2ra-1090/21 — încasarea datoriei

2ra-1090/21 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1090/21

Prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul Central (jud. E. Pșenița)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. A. Corcenco, D. Stănilă, D. Corolevschi)

ÎNCHEIERE

14 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Igal Bilic, contrasemnat de

avocatul Igor Țurcanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

Mixtă „Incaso” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Igal Bilic cu privire

la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 08 iulie 2020, prin intermediul poștei (f.d.25), Întreprinderea Mixtă „Incaso”

Societate cu Răspundere Limitată (în continuare ÎM „Incaso” SRL), reprezentată de

avocatul Eugeniu Bujoreanu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui

Igal Bilic, solicitând încasarea datoriei în mărime de 14260,00 lei, a cheltuielilor de

asistență juridică în mărime de 500,00 lei și a taxei de stat în sumă de 427,80 de lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, în data de 05 octombrie 2018,

între „MCP Finance” SRL și Igal Bilic a fost încheiat un acord de împrumut, fiind

executat la sediul „MCP Finance SRL”.

Totodată, a menționat că pentru nerespectarea graficului de rambursare a

împrumutului, debitorul s-a angajat să plătească, pe lângă suma totală a

împrumutului, comision pentru furnizarea creditului, dobândă și o penalitate

contractuală, care se raportează duratei de întârziere.

În data de 05 octombrie 2018, „MCP Finance” SRL onorându-și obligațiunea

asumată, a transferat debitorului împrumutul acordat, însă Igal Bilic nu și-a onorat

obligațiunile asumate conform contractului.

Reclamantul a susținut că, Igal Bilic a fost înștiințat despre faptul nerespectării

clauzelor contractuale, prin intermediul notificărilor expediate.

Reclamantul a precizat că, datoria pârâtului față de „MCP Finance” SRL a fost

cesionată de ultima către compania de colectare a datoriilor ÎM „Incaso” SRL.

Drept urmare a neachitării plăților datorate în termenul stabilit, în adresa

debitorului a fost expediată reclamația prin care a fost informat repetat despre

nerespectarea clauzelor contractuale și despre rezilierea anticipată a contractului de

către creditor, precum și despre obligațiunea de a restitui împrumutul, dobânzile

calculate, taxa aferentă la contract și a penalităților calculate conform contractului.

1

Astfel, la data înaintării cererii de chemare în judecată, datoria lui Igal Bilic

constituia 14260 de lei, fiind calculată conform contractului, după cum urmează:

costul total al împrumutului restant – 6200 de lei; comision pentru furnizarea

creditului restant - 1302 de lei; dobânda restantă conform contractului – 558 de lei;

penalitatea contractuală -6200 de lei, adică 2% din suma datoriei restante calculată

pentru o perioadă de 50 zile de întârziere.

Prin încheierea din 10 iulie 2020 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, s-a

acceptat cererea de chemare în judecată depusă ÎM „Incaso” SRL împotriva lui Igal

Bilic cu privire la încasarea datoriei și s-a dispus examinarea cauzei conform

procedurii cererilor cu valoare redusă, în absența părților.

Prin încheierea din 13 august 2020 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, s-a

dispus continuarea examinării prezentei cauze civile în ordine generală.

Prin hotărârea din 07 octombrie 2020 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „Incaso” SRL și s-a

încasat de la Igal Bilic în beneficiul ÎM „Incaso” SRL împrumutul restant în mărime

de 6200 de lei, dobânda restantă în mărime de 558 de lei, comision pentru furnizarea

creditului restant în mărime de 1302 lei, parțial penalitatea, estimată la suma de 3100

de lei, cheltuielile de asistență juridică în mărime de 500 de lei și parțial cheltuielile

judiciare, proporțional pretențiilor admise, în mărime totală de 334,80 de lei; în rest,

au fost respinse ca neîntemeiate cerințele ÎM „Incaso” SRL împotriva lui Igal Bilic

cu privire la încasarea penalității estimate la suma de 3100 de lei.

Prin decizia din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Bălți s-a respins apelul

declarat de Igal Bilic și s-a menținut hotărârea din 07 octombrie 2020 a Judecătoriei

Edineț, sediul Central.

