3ra-482/21 — contestarea actului administrativ

3ra-482/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-482/21

Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău (jud.: M.Anton)

DECIZIE

07 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

Victor Burduh

Maria Ghervas

examinând recursul depus de către Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată,

în cauza de contencios administrativ, la acțiunea în contestare depusă de

Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu Răspundere Limitată împotriva

Biroului vamal Centru cu privire la anularea în tot a actului administrativ

individual defavorabil,

împotriva hotărârii din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, prin care

acțiunea în contestare depusă de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată a fost respinsă ca neîntemeiată,

constată:

La data de 02 noiembrie 2011, Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate

cu Răspundere Limitată (în continuare ÎM ,,GVG-Com” SRL) a depus prin prisma

art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000

(în vigoare la acel moment și abrogată de la 01 aprilie 2019) la Curtea de Apel

Chișinău ca instanță competentă de contencios administrativ de a judeca în primă

instanță litigiile ce țin de verificarea legalității actelor administrative emise sau

adoptate de autoritățile de specialitate ale administrației publice centrale, de

autoritățile publice autonome constituite de către autoritățile publice centrale și de

funcționarii publici din cadrul acestor organe, acțiune în contestare împotriva

Biroului vamal Centru cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că prin decizia nr. 193/11 din 13

septembrie 2011 a Biroului vamal Centru a fost sancționată cu amendă în temeiul

art. 232 lit. j) din Codul vamal.

Drept temei pentru emiterea deciziei de aplicare a sancțiunii pecuniare a servit

raportul de audit post vămuire nr. 4 al activității reclamantei pentru perioada 01

ianuarie 2010 – 01 martie 2011, din care ar rezulta că activitatea acesteia în calitate

de declarant în nume propriu a fost efectuată contrar prevederilor Regulamentului

1

cu privire la activitatea brokerului vamal și a specialistului în domeniul vămuirii,

aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1290 din 09 decembrie 2005.

În opinia reclamantei, decizia nr. 193/11 din 13 septembrie 2011 a Biroului

vamal Centru este ilegală, neîntemeiată și pasibilă de a fi anulată, deoarece la

stabilirea vinovăției organul vamal s-a bazat pe presupuneri și nu avea temei

juridic de sancționare a acesteia, or, conform art. 8 alin. (2) din Codul

contravențional, este supusă răspunderii contravenționale numai persoana care a

săvârșit cu intenție sau din imprudență o faptă prevăzută de legea contravențională,

pe când la caz nu a fost stabilită nicio încălcare, or, noua abordare a organului

vamal nu putea fi previzibilă pentru reclamantă la întocmirea declarației vamale

din 01 noiembrie 2010.

În susținerea poziției sale, reclamanta a menționat că, la 05 noiembrie 2009,

între „OZ VURAL BIL. TUR.NAK.GIDA IHT.THR.SAN.TIC.LTD.STI” Turcia

și ÎM „OZ VURAL” SRL a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2,

potrivit căruia prima, acționând în calitate de vânzător, s-a obligat să-i vândă

ultimei care a acționat în calitate de cumpărător, mărfurile indicate în facturile

invoice, iar aceasta din urmă s-a obligat să-i achite prețul convenit pentru livrarea

acestor mărfuri.

Totodată, conform pct. 1.3 al contractului menționat, destinatarul mărfurilor a

fost indicat ÎM „GVG-Com” SRL. Serviciile de intermediere și marketing pe

teritoriul țării și pe teritoriul Zonei Economice Libere „Expo-Business-Chișinău”

acordate de către aceasta au fost stabilite printr-un contract separat de prestare

servicii nr. 05/111S/2009, încheiat la 05 noiembrie 2009 între ÎM „OZ

VURAL” SRL, care a acționat în calitate de beneficiar și ÎM „GVG-Com” SRL

care a acționat în calitate de prestator.

Conform pct. 2.1 al contractului menționat, reclamanta s-a obligat să

primească mărfurile și să îndeplinească toate procedurile de vămuire a mărfurilor,

de depozitare, păstrare, încărcare-descărcare și alte servicii.

Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2 din 05 noiembrie 2009

și a contractului prestări servicii nr. 05/111S/2009 din 05 noiembrie 2009, având

calitatea de destinatar al mărfurilor, în conformitate cu declarația vamală

nr. 7001I8459 din 01 noiembrie 2010, ÎM „GVG-Com” SRL a introdus în

Republica Moldova mărfuri în regim vamal import.

