal.

Respectiv, societatea reclamantă a avut speranța legitimă și buna-credință

că toate procedurile de vămuire fuseseră efectuate în strictă conformitate cu

legislația vamală, pe când din materialele cauzei nu rezultă niciun motiv care ar

fi determinat organul vamal să ofere o altă interpretare propriilor proceduri.

Mai mult decât atât, legalitatea activității desfășurate de reclamanta ÎM

,,GVG-Com” SRL fusese constatată de către însuși organul vamal, în cadrul

efectuării auditului post-vămuire în baza ordinului de control nr. 87-O din 23

martie 2011, din care a rezultat că reclamanta activase în calitate de declarant în

nume propriu în conformitate cu prevederile legislației vamale în vigoare,

întrunind toate condițiile de derulare a procedurii de declarare a mărfurilor, având

dreptul de dispoziție asupra mărfurilor importate/exportate în calitate de destinatar

al mărfurilor.

Circumstanțele respective în plus justifică că organul vamal a sancționat

neîntemeiat ÎM ,,GVG-Com” SRL cu amendă în temeiul art. 232 lit. j) din Codul

vamal pentru declararea mărfurilor importate în lipsa licenței privind activitatea

de broker vamal, aspect care în mod cert impune casarea actului judecătoresc

contestat și admiterea acțiunii în sensul formulat.

Din considerentele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

de a admite recursul, a casa integral hotărârea primei instanțe și de a emite o nouă

decizie cu privire la admiterea acțiunii ÎM ,,GVG-Com” SRL.

8

În conformitate cu art. 258 alin (3), 248 alin. (1) lit. c) în coroborare cu art.

224 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul depus de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate

cu Răspundere Limitată.

Se casează integral hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău

și se emite o nouă decizie, prin care:

Se admite acțiunea în contestare depusă de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-

Com” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului vamal Centru cu

privire la anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil.

Se anulează în tot decizia nr. 186/11 din 9 septembrie 2011 a Biroului vamal

Centru, ca fiind ilegală și emisă contrar prevederilor legii.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

9