În consolidarea soluției, instanța de apel a reținut că, instanța de fond a apreciat

justificat ca fiind neîntemeiate afirmațiile pârâtului privind nulitatea punctelor 3.3.5

și 3.3.6 din contractul de împrumut cu dobândă pentru consumatori nr. MD-

0271800001418 din 05.10.2018, or, pârâtul nu a administrat careva înscrisuri

probatorii care ar confirma cele invocate de el întru susținerea afirmațiilor sale,

precum și careva înscrisuri ce ar confirma afectarea exprimării consimțământului

său la semnarea tuturor clauzelor contractului de împrumut cu dobândă pentru

consumatori nr. MD-0271800001418 din 05.10.2018 și în special doar a unor dintre

ele stipulate în punctele 3.3.5 și 3.3.6 a acestuia.

Tot aici, instanța de fond a reținut cu temeinicie ca fiind contradictorie poziția

pârâtului în prezenta cauză, or, acesta prin referința sa a recunoscut parțial pretențiile

și anume în partea de a achita în beneficiul reclamantului suma totală de 6758,00 lei,

dintre care 6200 de lei reprezintă împrumutul nemijlocit și 558,00 lei - dobânda

restantă conform contractului, calculate în temeiul clauzelor aceluiași contract de

împrumut, iar restul capetelor de cerințe și în special a celor privind încasarea

comisionului și a penalității, calculate tot în temeiul clauzelor aceluiași contract de

împrumut, să fie respinse ca neîntemeiate (f.d.33-36).

În acest sens, instanța de fond justificat a concluzionat că nu poate reține poziția

pârâtului în privința constatării nulității doar a unor clauze ale contractului de

împrumut în litigiu, or, acesta din urmă a fost deja executat integral de către ambele

părți.

Drept consecință, instanța de fond just a conchis ca fiind incontestabilă suma

datoriei pârâtului constituită din costul împrumutului restant în mărime de 6200 de

2

lei, dobânda restantă în mărime de 558 de lei, comision pentru furnizarea creditului

restant în mărime de 1302 lei și a penalității, dar nu în suma în cuantumul solicitat

de reclamant.

Prin urmare, instanța de fond a considerat just ca fiind certă obligația pârâtului

de a achita careva penalitate în beneficiul reclamantului, dar, totodată, a apreciat

suma calculată de ultimul ca fiind exagerat de ridicată.

De asemenea, ținând cont de starea de sănătate a pârâtului Bilic Igal care este

încadrat în grad de dizabilitate II cu diagnoza miopie progresată (f.d. 38-39), cu

referire la prevederile art. 630 alin. (1) Cod civil (în vigoare pînă la 01.03.2019),

instanța de apel a opinat că, instanța de fond justificat a ajuns la concluzia certă

precum că, suma penalității solicitate în mărime de 6200 de lei este exagerat de mare,

or, s-a stabilit că suma penalității în mărime de 6200 de lei este egală cu suma însăși

a împrumutului acordat, tot în mărime de 6200 de lei.

Drept consecință, instanța cu temeinicie a constatat oportun și necesar

reducerea în jumătate a sumei penalității solicitate de reclamant de la pârât și anume

de la 6200 de lei la 3100 de lei, sumă ce și urmează a fi încasată de la pârât.

La 12 mai 2021, prin intermediul poștei electronice (f.d.118) și prin intermediul

poștei (f.d.141), Igal Bilic, a depus cerere de recurs, contrasemnată de avocatul Igor

Țurcanu, împotriva deciziei din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Bălți, solicitând

admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și parțial a

hotărârii primei instanțe, pronunțarea unei noi hotărâri de admiterea a cererii de

chemare în judecată în partea încasării sumei de 6758,00 de lei, iar în rest, capetele

de cerere să fie respinse ca neîntemeiate.

În motivarea recursului s-a invocat că, concluzia instanței de apel este una

greșită, fiind rezultată din încălcarea normelor de drept material și din neaplicarea

legii care trebuia să fie aplicată, ceea ce în conformitate cu prevederile art. 432 alin.

(2) lit. a) Cod de procedură civilă, constituie temei de declarare a recursului și, în

consecință, de casare parțială a hotărârii primei instanțe și integrală a deciziei

instanței de apel.