Reclamanta a mai invocat că prevederile art. 12 alin. (3) din Convenția

relativă la contractul de transport internațional al mărfurilor pe șosele (CMR) din

19 mai 1956, potrivit cărora dreptul de dispoziție asupra mărfurilor aparține

destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de trăsură.

Din considerentul că acțiunile autorității vamale au fost considerate de către

reclamantă ca fiind ilegale, ÎM „GVG-Com” SRL a depus prezenta acțiune de

contencios administrativ, solicitând în urma concretizării acțiunii anularea deciziei

nr. 193/11 din 13 septembrie 2011 a Biroului vamal Centru, ca fiind ilegală și

emisă contrar prevederilor legii.

Prin hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, acțiunea în

contestare depusă de ÎM ,,GVG-Com” SRL a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La data de 06 iulie 2012, ÎM ,,GVG-Com” SRL a depus recurs împotriva

hotărârii din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei hotărâri noi, de

admitere a acțiunii.

2

Prin decizia din 19 decembrie 2012 a Curții Supreme de Justiție s-a respins

recursul depus de către ÎM ,,GVG-Com” SRL și s-a menținut hotărârea din 26

iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău, motiv pentru care societatea reclamantă s-a

plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului despre încălcarea de către

instanțele naționale a drepturilor garantate de articolul 6 paragraful 1 din Convenție

și articolul 1 din protocolul nr. 1 la Convenție.

Ca urmare a comunicării Guvernului Republicii Moldova a cererii ÎM „GVG-

Com” SRL la 11 septembrie 2019 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

în baza art. 11 din Legea cu privire la Agentul Guvernamental nr. 151 din 30 iulie

2015, Guvernul a inițiat procedura de soluționare amiabilă a prezentei cauze cu

scopul de a remedia încălcarea drepturilor societății reclamante, din care

considerent a înaintat în data de 01 decembrie 2020 o cerere de revizuire, care

ulterior la 25 ianuarie 2021 a fost concretizată, solicitând în final admiterea

acesteia în sensul declarat.

Prin încheierea din 24 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost admisă

cererea de revizuire depusă de Agentul Guvernamental, fiind constatată încălcarea

drepturilor ÎM ,,GVG-Com” SRL garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

A fost casată decizia din 19 decembrie 2012 a Curții Supreme de Justiție cu

reținerea prezentei cauze de contencios administrativ în procedura Curții Supreme

de Justiție pentru examinare în ordine de recurs a recursului depus de ÎM ,,GVG-

Com” SRL împotriva hotărârii din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău.

După admiterea cererii de revizuire și a reținerii cauzei spre examinare în

ordine de recurs, la 07 mai 2021, Biroul vamal Centru a depus în apărarea sa

referință, în care a menționat că recurenta contrar prevederilor pct. 6 din Hotărârea

Guvernului nr. 1290 din 09 decembrie 2005 a prestat servicii de perfectare a

declarațiilor vamale nu în nume propriu, ci pentru persoane terțe, care au fost de

fapt titularii dreptului de proprietate asupra mărfurilor importate. Or, în lipsa

licenței privind activitatea de broker vamal, recurenta ÎM ,,GVG-Com” SRL

nefiind proprietară a mărfurilor, nu a fost în drept de a declara mărfurile în numele

unor terțe persoane.

Reexaminând recursul în contextul constatărilor instanței de revizuire, cât și a

argumentelor invocate de ambele părți atât în cererea de recurs, cât și în referința,

raportând faptele constate la cadrul legal aplicabil speței, instanța de recurs reține

următoarele.

Prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii contenciosului administrativ

nr. 793-XIV din 10 februarie 2000.

Totodată, prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul

administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) a

intrat în vigoare la 01 aprilie 2019. Potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a

prezentului cod, Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie

2000 a fost abrogată.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

3

Respectiv, procedura de contencios administrativ dedusă judecății în prezenta

speță în partea procedurală urmează a fi judecată prin prisma dispozițiilor Codului

administrativ, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, iar în partea materială

urmează a fi aplicate prevederile legale în vigoare la momentul inițierii procedurii

prealabile, a procedurii administrative, cât și a procedurii de contencios

administrativ, și anume a Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10

februarie 2000 (abrogată la 01 aprilie 2019).

Or, în speță procedura administrativă și procedura de contencios administrativ

au fost inițiate în anul 2011 și se referă la o activitate administrativă inițiată până la

01 aprilie 2019, aspect care determină că la caz se vor aplica dispozițiile legale

vechi, care reglementau aceste instituții.

Totodată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție reține că actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, cererea de recurs nu a fost depusă în mod repetat,

fiind înaintată de către o persoană împuternicită și a fost depusă în termen.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa integral hotărârea primei instanțe și a emite o decizie nouă, prin

care să admită acțiunea.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție casează integral decizia instanței de apel și

emite o nouă decizie.

Totodată, conform art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile

publice și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu.

Acestea stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sînt legate nici de expunerile

participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.

Iar potrivit art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de

examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din

oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului

material.

În temeiul art. 244 alin. (2) în coroborare cu art. 231 alin. (2) din Codul

administrativ, pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile

cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă

altceva. Pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din

cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.

La rândul său, în corespundere cu art. 219 alin. (1)-(3) din Codul

administrativ, instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din

oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile

făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți. Instanța de

judecată depune eforturi pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor

neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor incomplete și pentru

depunerea tuturor declarațiilor necesare constatării și aprecierii stării de fapt.

Instanța de 5 judecată indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care

nu au fost discutate de participanții la proces.

Din actele și lucrările dosarului prezentate și necontestate de părți, dar și

determinate de instanța de judecată în faza procesuală anterioară se atestă că, la 05

noiembrie 2009, două companii „OZ VURAL BIL. TUR.NAK.GIDA

4

IHT.THR.SAN.TIC.LTD.STI”, rezidentă a Turciei, în calitate de vânzător și

ÎM „OZ VURAL” SRL, rezidentă a Republicii Moldova, în calitate de cumpărător

au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a mărfurilor. Potrivit contractului

respectiv, beneficiarul și destinatarul mărfurilor cumpărate era ÎM ,,GVG-

Com” SRL. Contractul prevedea și faptul că serviciile prestate de către societatea

reclamantă trebuiau să fie stabilite în baza unui contract separat încheiat între

cumpărător și societatea reclamantă (f.d. 5 recto-verso).

Astfel, la 05 noiembrie 2009, cumpărătorul ÎM „OZ VURAL” SRL a încheiat

cu societatea reclamantă un contract de prestări servicii, obiectul căruia a fost

prestarea serviciilor de intermediere și marketing pe teritoriul țării și pe teritoriul

Zonei Economice Libere „Expo-Business-Chișinău”, al cărui rezident era

societatea reclamantă. Obligațiile prevăzute în acest contract au constat în primirea

mărfurilor, îndeplinirea procedurilor de vămuire, depozitare, păstrare, încărcare-

descărcare și alte servicii necesare (f.d. 6-7, 8).

La fel, s-a constatat că, în perioada anilor 2009-2010, în baza celor două

contracte, societatea reclamantă ÎM ,,GVG-Com” SRL a recepționat și a introdus

în Republica Moldova mărfuri, declarându-le la organul vamal. În acest sens,

reclamanta acționa prin intermediul angajaților săi, specialiști în domeniul

vămuirii, persoane autorizate de Serviciul Vamal, cărora le fusese acordat inclusiv

certificate de calificare în domeniul vămuirii. În toate declarațiile vamale

completate, reclamanta menționa că era destinatarul și declarantul mărfurilor,

utilizând în acest sens abrevierea ,,DEC” (declarant în nume propriu).

Tot actele cauzei atestă că, în aceiași perioadă, organul vamal a efectuat

controlul documentar al tuturor actelor și documentelor de însoțire a mărfurilor, în

cadrul a 680 de importuri perfectate. De fiecare dată, organul vamal a constatat

legalitatea procedurii de declarare a mărfurilor de către reclamantă. Astfel, toate

declarațiile vamale erau validate, iar mărfurilor li se acorda liberul de vamă.

Ulterior însă, în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2012, Biroul vamal

Centru urmare a controlului prin audit postvămuire a întocmit 77 de procese-

verbale (decizii) cu privire la contravenții împotriva societății recalmante,

invocând că ea ar fi desfășurat activitatea de broker vamal fără a deține o licență în

acest sens, în conformitate cu art. 231 pct. 24) din Codul vamal. În rezultat,

societății reclamante i s-au aplicat amenzi în valoare totală de 2 520 000 lei, motiv

pentru care ÎM ,,GVG-Com” SRL a contestat în instanța de judecată toate

procesele-verbale, inclusiv procesul-verbal (decizia) nr. 193/11 din 13 septembrie

2011 a Biroului vamal Centru.