Recurentul a opinat că, instanțele inferioare urmau să aplice prevederile legale

care au guvernat raporturile juridice la momentul apariției acestora, adică la

momentul încheierii contractului de împrumut, inclusiv și dreptul material din Legea

nr. 256 din 09 decembrie 2011 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu

consumatorii, în vigoare la momentul încheierii contractului, Legea privind protecția

consumatorilor nr. 105 din 13 martie 2003

Totodată, a afirmat că, în speță, contractul de împrumut încheiat este unul de

adeziune. Or, clauzele acestuia sunt formulate în prealabil de una dintre părți, iar

cealaltă parte poate doar să accepte încheierea contractului în condițiile impuse ori

să renunțe la încheierea lui. Afirmațiile reclamantului inserate în cererea depusă,

precum că clauzele contractuale au fost negociate cu consumatorul, nu pot fi reținute,

or, prezenta speță ridică nu doar întrebări cu privire la negocierea clauzelor

contractuale, dar și cu privire la caracterul echitabil al acestor clauze și lipsa

abuzurilor din partea creditorului comerciant. Semnarea contractului nu presupune

acordul său cu toate clauzele contractuale. Or, având o poziție dominantă în raportul

juridic, împrumutătorul a formulat clauzele contractuale de sine stătător și

independent de voința împrumutatului. Iar împrumutatul nu poate decât să accepte

încheierea contractului, în modul în care a fost formulat sau să renunțe la încheierea

3

acestuia. Astfel, simplu fapt al semnării contractului nu poate constitui temei

suficient pentru a considera că contractul a fost negociat și clauzele acestuia sunt

echitabile. Prerogativa de evaluare a clauzelor contractuale și recunoașterea acestora

ca fiind abuzive este atribuită prin lege în competența instanței de judecată.

Instanțele de judecată inferioare urmau să evalueze caracterul abuziv al clauzei

contractuale ce stabilește penalitatea prin prisma dispozițiilor Codului Civil și al

Legii privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. În acest

context, a subliniat că, clauzele referitoare la obligarea consumatorului la plata

penalității de întârziere în cuantum de 2% pentru fiecare zi de întârziere a

rambursării datoriei de bază din suma împrumutului de 6200 de lei, este una abuzivă.

Deci, instanțele de judecată urmau să constate nulitatea respectivă a clauzei

contractuale și să respingă cerința reclamantului privind încasarea sumei pretinse de

6200 de lei.

La fel, a declarat că, legiuitorul, spre deosebire de contractele de credit bancar,

nu a prevăzut pentru contractele de împrumut posibilitatea părților de a conveni

asupra unui comision pentru serviciile prestate.

Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimatului prin scrisoarea

de însoțire datată cu 09 iunie 2021 (f.d.142) și a fost recepționată la 16 iunie 2021,

conform avizului de recepție (f.d.144).

Referință la cererea de recurs, în temeiul art. 439 alin.(2) Cod de procedură

civilă, până la data judecării cauzei în ordine de recurs, nu a parvenit.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 25 februarie 2021, iar cererea de

recurs a fost depusă la 12 mai 2021, prin intermediul poștei electronice (f.d.118) și

prin intermediul poștei (f.d.141).

Materialele cauzei atestă expedierea copiei deciziei integrale a instanței de apel

către participanții la proces, prin scrisoarea de însoțire datată cu 25 martie 2021

(f.d.107) și a fost recepționată de către recurent, inclusiv de avocatul Igor Țurcanu,

la 30 martie 2021, conform avizelor de recepție (f.d.108-109). Astfel, recursul este

declarat în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Igal Bilic, contrasemnat de

avocatul Igor Țurcanu, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească

4

a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Igal Bilic, contrasemnat de

avocatul Igor Țurcanu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2),

(3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul părții

recurente cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a

regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,

nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Igal Bilic, contrasemnat de avocatul Igor

Țurcanu.

5

În conformitate cu art. 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Igal Bilic, contrasemnat de

avocatul Igor Țurcanu, împotriva deciziei din 25 februarie 2021 a Curții de Apel

Bălți.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

6