Într-un alt litigiu, la 18 mai 2012, Curtea de Apel Chișinău a anulat 43 de

procese-verbale cu privire la contravenții, notând ilegalitatea lor și observând

dreptul societății reclamante de a dispune de mărfurile declarate autorității vamale

și de a le declara în nume propriu, în conformitate cu art. 177 din Codul vamal.

Instanța de judecată a concluzionat că reclamanta respectase toate prevederile

legale în vigoare la acel moment.

Totodată, la 19 decembrie 2012, în urma recursului declarat de Biroul vamal

Centru, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea din 18 mai 2012 a Curții de

Apel Chișinău și a respins acțiunea ÎM ,,GVG-Com” SRL.

Cu referire la celelalte 34 de procese-verbale cu privire la contravenții,

inclusiv a procesului-verbal (decizia) nr. 193/11 din 13 septembrie 2011 întocmite

de către Biroul vamal Centru, la 05 aprilie 2012 Curtea de Apel Chișinău a decis

5

examinarea fiecărui proces-verbal în proceduri judiciare separate (f.d. 2-3 recto-

verso).

În rezultat, fiind investită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță, având

ca obiect anularea în tot a deciziei nr. 193/11 din 13 septembrie 2011 a Biroului

vamal Centru, a ajuns la concluzia netemeiniciei acțiunii, pe care a respins-o. În

acest sens, prima instanță a constatat că mărfurile declarate de reclamantă în nume

propriu reprezentau obiectul de vânzare-cumpărare din 05 noiembrie 2009, potrivit

căruia ÎM ,,GVG-Com” SRL era destinatarul, și nu proprietarul mărfurilor. Prin

urmare, societatea reclamantă nu era îndreptățită să efectueze vămuirea în nume

propriu, din moment ce nu avea o autorizație corespunzătoare (f.d. 45, 46-51).

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră că soluția dată de către instanța de fond este

greșită, în contextul constatărilor:

- Curții Europene a Drepturilor Omului prin comunicarea Guvernului

Republicii Moldova a cererii ÎM „GVG-Com” SRL din data de 11

septembrie 2019;

- Agentului Guvernamental prin inițierea la data de 1 decembrie 2020 a

procedurii de soluționare amiabilă a prezentei cauze prin depunerea cererii

de revizuire împotriva deciziei din 19 decembrie 2012 a Curții Supreme de

Justiție;

- instanței de revizuire prin încheierea din 24 martie 2021 a Curții Supreme

de Justiție cât și a argumentelor invocate de ambele părți, inclusiv prin

explicațiile scrise și referința depusă.

În corespundere cu art. 224 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, examinând

acțiunea în contencios administrativ în fond, instanța de judecată adoptă hotărâre

prin care în baza unei acțiuni în contestare, anulează în tot sau în parte actul

administrativ individual, precum și o eventuală decizie de soluționare a cererii

prealabile, dacă acestea sunt ilegale și prin ele reclamantul este vătămat în

drepturile sale.

Astfel, pentru justa soluționare a speței, instanța de recurs urmează să

stabilească dacă ÎM ,,GVG-Com” SRL a respectat sau nu prevederile legale în

vigoare în perioada de referință privind declararea mărfurilor organului vamal.

În corespundere cu art. 162 alin. (1) din Codul vamal (în redacția legii în

vigoare la data faptelor), broker vamal este persoana juridică, înregistrată în

conformitate cu legislația, care deține licență pentru activitatea de broker vamal,

eliberată de Camera de Licențiere, și care, în nume și pentru terțe persoane declară

mărfurile, le prezintă pentru vămuire, efectuează și alte operațiuni vamale.

Totodată, conform art. 173 din Codul vamal, mărfurile și mijloacele de

transport care trec frontiera vamală, mărfurile și mijloacele de transport a căror

destinație vamală se modifică, alte mărfuri și mijloace de transport în cazurile

stabilite de legislație sunt declarate organului vamal.

La rândul său, potrivit art. 174 alin. (2) din Codul vamal, forma și procedura

de declarare, precum și informațiile necesare vămuirii sînt stabilite de Serviciul

Vamal.

Iar în acord cu art. 177 alin. (1) din Codul vamal (în vigoare până la data de

13 ianuarie 2012), declarant este persoana care declară și prezintă mărfurile și

mijloacele de transport, care întocmește și depune declarația vamală în nume

6

propriu sau persoana în al cărei nume este întocmită declarația vamală de către

brokerul vamal sau intermediar.

Din interpretarea normelor enunțate rezultă că există două modalități de a

efectua o declarație vamală: în nume propriu sau în numele unei persoane terțe

(broker).

Colegiul reține că litigiului dedus judecății sunt aplicabile și prevederile

Regulamentului cu privire la activitatea brokerului vamal și a specialistului în

domeniul vămuirii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1290 din 09 decembrie

2005.

Astfel, conform pct. 5, 6 și 8 din Regulemantul vizat, în cazul în care

specialistul în domeniul vămuirii este angajat al brokerului vamal sau al

declarantului, el este obligat să presteze servicii numai în numele angajatorului.

În cazul în care specialistul în domeniul vămuirii este angajat al unui agent

economic, el poate declara numai mărfurile declarantului respectiv (angajator).

Specialistul care nu deține atestatul de calificare în domeniul vămuirii sau deține

un atestat care și-a pierdut valabilitatea nu este în drept să presteze servicii de

vămuire a mărfurilor.

Toate operațiunile vamale privind declararea mărfurilor și mijloacelor de

transport de către agenții economici pe teritoriul Republicii Moldova se efectuează

prin intermediul specialistului în domeniul vămuirii.

Sub acest aspect și raportând normele legale enunțate la circumstanțele

litigiului dedus judecății, potrivit cărora au fost constatate circumstanțe esențiale și

imperative ce vizează încalcarea drepturilor fundamentale ale ÎM „GVG-Com”

SRL, garantate de art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, încălcare care constituie un viciu

fundamental comis de instanța de fond la pronunțarea hotărârii în cauză, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

consideră că prima instanță incorect a concluzionat despre necesitatea respingerii

acțiunii pe motiv că mărfurile declarate de reclamantă în nume propriu reprezentau

obiectul de vânzare-cumpărare din 05 noiembrie 2009, potrivit căruia ÎM ,,GVG-

Com” SRL era destinatarul, și nu proprietarul mărfurilor, motiv pentru care dânsa

nu era îndreptățită să efectueze vămuirea în nume propriu, din moment ce nu avea

o autorizație (licență) corespunzătoare.

Or, societatea reclamantă a fost destinatarul mărfurilor importate al cărui

drept de dispoziție rezulta din contractul de vânzare-cumpărare din 05 noiembrie

2009 și din scrisoarea de trăsură CMR, care îi ofereau dreptul de a hotărî soarta

juridică a mărfurilor. Prin urmare, reclamanta nu a realizat activitatea de broker

vamal în numele și pentru terțe persoane, după cum greșit a interpretat prima

instanță, ci doar a declarat mărfurile în interes și nume propriu.

Cu alte cuvinte, ÎM ,,GVG-Com” SRL, fiind destinatar cu drept de dispoziție

asupra mărfurilor, a avut calitatea de declarant și, având angajați specialiști în

domeniul vămuirii, a declarat de sine stătător mărfurile introduse pe teritoriul

vamal al Republicii Moldova ca parte a contractului de vânzare-cumpărare nr. 02

din 05 noiembrie 2009 și nu în calitate de broker vamal.

În aceste condiții, contrar constatărilor instanței de fond și a argumentelor

Biroului vamal Centru, invocate în referință, precum că nefiind proprietară a

mărfurilor, societatea reclamantă nu era în drept să declare mărfurile în numele

unei terțe persoane în lipsa licenței privind activitatea de broker vamal, instanța de

7

recurs relevă că ÎM ,,GVG-Com” SRL nu era obligată să obțină licența de broker

vamal, mai ales că la data depunerii declarației vamale nici organul vamal nu

invocase despre existența unor eventuale abateri sau încălcări ale procedurii de

vămuire comise de reclamantă.

Or, declarația vamală a fost perfectată fără încălcarea prevederilor art. 6 din

Regulamentul cu privire la activitatea brokerului vamal și a specialistului în

domeniul vămuirii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1290 din 09 decembrie

2005, destinatarul mărfurilor fiind ÎM ,,GVG-Com” SRL, fapt reflectat în rubrica 8

și 14 a declarației vamale perfectate, precum și în documentele de însoțire a mărfii

(CMR, Invoice) care au fost întocmite în baza contractelor externe de vânzare-

cumpărare încheiate și anexate la dosar (f.d. 10-14).

Aici, Colegiul reține că pe parcursul a doi ani de activitate societatea

reclamantă a efectuat 680 de importuri în baza aceleași proceduri de vămuire, care

fuseseră perfectate de către organul vamal fără a formula pretenții de ilegalitate sau

alte obiecții, motiv pentru care Colegiul relevă că reclamanta avea deplina

certitudine și ferma convingere că activa în condiții de legalitate. Or, însuși organul

vamal, în urma efectuării controlului documentar în privința actelor de însoțire a

mărfii, a constatat legalitatea procedurilor de vămuire și a acordat, de fiecare dată,

liberul de vamă.

Altfel spus, la momentul perfectării tranzacțiilor, organul vamal nu a stabilit

încălcarea de către reclamantă a prevederilor legale în acest sens, validând

declarațiile vamale din motivul corespunderii lor normelor tehnice privind

imprimarea, utilizarea și completarea declarațiilor vamale în detaliu aprobate prin

ordinul Serviciului Vamal nr. 346-O din 24 decembrie 2009. În caz contrar,

organul vamal era obligat să nu accepte declarațiile spre perfectare, iar marfa urma

a fi returnată expeditorului.

Respectiv, reclamanta-recurentă ÎM ,,GVG-Com” SRL a respectat întocmai

aceeași procedură de vămuire a mărfurilor importate pe parcursul a doi ani, iar

organele vamale nu depistaseră nicio neregulă în acest sens, până în luna

septembrie 2011, când a fost aplicată o nouă abordare cu privire la procedura de

vămuire a mărfurilor importate, care de altfel nu putea fi previzibilă pentru

recurentă la întocmirea declarației vamale din 01 noiembrie 2010, deoarece decizia

enunțată a fost emisă la 13 septembrie 2011, adică după un an de la data declarației

vamale depusă de recurentă.

Din aceste considerente, argumentele recursului precum că noua abordare cu

privire la procedura de vămuire a mărfurilor importate manifestată în decizia

nr. 193/11 din 13 septembrie 2011 a Biroului vamal Centru de a sancționa

recurenta ar fi arbitrară, abuzivă și contrară principiului certitudinii juridice, sunt

întemeiate, or pe lângă faptul că schimbarea abordării unei proceduri prevăzută de

drept s-a aplicat retroactiv unor situații ce au fost deja consumate în trecut, organul

vamal nu a argumentat motivul schimbării în mod radical din luna septembrie 2011

a abordării cu privire la procedura de vămuire a mărfurilor importate de către

reclamantă, din moment ce fusese respectată întocmai aceeași procedură de

vămuire. În special, ÎM ,,GVG-Com” SRL efectuase operațiunile de vămuire în

baza acelorași acte și drepturi acordate de organul vamal, fiind implicați aceiași

specialiști în domeniul vămuirii, care dețineau certificate de calificare în acest sens,

eliberate de către Serviciul Vamal.

8

Instanța de recurs observă că societatea reclamantă a avut speranța legitimă și

buna-credință că toate procedurile de vămuire fuseseră efectuate în strictă

conformitate cu legislația vamală, pe când din materialele cauzei nu rezultă niciun

motiv care ar fi determinat organul vamal să ofere o altă interpretare retroactiv

propriilor proceduri.

În acest context, sunt neîntemeiate argumentele intimatului potrivit cărora

ÎM ,,GVG-Com” SRL a exercitat activitatea de broker vamal, or, legalitatea

activității desfășurate de reclamanta ÎM ,,GVG-Com” SRL a fost constatată de

către însuși organul vamal, în cadrul efectuării auditului post-vămuire în baza

ordinului de control nr. 87-O din 23 martie 2011, potrivit căruia reclamanta

activase în calitate de declarant în nume propriu în conformitate cu prevederile

legislației vamale în vigoare, întrunind toate condițiile de derulare a procedurii de

declarare a mărfurilor, având dreptul de dispoziție asupra mărfurilor

importate/exportate în calitate de destinatar al mărfurilor (f.d. 39-40 recto-verso).

Tot raportul de audit în concluziile și propunerile sale nu a pus în evidență

norme vamale care ar fi fost încălcate de către recurentă, operându-se doar cu

anumite prezumții precum că: ,,suma de 101 264 de lei luată la evidența contabilă a

întreprinderii ca venit pentru prestarea serviciilor, conferă posibilitatea de a

presupune că ÎM ,,GVG-Com” SRL a prestat servicii de perfectare a declarațiilor

vamale nu în nume propriu ci pentru terțe persoane – titularii de facto a dreptului

de proprietate asupra mărfurilor”.

Cu referire la argumentele organului vamal precum că ÎM ,,GVG-Com” SRL

a obținut remunerație de la ÎM „OZ VURAL” SRL rezidentă a Republicii Moldova

pentru prestarea serviciilor de perfectare a declarațiilor vamale, ceea ce în opinia sa

se confirmă prin factura fiscală eliberată ÎM „OZ VURAL” SRL de reclamantă,

anexată la dosar, acestea nu pot constitui drept temei absolut pentru respingerea

recursului și menținerea actului judecătoresc contestat.

Or, din factura fiscală enunțată nu rezultă clar pentru ce serviciu a fost

eliberată: pentru prestarea serviciilor de intermediere și marketing pe teritoriul țării

și pe teritoriul Zonei Economice Libere „Expo-Business-Chișinău”, al cărui

rezident era societatea reclamantă conform contractului de prestări servicii încheiat

între ÎM „OZ VURAL” SRL și societatea reclamantă la 05 noiembrie 2009, după

cum a invocat ÎM ,,GVG-Com” SRL sau pentru perfectarea declarațiilor vamale

după cum a invocat Biroul vamal Centru.

În această ordine de idei și având în vedere că toate îndoielile apărute la

aplicarea legislației vamale se vor interpreta în favoarea plătitorului vamal (art. 61

din Codul vamal), Colegiul reține că la caz organul vamal neîntemeiat a interpretat

prevederile legislației în baza normei materiale prevăzute de art. 231 pct. 24) din

Codul vamal și greșit a sancționat ÎM ,,GVG-Com” SRL cu amendă în temeiul

art. 232 lit. j) din Codul vamal pentru declararea mărfurilor importate în lipsa

licenței privind activitatea de broker vamal, aspect care în mod cert impune casarea

actului judecătoresc contestat și admiterea acțiunii în sensul formulat.

În circumstanțele enunțate, în rezultatul examinării incomplete a cauzei în

coroaport cu schimbarea abordării unei proceduri prevăzută de drept aplicate

retroactiv unor situații ce au fost deja consumate în trecut cu privire la procedura

de vămuire a mărfurilor importate manifestată în decizia nr. 193/11 din 13

septembrie 2011 a Biroului vamal Centru de a sancționa recurenta și soldată cu

aplicarea amenzilor societății reclamante, a constituit o ingerință în dreptul acesteia

9

la respectarea bunurilor sale, având în vedere că o ingerință poate fi justificată doar

în cazul în care este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, este necesară

într-o societate democratică și este proporțională scopului legitim urmărit. Adică

pentru aceste motive, în speță a avut loc o încălcare a dreptului reclamantei prin

hotărârea judecătorească a cărei casare s-a solicitat, la respectarea bunurilor sale,

ceea ce este contrar art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Din considerentele menționate și având în vedere că societatea reclamantă nu

a realizat activitate de broker vamal, în nume și pentru terțe persoane, ci doar a

declarat mărfurile în interes și nume propriu, iar legislația vamală în vigoare la data

faptelor nu interzicea dreptul destinatarului mărfurilor de a efectua operațiuni de

devămuire, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral

hotărârea primei instanțe și de a emite o nouă decizie cu privire la admiterea

acțiunii ÎM ,,GVG-Com” SRL.

În conformitate cu art. 258 alin. (3), art. 248 alin. (1) lit. c) în coroborare cu

art. 224 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul depus de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com” Societate cu

Răspundere Limitată.

Se casează integral hotărârea din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Chișinău și se

emite o decizie nouă, prin care:

Se admite acțiunea în contestare depusă de Întreprinderea Mixtă ,,GVG-Com”

Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului vamal Centru cu privire la

anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil.

Se anulează în tot decizia nr. 193/11 din 13 septembrie 2011 a Biroului vamal

Centru.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

Victor Burduh

Maria Ghervas

10